9 mai. Zi de sărbătoare
….Da, e ziua Europei, dar începe să “ni se cam rupă”. Nemții au capitulat în ’45 și se declară sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial. Cu 136 de ani în urmă, se citește în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României. Această zi va deveni Ziua Independenței în România. Ei, uite-aici voiam sa ajung, că începe ultimul razboi cu turcu’ în 1877. Și noi ce sărbătorim?
….Eu am decis să sărbatoresc Independența cu un grup de noi amici la restaurantul Les Ottomans 
de langa Foișor, cu Roxana si Andreea desigur. Am făcut cunoștintă și cu alți meseni simpatici, cu care ne-am împuns în bancuri noi și vechi, mai ceva ca la Plevna și Vidin. Dar pâna acolo, aveam să mă achit de o datorie mai veche: două vinuri roze pentru Roxana și Andreea, a căror zile de naștere fuseseră la începutul lunii. Turcu’ din bucătărie trăgea ca spionul cu ochiu’ și știind că a pierdut războiul, a adus niște meze pentru toată lumea la masă.
….Cam aglomerat în restaurant pentru o zi de joi, fiindcă am așteptat ceva, dar de unde să știm că Bucureștiul are atâția patrioți ca noi?! Și zic să desfacem și noi cel de-al 3-lea roze cu care venisem, un Chateau Domenii 2011, pentru că cel de 2012, din păcate, încă nu este gata. Rece din frapieră îl torn în pahare… era să vărs un sfert din sticlă, speriat de un sunet tare și sacadat, în ritm oriental…șîgîdîm- șîgîdîm.. 
Am scrâșnit turcește din dinți, dar m-am liniștiti total la apariția Denisei – o brunetă cadână, cu topless-ul acoperit și cu bănuți în jurul șoldurilor… șîgîdîm – șîgîdîm… tam… tam… buric la vedere.
….Pffaii, așa ceva…Note de degustare? Ia mai așteptați, că doar nu dau (iar) turcii! Unduiri, aplecări în față, pe spate… bacșiș la decolteu… șîgîdîm-tam-tam, din ce în ce mai rapid… zâmbete de flirt, ce să mai…güzel de tot. Timid cum sunt, că doar mă știți, mă fac mic (!!) și dau cu nasul în pahar, prefăcându-mă preocupat de vin. Cu ochii la Denisa și cu nasul în Domenii remarc cu plăcere fructele roșii de pădure (fragi dulcegi și zbenguială de zmeurici). Și mai mă uit (cam obraznic și pofticios) la atmosferă ..și iau o gură de vin, cam în ciudă. Îl țin mai mult în și-mi revin sentimentele pașnice față de poporul turc, obiceiurile lor și dansul cadânelor ghiaure. Pentru că rozeul ăsta făcut din merlot și cabernet e bun. Și-mi vin amintiri plăcute, din vara anului trecut, când în cel mai frumos restaurant din Domnești, cu Anca, Make, Bogdan D. și Dragoș, le-am terminat cele 5 sticle, așa ,..de vară. Cu un atac aparent dulceag și alcool (14,4%) aproape perfect integrat, simți toate fructele și melanjul fericit de soiuri, dar și citrice din plin. Deși cam tare, e un vin cu care te împrietenești lejer.
…
.Când să vă zic ceva de postgust, sosește Kusbasili Pide!..o tocănița de vițel cu multe legume, orez și ușor picantă. Dacă merge cu rozeul ăsta cu aciditate moderată? Va zic eu: te uiţi la Denisa, iei o gură mică de Kusbasili, o molfăi un pic și dai cu vinul..intră șîgîdîm- șîgîdîm..tam..tam – perfect, dar știați asta. Ofer din tocănița mea și simpaticilor comeseni și până să scot o carte de vizită de blogger, ca să impresionez cadâna, Denisa era demult în taxi și ne facea cu mâna (de la umăr în sus), în semn de la revedere…
….Eh, cam ranchiunoși turcii aștia! Ne întoarcem la poveștile noastre eroice de la Grivița și alte vitejii ale lui Peneș Curcanul, de care Denisa nu beneficiase din partea noastră. Pe la ora 1.oo AM am semnat tratatul de pace cu Les Ottomans, cu cardul și ne-am luat rămas bun, cu gândul la o viitoare revanșă necesară pe 10 septembrie: România-Turcia pe Arena Naţională, cu Denis Alibeg titular (la noi).
….TarKan
Coproducție europeană
….Câte s-ar putea spune şi povesti despre zilele astea libere şi aglomerate de evenimente şi simboluri? Dar cred că cele mai multe nu se pot spune, aşa că şi eu am să fiu scurt.
….Duminică, prima zi de Paşte, fiind în postul rozeurilor, am degustat un nou roze, alături de musafirii noştri Carmen şi Silviu. E vorba de rozeul Villa Vinea 2012, făcut din zweigelt de Mureș – o găselniță a vinificatorului italian Celestino Lucin, despre care am scris anul trecut. Iată și rodul globalizării: vin românesc, din soi austriac, făcut de-un italian. Cum vă sună?
….Ce surprinde în primul rând la vinul ăsta este culoarea. Nu gasești un sirop de zmeură și fragi mai frumos și clar decât la rozeul din zweigelt. Când îl miroși nu-ți spune multe din prima, dar dacă insiști, începe să miroase frumos a fragi, 
căpșune și zmeură, apoi ceva citrice, precum siropurile din copilărie.
….Are un gust ușor acrișor, vioi și regăsești mai toate fructele din miros în gust, ceea ce-l face plăcut. Nu e deloc tare (12,5% alcool), are ceva consistență și totul e destul de echilibrat. A ieșit un vin foarte agreabil pentru cei aproximativ 28 de lei, iar asezonat cu fructe de mare la grătar, pește, salate de sezon, brânzeturi bune și chiar pizza, fac din el un vin de terasă recomandabil. Eu m-am bucurat de el din plin în zilele astea călduroase. 7 ppn-e.
….Doamnele amatoare de large talk și nu numai ele vor regăsi un companion veritabil pe terasele însorite din vara asta.
….RaSto
1 Mai în Chitila
….O zi mai frumoasă şi mai călduroasă decât cea de miercuri-1 mai, nici nu se putea pentu o zi liberă în mijlocul săptămânii. Cum defilarea din Chitla se anulase din lipsă de clasă muncitoare, iar dezlegarea la mici şi bere se dăduse deja, am scos mesele şi scaunele de grădină. Mi-am chemat vecinii şi rudele şi-am băgat ţăndărele în locomotivă să ne spurcăm cu mici şi bere. Da, recunosc – am băut bere, dar nu mai mult de 2 pahare, cât să sting scânteile de pe piept, pentru ca fusesem schimbul 1 –fochist.
….Uitasem şi gustul de bere, pentru că dacă ai blog despre vinuri, nu poţi să scrii cu spumă la gură!! Nu ştiu ce-mi venise, dar cumpărasem de la o măcelarie arăbească niște chioftele, pe care le-am perpelit puţin şi-am vrut să verific dacă-s bune de mâncat. Erau atât de picante, că-mi amorțiseră și obrajii și limba și încă ceva, dar nu mai țin minte ce. Nu le-am spus și lor că sunt exagerat de picante, asta ca să fac și eu o poantă de șantier. Și-am deschis un vin, de care nu știu de ce m-am ferit atât timp: Riesling Castel Huniade din 2012 de la Recaş. 
După 2 pahare de apă și un colț de chiflă, mi-am băgat și eu nasul în el.
….Fiți atenți: am dat de un riesling italian cu culoare galbenă și un pic de verzui, foarte limpede. Un nas reţinut, dar cu cât îi dădeam mai multe zgâlţăituri, începea să se-arate parfumat, chiar interesant, având prin el miresme de flori, dar mai ales fructe tropicale. La prima gură zici ca-i dulceag, dar apoi îţi dai seama că e sec bine de tot. În ciuda celor 12,5 grade de alcool, îl simţi cam tare, dar cu timpul îl ierţi. Revin fructele alea exotice, gustoase şi ai senzatia unui vin corpolent, dar odată înghiţit, îţi dai seama că nu-i chiar aşa. Foarte aromat, prietenos şi de cursă lungă. Îl găsesc foarte agreabil şi destul de generos cu salatele de vară şi peştele uşor. 
La o brânza de oaie cu ridichi, face ravagii. 14 lei la Carrefour şi 6,5 ppn-e. RPC (ca să mă alături unor colegi) foarte bun. Un vin de 1 Mai muncitoresc extrem de potrivit.
….Seara am cântat dintr-un repertoriu cam vechi, dar adaptat condițiilor: Haimanale râd în soare și Iubitori de vin din toate țărarile, uniti-vă!
….
….Trăiască România muncitoare!… sau ce-a mai ramas din ea.
….RaSto
Pițurcă, ne vezi?
….Ceea ce urmează să vedeți și să citiți s-a întâmplat cu adevărat. Puneți-vă centurile de siguranță, stergeți-vă ochelarii bine și luați-vă pastilele de burtă, preventiv.
….Pe Bogdan D. l-a mâncat mai jos de spate să invite câțiva amici la el, la un grătar- cică, un ușor antrenament ”de glezne” pentru masa de Paște. Cum aveam ceva experiențe „de lucru” cu câţiva din ei, am zis să plusez la miza distracției aducând echipament sportiv pentru toată gașca. Din echipa de grătare vin2.ro, pe lângă mine- portar și Bogdan D.-volantă pe ambele extreme, au mai făcut parte Silviu P.- stâlpul apărării, colonel de echipă și Bogdan I.- mijlocaș de construcție la închidere, dar mai ales la deschidere. Pentru incisivitate, l-am transferat pentru meciul de sâmbată pe Mihai V. pe postul de atacant și relația cu arbitrii. Era ceva lume în tribună, peluza fiind plină de neveste, iar în rest, cam liber. Probabil că fiind televizat…
….Despre energizantele legale și nelegale folosite pe grătar n-aș insista prea mult, pentru că-mi sunteți dragi și nu vreau să cădeți în păcat în Săptămâna Mare, înjurându-mă. Așa că voi trece direct la lunga poveste a „hidratării” jucătorilor cu vin. Cum toți ne iubim țara și suntem adevărați patrioți (vezi clipul), am făcut un mic turneu viticol prin țară, începând cu Drăgășaniul, unde am debutat cu o crâmpoșie de Stirbey de 2012. Toți ne-am dat în nas și-n gât cu vinul , concluzionând că e un vin elegant, bun și greu de bătut la soiul ăsta. Apoi am vizitat sud-vestul Olteniei, unde ne-am pupat până la amigdale cu vechiul meu prieten în haine de 2012: sauvignonul blanc de la Castel Stârmina Vinarte. Fresh, strong, chiar mai bun decât anul trecut. Căldură mare afară şi ne urcăm uşor pe hartă ca să salutăm un alt sauvignon plăcut din Văile Timişului –Recaş, castelanul Huniade, aromat, prietenos și delicat precum bunătățile de pe masă pregătite de Anca.
….Când Bogdan D. a anunțat că sunt gata cotletele de berbecuț, unii au simțit nevoia să viziteze puțin Dealu Mare și să umezească boticul cu-n cabernet sauvignon de la Terra Romana SERVE de 2010. 
A fost singura perioadă de liniște la masă, când puteai auzi doar ușoare gemete și ceva murmure de plăceri gurmande. Pentru moment, am avut senzația că urma să formăm Marea Spirală de integrare în Absolut, dar sincer, n-aș fi vrut să fac schimb de băuturi la sfârșit.
….Printre muzichie, bancuri şi poveşti adevărate din lumea vinului, ne-am aşezat pe un subiect despre care veţi mai auzi: un concurs de rozeuri românești din 2012. Cum, când, unde, cu câte vinuri…subiectul a rămas deschis, dar îl vom realiza cât de curând.
….Meciul nostru mergea cursiv, dominând adversarul, când la un moment dat, am rămas cu un jucător mai puțin, Mihai V. fiind marcat om la om pe tot terenul, a fost retras de teama unei accidentări la permisul auto. Păcat că nu l-a văzut Pițurcă. Cu un om mai puțin, am fost nevoiți să schimbăm esențial tactica partidei, fiecare jucând pe toate posturile, făcând apel la tehnica individuală. S-a driblat în cascade, s-a dat gol la sticle direct din corner. Am văzut (prin ceață) șuturi din foarfecă pe spate, dar mai ales din șezut de la masă. S-a abuzat de sărituri la capul sticlei și alte tehnici fluide, însă ne-am ferit de un procedeu sinistru: stop în gât la băutură.
….Eu am încheiat frumosul circuit viticol ca pe-o buclă, înapoi la Drăgășani, 
cu un aprig s.blanc vioi de la Via Sandu, care intra ceva mai greu la ora aia, dar nu m-am dat bătut. Totul pentru victorie. Seara a coborât cam repede și când Bogdan D. a aprins nocturna, ne-am dat seama câtă apă plată și minerală rămăsese. Fiind adversari declarați ai risipei de apă pe glob, am avut toți sentimentul că am făcut pași importanți pentru salvarea planetei.
….Revenind la partida noastră, unde e clar că ne-am dorit mai mult victoria, deși nimeni nu mai ținea scorul (sticlelor) și crezând că jucăm doar pentru golaveraj, tot am ajuns în prelungiri, apreciind faptul că n-am căzut fizic. Se vede că majoritatea am avut ceva „meciuri în picioare”, dar n-am putut evita câteva accidentări de spelling la unele cuvinte, precum Gruner Vertliner și nu numai. Am părăsit arena cât mai puteam vedea poarta și m-am bucurat să dau ultimul gol al partidei, dar era poarta spre stradă, așa că mi l-au anulat. N-am mai protestat, dar de necaz, mi-am pus căștile pe cap …Dum-Dum…
….Meciul ăsta nu va fi uitat prea ușor și-am să-mi aduc aminte mereu cu plăcere de partida din Domnești, unde Anca și Bogdan D. au organizat exemplar o etapă de grătare de neuitat. Etapa viitoare cred că avem meci în Chitila….
….RaSto
.
.
Comentarii recente