9 mai. Zi de sărbătoare
….Da, e ziua Europei, dar începe să “ni se cam rupă”. Nemții au capitulat în ’45 și se declară sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial. Cu 136 de ani în urmă, se citește în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României. Această zi va deveni Ziua Independenței în România. Ei, uite-aici voiam sa ajung, că începe ultimul razboi cu turcu’ în 1877. Și noi ce sărbătorim?
….Eu am decis să sărbatoresc Independența cu un grup de noi amici la restaurantul Les Ottomans 
de langa Foișor, cu Roxana si Andreea desigur. Am făcut cunoștintă și cu alți meseni simpatici, cu care ne-am împuns în bancuri noi și vechi, mai ceva ca la Plevna și Vidin. Dar pâna acolo, aveam să mă achit de o datorie mai veche: două vinuri roze pentru Roxana și Andreea, a căror zile de naștere fuseseră la începutul lunii. Turcu’ din bucătărie trăgea ca spionul cu ochiu’ și știind că a pierdut războiul, a adus niște meze pentru toată lumea la masă.
….Cam aglomerat în restaurant pentru o zi de joi, fiindcă am așteptat ceva, dar de unde să știm că Bucureștiul are atâția patrioți ca noi?! Și zic să desfacem și noi cel de-al 3-lea roze cu care venisem, un Chateau Domenii 2011, pentru că cel de 2012, din păcate, încă nu este gata. Rece din frapieră îl torn în pahare… era să vărs un sfert din sticlă, speriat de un sunet tare și sacadat, în ritm oriental…șîgîdîm- șîgîdîm.. 
Am scrâșnit turcește din dinți, dar m-am liniștiti total la apariția Denisei – o brunetă cadână, cu topless-ul acoperit și cu bănuți în jurul șoldurilor… șîgîdîm – șîgîdîm… tam… tam… buric la vedere.
….Pffaii, așa ceva…Note de degustare? Ia mai așteptați, că doar nu dau (iar) turcii! Unduiri, aplecări în față, pe spate… bacșiș la decolteu… șîgîdîm-tam-tam, din ce în ce mai rapid… zâmbete de flirt, ce să mai…güzel de tot. Timid cum sunt, că doar mă știți, mă fac mic (!!) și dau cu nasul în pahar, prefăcându-mă preocupat de vin. Cu ochii la Denisa și cu nasul în Domenii remarc cu plăcere fructele roșii de pădure (fragi dulcegi și zbenguială de zmeurici). Și mai mă uit (cam obraznic și pofticios) la atmosferă ..și iau o gură de vin, cam în ciudă. Îl țin mai mult în și-mi revin sentimentele pașnice față de poporul turc, obiceiurile lor și dansul cadânelor ghiaure. Pentru că rozeul ăsta făcut din merlot și cabernet e bun. Și-mi vin amintiri plăcute, din vara anului trecut, când în cel mai frumos restaurant din Domnești, cu Anca, Make, Bogdan D. și Dragoș, le-am terminat cele 5 sticle, așa ,..de vară. Cu un atac aparent dulceag și alcool (14,4%) aproape perfect integrat, simți toate fructele și melanjul fericit de soiuri, dar și citrice din plin. Deși cam tare, e un vin cu care te împrietenești lejer.
…
.Când să vă zic ceva de postgust, sosește Kusbasili Pide!..o tocănița de vițel cu multe legume, orez și ușor picantă. Dacă merge cu rozeul ăsta cu aciditate moderată? Va zic eu: te uiţi la Denisa, iei o gură mică de Kusbasili, o molfăi un pic și dai cu vinul..intră șîgîdîm- șîgîdîm..tam..tam – perfect, dar știați asta. Ofer din tocănița mea și simpaticilor comeseni și până să scot o carte de vizită de blogger, ca să impresionez cadâna, Denisa era demult în taxi și ne facea cu mâna (de la umăr în sus), în semn de la revedere…
….Eh, cam ranchiunoși turcii aștia! Ne întoarcem la poveștile noastre eroice de la Grivița și alte vitejii ale lui Peneș Curcanul, de care Denisa nu beneficiase din partea noastră. Pe la ora 1.oo AM am semnat tratatul de pace cu Les Ottomans, cu cardul și ne-am luat rămas bun, cu gândul la o viitoare revanșă necesară pe 10 septembrie: România-Turcia pe Arena Naţională, cu Denis Alibeg titular (la noi).
….TarKan
Labă de urs
….În weekend mă trezesc cu un amic la uşă, unul mare vânător mare, sau cel puţin mare consumator de carne din vânat. Îmi zice: am venit să-ţi dau o labă…! O labă de urs! O pastramă din labă de urs amice, de nu a mâncat neam de neamul tău de la maimuţă încoace! Gastronomie simandicoasă, boiereasca, ce tu nu o înţelegi, dar ţi-o mai dau eu pe la nas aşa câteodată, ca să-ţi dai seama ce prieteni rasaţi ai, care uneori mai şi vin pe capul tău, să te ridice pe înaltele culmi ale artelor culinare. M-am liniştit şi încet, încet am început să-mi revin după această neaşteptată surpriză. Apoi, am analizat încet produsul, mi-a plăcut şi m-am pus gospodăreşte pe înfulecatul pastramei, care era atât de bună de cu greu m-am putut opri. Era moale, aromată şi un pic afumată, dar deloc sărată la modul deranjant. Cu aşa minunăţie de labă, pardon – de pastramă din labă de urs nu m-am putut abţine şi am început să meditez la sticlă de vin ce urma să o desfac. Şi la ce te poţi gândi? La femei bine-nţeles, dar în cazul de faţă am zis: o labă adevărată de urs românesc, cu siguranţă merge cu un soi pur autentic de pe plaiurile mioritice. Gândul m-a dus imediat la Artisan Feteasca Neagră 2009 din colecţia Aureliei Visinescu pe care mi-l şi imaginez venind, însoţit de două tocuri înalte cu paharele în mână.
….Este un vin rubiniu, cu aromă de vanilie şi condiment (piper şi scorţişoară), apoi fructe de pădure şi prună uscată. În gura simţi magiun, capucino cu o tuşă de vanilie şi o subţire urmă de fum. Îţi dai seama imediat că este un vin cu un corp bun, bine structurat şi foarte echilibrat. Finalul este lung şi puţin migdalat, dar numai atât cât trebuie fără să fie deranjant. În concluzie am avut parte de un vin adevărat, bărbătesc, cu tanini fermi ce numai laba de urs a putut să-i mângâie şi îmblânzească, un vin care mi-ar place să mă onoreze la fiecare cină. Poate sta desigur lângă pastramă, sau orice doriţi, deoarece garantat va fi la fel de bun şi vă va impresiona la fiecare pahar.
….Acum, după aşa festin lenevesc la aer, lăsând soarele blând să mă mângâie, iar amintirile mă duc spre cel mai distractiv panou de avertizare văzut de mine undeva pe cărările întortochiate ale Retezatului: “Atenţie la urs! S-au găsit urme de laba… “
….Vă doresc degustare plăcută!
….Bogdan
Coproducție europeană
….Câte s-ar putea spune şi povesti despre zilele astea libere şi aglomerate de evenimente şi simboluri? Dar cred că cele mai multe nu se pot spune, aşa că şi eu am să fiu scurt.
….Duminică, prima zi de Paşte, fiind în postul rozeurilor, am degustat un nou roze, alături de musafirii noştri Carmen şi Silviu. E vorba de rozeul Villa Vinea 2012, făcut din zweigelt de Mureș – o găselniță a vinificatorului italian Celestino Lucin, despre care am scris anul trecut. Iată și rodul globalizării: vin românesc, din soi austriac, făcut de-un italian. Cum vă sună?
….Ce surprinde în primul rând la vinul ăsta este culoarea. Nu gasești un sirop de zmeură și fragi mai frumos și clar decât la rozeul din zweigelt. Când îl miroși nu-ți spune multe din prima, dar dacă insiști, începe să miroase frumos a fragi, 
căpșune și zmeură, apoi ceva citrice, precum siropurile din copilărie.
….Are un gust ușor acrișor, vioi și regăsești mai toate fructele din miros în gust, ceea ce-l face plăcut. Nu e deloc tare (12,5% alcool), are ceva consistență și totul e destul de echilibrat. A ieșit un vin foarte agreabil pentru cei aproximativ 28 de lei, iar asezonat cu fructe de mare la grătar, pește, salate de sezon, brânzeturi bune și chiar pizza, fac din el un vin de terasă recomandabil. Eu m-am bucurat de el din plin în zilele astea călduroase. 7 ppn-e.
….Doamnele amatoare de large talk și nu numai ele vor regăsi un companion veritabil pe terasele însorite din vara asta.
….RaSto
1 Mai în Chitila
….O zi mai frumoasă şi mai călduroasă decât cea de miercuri-1 mai, nici nu se putea pentu o zi liberă în mijlocul săptămânii. Cum defilarea din Chitla se anulase din lipsă de clasă muncitoare, iar dezlegarea la mici şi bere se dăduse deja, am scos mesele şi scaunele de grădină. Mi-am chemat vecinii şi rudele şi-am băgat ţăndărele în locomotivă să ne spurcăm cu mici şi bere. Da, recunosc – am băut bere, dar nu mai mult de 2 pahare, cât să sting scânteile de pe piept, pentru ca fusesem schimbul 1 –fochist.
….Uitasem şi gustul de bere, pentru că dacă ai blog despre vinuri, nu poţi să scrii cu spumă la gură!! Nu ştiu ce-mi venise, dar cumpărasem de la o măcelarie arăbească niște chioftele, pe care le-am perpelit puţin şi-am vrut să verific dacă-s bune de mâncat. Erau atât de picante, că-mi amorțiseră și obrajii și limba și încă ceva, dar nu mai țin minte ce. Nu le-am spus și lor că sunt exagerat de picante, asta ca să fac și eu o poantă de șantier. Și-am deschis un vin, de care nu știu de ce m-am ferit atât timp: Riesling Castel Huniade din 2012 de la Recaş. 
După 2 pahare de apă și un colț de chiflă, mi-am băgat și eu nasul în el.
….Fiți atenți: am dat de un riesling italian cu culoare galbenă și un pic de verzui, foarte limpede. Un nas reţinut, dar cu cât îi dădeam mai multe zgâlţăituri, începea să se-arate parfumat, chiar interesant, având prin el miresme de flori, dar mai ales fructe tropicale. La prima gură zici ca-i dulceag, dar apoi îţi dai seama că e sec bine de tot. În ciuda celor 12,5 grade de alcool, îl simţi cam tare, dar cu timpul îl ierţi. Revin fructele alea exotice, gustoase şi ai senzatia unui vin corpolent, dar odată înghiţit, îţi dai seama că nu-i chiar aşa. Foarte aromat, prietenos şi de cursă lungă. Îl găsesc foarte agreabil şi destul de generos cu salatele de vară şi peştele uşor. 
La o brânza de oaie cu ridichi, face ravagii. 14 lei la Carrefour şi 6,5 ppn-e. RPC (ca să mă alături unor colegi) foarte bun. Un vin de 1 Mai muncitoresc extrem de potrivit.
….Seara am cântat dintr-un repertoriu cam vechi, dar adaptat condițiilor: Haimanale râd în soare și Iubitori de vin din toate țărarile, uniti-vă!
….
….Trăiască România muncitoare!… sau ce-a mai ramas din ea.
….RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente