Ceva hermeneutică, primiți ?
….Am văzut că în aprilie se organizează Forumul Vinul.ro și totodată se dă startul Primaverii în Rose.
….Eu nu am mai avut răbdare după Cezar & Co. și-am dat buzna la Private Wine, cumparându-mi un rose de la Jidvei. Acasă, chef Make pregătea o ruladă de rață asiatică picantă cu legume (un semipreparat de la Lidl) și era în asteptare cu răcirea viului.
….Ne uitam la sticlă (precum rața la fulger) să identificăm în labirintul Versace ce scria pe fiolă. Hermeneutică, frate ! Ahaaa…uite, tu, că am găsit. Era chiar în ochii noștrii. Numai mințile complicate pot vedea ușor lucrurile simple, ceea ce nu e cazul nostru, evident.
….Dom’le, sticla e frumoasă, nu ai ce spune, chiar elegantă și știam că citisem undeva pe net că : “Mysterium Syrah și Cabernet Sauvignon 2011“, primul rose de la Jidvei, creat tot de vinificatorul francez, a câstigat bronz la „Decanter World Wine Awards 2012”. Tan-ta-naaaaa…Adevărul e ca intrasem în panică. Oare rața noastră asiatică “se califică” la asemenea grozăvie de vin ? Riscăm!
….Gata, îl deschid pe “pacient” și-l torn în pahare. Culoare exceptional de frumoasă. Sirop de căpsună limpede și îmbietor. Nas : foarte foarte reținut, deși îl agitasem bine-bine, de mi se urcase pe bluză. Revin și recunosc fructe roșii de pădure, dar și ceva de strugure roșu stors. Atac paharul cu gura mare și simt ceva acrișor, plăcut, după care vin să confirme frăguțele, smeurica și ceva capșunele necoapte bine. Aparent apos și subțirel (13,5 % alcool !! ), la a doua gură vine și ceva corpolență, dar și tăria vinului, care cam stă separat puțintel. Mai aștept și-mi vin senzațiile unor vinuri băute cu ani în urmă, la un vecin în Chitila (care nu cred că a cunoscut secretul amestecului de cabernet cu syrah). Aduce cu vinurile de țară, desigur, în varianta elegantă și elaborată, dar tocmai asta-mi place la el. Vinul te trece printr-o senzație aparentă de gusturi dulcege și acrișoare, dar rămâne definit ca un vin sec.
….Mai dau cu ochii-n sticlă și citesc :”cei care vorbesc nu știu, iar cei care știu nu vorbesc”. Și-atunci de ce m-aș întinde la vorbă ? Cine știe ce mai găsesc la al treilea pahar și spun prostii. Oricum, la fiecare înghițitură rața devenea tot mai picantă și vinul intra oricum. Mai bine mucles, că tocmai era pe televizor cel care s-a născut stea și va muri tânără speranță : MRU, cel cu hermeneutica. Uite, ăsta era bun să dezlege misterul de pe eticheta Mysterium-ului.
….Revenind la lucruri serioase, eu cred că Jidvei se află în propriul labirint al căutărilor vinurilor premium și îi doresc mult succes, roseul ăsta fiind singurul vin care-mi place, însă. Speranță și răbdare eu am.
….RaSto
American Jazz Party cu Davino și erismatici
….Luna februarie a început în mare forţă din punct de vedere al vinurilor. Nici sfârşitul lui ianuarie nefiind mai prejos: degustare lungă de cupaje albe româneşti, vizită la cramă, vinuri moldoveneşti, cupaje roșii românești, etc.
….Aşa că încă din 1 februarie am luat-o tare și m-am sărbătorit alături de Monica, Iuliana și Cătălin cu mulți și apropiați absolvenți ai programului de leadership creativ – Erisma, pentru al șaselea an consecutiv. Ca în fiecare an, ne-am stabilit o temă de petrecere, reușind la finalul negocierilor să alegem American Jazz Party. Inițial, alesesem Bollywood Party, dar din cauza costumelor greu de găsit și muzicii cu confluențe manelistice, am renunțat. În plus, auzisem că Krishna & Rukmini sunt în turneu, așa că am schimbat cu bucurie genul muzical pe Duke Ellington, Glenn Miller, Louis Armstrong, Ella Frizgerald & Co.
….Mai toți invitații au făcut față exigențelor vestimentare și s-au pus pe dans şi distracţie. Pe lânga băuturile spirtoase asociate jazz-ului, majoritatea a trecut pe vin (asta și din respect pentru cel mai în vârstă sărbătorit- eu). Și pentru că înainte cu o zi, Bogdan D. se întorsese de la Davino din cramă cu două sticle de Rezerva Alb 2011 (şi le mulțumesc domnilor Balaban şi Costachescu), am tras lângă mine 2-3 destoinici iubitori de vin, ca să ne dăm cu părerile şi iată cum s-au prezentat rezultatele „juriului”: începem cu culoarea frumoasă, galben-verzuie, foarte strălucitoare și limpede. La nas, înainte de toate, simţi baricul şi apoi miresmele de fructe necoapte, flori de câmp şi soc. Vinul e un asamblaj de sauvignon blanc şi riesling italian, baricat 6 luni. La gust începe bine şi simţi propietățile fiecărui soi, dar cred că tenta de lemn de stejar dă o notă prea puternică întregului corp. Cele 13,9% de alcool se aşează bine și chiar nu le simți, vinul fiind echilibrat din punctul ăsta de vedere. Concluzia finală ar fi că a rezultat un vin elegant, complex, bun, dar excesiv lemnos sau crocant, cum ar spune unii. Lângă el trebuie să ai în permanență de ronțăit, însă nu e un vin de chefuri, lui stându-i mai bine lângă câteva sofisticării culinare, iar o aerare de câteva minute nu i-ar strica deloc.
….Uitasem să spun că vinurile pentru petrecere au fost Făurar Alb și Merlot 2009 – Vila Zorilor Vinarte, vinuri ce au „hidratat” invitaţii cărora le-au mers picioruşele pe ring, mai ceva decât Suryei Bonaly la concursul de liber alese. De pe pereți, Louis Armastrong era de-a dreptul uimit să vadă, pe bune, varianta noastră What A Wonderfull World, deși DJ-ul ne cam omorâse cu Meneido și Rihanna.
….După suflat în lumânări și două sabrări reușite, cadoul pe care l-am primit mă obligă teribil: un voucher de călătorie în lumea gurmanzilor francezi, pe traseul Avignon-Provence-Lyon și un jurnal de călătorie prin care, voi – cititorii acestui blog – veți fi ținuți la curent cu toate degustările viitoare. Mulțumesc erismatici.
….I see trees of green, red roses too…
….RaSto
Cupaje Rosii la Neptunus
…Săptămâna trecută la restaurant Neptunus, vinul.ro a organizat seara cupajelor roşii. Ce mai, pentru mine a fost că la “Oscar” – “mama şi tata” cupajelor roşii româneşti. După ce le-ai băut poţi să mori liniştit, că le-ai avut pe toate în viaţa asta! A lipsit o singură piesă este adevărat – Flamboyant 2007, acest Zeus al cupajelor după părerea mea, dar în rest toată divinitatea a fost prezentă. Eram gripat, cu nasul scurs până la genunchi şi înnodat pe pantofi, cu o minge de sârmă ghimpată presată în gât şi cu o fată care cerea un pistol la tâmplă, sau un prieten bun care să mă împuşte. Dar nu, nici mort, nici în coşciug, nici de sub pământ, nu aş fi putut să lipsesc de la aşa ceva. Aşadar, mi-am proptit bine capul în mâini să nu-mi cadă sub masă, ochii scurşi i-am presat pe ochelari şi nasul meu enorm l-am înfipt într-un şomoiog de şerveţele, pentru a putea începe neîntârziat bărbătească degustare!
….Au defilat în ordine prin fata privirii mele înceţoşate după cum urmează: 1. Nedeea 2011 (Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac – 13,5%, producător Vinarte); 2. Villa Vinea Rubin Selection 2011 (Zweigelt, Fetească Neagră, Merlot – 13,5%, producător Castel Vinum); 3. Drăgaica Roşie 2010 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir – 14%, producător Crama Oprişor); 4. Terra Romana Milenium Roşu 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 13%, producător SERVE); 5. Red Artisan 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Domeniile Săhăteni); 6. Ovăs 2009 (Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Vigna); 7. Incantation 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot 0 14%, producător Domeniile Dealul Mare Urlaţi); 8. Cuvee Charlotte magnum 2007 (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot – 14,5%, producător SERVE); 9. Domaine Ceptura Rouge 2006 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14,1%, producător DAVINO); 10. Flamboyant 2006 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră – 14,3%, producător DAVINO).
….Zi magnifică din anul Domnului 2013, care mi-ai pus pe masă aşa minunăţii, îţi jur solemn că nu te voi uita niciodată! Şi de-o fi să mor, lângă vinurile astea să-mi găseşti Doamne culcuş!
….Nu pot să vă mai spun decât, că aceste licori, au fost însoţite de magnificele preparate culinare ale chef-ului – Dan Anca, dintre care îmi amintesc cu scuzele de rigoare, doar ceva “săritoare” – iepure cu ierburi aromatice, parcă. Ce să-i faci, după cum spuneam eram semimort şi în plus, cred eu că ceea ce găteşte Dan Anca, trebuie mai degrabă gustat şi abia apoi povestit…
Vă doresc să aveţi în viaţa numai zile fericite, că aceasta pe care am avut-o eu!
Bogdan
ComenteazaChâteau Domenii Ceptura – DAVINO – 2010
….L-am băut lângă unul foarte gras, pe numele lui adevărat “peste somn”. Da, este adevărat că trebuia să desfac o sticlă de vin alb, dar m-a trăsnit o nebună pofta de vin roşu. Ce să-i faci, se întâmplă şi la case mai mari, dar una peste alta vinul a topit de minune grăsimea peştelui. Şi dăi cu peşte, dăi cu vin, dacă nu vă scriu acum nu o s-o mai fac în veci. Aşadar, vinul are o culoare rubiniu închis. Aromele sunt de vanilie, apoi coacăze negre şi o vişină atârnată pe un fundal crocant, bine condimentat. Gustul este foarte fin, plăcut, acrişor cu fructe de pădure. Are aciditate cât îi trebuie, taninii sunt rotunzi, dar fermi şi alcoolul de 14,6% este bine integrat. Finalul este scurt spre mediu, parcă cu o tuşă de piper negru.
….Un vin elegant, franţuzit care mie personal mi-a mers direct la suflet. Poate fi consumat zilnic la masă şi dacă nu te caliceşti să bei mai mult de un pahar îl ai pe masă toată săptămâna. Preţul vinului este în jur de 45ron şi poate fi găsit aproape în toate magazinele de specialitate.
….Vă doresc să-l degustaţi cu plăcere!
….Bogdan
Comentarii recente