Concursul de Vinuri Rose editia a 12-a

Scris la 20 mai 2024 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-În data de 13 mai a avut loc cea de a 12-a ediție a Concursului de Vinuri Rose, organizat de Winelover România.
—-Ca și în anii trecuți criteriile de înscriere încă de la preselecțiile începute la sfârșitul lunii februarie au fost: vinuri seci, din recolta anului 2023, cu preț de raft sau online între 20 și 70 de lei. În finala din 13 mai s-au calificat 15 vinuri nearomate și 5 aromate din cele 75 de vinuri testate în preselecții.
—-Locul de desfășurare a fost Grand Hotel Continental – partener al concursului, unde 21 de jurați (câte șapte în fiecare comisie) au evaluat vinurile nearomate în 3 tururi, calificând pentru turul secund 7 vinuri, iar pentru turul trei doar 3 vinuri. La secțiunea vinurilor rose aromate evaluarea s-a făcut într-un singur tur. Comisiile au fost conduse de catre: Liviu Gheorghe, Diana Pavelescu și Sergiu Nedelea și au avut fiecare câte un jurat străin: Edoardo Brethauer din Chile, Ania Smolec din Polonia și Susan Tolson din Marea Britanie.
—-
La finele a 3 ore de evaluare, s-au evidențiat următoarele vinuri rose:
—-Secțiunea vinurilor nearomate Locul 1 – Karakter – Aurelia Vișinescu Winery, Locul 2 – Sole – Cramele Recaș, Locul 3 – Secrets – Crama Pandora.
—-Câștigător la secțiunea vinurilor aromate; C’est Soir Busuioacă de Bohotin – Crama Hermeziu.
—-Karakter rose câștigă pentru a 3-a oară acest concurs (2016, 2020 și 2024 – ani bisecți).
—-Patru crame au avut câte două vinuri în concurs: Cramele Recaș, Crama Pandora și Crama DeMatei și Cram Strunga.
—-Premiile acordate câștigătorilor au fost: 2800 de etichete autocolante ce indica Numărul 1 la clasa vinurilor nearomate și un voucher de 1500 de lei din partea DaBacco și 2000 de etichete autocolante pentru câștigătorul secțiunii vinurilor aromate.
—-Un premiu suplimentar a fost acordat din partea Agrovin Romania vinului rose sec nearomat cel mai bine clasat doar din soiuri românești care a fost câștigat de Migală – Crama DeMatei (Negru de Drăgășani și Fetească Neagră).
—-Ca o notă specială a concursului, la sfârșitul turului 1, s-a pariat pe proba câștigătoare a vinurilor nearomate indicând numărul probei. 4 participanți au intuit și câștigat: Mirela Mateescu, Susan Tolson, Marian Timofti și Mircea Niculescu, pe care îi felicităm.
—-Toate vinurile participante la Concursul de Vinuri Rose ediția a 12-a merită a fi felicitate pentru calitatea lor, ținând cont de traseul pentru calificare, iar nota cea mai mică primită în urma mediei celor 3 comisii a fost 85.93 puncte.
—-Fiind un concurs ce nu a perceput taxă de participare pentru probe, dorim să mulțumim sponsorilor și partenerilor, lucru fără de care aceasta ediție nu ar fi putu avea loc. Sponsori: DAGMAR – distribuitor băuturi, Carrefour, Da Bacco, Agrovin Romania, Carpathian Springs – Aqua Carpatica, Romanian Drink Service – Garrone, Drink Story.  Parteneri: Yokko (The Fashion Store), Flexo Etichete, Asociația Blessing Hearts, Revino, La Mama, Hotel Grand Continental București, ZADA – Brânză Cinstită, Document – Your Office Partner, Winetaste School și Vinul.ro.
—-Ne reîntâlnim anul viitor, în mai, într-o miercuri, dar până atunci, vezi mai sus vinurile câștigătoare, ca să nu-ți spună alții ce vinuri rose să bei vara asta.
Cu bine,

 

 

 

RaSto

Comenteaza

Le Reve CS + NdD

Scris la 29 ianuarie 2024 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-La o întâlnire  amicală (Concert Jezebel pe 7 ianuarie), discutam într-un grup de amici despre ce excursii pe la crame să mai facem, reamintindu-ne cu plăcere despre una din ele: Marea Vaccinare cu Negru de Drăgășani din 2021.
—-Și din una’n alta ne spune Marlena că a prins drag de un Negru de Drăgășani “Le Reve” de la Crama Mennini, dar pe care nu-l mai gasește. Însă, de la Lidl a luat la un preț foarte bun un Le Reve 2022 Cabernet Sauvignon cu Negru de Drăgășani care i-a plăcut foarte mult.
—-Am ținut minte și săptămâna trecută, l-am găsit pe raft la Lidl în Chitila.
—-Vinul ăsta aerat (măcar) o ora devine brusc un vin foarte serios.
Din fifty-fifty Cab.Sauvignon și Negru de Drăgășani, are arome de fructe roșii și negre coapte bine, ușoare urme de barrique (minim 6 luni), dar ce încântă cel mai mult e faptul că, deși figureaza ca fiind din recolta 2022, are comportament de vin de vreo 5 ani. Matur, evoluat corespunzător și extrem de așezat. Al doilea lucru ce îl descoperi este ca nivelul de alcool (14%) e fix unde trebuie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, adică bine de tot integrat. Merită menționat și post gustul plăcut și mediu spre lung. Despre asocieri culinare se poate vorbi mult, dar ținând cont de sezon, știți voi ce cărniță trebuie să puneti lângă.
—-Îmbutelierea s-a făcut de către Crama Olterra (parte din Vintruvian Estates) și vinificat sub bagheta enologului Marian Andrieș.
—-Consider acest vin în categoria “best buy” la prețul de 33 de lei din magazinul amintit. Merită să-l încercați.

Comenteaza

Partenerul tău la masă

Scris la 4 ianuarie 2024 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Nu știu la voi cum și cât se întâmplă, dar mie mi se întâmplă
des, ca pofticios fiind, să fac chestii de mâncare la care, desigur, merge un vin.
—-Ne plac vinurile mari, ample, complexe, făcute de câte o cramă sau un enolog preferat, dar aproape de fiecare dată spunem: noo, nu e momentul lui acum. Și ne gândim la un moment festiv pentru a-l deschide, sau la un grup de amici cunoscători cu care să împărtășim acel vin. Căutăm și mâncarea potrivită pentru el, dar tot vinul e solistul și tot așa… se amână destupatul vinurilor pricopsite. Pentru că vrem să-l savurăm.
—-Dar când ai în față (cazul meu) cotlet de porc crestat și împănat cu felii de Ceddar, acoperit bine cu felii subțiri de bacon și ceva sos cu vin, nu te mai concentrezi prea mult pe o mareție de vin, pentru că știi că n-ar mai putea fi vedetă. Și atunci, cauți vinuțul de acompaniament, care să-ți satisfacă acea pofta secundară de vin, gurmandeala fiind teribilă.
—-Vinul din poză e doar cu titlul de exemplu, deși ar merita (sunt sigur) un review serios. Sunt convins că la ficare cramă de la noi găsești un vin plăcut (numit adesea “corect”), nepretențios, dar cu care “să-ți faci treaba” la o masa… rezonabilă.
—-Ei bine, cât de valoros, cât de reprezentativ, la ce bani trebuie să fie acel vin? Care să nu-ti displacă la masă, ba mai mult, să fie “prin zonă” la gust. Ce calități ar trebui să aibă?

 

 

 

PS1. Acest vin de la Budureasca e în gama medie spre joasă, undeva la 26-28 lei. Recoltă 2021, alcool 14.5. Un vin în stil modern, deși tânăr, e ready to drink. Totul integrat, chiar și catifelat, în ciuda soiului vânjos, dar cu destulă tipicitate.
PS1. Pune la mai jos la comment varianta ta de vin pe care îl consideri “partenerul” tău la masă și nu ți se pare prea pretențios sau scump. Fă-l vedetă și funcție de cât de multe like-uri ai obținut până la 20 ianuarie, poți primi o sticlă de vin (care îmi place mie). Succes!

Comenteaza

Un Sauvignon pe placul meu

Scris la 28 decembrie 2023 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Au fost luni întregi de când nu am am mai degustat un Sauvignon Blanc.
Cu atât mai mult acest SB de la Jidvei, Owner’s Chiose Ana 2022.Sauvignon Blanc Ana
Recunosc, pentru o vreme, interesul pentru soiul ăsta îl cam pierdusem, pentru că am întâlnit în trecut prea multe bombe explozive cu iz (isteric) exotic. Știți mulți dintre voi, vinurile cu acele drojdii superbombastice de lume nouă, care, mie personal, au început să-mi fie tare plictisitoare. Vor fi mulți care-mi vor spune (chiar oameni din crame): știi, asta cere piața!
—-Foarte posibil (deși, dacă asta le dai, asta vor bea), dar prezentul vin, chiar mi-a făcut o reală plăcere. E din alt registru. Culoare, arome… și iar arome. Da, exact de-alea de pisoi răsfățat, florale, vioaie și îmbietoare. Despre gust… am fost puțin influențat și de dorința de vin primăvăratic, zglobiu și usor, după zile grele cu mese (mereu) prea îmbelșugate de Crăciun.
Flori de câmp, citrice, fructe albe discrete, aciditate perfectă, alcool domol (integrat/ 12.5), tipicitate de soi, totul “împachetat”
agreabil de echipa de enologi de la Jidvei.
Vă doresc să aveți aceeași plăcere degustând acest vin și vă urez
An Nou cu Bucurii!

Comenteaza