Acasă la Heidi
—Trebuie să recunosc faptul că atunci când am aflat că #Digital Wine Communication Convention 
pentru 2014 urma să se țină în Elveția, m-am cam holbat neîncrezător.
—După ce în 2013 vizitasem cele mai frumoase și celebre crame din Rioja, la ce tradiții și vinuri celebre să te aștepți în țara lui “marmota învelea ciocolata”? Dar starea de blogger sclifosit și cârcotaș îți poate trece repede cănd în 5 zile de preumblat prin curata Elveție numeri doar 4-5 hârtiuțe pe jos… și începi să fii mult mai atent atent la ce-ți vorbesc oamenii ăia care, printre altele,
știu să facă vinuri de mai multe sute de ani, chiar înainte de a învăța să potrivească limbile ceasurilor.
—De la Geneva spre Montreux, de-a lungul marelui lac Geneva, aproape că nu e palmă de pământ să nu vezi viță de vie. Terasate, lângă mal, lângă tren, pe dealuri, oriunde te uiți vezi plantații viticole, de la cele tinere, până la cele mature.
—Elvețienii se autodefinesc ca fiind mari iubitori de vin. Hai, pe bune?! Începi să-i crezi de prin a doua,
a treia zi, pentru că vrei să-ți dovedească. Și nu durează mult, dar prima dată iei contactul cu omniprezentul vin alb făcut din chasselas. Nu m-am dat înapoi să gust, pentru că la noi, mai ales prin zona Vrancei, soiul ăsta e tratat doar ca un strugure de masă. Vinificat în toate stilurile posibile și într-o variată gamă de preț, peste tot vei găsi vinuri din chasselas. Slavă Domnului, nu e singurul lor soi (au vreo 60 recunoscute), dar merită să vă dau câteva statistici, chiar dacă mulți dintre voi le știți: elvețienii beau 99% din producția lor de vinuri, exportând doar 1%. Producția acoperă doar 40% din nevoia de consum (ce provine din 6 zone viticole – Neuchatel, Ticino, Valais, vecinatea Germaniei, Vaud și Geneva) completând cu importuri de peste mări și țări, dar mai ales din vecini.
—În ultima seară la Montreux, din vorbă-n vorbă, am cunoscut un simpatic domn și fără să știu că este din partea unui producător local, ascultându-l cu cât patos vorbea despre dificultatea plantării și întreținerii chasselas-lei, mi-am călcat pe eleganță și papion și l-am întrebat direct… ce chichirez pot găsi ei la un soi atât de neutral, lipsit de expresivitate și apos, bun pentru lungit brânza în fondue?! … N-am cum să vă descriu grimasa, fața lungă, privirea tăioasă, miniclăbucii în formare de la colțul gurii… A respirat prelung (în genul Goosfraba),
m-a întrebat de pe unde sunt și pe un ton cald, prietenos-nevrotic mi-a spus: e soiul nostru național, îl iubim, îl înțelegem cel mai bine și mai bun decât noi nu-l face nimeni, da?!! … Mi-a cam zis-o! Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost lecția de încredere, de pasiune și chiar de patriotism. Când m-a întrebat dacă mi-a plăcut vreun vin din Heidiland, n-am ezitat niciun moment să nu replic rapid: Petite Arvine (caracteristic zonei Valais) și Pinot Noir. Cu sourile astea, elvețienii se pot bate cu tupeu.
—Dar vinurile nu sunt totul. Stau extrem de bine la capitolul enoturism. Câștigurile din zona asta conexă sunt importante și vă recomand cu mare drag să vizitați Domaine Chambleau din zona Neuchatel. Am avut bucuria să pot vizita acest domeniu și îmi va rămâne permanent în minte acestă cramă drep un model. În afara vinurilor produse (un pinot noir excelent, pinot gris, muller-turgau, chardonnay și bineînțeles… chasselas) întreaga organizare, pregătirea pentru vizită, explicațiile, umorul, prezentarea video pe toți pereții fiind la superlativ. Acolo îți poți petrece o zi întreagă făcând fotografii de excepție. Și peisajul ajută, dar mai ales pedanteria și eleganța oamenilor care e transpusă în tot ce se vede în jur. 
Și nu exagerez dacă vă spun ce șoptea una din colegele de excursie… și toaleta acestei crame aș pune-o pe TripAdviser! Cât șarm!
—Vinurile ca vinurile, dar la finalul celor 5 zile am ajuns la concluzia că elvețienii, având vecinii pe care îi au, au avut succes pentru că au împrumutat câte ceva bun de la fiecare. De la germanici rigoarea și dârzenia, ingeniozitatea de la italieni, șicul și rafinamentul de la francezi, de restul – munca – urmând să se ocupe ei.
—Și le-a ieșit bine.
—RaSto
(articol apărut în ultimul număr Vinul.ro)
BYOB Montreux
—Ca de fiecare dată, Digital Wine Communication Convention începe cu o seară înainte.
—30 octombrie. Este seara de Bring Your Own Bottle (BYOB), unde fiecare vine cu vinul (vinurile) de-acasă. Adică, fie vrei să prezinți un vin din țara ta, fie vii cu un vin favorit. Ai acces pe baza unei taxe ce constituie rezervarea localului, răcirea vinului (dacă e cazul), pahare și câteva bunătățuri locale, ca să nu te amețești de la atâtea vinuri ce urmează să le deguști.
—Eu am avut mare noroc pentru că această întâlnire a participanților la convenție s-a ținut în hotelul Helvetie, chiar unde eram cazat. Ca de fiecare dată când am fost în afara țării, mi se întâmplă să întâlnesc români care lucrează acolo. La fel și aici, unde la recepția hotelului am dat de Bogdan din București, care lucra de vreo câteva luni și care mi-a permis accesul la frigiderele bucătăriei pentru a răci din timp vinurile cu care venisem.
—Ora 7 PM fix. Etajul 1 al hotelului era plin-plin. Circa 150 de persoane care se țineau de câte o sticlă îngrămădeau incinta evenimentului bucurându-se de revederea cu amici de peste mări și țări. 
Mi-a făcut mare plăcere să mă revăd cu Tomislav, Luiz, Jan, Gabriella, Fany, Robert, Ryan, Jessica, Hortence și mulți alții. Pâna la sosirea “tipului cu vinuri din Transilvania” , am făcut cunoștință cu un întreg echipaj din Liban, apoi unul din Grecia – condus de Ted Lelekas, dar și o turcoaică și o bulgăroaică, sîrbi , toți formând o mini-divizie balcanică în rândul căreia m-am simțit foarte bine.
—
Direct și fără ocolișuri, am fost tras de papion de Nanci: sper că ai adus cu tine rozeul ăla “fresh and smelly”, right? M-am făcut că nu înțeleg despre ce ar fi vorba și i-am administrat Grasă de Cotnari – Colocviu la Moscova. În jurul meu se crease un grup de interesați, printre care și cei din press-trip-ul de Tavel și Chateauneuf-du-Pape, care căpătaseră, deja, încredere în vinurile din România. Ce să faci cu o sticlă la 25-30 de persoane? A venit Mihai în ajutorul meu cu vinurile de Liliac, dar nu era deajuns. Nanci recunoscuse ceva din alura sticlei Colocviu, dar rămăsese întinzând paharul și tot așteptând … Hai, că mi-ai promis la Budapesta că aduci BB la Montrux! Grupul meu balcanic aștepta să aduc rozeul lăudat, deși pe mese stăteau în așteptare mai multe sticle de Tavel. Mai împins de la spate, mai de ochii bulgăroaicei, am adus și deschis Busuioaca de Bohotin Colocviu la Paris 2012 cu mare emfază și mulțumit de teasing-ul creat. Se crease un cerc de 
cunoscători ai vinului, Carolyn și Gabor recunoscându-l de la hang-out-ul din Budapesta. I hop that you have enough spune Sharon din spate și întinde două pahare… My husband and I… we love rose wines… Doar Agnes a fost mai rezervată când a fost vorba de un vin românesc, în schimb, Magnus și Roger stăteau cuminți la coadă. Am apucat să gust și eu un vin suedez și apoi unul olandez (destul de bun) și-am fugit la bucătărie după a doua sticlă de busuioacă. La întoarcere m-am strecurat cu greu spre Ian din Germania care face un riesling bun de tot și-am revenit în arenă, unde grupul meu din Balcani începuseră o discuție foarte interesantă:
—Cum să facem să îndreptăm polul de influență al winelover-ilor europeni și spe zona noastră (balcanică)? Cum să facem să ne cunoască mai bine vinurile și eforturile vinificatorilor noștri, dacă vinurile noastre nu sunt prezente la toate concursurile internaționale? Ceea ce (de fapt) contează mai mult și mai mult sunt relațiile interpersonale dintre cei din lumea vinului, așa cum s-a văzut și cu jurații stăini de la Premiile de Excelență ale Vinul.ro. Astfel că ne-am vorbit să ținem mai stâns legătura și să ne întâlnim cât de des putem, iar una din cele mai bune ocazii s-a și creat: Celebrarea a 3 ani de la inițierea comunității winelover. Așa că pe 14 februarie, chiar de Valentine’s Day, la Lisabona, dar și la București vom avea marea întâlnire a iubitorilor de vin.
—Până atunci, ne dedicăm sărbătorilor de iarnă, cu mese întinse și vinuri bune.
—Crăciun Fericit,
—RaSto
Digital Wine Communication Convention 2014. Montreux
—
Cea de a 7a Convenție a Comunicatorilor de Vin în sistem Digital (#DWCC) a depășit noi recorduri. Numărul participanților a fost de 315 persoane din 37 de țări. Ryan Opaz, Robert McIntosh și Gabriella Reynes împreună cu echipa de tineri adusă din Porto au avut de trecut din nou un test asupra capacității logistice și de organizare, după ce cu un an în urmă (la Logrono) fusese un alt record.
—Și de data aceasta, din România am fost alături de Mihai Oprea încercând să acoperim cât mai multe sesiuni, împărțindu-ne. Am să trec peste prezentări, degustări și master class-uri de vinuri italiene, libaneze și elvețiene, sârbești și intru direct în temele cele mai „calde” legate de scrisul despre vin, 
chiar dacă printre cei 315 participanți erau și importatori, oameni de marketing și winemakeri.
Așa că voi transmite mesajul speakerilor, fără o interpretare proprie, fiind mai important să aflați unde a ajus nivelul discuțiilor și concluziile pe baza studiilor și a experințelor lor din ultimii 7 ani, chiar dacă pe moment, în sală, îmi veneau în minte zeci de exemple de pe la noi.
—Wine Blogging: Go Pro Or Go Home. Aici s-au spus lucruri clare, dure, fără cea mai mică ocolire, pentru că explozia comentatorilor de vin care au la îndemână o pagină de internet a căpătat accente hilare și periculoase. Chiar dacă sunt autodeclarați împătimiți ai vinului, cei mai mulți sunt vănători de free samples, scriind adesea lucruri anoste și înșirând date tehnice și geografice pe post de informație utilă (hectare, istoric, soiuri și poze cu frunze și etichete), fără a stărni niciun interes. 
Fără a înțelege sitemul de producere și modul cum se vinde vinul, nu ai cum să te identifici cu industria, nefiind de specialitate.
—Evelyn Resnick a analizat timp de 3 ani 56 de winebloggeri din mai multe țări. Cifrele sunt destul de interesante: 20% din ei provin din S.U.A. și M.B, fiind și cei mai citiți. 70% din bloggurile din China au un caracter educativ, iar autorii lor provin din industrie (somelieri, jurnaliști, importatori, vânzători). În Rusia cele mai multe blogguri aparțin consumatorilor de vinuri, iar cele din China și Rusia nu sunt monetizate.
Declararea pasiunea pentru vin așternută în pagini de internet, fără a urmări un program, reguli de etică, postări programate (nu doar când ai chef) și mai ales fără o minimă cunoaștere a domeniului, nu poate asigura un succes și o recunoaștere în industria de vin. Postările neinteresante (pe care le poți citi din primele 4 rânduri) scrise cu patos doar în spirit critic, ar trebui să le inducă cititorilor întrebarea: cine ești tu pentru a fi băgat în seamă?
—R.O.I. (Return Of Investment) și Monetise the PR in Blogging. Louise Hurren a atins un punct de mare impact pentru 
producătorii de vin, lucrând mult ani cu aceștia. Prezentarea ei a fost despre relația producător – consultant PR – comunicator (incluzând bloggerii de vin) și cum ar putea să ajungă la relația win-win. În 2007 bloggerii erau adevărați paria ai industriei și adesea politicos refuzați în vizitele organizate de producători la crame, cu indicația clară no bloggers, please! Prin 2010 au devenit tolerați datorită instrumentului internet pe care-l stăpâneau mai bine decât producătorii. În doi ani, bloggerii ajunseseră adevarate vedete, organizându-se excursii cu circuit exclusiv. Totuși, experiența producător-consultant PR a luat o nouă orintare, facându-și calcule: câte sticle trebuie să vând în plus din cramă pentru a putea sustine 1000 euro/bloger, pentru 3 zile de excursie? Rezultat: 415 sticle! E mult? În 2014 au ajuns concluzia să-i trieze, după cum fiecare își alege croitorul sau dentistul: dacă tot costă, măcar să-i aleg pe cei mai buni.
—Însă, mulți producători au invitat bloggerii apropiați pentru a beneficia de garanția unor articole pozitive și sperând că generează vânzări, plătind: transport, cazare, mese și mici atenții pentru acasă. Totodată, bloggerii doresc să fie respectați și să beneficieze de un bun relationship cu persoanele de marketing și oenologii cramelor, precum și producătorii pretind ceva de la comunicatori, pentru că arma acestora -internetul – pare să fie cea mai bună cale de comunicare.
—Pentru producători, bloggerii care scriu din pură pasiune, documentându-se și cumpărându-și vinul, sunt rara avis, fiind cei mai prețuiți, având cu ei o relație specială, care transpare în mod obiectiv și către cititori. Ceea ce trebuie să identifice producătorii pe viitor este acel tip de comunicator care să scoată în evidență brandul, regiunea, tradiția locală, iar cel mai bine și obiectiv o fac bloggerii din alte țări, așa cum s-a dovedit după Rioja și Montreux, așa cum se vede în postările celor cu care am fost alături.
—În finalul zilei, Robet Joseph dă cu bățul prin gard bine de tot și împarte bloggerii în 3 tipuri: cei autofinanțabili, free hunters – cei care acceptă tot ce e gratuit și cei plătiți care să scrie pozitiv despre vinuri. Totuși, întrebarile pe care fiecare blogger ar tebui să și le pună sunt: De ce mă invită? Ce așteaptă să scriu după invitația asta?
—Acum, rețeta externă ne-a fost lansată, rămâne să vedem cum se aplică la noi?
—Că sunt curios.
—RaSto
Articol apărut în ultimul număr al revistei Vinul.ro
Mai multeVinos blancos españoles
….Nu puţini au fost cei care la plecarea mea spre #DWCC Logrono mi-au spus că am greşit locul, pentru ca Rioja ar fi patria vinurilor roşii spaniole. E adevărat. Roşiile sunt vedetele, însa aflaţi că şi oferta de albe este foarte generosă şi trebuie să amintesc doar cele mai importante soiuri albe: Viura (sau Macabeo), Tempranillo Blanco, Malvasia sau Garnacha Blanca, ca să enumăr doar o parte din ele. Dar cum la eveniment au participat (ca expozanți) mai multe crame din Spania și Portugalia, chiar m-am simţit în largul meu degustând vinuri din Galicia, Rueda, Penedes, 
La Mancha, Ribera del Duero, Navara şi desigur, Rioja, cât şi veselul vinho verde portughez.
….De unul, însă, m-am ataşat. Poate că testându-l mai des (zilnic de câteva ori) şi comparându-l cu restul albelor între ele, mi-a placut mai mult. Eticheta nu-ți zice mai nimic, culoarea e gălbui-verzuie și odata dat cu paharul pe la nas stârnește interesul. Multe fructe exotice dau senzația că seamănă cu un sauvignon blanc în stil „lume nouă” sau cu Sole-ul de la Recaș, destul de puternic în arome și provocator. 
….În gură începe direct sec și-și modifică ușor gustul spre ceva dulceag, dar doar pentru puțin timp, când…pac! ..apar citricele și multe fructe tropicale care se așează în structura vinului care are bine dozat alcoolul. Aciditatea e cât trebuie și nimic nu e strident, ba chiar are și o ușoară catifelare plăcută. Armonios, destul de elegant și foarte potrivit cu tapas-urile locale. L-aș defini ca un vin extrem de prietenos, vioi și fresh, iar verile călduroase au un antidot: Albarino Pazo Senorans din Galicia, care se apropie binişor de 7 papioane. Recomand cu încredere acest vin.
….Așa că iubitorii de vinuri albe vor găsi oriunde în Spania variante pe placul lor, iar zona Rioja merită vizitată oricum. Anul viitor chiar vreau să revăd locurile.
….Saludos!
….RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente