Povesti despre vin

2 la pahar. Azi, cu Dr. Pande Lazarevski

Scris la 29 iunie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-La gala decernării premilor IWCB de anul astă, 6 medalii de aur și 3 de argint au fost castigate de vinurile din Macedonia. Așa se face că am avut ocazia să îl cunosc cu pe Ambasadorul Republicii Macedonia la București. Apoi, am avut bucuria să particip la o degustare de vinuri de la crama Bovin la sediul ambasadei, loc unde începusem o discuție cu Excelența Sa Dr. Pande Lazarevski asupra unor idei pe care am reușit să le dezvoltăm la ultima întalnire, cu ocazia unui prânz la restaurantul hotelului Berthelot, din apropierea ambasadei.
—-A fost rândul meu să pun la dispoziție vinurile, selecția nefiind deloc ușoară, pentru ca dl. ambasador cunoaște multe din vinurile noastre. Fan declarat al vinurilor roșii, m-a averizat ca feteasca neagra este vinul său preferat de la noi. Și pentru că anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Macedonia, nu puteam tocmai eu să produc un ”incident diplomatic”, doar că pe lângă feteasca neagră, am adus și un vin alb, ca start al prânzului light pe care l-am început: Rusalca Alba 2014 de la Crama Oprișor. Legenda rusalcelor – nimfele slave din adâncul râurilor și lacurilor care ademeneau tinerii bărbați frumoși – a fost doar amintită, pentru ca în prezența prepartelor din pește și pui ne-a ademenit cupajul (sauvignon, chardonnay și pinot gris) din Mehedinți. Ne-am așezat mai bine și printre câteva guri din vinul pe care-l consider foarte bun (darorită acidității ridicate și a prospețimii – potrivind aproape de 7 papioane), am aflat despre Dr. Lazarevski că a predat Politici Publice la Universitatea din Skopje, nu înainte de a avea o experiență americană la Universitatea din Pittsburg.
—-Am aflat, spre bucuria mea, că nu exista județ din Romania pe care să nu-l fi vizitat, că a cunoscut profesori și studenți din 13 universități din țară și cunoaște bine 11 Arhiepiscopii, macedonenii fiind majoritari creștini ortodocși. Oare câți români se pot lauda cu asta, ținând cont ca Excelența Sa se află în misiune la București doar din februarie 2013?
—-Degustarea vinului n-a fost niciodată un secret pentru dl. ambasador, experienta din frageda tinerețe când la masa de duminică, bătrânii le dădeau copiilor să guste din vin pentru a înțelege încă de tineri că „pentru a respecta vinul – cu el vine bucuria și nu beția”, ducându-ne rapid spre feteasca neagră ediție specială (400 sticle) din 2011 de la Budureasca. Tocmai bine sosise și un platou cu felii din piept de rață, dulceață din fructe de pădure și câteva felii de branză nobilă.
—-Marile probleme globale aveau să mai aștepte, pentru că feteasca noastră neagră se aerase bine și începea să ne spună lucruri mult mai promițătoare. Un vin cu tipicitate, la deplina maturitate, perfect echilibrat și plăcut, iar chipul lui Decebal aștepta un verdict imediat dat de Excelența Sa: 9, pe o scala de la 1 la 10 – good smell, full body and strong taste – recunoscând că mizilicul de rață a ajutat din plin vinul și că acest soi ar fi bine să se facă mai cunoscut în Balcani. Aici am dezvoltat o discuție interesanta asupra unor proiecte de promovare a vinurilor macedonene la noi și a celor românești în Macedonia, lucru care m-a bucurat foarte mult și urmează să-l pun în aplicare prin degustări la București și Skopje, în ciuda bancului pe care urma să-l aflu: Se spune ca odată ajunse popoarele în Iad,  mai multe nații fierbeau în cazane cu smoală păzite de gardieni îndrăciți. Unul, însă, era nepăzit. Șeful dracilor era nedumerit și și-a întrebat aspru subalternii de ce cazanul era nesupravegheat? A venit răspunsul promt de la unul din dracușori: aici sunt balcanicii, nu-i nevoie să-i păzim, de-ar sări vreunul din cazanul fierbinte, îl trag ăia dinăuntru înapoi imediat! Nu-l știam, nu mi-a picat prea bine, dar bancul e bun și cel puțin nu-i exclusiv românesc, deși…
—-Întreaga întâlnire a fost un moment special, cu vinuri foarte bune și cu un interlocutor mai mult decât plăcut. Dr. Pande Lazarevski – un adevărat prieten al României și al vinurilor noastre, care la despărțire, întrebându-mă dacă ne putem spune pe numele mic, a ținut să-mi spună cu ochi calzi și strângându-mi mâna: here are extraordinary people, appreciate to be a Romanian, because your heritage, capacity and your country is blessed by God.
—-Lucrurile astea nu le auzi în fiecare zi și nu de la oricine. M-am simțit mai mândru, așa că spre seară, mergând la o degustare de soiuri exclusiv românești, m-am dus și mai încrezător.
Благодарaм, Панде!
Filiera balcanică va continua.
Cо голема почит,
PaCto

Crâmpoșia la ea acasă

Scris la 27 iunie 2015 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

—-Sambata, vreme de plimbare. Nu mai fusesem demult la Muzeul Satului (Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”) de pe Kiseleff, asa ca m-am dus acolo.
—-Nu stiam ca am sa dau de Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel  si ca urma sa fie aglomerat, dar a fost mai bine. In diferite curti ale frumoaselor case vechi se aflau diferiti mestesugari unde, in afara de vanzare, chiar lucrau la covoare, ii, linguri, caciuli, opinci, picturi pe lemn, traiste, cojoace, veste si ilice si multe feluri de decoratiuni. Multi turisti straini, grupuri de copii din tara, dar si destui bucuresteni iesiti la o plimbare mai aparte. Recunosc, am avut si un gand ascuns… Voiam demult sa fac o sedinta foto acolo pentru cateva vinuri din soiuri romanesti. Asta n-a fost usor.
—-Am pozat cramposia Arezan de la M1.Crama Atelier din toate partile, dar mai cu fereala… Nu stiam daca am voie. Ce a iesit, vedeti aici.
—-Eram curios sa vad cum se prezinta vinul asta luat de la UnVinPeZi, deci vizita n-a fost prea lunga in muzeu. Ajuns acasa am vazut in pahar un vin de un verde-galbui timid, dar cu arome tipice de cramposie. Ceva grapefruit, dar si un pic de frunza de muscata. Apucase sa se raceasca spre 8-9 grade, asa ca era numai bun de testat.
—-Chiar daca termenul de “vin de vara” poate suscita contestari sau unele discutii, tinand cont ca e sec, lightbody, cu gust de citrice si fructe albe, cu aciditate destul de mare (se vede si in pahar) si mai putin forțos (extractiv) decat cel din 2013, in ciuda catorva note minerale, primeste la aproape 7 papioane, mai ales pentru postgustul agreabil si mediu ca lungime. Alcoolul de numai 11,5% si tonurile vesele il califica drept un foarte vioi vin pentru zile calde, deci… un placut vin de vara!
—-Puneti placinte cu branza langa cramposia asta, peste, legume sau orice “ciudatenii” asice, mezeluri light, va spun ca se descurca si sigur va vine cheful sa revizitati Muzeul Satului… e frumos, ingrijit, vegetatia e la deplinul potential si in doua ore puteti da un minitur unui tezaur.
—-RaSto

Pe urmele lui Dionysos

Scris la 24 iunie 2015 in Povesti despre vin | 2 comentarii

Cred ca toti am citit in copilarie Legendele Olimpului si ne aducem  aminte cu placere de Dionysos – zeul vinului si al desfraului, cel care umbla prin lume inconjurat de superbele nimfe si satiri. Viata lui era o petrecere nesfarsita, vesnic inconjurat de femei frumoase si vinuri bune, iar singura grija pe care o avea era sa aduca cu el vita de vie, astfel ajutand la raspandirea ei in lume.

Pentru ca, toata viata mi-am dorit da traiesc exact ca si Dionysos  si cel putin dintre prietenii mei nu stiu pe vreunul care sa-si doreasca altceva, impreuna cu Horia Hasnas – editor la Vinul.ro, am hotarat sa mergem pe urmele personajului sus amintit.

Asadar, vom pleca in Grecia, unde vom vizita cat mai multe crame, incercand sa descoperim cele mai bune vinuri grecesti. Ne vom axa pe soiurile locale (ma gandesc ca Dionysos , nu era mare iubitor de: Cabernet Sauvignon, Merlot, ori Chardonnay) si pentru a ne bucura impreuna cu voi – cititorii nostrii de acestea, vom incerca un lucru pe care numeni nu stiu sa-l mai fi facut vreodata!

In fiecare crama, impreuna cu Horia vom decide care este cel mai reprezentativ vin, vom cumpara o sticla si vom cere oenologului sa o semneze. Apoi, impreuna cu fotografiile facute acolo, o vom licita pe internet, plecand de la pretul de achizitie.

Bineinteles ca nu dorim sa transformam acest joc intr-o afacere, ci numai sa impartim frumoasa noastra experienta, cu cate un pasionat de vin.

Sper din tot sufletul, ca pana la intoarcerea din aceasta calatorie sa descopar exact vinurile pe care Dionysos le iubea atat de mult, pentru ca pe viitor, sa incercam asocierea lor cu femeile frumoase de la noi de acasa – de aceasta data!

Si mai doresc, ca dupa aceasta calatorie sa fiu capabil sa inteleg  pe deplin filozofia de viata a Zeului Dionysos pentru a putea trai precum a trait el, pana la adanci batraneti.

Asa sa-mi ajute  Zeus!

Bogdan

Pinot Noir. Otarniţa

Scris la 22 iunie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Mihai Nicolici.
—-Mihai este cunoscut nu pentru faptul ca e absolvent al UTCB sau pentru anii in care a lucrat in distributia de presa, ci pentru pasiunea sa pentru vinuri. “Mai bine un strop de vin, decât unul de bere” a condus pasiunea pana la o noua afacere care astazi se numeste magazinul de vinuri Private Wine.
 —-Strugurele ăsta poate produce unele dintre cele mai scumpe vinuri din lume deşi nu sunt, nici pe departe, atât de “bogate” şi nici “grele” precum rudele lor nobile. Ba chiar din contră!
—-Culoarea este pal-translucidă, iar aromele sunt foarte subtile. Producătorii se gândesc bine înainte să planteze Pinot Noir căci strugurele este slab, se îmbolnăveşte rapid şi suferă de o groază de boli, iar genetic este uşor predispus la mutaţii. Tocmai de aceea, atunci când vinul reuşeşte, este destul de scump.
—-Este deasemenea, unul dintre vinurile cel mai greu de vândut la noi. Cunoscătorii au pretenţii de Burgundia, deşi e clar că aşa ceva nu se poate, iar mulţi dintre ceilalţi, datorită Moştenirii, îl consideră un vin dulce, din care fireşte că nu beau. Există, din fericire, oameni care încep să-l înţeleagă şi să-l aprecieze, sunt în special tineri, dar nu numai.
—-Unul dintre vinurile de care m-am îndrăgostit iremediabil în urmă cu câţiva ani este Pinot Noir-ul de la Petro Vaselo, Otarniţa. Poate printre puţinele vinuri din România care sunt 100% soi pur şi asta se simte fără îndoială.
—-De fiecare dată când deschid o sticlă de Otarniţa mă bucur de culoarea veselă şi strălucitoare şi de toate aromele tipice. Zmeură, cireşe, merişoare dar şi vanilie, ciuperci şi pământ reavăn de pădure.
—-Apropos de aceasta din urmă aroma şi de altele similare, de genul: miros de grajd, piele, transpiraţie de cal etc… Cred că exotismul acestor descrieri ar trebui evitat mai cu seamă către cei încă nehotărâţi în legătură cu vinul. Pentru că, sincer, nu ştiu cine se bucură de mirosul de bălegar sau de cal transpirat. Este, fără îndoială, adevărat că unele dintr vinurile mari ale lumii ăsteia, printre care şi Pinot Noir-urile de Burgundia, au aceste arome şi cunoscătorii, descoperindu-le au certitudinea tipicităţii de soi.
—-Uite, Otarniţa, nu are aceste arome exagerate. Se simte pământul reavăn, dar doar atât cât să-ţi trezească amintirile unei plimbări prin pădure după o ploaie de vară. Aşadar, e un vin frumos, fără să fie nevoie de puncte sau alte calificative.
—-Da, asta e pentru mine Otarniţa, un vin frumos, plin de fruct, căruia cele 6-8 luni de măturare în barrique nu îi aduc corpolență, dar îi dau note  plăcute de vanilie fără a le acoperi pe cele de fructe roşii. Pentru toate astea trebuie să primească mulţumiri „spiriduşul” Marco Feltrin, care la cei 27 de ani, reuşeşte să facă vinuri cu care se poate bate de la egal la egal, cu mulţi oenologi foarte mari.
—-Dar, cel mai important lucru este că Otarniţa este un vin roşu de vară! Adică, în nopţile fierbinţi (sau doar toride) de vară, când simțim nevoia de un vin roşu, parcă soluţia n-ar fi un Cabernet sau Merlot, ci vinul ăsta zglobiu şi revigorant, dar delicat şi plin de arome. Că el se poate bea rece, am fost şi eu surprins să descopăr cu câţiva ani în urmă tot la Petro Vaselo la cramă. Pentru că proprietarii sunt italieni (apropo de Nello Dal Tio – ar fi extrem de multe de spus, deşi l-am văzut doar puţin şi nu am conversat excesiv) au adus un „priceput” de la ei să facă nişte mezeluri cu vin şi să le prezinte împreună cu vinurile şi brânzeturile. Ei bine, m-am dus la nenicu’ asta şi l-am rugat să îmi dea Otarniţa şi să-mi recomande ceva cu care să se potrivească, din ce avea el pe masă. Şi scoate omu’ Pinot Noir-ul de la gheaţă (de la gheaţă, repet) mi-l pune în pahar şi îmi sugerează Parmiggiano. Acum, eu ştiu că mai avem de învăţat, mi-am zis, dar prea mă ia de fraier flăcăul. Păi cum băi nene, vin roşu de la gheaţă? Cu superioritatea tipică pentru unii italieni, zâmbind în colţul gurii, mi-a zis”  Încearcă!” şi m-a expediat subit. Norocul meu a fost că sunt simpatici cei de la Petro Vaselo, altfel i-aş fi aruncat vinul în faţa tipului. Pentru că temperatura, textura vinului, aromele chiar mai discrete, dar evidente mi-au produs o plăcere imensă. Şi în contradicţie cu regulile şi cutumele de  asociere culinară, a mers perfect cu Parmiggiano. Când m-am întors la italian, râdea şi m-a salutat! A făcut asta de încă câteva ori în ziua aceea.
—-Aşadar, Pinot Noir, chiar dacă este de România, dar bine făcut, este minunat.
—-Enjoy!