Firicelee…

Scris la 20 mai 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

… citim şi noi nişte tablouri?…
—Cam asta aveam în cap în momentul când un amic m-a întrebat dacă am încercat SB-ul din gama Grigorescu a binecunoscutului Jidvei. Mai trebuie să recunosc şi că la GoodWine l-am ocolit cât am putut. Nemeritat, însă. Oare e cineva care să nu cunoască denumirea de „fata în iarbă” a dry muscatului? Păi dacă ar zice cineva „da”, atunci mi-e clar că avem de-aface cu un incult și că stăm de vorbă cu ignoranța la masă.
—Ca mare iubitor de artă națională (pfaaii…) știu toate operele de artă ale marelui Nicolae Grigorescu. Să o luăm cu începutul: Dry Muscat (numită și fata în iarbă sau, mai exact, Fata culcată în iarbă),  Pinot Gris (Pescăriță La Grandville) și binențeles Gewurtztraminer (adică, Nud) . Desigur, că ăia mai culți vor spune că ar mai fi și care cu boi, atac la Smârdan, portrete de țărăncuțe și copii, Dorobanțul…dar hai să nu ne-amestecăm cu tocilarii, că avem noi alte lucruri de studiat.
—Și-ajungem la lansarea noului vin din gama Grigorescu (gamă de retail), acest sauvignon blanc demisec din recolta 2012. Gata cu fetele pe etichetă, de data asta avem un alt mare pictor român Ion Andreescu, în perioada studiului său în Franța, la Barbizon, așa cum l-a văzut bunul său prieten, Grigorescu.
—Vinul ăsta nu e unul pe lângă care să treci așa ușor cu vederea. Bine, e demisec, dar nu din calea afară. Nu cred că restul de zahăr să sară cu mult peste 6-7 g/litru.
….Despre arome nu e mult de povestit, fiind ușor floral, ceva citrice, dar te agaţă la degustat. Nu e apos sau chior , cum mai obişnuiesc să zic de vinuri simple. Pur și simplu, sticla se bea repede din 5 pahare. Pac-pac! N-avem timp de filozofii la astfel de vinuri și se asociază (clar!) cu orice cărniță la gratar. De la mici, piept de porc, pește, ceafă, pastrame și până la legume sau ciuperci sărate la grătar. Post gust? Cred că are, dar la a doua sticlă te-ntâlnești cu el. Per total, 6 papioane din 8 le-am dat acestui vin, iar dacă aflați că l-am luat cu vreo 15 lei de la Carrefour, nu mai avem multe de comentat. Și am o presimțire… că viitorul apelativ al vinului prin terasele de la mărginașe ale orașului va fi cam așa: Meserieee..Un Barbișon la băieții!
—Așa că, Firicelee.. lecția de cultură de la Jidvei s-a terminat. Hai la filmare, că ne-așteaptă oamenii ăia! Apropos, era să uit! Pentru șprițuri este hit!
—Cu bine,
—RaSto

Povestea mea cu un campion

Scris la 19 mai 2014 in Povesti despre vin, Slider | 3 comentarii

—Cei de la Wikipedia vor trebui să adauge la ziua de 14 mai şi concursul Centura Roze, pentru că anul acesta ediţia a 2a s-a ţinut tot în aceeaşi dată.
—Nu voi insista asupra organizării, atmosferei şi celelalte amănunte logistice, pentru că numai cei prezenţi s-au putut bucura de ele, aşa că voi pomeni doar că: cele 12 vinuri roze din recolta 2013 care au luat startul au fost selectate și aveau sa intre într-un concurs de 2 tururi eliminatorii și o finala de 3.
—Finaliștii (la diferențe mici de punctaj) au fost: Corcova (caștigător al Centurii Roze 2013), Liliac (locul 2 în 2013) si Iacob. Dacă despre Liliac și Corcova am mai scris, a venit rândul cașigătorului de joia trecută. Iacob rose 2013.
—Cu Iacob roze am o poveste întreagă… Prima sticlă am cumpărat-o de la Wine Republic cu 2 luni în urmă, iar acasă deschizâd-o, după ce am răcit-o bine, am avut surpriza să-i găsesc un miros neplăcut de zeamă de varză… Noroc cu Berbecutio, care gasindu-l online pe facebook, îmi recomandă să-l mai las ceva timp la aerat. Așa am făcut și după 15-20 minute, mirosul neplăcut dispăruse aproape total și am putut să-l gust în voie. Făcut din cabernet și merlot, culoarea te surprinde de la început, ca fiind frumoasă, ca un siropel de zmeură.
—A doua întâlnire cu rozeul Iacob am avut-o cu ocazia unui „Atelier de vinuri”- proiect inițiat de Vinul.ro, la restaurantul Bonne Bouche, unde întâlnindu-mă cu Dan Balaban, i-am povestit pățania mea. Evident, mirare urmată de uimire și apoi grimase. Domnule, e cel mai bun roze făcut de noi în ultimii ani…, îmi spune Dan Balaban. Zic să mai încercați o altă sticlă… îmi recomandă șeful de la Davino. Și mă uit mai bine în barul restaurantului și văd cu bucurie că rozeul Iacob se vindea la pahar. Am cumpărat imediat unul (20 lei) și m-am dus la masă, chiar lângă Dan și ne-am dat cu părerea împreună. De data asta, nici vorbă de vreun miros urât. Nas de fructe roșii de pădure, mai ales fragi și căpșunele.
—Uite așa am prins curaj, pentru că la o invitație de prânz a la Ciorogârla făcută de Cătălin Păduraru, unde tema a fost Rose, să mă duc în traistă cu o sticlă de Liliac și una de Iacob (ce intuiție am avut!). Am remarcat și atunci gustul prietenos, blendul reușit dintre cabernet și merlot, aciditatea crescută și alcoolul de 14,4% binișor integrat. Împreună cu ceilalți invitați am concluzionat: românii au început să facă rozeuri bune, iar eu i-am dat aproape 7 papioane. Asta și datorită faptului că tot atunci am avut ocazia să gustăm și câteva vinuri roze franțuzești.
—Joi, 14 mai, aveam și eu câteva vinuri preferate, dar când aproape 30 de jurați se pun pe punctat, ierarhiile proprii se dau peste cap. Așa că după turul 1 am ramas în concurs cu Arezan, Budureasca sec, Liliac, Corcova, Iacob și LacertA. Difernțe mici, dar pe podium au rămas cei mai sus amintiți.
—Aceasta este povestea mea cu roze-ul campion Iacob și nu-mi rămâne decât să le mulțumesc juraților participanți, Roxanei pentru ajutor și poze, Simonei pentru logistică, lui Ionuț de la Vinescu.ro pentru sponsorizare, cât și distribuitorilor Rifco și Parma Food.
—14 mai 2015 va fi joi. Știți ce va fi, nu?!
—Cu bine,
—RaSto

Scor egal: 2-2

Scris la 13 mai 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—Ultima zi a săptămânii trecute (duminică -11 mai) nu începuse bine deloc.
—Încă de la începuturile zilei, după ora 00:00, uitându-mă la Eurovision, intrasem ușor în fibrilație… Desigur, țineam cu ai noștri, care au avut o melodie rezonabilă și care meritau să se claseze la final în primii 10. Dar când am văzut cum se votează în favoarea concurentei (concurentului?!) din Austria, a început să-mi zvâcnească vena cavă. Melodia bărboasei Conchita Wurst , nu zic, a fost puțin oldfashion, dar OK. Nici interpretarea nu mi-a displăcut, dar când întindea “haripile” pentru refrenul său Rise Like A Phoenix, chiar m-așteptam să-i sară veverița de la subraț. Că material avea. Asta a fost prima deziluzie a zilei.
—De dimineață am dat o fugă și am cumpărat role pentru Alexică și după nenumărate încercări de a-l culege de pe jos, cu șalele făcute wurști, m-am retras în casă pentru a pregăti cu chef Make un prânz întârziat. Fâșii din piept de curcan și legume mixte la wok improvizat, cu sosuri și chestii spicy. Am alăturat un vin proaspăt la picanteria în stil asiatic și așteptam finala de tenis de la Madrid: Halep – Șarapova. Pac-pac, îi dau cu feteasca albă 2013 de la Liliac și Simona noatră băga break după break, nerecunoscând-o deloc pe rusoaică. Pe la 5-1 în primul set, îmi dau seama ce iuțeală ieșise în tigaie, că până să-mi notez ce beau, ajunsesem aproape de fundul sticlei și era să nu remarc culoarea de galben-pai și micile bule strălucitoar ce le lăsa în pahar. Mă liniștec la 1-0 la seturi pentru Simona și remarc ce nas plăcut are feteasca albă de Lechința. Nu e foarte pronunțat, dar identifici drojdiile fine, plăcute, tenta ierboasă și nuanțele citrice.
—Rusoaica ia jocul în serios și începe să recâștige teren, dar stăteam liniștit, pentru că din pahar mă luasem cu aciditatea ridicată a feteștii, a căror bule răcoreau bine obrajii iuțiți. Ierbos, discret, destul de elegant și floral vinul ăsta. Alcool (13%) integrat, destul de prietenos și cu post gust puțintel amărui, se duce spre 7 papioane. Sper să nu fi fost prea influențat de jocul bun al Simonei, altă evaluare a vinului putând fi găsită aici.
—Finele sticlei de fetească (și a meciului) o prinde pe-a noatră în corzi, cu rusoaică dezlănțuită și hămesită după succes, astfel că după puțin timp, Șarapova mai guiță de final în victorie și după o măgulitoare declarație la adresa machedoancei noastre ridică trofeul deasupra capului. A doua deziluzie.
—O duminică cu detoate și încheiată rezonabil: bărboasa+Sarapova=2 vs. wok picant+feteasca albă Liliac=2. Egalitate! Trăim cu bucurii mici.
—Cu bine,
—RaSto

O duminică muncită!

Scris la 12 mai 2014 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….Ieri m-a apucat un dor nebun de muncă şi am început cu tunsul gazonului. Cu el am şi terminat vreau să vă spun! Nu fac des acestă operaţiune, am pe cineva care mă ajută, dar o dată la un secol mă învrednicesc şi eu. Da, ştiu toate teoriile acelea cu odihna activă; merge o dată, de două ori, de cinci, dar să tunzi gazonul din patru în patru zile e prea mult pentru mine. Ce să zic, azi am scos limba de cinci metri, m-am văitat de mama focului şi nu mai puteam de mila mea! Greu, parcă aş fi împins vagoane nu alta, mai ales că am tot folosit îngrăşăminte şi gazonul este foarte, foarte des.

Şi pentru că un rău nu vine niciodată singur, a fost şi foarte cald, aşa că am transpirat şi permanent muream de sete.

Ce să beau, zic? Alegerea nu a fost aşa grea, deoarece mi-am adus aminte de sfatul unui prieten, pe numele său Alfred Binder. Acesta îmi povestea că la tunsul gazonului prefera să bea şampanie în locul tradiţionalei sticle de bere. Eu băiat modest din fire, nu am băut şampanie, dar am deschis totuşi o sticlă de Spumant Jidvei Extra Dry.

Cum a mers? Vreţi să vă spun cum a mers!? De cum am deschis sticla am simţit că l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Nu în sensul că aromele spumantului erau precum mirosul ciorapilor, ci că în acel moment nu cred, ca pe acest pământ să fi existat alegere mai bună. Nici măcar sexul cu Gina Pistol nu ar fi fost comparabil, ce să mai vorbim despre naufragiu pe o insulă pustie împreună cu câştigătoarea Eurovision! J

Ce să zic, de cum am deschis sticla şi am turnat în pahar, am privit culoarea galben pai strălucitoare, perlaţia care poate nu era foarte, foarte fină, dar era intensă şi de lungă durată. Apoi, am simţit aromele delicate de biscuiţi, de flori albe şi piersici, caise, ceva pepene galben, regăsite şi în gustul fresh…

PE DRAQ! Asta să o credeţi voi! Am dus paharul direct la gură şi l-am băut pe nerăsuflate. La al doilea pahar, am răsuflat o singură dată dar foarte scurt, iar la al treilea am simţi o răcoare interioară şi parcă o mângâiere celestă, divină! Am mulţumit cerului şi lui Bogdan Dumitrescu pentru acest spumant fresh şi răcoros deschis la momentul oportun, care mi s-a părut cea mai bună licoare pe care am pus-o vreodată pe limba asta aspră. Doamne, cum a fost…

Bogdan.