Floricele de porumb
….Mai întâi să vă spun câteva cuvinte despre „Pinot Noir”: este unul dintre cele mai bune vinuri din lume, nu foarte corpolente, delicate, cu o eleganţă fără margini şi o evoluţie câteodată fabuloasă. Acest mare vin este mândria Burgundiei, dar nu numai şi deseori îl auzim asociat cu cuvinte şi expresii de genul: „diafan”, „nemaiîntâlnit”, „moale şi catifelat”, „mâna de fier în mănuşă de catifea”, „tare ca parul”, „cu cracii până la gingii”…, toate care mai de care mai laudative!
….Dar cum îl recunoaştem? Un „Pinot” bun este un vin puţin mai dulceag şi cu un parfum catifelat. Taninii nu sunt aşa marcanţi, deoarece strugurele este mai puţin „sâmburos” şi cu pielița mult mai subţire. „Pinot-ul” tânăr are miros clar de „zmeură”, la mijlocul vieţii observăm nuanţe „vegetale” şi „ciupercă”, iar când se apropie de apogeu „sfeclă roşie fiartă” şi „vânat”. Cine îl bea fie şi o singură dată, nu are cum să nu se îndrăgostească pentru tot restul vieţii de acest vin.
….Acestea fiind zise, am desfăcut o sticlă de: Ouintus Grant Reserva – Pinot Noir 2010. Este un vin „made in Chile” şi îl găsiţi la vânzare între 49-65 ron/sticlă.
….Ce să-i pun alături? Fiind un vin iubit în toată lumea largă, mă hotărăsc să aleg desigur ceva din meniul internaţional – „Popcorn”!
….Ce să vă zic – se „inciucaleaza” perfect şi nimic pe lumea asta nu ar putea merge mai bine! Mirosul floricelelor sărate şi cel de vanilie cu zmeură al vinului se îmbină dumnezeieşte. Dulceaţa fructelor de pădure coapte, taninii rotunzi şi aciditatea perfectă, fac din acest vin, unul ce cu greu îl poţi lua de la gură. Gustul durează destul de mult şi închide cu o tuşă ce aminteşte de cireşe amare. Are un comportament perfect, mai puţin poate al alcoolului ce iese un pic în evidenţă atât la gust cât şi miros.
….Este un vin ce, după părerea mea, poate fi servit atât la masă lângă felul principal, dar şi pe terasă împreună cu prietenii şi mai ales prietenele. Este foarte afectuos cu doamnele şi cu domnişoarele, de aceea eu nu i-aş lăsa o clipa singuri la masă.
Este un vin pe care îl recomand!
Bogdan.
Poem în alb de Sf. Dumitru
….Pe 26 octombrie a fost Sf. Dumitru, așa că l-am sărbătorit pe tataie Mitu.
Cu o pofta nestăvilită de sarmale, ne-am dus la La Mama de lângă Dinamo, fiind aproape de el. Am studiat menu-ul cu mâncare, însă lista de băuturi, mai ales de vinuri, a suferit modificări mari de tot. Cum pe 20 oct. ne făcusem de cap în noua locație de la Universitate, am zis că de data asta să aprofundăm Poemul în Alb, numit aici Kerner-ul de la Villa Vinea. Soiul nefiind omologat în România, e trecut ca un vin alb de masă. În așteptarea sarmalelor, pe care le-am comandat eu, am avut suficient timp să-l mai iau la rost pe „nemțoiul” Kerner, pentru că nefiind zăpadă afară, încă nu-l pot numi Poem în Alb.
….Dând noroc cu tataie, l-am cercetat mai bine și la culoare și am văzut un galben pai spre un pic de verde, foarte clar și strălucitor. Mirosindu-l, nu te impresionează foarte tare, dar îți dai seama că e ceva promițător, cu iz de fructe verzi, necoapte. Prima gură te surprinde, având senzația că e un cupaj între riesling, fetească, ceva sauvignon, dar și ușoare urme de tămâioasă seacă. Apoi, simți tăria vinului (cu alcool de 14%) și pui paharul jos dându-ți seama că ai de-a face cu partener serios la masă. E ceva floral acolo, dar și zărzărele și măr verde. Nu are un post gust pronunţat, dar în combinaţie cu mâncarea, totul se rotunjeşte foarte bine. Sarmalele erau chiar bune şi în combinaţie cu vinul, îţi dau un Poem de Vis. Îl recomand pentru testare și nu numai, însă chefuri prelungite cu vinul ăsta, nu cred ca puteți face. E cam tare. Nici tataie nu prea „s-a luat în gură” mult cu el, cedând după al doilea pahar şi cerând apă şi un desert.
….La mulți ani, tataie Mitu și succes Kerner – Poem în Alb !
RaSto
Ghici cine vine la cină ?
Dacă e joi, mergem la întâlnirea cu absolvenţii Erisma. De data asta într-un cadru mai special şi mă refer la proiectul „Ghici cine vine la cina” ? iniţiat de Fundaţia Comunitară Bucureşti, condusă de Alina Kasprovschi… Adică, pentru o sumă ce nu depăşeste 100 de lei, tu anunți ce vei găti şi FCB iţi procură ingredientele şi-ţi pune la dispoziţie o bucătărie de restaurant cu tot ce ai nevoie. În acea seară se oferiseră cei de la restaurantul Le Theatre. Cu diferenţa de bani rămasă, fundaţia finanţează proiectele sale, care nu sunt puţine.
….S-au anunţat cei 6 bucătari şi reţetele lor: Andrei cu lascivele paste carbonara, Bogdan cu creveţi, Ami cu ficăţei în bacon şi o salată specială, Madalina cu placintă cu brânză, salată rucola şi un de desert cu ananas și mascarpone, priceputa Elena cu clătitele ei vesele (cu somon fumee – aperitiv şi celelalte cu dulceaţă – desert), Mihaela un pate special şi desigur, eu cu o salată de fasole cu ceapă şi oţet (în loc de musacaua anunţată). La această acţiune s-au strâns vreo 34 de participanţi, din care: 6 chef-i, 5 ajutoare, 2 cântăreţi şi restul critici culinari, care urmau să aprecieze efortul general.
….În mica bucătărie de la Le Theatre nu încap prea mulţi, aşa că “ne-am dat coate” şi ne-am ciocnit în linguri, teluri, crătiţi, tăvi, tocătoare și chiar ne-am „luat la cuţite” !! Ca totul să meargă uns, am luat cu mine două sticle de Făurar Alb – Davino, recomandat de un amic, asta pentru voia bună din bucătărie. Beneficiind de un nesperat ajutor al unei doamne blonde, am terminat curaţatul şi tocatul cepelor în timp record, aşa că salata mea a fost gata în 5 minute.
De restul timpului am avut timp suficient să studiez vinul adus și ce-am gasit la Făurarul Alb: Că are o culoare gălbui-verzuie și apoi un miros puternic, floral, provocator, în care predomină sauvignonul. Un gust plin de citrice și fructe exotice verzi. Cu un alcool de 13,6% foarte bine integrat și plin de corp, îl simți ca pe un vin forţos, dar și elegant, cu care nu-ți prea vine să te joci. Cupajului din sauvignon blanc + riesling + fetească albă îi dă rotunjime şi picul ăla de aciditate, pe care l-aş dori la orice vin alb pe care îl beau. Ăsta e un vin cu care nu ai cum să te faci de râs și din păcate, nu‑l găsim decât în ho-re-ca.
….Salata de fasole o aranjez în două boluri adânci şi le duc în restaurant, unde fanii aşteptau pofticioşi. Pur si simplu, i-am rupt ! Nu m-am putut pupa cu fetele pentru că testasem salata în bucătarie şi le-amestecam Dior-urile cu ceapa mea. Au sosit, apoi, antreurile cu somon ale Elenei, pate-ul Mihaelei, pastele, creveții, salata rucola. Ami, pe bune, ne-a umilit cu ficăţeii în bacon. Trag cu ochiul la sticla de Făurar care se plimba pe la masă și spre disperarea mea s-a întors goală.
….La sfârșitul murmurelor de admirație, Alina Kasprovschi de la FCB ne prezintă istoricul și proiectele fundației. Toate sunt interesante, dar unul din ele m-a impresionat tare. În sectorul 6 a mers la o comunitate mică de bătrâni fără nepoți. Apoi, a identificat o altă comunitate de părinți cu copii care nu au bunici și i-au pus împreună, să se cunoască, să aibă lucruri și activități comune și practic, familii întregi de trei generații s-au redefinit și își împlinesc viața mult mai frumos. Mulți din cei care ascultau prezentarea aveau lacrimi în ochi și vă asigur că nu erau de la ceapa din salata mea, pentru ca se terminase demult.
….A urmat o pauză mută de câteva secunde şi dacă nu interveneau Miki şi Doruţu la pian, ne cuprindea marea melancolie pe toţi. Amândoi au interpretat melodii frumoase pe care le ştiam, dar niciodată nu mă satur să ascult For Me… Formidable , poate şi pentru că am trait-o live în spectacolul Pas De Deux (apropos, se fac 5 ani de la premieră). Băieții nu se pot abține și fac un backing vocals de zile mari, excelând la șu-uari-uari , absolut impecabil.
….Cum Făurar nu mai era, iau lista de băuturi a restaurantului și mă uit la vinuri. Pentru o perioadă rămân cu dinţii în sus… 60 lei pentru o sticlă de sauvignon blanc Castel Huniade –Recaș. Era și cel mai ieftin vin din listă. Pentru comparație, la Ginger (lângă Podul Grand) o sticlă de Faurar alb este 37 lei ! Iată una din explicațiile de ce un frumos restaurant, precum Le Theatre, din buricul Bucureștiului e mai mereu gol. De necaz, cer un J&B dublu ca să pot acompania artiștii.
….Încheiem încă o seară de neuitat, cu mâncare bună făcută cu sufet, cu emoția unui proiect făcut de oameni ce încearcă să readucă mici comunități la normalitate, cu melodii frumoase și prieteni pe măsură și cu un vin foarte bun, pe care-l recomand tuturor celor care nu l-au încercat încă.
….RaSto
Mica, dar va creşte
Prin amabilitatea domnului Marcel Farcaş şi a lui Alfred Binder am primit invitaţii pentru a participa la lansarea oficială a cramei Castel Vinum din localitatea Mica, județul Mureș.
….Cu toate că era zi de 13, am plecat la drum. Şi ca să-i luăm prin învăluire, Bogdan a plecat din Predeal, iar eu, cu ochii cârpiţi pe la ora 8.oo din Bucureşti, împreună cu încă doi destoinici: Bogdan I. şi Silviu. Aproape de Târgu Mureş, un radar ticălos ne agaţă în comuna Acăţari şi pierdem primul autocar, spre disperarea lui Alfred, care ne aştepta în parcarea hotelului Continental. Ne recăpătăm entuziasmul când ne întâlnim cu echipa vinul.ro şi ne suim in al 2-lea autocar ce străbate printr-o ploaie mocănească cei 20 și ceva de km până la cramă.
….Via de pe deal ne primește cu o ceață groasă de abia vedeai la 30 de metri și practic, puteai spune că e viță de vie e cât vezi cu ochii. Coborâm și ne întâmpină fețe zâmbitoare care ne salută în maghiară și parțial în română, servim niște pogace (sărățele cu pastă de jumări), după care intrăm pe sub un frumos turn într-o hală unde vreo 230 de persoane stăteau așezate disciplinat pe băncuțe la mese întinse. Era de fapt crama, pentru că la perete am văzut frumoasele recipiente din inox. Toți sorbeau o răchie pe care am încercat-o și eu și mi-am cicatrizat definitiv obrajii pe interior. Îl vedem pe dl. Marcel- directorul general al aşezământului, agitat , dând indicații personalului de la bucătărie și ne invită să ne găsim un loc printre oameni și vasele de inox. Îmi trag basca de reporter și fac cu Bogdan poze la tot ce mișcă. Cazanul cu gulaș, interiorul cramei, meseni, sticle, pahare, vița de vie, fete, jeep-ul IMS, costume populare, tot.
….Într-un frumos sacou tirolez îl vedem și proprietarul investiţiei dl. Heiner Oberrauch care taie panglica, împreună cu câteva oficialități locale, toți surâzători și cu speranța de succes în investiția de pe deal. Doamne ajută ! Imediat apar sticlele de vin, ca într-o formație de comando, cu uniforme negre, aproape identice, sobre și gata sa te termine: Kerner-ul (Vinea Alb), Gewurtraminer-ul, Feteasca Regala, Sauvignoanele, Diamant-ul, Feteasca Neagra, Pinot Noir și Zweigelt (Vinea Roșu)… Dar și noi puși pe harță ne luăm în gât cu ele și promitem să nu le cedam ușor. Ne organizăm puțin: “ia-le pe flancuri pe alea roșii Bogdane, iar eu atac frontal la albe” ! (vezi postarea lui Bogdan despre Feteasca Neagră). Începe lupta, parte în parte pe frontul de la Castel Vinum. Anca, Bogdan I. și Silviu nu rămân la galerie și atacă și ei în forță. Nu avem timp să mai bem și apă pentru ca trupele inamice se reîmprospătează permanent și o fetita de maxim 12 ani, din partea gazdelor cară „morții și răniții inamicului”. Facem pauze mici de o țigară și pentru poze. S-au făcut fotografii cât pentru 3 campionate mondiale de fotbal. Revenim la luptă și apare gulașul făcut de Emma Szekely- șefa cu bucătăria. Zeama picantă cerea eforturi de hidratare, dar cum nu venisem la vreun izvor, ne tămăduim tot cu vin.
….Aflu de la italienii vecini de masă că am onoarea de a sta în apropierea celui care a creat aceste vinuri: Celestino Lucin – in 2009 premiat pentru cel mai bun vinificator din Italia și mă simt obligat și onorat să fac o poză. Nu apucam să schimbăm prea multe impresii despre vin pentru că apar trupele de dans țigănesc și cele de dans popular local. Toată lumea face poze, dar s-a și filmat. Și nu de către oricine, ci de Elena , în mod sigur viitoarea Miss Chișinău. Eu am insistat pe Sauvignon-ul Blanc Selection și am să revin asupra lui, pentru că-l consider cel mai bun sauvignon românesc băut de mine in 2012. Bogdan completează de zor fișa tehnică a vinurilor roșii, când ne sosesc alte ajutoare în lupta cu trupele de comando: micii, cârnații și friptura de ciută. Gogoșelele – desertul surpriză- n-au întârziat nici ele mult. Deja îmi era greu să-mi distribui atenția. În pahar sauvignon Selection (Medalie de aur la International Wine Contest – București 2012), pe masă numai bunătățiuri și în dreapta Elena de la Chișinău, care-mi explica lucruri despre lume și viață.
….Ne luăm cu greu rămas bun de la recipienții de inox, butoaie și întreg personalul cramei, care cu lacrimi în ochi așteptau de ceva vreme să ne vadă duși, pentru că avuseseră o zi extrem de grea, iar noi nu decisesem cine câștigase lupta și intrasem în prelungiri… Autocarul de întoarcere spre hotel era ticsit de chefilii și de discuții nestinse și întrerupte de dusul paharelor la gură. Tot drumul am avut senzația că ori mergem, ori ne întoarcem în județul Hunedoara. În afara de faptul că e unul din cele mai dragi cântece știute de Silviu, legătura am făcut-o mai târziu, Alfred fiind din Deva și în câteva zile urmând să fie ziua lui de naștere. La mulți ani, Alfred !
….În hotel dăm de o nuntă și, deși ne pusesem toți papioane, nu ne-au primit. Un coleg din grup încearcă să cânte pe silabe la pianina din recepție, dar un ospătar uitat acolo din anii‚ ’70, ne explică cu gesturi largi și cratime că n-avem moace de filarmonica locală. Obosiți de ceață, drum și mișcări de pahar, ne ducem în camere pentru binemeritata odihnă înaintea unui drum lung spre case.
….La întoarcere îl rog pe Bogdan I. – neobositul nostru companion și iscusit driver – să oprească în localitatea Chendu ca să cumpăr un neobișnuit decor de gradină: un măgar cu două desăgi pe spate, drept suport de flori. Mai oprim, apoi de-o ciorbă in Brașov și ajungem istoviți, în cele din urmă, pe la casele noastre pentru a depăna proaspetele amintiri și povestea ce tocmai aici o închei.
Ușor obosit,
RaSto
Comentarii recente