Povesti despre vin

Campionul Podgoriei Cotnari 2016

Scris la 2 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-In week-end am fost, pentru al 4-lea an consecutiv, invitat sa-mi dau cu parerea despre noile vinuri (recolta 2015) din podgoria Cotnari. Mai mult de 60 de probe ale Cotnari S.A., Casa de Vinuri Cotnari si cateva din productia domnului Varzari – vecin de “combinat viticol”.
—-Dimineata, pe racoare. Treaba multa, dar mai ales multe surprize.
—-Una ar fi aceea ca cel mai apreciat vin (aproape in unanimitate) a fost o feteasca neagra, care va fi imbuteliata in gama Vladoianu a celor de la C.V. Cotnari. Un vin promitator, dar care va avea nevoie de multa atentie. Am avut placerea si onoarea sa scriu diploma pentru desemnarea castigatorului, asta doar pentru ca mi-au spus ca am scrisul cel mai frumos.
—-A doua surpriza, calitatea exceptionala a tamaioselor indiferent de nivelul restului de zahar. Adevarat, ceva mai putin pronuntate in arome, dar foarte reusite.
—-O alta surpriza a fost nivelul calitatii la care au ajuns vinurile din gama “tractor” ale podgoriei: Francusa, Chateau Cotnari si Blanc de Cotnari. Ultimele doua nu le mai incercasem demult, pentru ca ma dedasem la vinuri mai bine pozitionate, insa, promit sa nu le evit cand voi avea ocazia. Chiar as propune si o degustare cu aceste vinuri.
Ar mai fi si aparitia unui nou roze din feteasca neagra, tot in gama celor de la C.V. Cotnari, dar trebuie sa-l mai vad in forma finala.
Iata si lista cu cele 11 vinuri remarcate de degustatorii care au participat:
Campionul Podgoriei Cotnari  – Feteasca Neagra CASTEL VLADOIANU  / Casa de Vinuri Cotnari
– Blanc Cotnari – COTNARI SA
– Feteasca Alba demidulce – COTNARI SA
– Grasa de Cotnari demidulce – COTNARI SA
– Tamaioasa Romaneasca dulce – COTNARI SA
– Tamaioasa Romaneasca demidulce – CASA VARZARI
– Feteasca Neagra roze – CASA DE VINURI COTNARI
– Tamaioasa Romaneasca gama DOMENII – Casa de Vinuri Cotnari
– Grasa de Cotnari gama COLOCVIU – Casa de Vinuri Cotnari
– Tamaioasa Romaneasca gama COLOCVIU – Casa de Vinuri Cotnari
– Busuioaca gama COLOCVIU – Casa de Vinuri Cotnari
—-Lista de mai sus, nu reprezinta o ierarhie, ci doar vinurile care au foat apreciate cel mai mult.
—-Cu bine,
—-RaSto

P.S. Helpful photos by Silviu Fenea.

Mai multe

Serendipity – Pleasant Surprise

Scris la 25 februarie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Ca cei de la Et Cetera fac vinuri bune, au aflat foarte multi, deja. Te cam prinzi inca de la prima vedere a etichetelor, care te atrag si incep sa fie din ce in ce mai prezente in Romania.
—-In octombrie 2014, cand am vizitat crama, am degustat mai multe vinuri, dar nu si pe acesta – Serendipity 2013, fiind imbuteliat in vara lui 2015.
—-M-am intalnit de doua ori cu acest vin, insa cel mai mult mi-a placut acasa, dupa ce i-am potrivit cate ceva de mancare. La inceput ceva mizilicuri, apoi ceva mai consistent, un piept de rata.
—-Culoare frumoasa, purpurie, dar nu foarte pronuntata si cu miresme din ce in ce mai prezente, odata cu rotirea accelerata a paharului. Coacaze, dar mai ales visine coapte bine. Datorita proportiilor cupajului (70 feteasca neagra si 30 cabernet sauvignon), ar putea fi considerat lipsit de tipicitate, neregasind traditionala noastra pruna. In gust insa, se scimba lucrurile. Sec, nu foarte corpolent, incepe sa apara feteasca, dar se simte si sprijinul cabernetului. Ce-l face aparte este eleganta, armonia taninilor, aciditatea si alcoolul decent (13%). Tonul dat de accentul vaniliei provenite din baric ridica si ea nivelul vinului, care a fost imbuteliat in numai 5300 de sticle. Atat au vrut fratii Luchianov.
—-Eu recomand acest vin, dupa ce primeste o minima aerare, bun la vorba lunga si fara mancare si acord aproape 7,5 papioane. Pleasant Surprise
—-Cu bine,
—-RaSto

Mai multe

Pinot Noir de Zupa

Scris la 22 februarie 2016 in Povesti despre vin | Un comentariu

—-Prin intermediul eternului calator in podgorii europene, #winelover-ul Tomislav, am avut ocazia sa-l cunosc la #DWCC 2014 – Montreux pe Kosta Botunjac – propietarul unei crame mici din regiunea viticola Zupa (sudul Serbiei). Acolo prezenta-  in cadrul programului Wine Mozaic– un vin alb din soiul reinviat  – Jagoda.
—-Kosta este un guru al zonei Zupa, un model de one man show, care se ingrijeste de via sa de aprox 1,5 ha, de vinificare, de marketing si de vanzare. Nu e un vorbitor de engleza, dar ne-am imprietenit repede in scurtele iesiri la cate o tigara, fiecare dand din maini si incercand sa ne aducem aminte cate ceva din limba rusa. Am promis ca am sa-l vizitez si uite ca ne-am reintalnit in week-end-ul trecut la Beo Wine – targul sarbesc de vinuri.
—-Am degustat la standul sau 2 vinuri si i-am dat cadou o plăvaie. Am primit de la el un pinot noir pe care l-am deschis acasa. Pinot noir din Zupa chiar nu mai bausem. Dar ce surpriza!
—-Primul lucru pe care l-am remarcat este ca e foarte light. O culoare extrem de placuta, iar olfactiv poti spune ca ai dat de borcanul cu compot de visine si cirese din copilarie. Foarte fructat si imbietor, fara sa fie lipsit de tipicitate. In gust e sec, cu structura lejera, tanini discreti si regasesti din nou ciresele coapte intr-un alcool (12%) foarte bine asezat. Partea neplacuta e ca dorind sa tot descoperi mai multe, sticla se goleste mult prea repede. Ori m-a prins pe mine intr-o zi buna, ori vinul e chiar bun … datorita caracteristicii generale axate pe discretie, eleganta si un post gust mediu, lucru pe care conduce spre  +7 papioane/8.
—-Multumesc Kosta si sper sa ne vedem in curand.
—-RaSto

Mai multe

Cum să (nu) îndepărtezi oamenii de vin

Scris la 4 februarie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-De ceva vreme, mulți din pasionații de vin pe care-i cunosc sau îi citesc acordă calificari, evaluari, clasificări și ierarhii vinurilor pe care le testează. De fapt, asta fac și eu adesea în ceea ce scriu pe blog. Aproape că nu se mai face o degustare fără să apară fișe de notare (în diverse stiluri) pentru punctarea vinurilor, însoțite la final de confruntarea evaluarilor și toatea astea însotite de lungi discuții de comparare. Între soiuri, între ani, între punctele participanților, între crame etc.
—-Nimic rău în asta, însă apar diferite situații atunci când te întâlnești cu oameni mai puțin apropiați fenomenului VIN, față de care comportamentul nostru începe să pară cam ciudat.
—-Una din ele ar fi aceea că luăm analiza vinului cam de sus, dacă nu chiar prea în serios. Și nu mă refer la ținutul paharului de balon sau băutul din pahare cu picior gros. Mă refer la setul de descriptori din vocabularul degustătorului avizat și școlit sau expresii strict tehnice din vocabularul enologic. Se întampla des să putem părea plictisitori sau aroganți abuzând de propriile analize date pe gură atunci când facem abuz de expresii precum stil reductiv, corecție de aciditate, malolactică, BLIC, macerare prelungită, baricare îndelungta etc.
—-Asistența neavizată tinde să bată în retragere și să-i dispară apetitul savurării vinului, să se considere marginalizată imediat dupa momentul de admirație pe care îl nutrea față de  specialistul cunoscut. Chiar îi poate pieri cheful. A luat de bune toate informațiile legate de eliminarea miturilor false despre zeama de struguri (vin din pastille, vin din marmelada unui vin vechi, mâna a 2-a, durerea de cap de la sulfiți etc). Bea vinul cu paharul de apă alături. E bine, dar imediat se face mic la marginea mesei și acum încearca să reintre în vorbă cu bagajul său mic de cunoștințe. N-are nicio șansă!
—-Asocierea vinului cu mâncarea (transformata în pairing) devine alt subiect în care amatorul de vin e pus la colț. Bine, acum orice chitilean știe că vinul alb e cu carne albă, iar cel roșu cu carne roșie. La sarmale se mai încurcă și la mici (unde berea primează), dar și aici se trezește cu un val de explicații și informații, pe care termenii onctuozitate și Omega i-au rupt capul.
—-Biblioteca senzorială a unui degustator avizat și permanentul apel la carnețelul propriu de vinuri testate e un motiv să-și diminueze serios numărul de vechi prieteni. Ți-ai luat o fetească neagră 2012 de la crama XXX?… Nașpa! 2011 era mai bun! – ar putea fi un exemplu despre cum poate să-ți moară la intrare. Dacă un neinițiat mai pune și o poză pe facebook, și-a luat-o definitiv.  A comentat? S-a ars! Întotdeauna se va gasi cineva să-i “explice” ironic ce nepriceput (bou) este.
—-Exemplele pot continua, desigur, și din experiența fiecaruia puteți completa cele de mai sus. Important este că dacă ne dorim o piața evoluată pornită pe  creșterea numarului consumatorilor, datoria pasionatilor cunoscători și avizați ar putea fi aceea de a-și apropia amatorii și pe cei care doresc să descopere aceasta lume. Cu rabdare, cu mai mult calm și cu dorința de a educa (pare un termen pretențios) neinițiații dispuși să învețe își vor crește numărul. Inițiații (wine geeks) care se laudă în exces cu numărul de vinuri testate, carțile citite, cursurile făcute, vizitele tehnice la crame, postarea unor păreri personale despre vinuri și relația personală apropiată cu diverși enologi iși rezolvă doar o problemă de ego și atât. Cumulul de experiență și cunoștințe dobândite ar putea folosi la mult mai mult. Cred că rolul util ar putea fi unul mai constructiv și mai generos, astfel încât să ducă la plăcerea reală a savurării unui pahar de vin și crearea unei mari colectivtăți de bon viveur-i.
—-Până la urmă, vinul e pentru toți.
—-RaSto     (articol apărut în revista Vinul.ro)

….P.S. La finalul scrierii acestui articol, amicul Ryan a postat acest articol. Daca nu l-ati citit, inca, faceti bine si dati un click. Merita.

Mai multe