Malbec… Otros Aires
—-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Răzvan Gliga. Îndrăgostit de vinuri roșii , pasionat de Syrah cu tente cât mai picante, Răzvan Gliga este project manager cu experiență în domeniul IT.
—-17 aprilie este Ziua Mondială a Malbecului. Ca mare iubitor de vinuri roșii sărbătoresc și eu acest soi, astăzi considerat argentinian.
—-Am închs pentru o clipă ochii și mi-au venit în minte câteva lucruri pe care le știu despre Argentina: Kempes, Maradona, Messi, Jorge Mario Bergoglio (Papa Francisc), Peron, Războiul Malvinelor, Patagonia, Jorge Luis Borges, milonga, rugby (union pentru filoenglezi)… și malbec, desigur!
—-Pentru mine și pentru mulți microbiști, rămân cele 5 minute magice din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic 1986, când Maradona a marcat Angliei cele mai comentate goluri de la campionatele mondiale. Unul cu mâna, ”a lui Dumnezeu” și apoi unul al secolului. Argentinienii, încă proaspăt marcați de Războiul Malvinelor, s-au văzut răzbunați și chiar nu a mai contat că echipa lor a câștigat finala. Furt, geniu și victorie contra celor mai mari dușmani. Ce să-ți dorești mai mult, decât să-i învingi pe cei care au inventat fotbalul? Iar astăzi, Europa e plină de valoroși fortbaliști argentinieni. Lecția 1: Importă, perfecționează, exportă!
—-Nu pot să uit rezultatul echipei de rugby, care la Cupa Mondială din 2007 a ajuns pe locul 3. Singura echipă de limbă spaniolă participantă la Cupa Mondială și cea care a străpuns monopolul ”marilor puteri” ale balonului oval. Le-a plăcut, l-au învățat și s-au luat la trântă cu francezii și tot Commonwealth-ul. Lecția 2: Importă, perfecționează, exportă!
—-Legenda spune că pe 17 aprilie 1853 președintele Argentinei (da, aveau de atunci) Domingo Faustino Sarmiento l-a mandatat pe expertul francez Michel Aime Pouget să testeze soiurile de viță din Franța. Malbec a fost în selecție. Istoria a vrut să adaucă filoxera și în zona Rhône, regiunea de origine a soiului (Côt Noir sau Pressac sunt numele alternative). Ceea ce a supraviețuit atunci, aproape că a dispărut la înghețul din 1956. 
Mutat în Argentina, Malbec-ul a mulțumit noilor gazde, s-a maturizat și a devenit celebru acolo, fiind foarte apreciat și în Lumea Veche a vinului. Lecția 3: Importă, perfecționează, exportă!
—-Am deschis ochii și am făcut cunoștinâă cu un supraviețuitor din zona Mendoza, Valle De Uco. Produs de Bodegas Salentein, în varianta Barrel Selection din recolta 2012. Culoare de un violet închis, cu primul nas plin de coacăze negre și mure. Fructele lasă puțin loc pentru ciocolată și vanilie, dar și o discretă tușă de praf de pușcă. Corpolent, gustul de fructe negre se păstrează, finalul lung expune și puțin tutun de trabuc. Alcoolul, deși la 14%, nu deranjează, 
dar are aciditatea puțin cam ridicată și parcă neintegrată. Un vin bun, care merită încercat și în alt context, astăzi primește 87 puncte, deși cred că sunt puțin exigent mai ales de ziua lui.
—-Și pentru că lucrurile bune se fac cu cap și în echipă, argentinienii din lumea vinului s-au grupat formând o asociație pentru promovarea vinului lor în lume: Wines of Argentina. De aici până la decretarea zilei de 17 aprilie Ziua Mondială a Malbecului nu a fost decât un pas. Evenimente în zeci de orașe pe tot globul, site dedicat. Iar Bucureștiul e și el pe listă.
—-La mulți ani Malbec!!
Penedes Wine Trip. Second Episode. Torres
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Cu o mică întârziere (datorată suedezilor care nu s-au lăsat până nu au golit toate sticlele scoase la degustare) am plecat de la micuța cramă Jean Leon și în 20 de minute am ajuns la gigantul Torres, înființat în urmă cu mai bine de 100 de ani și care a supraviețuit Războiului Civil cu o scurtă întrerupere.
—-Presați un pic de timp, începem rapid turul domeniului cu ajutorul unui minicar electric, întreaga cramă fiind înțesată de tehnologii care folosesc energii regenerabile (probabil beneficiind astfel și de unele stimulente financiare). Trecem pe rând printre viile frumos lucrate, pe lângă depozitele frigorifice unde strugurii culeși sunt păstrați la adăpost de arșiță până la procesare, prin hrubele pline de mii de butoaie, pe lângă rezervoarele de fermentare din inox.
—-După ce turul cu minicarul se oprește, suntem preluați de unul din zecile de ghizi ai cramei, care printre câteva rânduri de viță ne povestește pe scurt despre tehnici de cultivare, combaterea dăunătorilor, soiuri cultivate etc. Prezentarea în limba engleză a fost plăcută, ghidul punând la rândul său câteva întrebări legate de diverse aspecte oenologice. Așa am constatat că australienii nu erau doar degustători pasionați, dar aveau și cunoștințe teoretice in domeniu. La una din întrebări m-am dat și eu rotund, răspunzând la cea referitoare la prezența tufelor de trandafiri la capătul rândurilor de vițe. Probabil așa a aflat englezul (da, ghidul era englez pur sânge) că și în România există acest „sistem” de semnalizare a problemelor viței de vie.
—-Am trecut apoi la momentul cel mai așteptat al vizitei: ședința de food and wine pairing. Mesele erau deja pregătite cu paharele de degustare și farfuriile cu brânzeturi, tortilla și saleuri.
—-
Degustarea a început cu un Vina Esmeralda 2014, un vin alb ușor (11,5 % alcool), aromat, din Moscatel și Gewurtztraminer care a mers de minune cu brânza Brie. Un vin pe placul majorității doamnelor din grup (îl găsiți la Winery Outlet). Apoi un merlot tânăr, Atrium 2013, cu arome fructate (cireșe majoritare) asociat de gazde cu o brânză semimaturată produsă local. Un vin ok, dar înșelător, cele 14% de alcool (deși bine integrate) nerecomandându-l ca un vin de cursă lungă.
—-Degustarea s-a încheiat cu Gran Coronas Reserva 2012, un cupaj din Cabernet Sauvignon (majoritar) și Tempranillo. După mine un vin încă prea tânăr, ușor agresiv cu gingiile și care fără brânza Manchego nu ar fi fost de băut. De asemenea 14% alcool (destul de bine integrat), dar nu cred ca este prea surprinzător pentru zonă.
—-La capitolul diverse, copiii au beneficiat de must, tortilla nu am reușit să o asociez fericit cu nici unul din vinurile degustate, iar blondele de peste Prut au atacat brânzeturile în ordinea inversă celei indicate de ghid (bine, după primul vin mai aveau doar tortilla în farfurie).
—-Am continuat cu vizitarea muzeului cramei și apoi vrând sa bem și noi ceva mai bun, ne-am îndreptat spre barul de degustare.
—-Aici ne-am intersectat și cu alte grupuri de turiști care ne-o luaseră înainte, dar cum barul era imens, am găsit loc ușor. Am decis să încercăm vinuri realizate din soiuri locale și am avut noroc, oferta zilei fiind chiar din două vinuri care se potriveau la fix cu ce doream.
—-Primul a fost Perpetual 2012, din Priorat, realizat
din Carinena și Garnacha (la francezi Carignan și Grenache), un vin care ne-a uluit prin catifelare, prin echilibrul perfect între tanini, aciditate, alcool (15 %) și postgustul interminabil. Un vin mult mai evoluat decât vârsta sa și care putea fi băut cu plăcere acum, confirmând potențialul zonei excepționale din care provine.
—-Am încheiat degustarea cu Grans Murales 2009 (91 pct Wine Advocate și 93 pct Penin), un cupaj din Carinena, Garnacha, Monastrell, Garro și Samso (ultimele două fiind soiuri prefiloxerice), provenit din zona Conca de Barbera. Un vin mult mai matur, mineral, condimentat, cu tanini fini, „doar” 14 % alcool (dar perfect integrat), ușor note de fum, cu un postgust extrem de lung. Un vin de excepție, dar și cu un preț pe măsură (125 euro).
—-Suedezii (ajunși la bar după ce mai zăboviseră în sala de degustare), au mers pe un vin pe care am avut senzația că îl știau (Gran Sangre de Toro), fără să se mai complice.
—-Ieșirea din cramă, normal, prin magazin, unde eram deciși să achiziționăm un Perpetual, însa prețul de aproape 50 euro ne-a mai scăzut entuziasmul (ulterior l-am găsit un pic mai ieftin în duty-free-ul aeroportului din Barcelona), făcându-ne să achiziționăm fratele mai mic, Salmos (care are și un pic de Syrah) cu numai 90 pct Wine Advocate plus medalie de aur la Mundus Vini (asta însă am aflat de pe site-ul producătorului când am ajuns acasă), dar care era la un preț mult mai prietenos.
—-Am plecat din crama Torres plăcut impresionați de modul în care au știut să-și prezinte „marfa”, de modul de organizare al acestui colos și nu în ultimul rând cu intenția de încerca și alte vinuri din portofoliu (mai ales că și în România este posibil acest lucru, vinurile fiind importate de unul din distribuitorii Casei Regale de la noi).
—-Ultima etapă a turului este crama Freixenet, dar despre ea într-un episod următor.
Mai multe
Penedes Wine Trip. First Episode. Jean Leon
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-La sfârșitul lunii martie am programat cu soția un city-break de 4 zile în unul din cele mai frumoase orașe ale Europei: Barcelona. 
—-Studiasem obiectivele de interes din oraș și împrejurimi și tare ne-am bucurat când am găsit un tur al cramelor din zona Penedes, zonă viticola învecinată Barcelonei. Am rezervat turul online și cu nerăbarare duminică devreme (la 8.30), după câteva stații de metrou am ajuns la locul de întâlnire de unde, cu o neașteptată punctualitate, am pornit în turul mult așteptat. Grupul inițial din autocar nu era prea numeros, cam 10 persoane, din care 3 spanioli, 3 australieni două moldovence de peste Prut (am aflat asta ulterior) și noi doi, #wineloverii de Crângași (România).
—-Ne gândeam ce neprofitabil este să ai un autocar plin pe sfert, dar ghidul ne anunță că mai facem o scurtă oprire pentru a prelua un nou grup de turiști însetați. Când i-am văzut urcându-se, ne-am dat seama că avem de-a face cu oameni pasionați de fenomen. Cei 12 urmași ai lui Nils Holgersson, ușor trecuți de prima tinerețe, erau un pic cam roșii în obraji, semn ca probabil au avut nevoie de un întăritor la omleta de dimineață.
—-
Până la prima cramă din program am avut de străbătut un drum de aproape 2 ore, la început pe o autostradă cu „doar” câte 4 benzi pe sens, apoi pe drumuri secundare, care șerpuiau printre terenuri acoperite cu viță de vie.
—-Pe drumul spre crama Jean Leon, am putut afla câte ceva despre istoricul acesteia de pe un DVD pus atât în limba spaniolă (oglindă fidelă “cunoașterii” limbilor străine de către localnici, de care ne-am convins în tot sejurul), cât și în limba engleză.
—-Viața fondatorului cramei aș spune că este clasica poveste a visului american (împlinit), în care un emigrant ajunge patronul unui restaurant de lux în Beverly Hills, având printre clienți actori de seama de la Hollywood dar și președinți ai SUA.
—
–Crama restaurantului La Scala cu 25000 sticle de vin spune totul despre pasiunea lui Jean Leon pentru licoarea lui Bachus.
—-Se întoarce în Spania prin 1961, iar în 1962 cumpără o vie în Penedes, unde în 1963 înlocuiește vițele din soiuri locale cu soiuri franțuzești – Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc și Chardonnay (sună cunoscut, nu?). Probabil ca a făcut ceva gros în scăldătoare, că și cu vinurile a avut succes, devenind (în timp, cu răbdare, perseverență și multă muncă), un producător de vinuri de top în Spania (pionierul single vineyard în zonă).
—-În 1995 vinde afacerea gigantului Torres, care însă produce și azi vinuri tot cu numele Jean Leon.
—-Ajunși la cramă, am fost preluați de o reprezentantă a cramei care, după ce ne-a prezentat sala cu cele mai reușite vinuri din portofoliu și cu imaginile cele mai reprezentative din cariera lui Jean Leon, ne-a condus pe un teren experimental unde erau plantate câteva vițe din soiurile care acoperă cele aproape 70 de hectare pe rod ale viei (din cca. 100 ha), precum și din soiurile locale.
—-Am vizitat sala recipientelor de inox, sala butoaielor și am putut degusta un vin roșu din Cabernet Sauvignon și puțin Cabernet Franc, maturat un an, dar încă neîmbuteliat. Normal un vin tânăr, culoarea violacee și taninii verzi trădându-i vârsta.
—-Al doilea vin degustat a fost din ediția 2007 a celui din crama, deja comercializat intr-o gamă single vineyard (Vinya Le Havre). Este vorba despre o Reserva care a stat 18 luni în baricuri din stejar franțuzesc și american. Culoarea și gustul sunt mult mai evoluate, tanini echilibrați, dar cu toate acestea postgustul este dominat de o tentă vegetală, ceea ce nu a fost chiar pe placul nostru sau poate că noi aveam așteptări mult mai mari (după reclama făcută și prețul văzut înainte de degustare). 
—-În schimb, suedezilor le-a plăcut, ei zăbovind destul de mult printre sticle, repetirul fiind pleonasm.
—-Crama cu aspect modern amplasată aproape chiar în mijlocul viei, aspectul îngrijit al vițelor, vremea superbă și nu în ultimul rând povestea frumoasă au făcut să începem cu dreptul periplul nostru catalan.
—-Însoțiți de hărmălaia generată de buna dispoziție scandinavă din autocar, am plecat către crama Torres, dar despre aceasta în alt episod.
Fresh chardonnay
—-De curând, căutând să completez asezonarea mesei de Paști am ajuns în Carrefour. N-am putut rata obișnuita vizită la sectorul de vinuri unde mi-am confirmat bănuielile asupra a ce beau împejurimile Chitilei. Rafturile vinurilor românești albe demiseci erau aproape goale. Ceva lipsuri pe la roze, iar la roșii nu se mișcase nimic. Vremea caldă ar fi o explicație. Eu știam ce voi bea de sărbători, dar nu m-am putut abține să nu pun în coș un vin nou pentru mine. 
Chardonnay-ul 2014 din gama Elite de la Domeniul Coroanei Segarcea.
——I-a venit vremea să-l iau puțin la rost, însoțit se niște paste colorate. Fiert apa, făcut sosul, deschis vinul, făcut platingul și …. ta-daaa… Iar am exagerat cu peperoncino, dar au ieșit acceptabile, brânza cu spanac din tortelloni ducând greul cinei.
—-Cu vinul, treaba stă cam așa: culoare gălbui-verzuie pai, de vin foarte tânăr, plăcută și apetisantă.
—-Cu nasul stă bine, având tipicitate de soi, dar de medie intensitate, cu iz floral în față și caise verzi, care anunță un vin vioi. Gustul confirmă așteptările, dar vine în plus cu și mai mare prospețime. Îi stă bine cu aciditatea măricică și cu corpul light, neavând acea onctuozitate pe care mulți o caută la un chardonnay., iar alcoolul e foarte ascuns. Nici nu prea avea ce să ascundă, pentru că nivelul este de 12% vol. și e nebaricat. Plăcut, răcoritor și nepretențios (+6 papioane), îmi aduce un aminte de un chardonnay chilian cu calități similare. Prețul de sub 27 de lei îl recomandă pentru seri lungi cu asocieri culinare mai lejere.
—-Mie mi-a plăcut.
—-RaSto
.
.
.
.
Comentarii recente