Viva Chile!
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
Deja pot spune că mi-am făcut un obicei din a fi prezent la evenimentele de tip food and wine pairing, organizate de Vinexpert cu participarea lui Dan-Silviu Boerescu (a.k.a. Bucătărescu).
Recunosc că fiind un fan vinuri chiliene, nu puteam rata aceasta ocazie, deși ziua am început-o dis de dimineață la pescuit.
Spre deosebire de ultima participare la un astfel de eveniment în locul amintit, de aceasta dată am avut parte de o seară de toamnă autentică. Poate și din acest motiv participanții au ajuns relativ la timp, astfel încât după numai 30 de minute au demarat ostilitațile.
Vinurile din aceasta seră, intitulată „Chile, exuberanța gusturilor”, au fost prezentate ca de obicei de Dragoș Ghinea.
Deschiderea a fost facută de un Spumant Vina Mar Demisec, realizat din Chardonnay (peste 50%), Pinot Noir și Sauvignon Blanc. Zahărul se simte, dar este bine echilibrat de aciditate. Un vin ușor, fructat, cu o perlație fină, plăcut, ușor feminin. Neindicat, totuși, celor ahtiați după Brut și Extrabrut.
Au apărut și pâinicile în 4 variante tipic chiliene – marraquetas (fiesta cu chifle); sopiapillas pâinici cu dovleac; sango – pâinici cu jumări (chicharrones); dobladitas (triunghiuri picante)- servite cu dressinguri bine alese (ulei de măsline extravirgin „Gran Cucina” și o cremă de usturoi).
Vinul care le-a însoțit a fost Chardonnay Vina Mar Reserva Especial 2012 (evaluat cu 90 puncte de Stephen Tanzer). Un vin cu tipicitate de soi, trecut 3-6 luni prin lemn (destul de greu sezizabil, însă), mineral, fresh și cu o onctuozitate plăcută. Apare și o senzație ușoară de glicerină, dar cred că și cele 14 % de alcool au contribuția lor. Alcoolul este extrem de bine integrat, iar aciditatea echilibrată lasa loc unei singure concluzii: un Chardonnay bun.
Supa chiliana Cazuela Marina (supă densă cu scoici și creveți cu foarte multe legume) a fost acompaniată de Sauvignon Blanc Tarapaca Gran Reserva 2011. A fost prezentat ca venind dintr-o zonă cu un climat asemănator celui de unde vine celebrul Sancerre. Un vin cumva atipic din start: nas discret, ierbos care în timp lasă locul perelor. Are aciditate bună, alcool bine integrat (13,5 %), destul de corpolent, mineral . Sincer, într-un blind aș fi zis că este cupajat (de ex. cu Semillon). Nu știu dacă nu și anul să fi fost motivul , dar sincer mi-a plăcut mai mult ce-am băut înainte.
Chifteluțele vegane MILCAOS din cartofi , cu sos roșu, cepe mici caramelizate și pasta de avocado picantă (cu muștar de Dijon) au avut ca pereche lichidă pe Carmenere Misiones De Rengo Cuvee 2012. Singura etichetă încercată anterior (însa din alt an) nu a adus mari noutăți. Un vin serios (14 % alcool), nefiltrat, corpolent. Nas cu o ușoară tentă vegetală la început (dar dispare treptat), fructat, dominat ulterior de cafea. Culoare rubiniu închis.La gust se simt fructele coapte și din nou cafeaua. Tanini medii, onctuos, cu un bun potențial de învechire clar. Postgust lung. Un Carmenere tipic, dar care este înca tânăr. Mie mi-a placut, deși nu cred ca este pe placul celor care preferă vinurile mai subțirele (Băbească, ca sa nu mai zic de Pinot Noir). Alta bilă albă ar fi prețul (cred ca este imbatabil la ce oferă acest vin).
Din nou „the best pairing” a fost la penultimul fel de mâncare: Empanadas Con Pino 
(placinte cu carne de vită tocată, ceapă, stafide, măsline, oua fierte tari tocate cubulețe) cu Tarapaca Zavala Cuvee 2008 (Cabernet Franc 41 %, Cabernet 31 % și Syrah 28 %). Un vin din Maipo Valley care a stat 14 luni prin butoaie de stejar , obținut din struguri culeși din podgorii diferite. Un vin făcut în stil Bordeaux. Din nas îți dai seama că este un vin extrem de bun, chiar dacă și-a schimbat paleta de arome cu trecerea timpului. Nas dominat de fructe coapte și un pic de lemn. Culoarea granat. Gust plin, tanini medii, catifelat, alcoolul (15% care îl cam depărtează de Bordeaux) fiind perfect integrat. Postgust lung cu aluzii de stafide.
La felul principal am avut Ajiaco Criollo – 
Porc cu fasole și ardei în sos de vin roșu, cu un vin pe care îl urmăresc de mult: Neyen – Espiritu De Apalta 2007 (Carmenere & Cabernet Sauvignon). Un vin cu un prim nas piperat, cu o tenta „raw”. Dar, ca și precedentul, după aerare își schimbă destul de mult aromele, deși condimentele îl însoțesc până la capat. La început cele 70 % de Carmenere se simt evident, în timp, însă, Cabernetul devine rege. Am avut chiar senzația că beau un Soare 2000 Magnum. Tanini medii spre strong, dar nederanjanți. Alcool 14,5% perfect integrat. Un vin extrem de complex și de puternic. Aici cred că dulceața excesivă din sosul roșu nu prea s-a potrivit (după gustul meu) cu acest vin (eu aș fi mers pe un muschi de vită sau chiar porc cu fasole, dar mai puțin dulce). De aceea cred că mulți dintre participanți au preferat Zavala.
Desertul a fost tort de cremă de zahăr ars stil Leche Asada și sos de ciocolată cu Tarapaca Late Harvest 2012 (Sauvignon Blanc & Gewurztraminer). Desertul a fost excelent, light încununând cu succes seara chiliană. Despre vin nu sunt însa la fel de multumit. Culoare frumoasă, nas dominat de Gewurtztraminer, 12% alcool. Din păcate aciditatea nu a reușit să echilibreze restul de zahăr, făcându-l mai greu de băut singur și nici desertul nu mi-a schimbat opinia.
O seară extrem de plăcută care mă face să strig …ce cântă unii:
https://www.youtube.com/watch?v=v-kvy2UL9zU
.
#Winelover. Episodul 3. Budapesta. A doua parte.
—Continuare…
—După agreabilul vin facut de Loți, s-a dat startul vinurilor roșii, la care neobosita Gabo a scos
din cuptor niște coaste de porc însoțite de câțiva cartofi și niște sosuri neștiute de mine. După un pinot noir unguresc destul de bun, s-a lansat Rita Toth (tocmai întoarsă din Beijing) în prezentarea altui pinot noir din Malborough care mi-a lasat un gust atât de plăcut, că mi-aş fi dorit să continui cu el tot restul mesei. Luiz, pus pe glume, nu și-a prezentat vinul, lansând o ghicitoare acoperind sticla și turnând în pahare. Ghiciți soiul, zona sau orice ar putea fi relevant pentru vinul servit! Ne-am dat toţi cu bănuiala, dar n-am presupus că ar fi o Reserva din Rioja. A mai urmat un vin strong și cam alcoolic, după care s-a anunțat un desert în scurt timp.
—A fost momentul când i-am întrebat dacă înaintea unor dulcegării de Aszu, s-ar potrivi un aromat sec. Când au văzut frumusețe de sticlă și culoarea faină de roze, n-am mai stat pe gânduri, iar Luiz mi-a făcut discret cu ochiul, pentru că făcuse cunoștință cu el la Logrono 
– octombrie anul trecut, dar și la Belgrad în primăvara asta. Deși foarte bine răcit, s-a schimbat aerul încăperii din ușor usturoiat în miresme dulcege de busuioc. Loți, cu un zâmbet pentru toată partea lui de masă a izbucnt: busuioacăăă… Nanci, soția lui Luiz, s-a așezat la masă, l-a adulmecat prelung, a sorbit puțin și l-a întrebat: ăsta-i vinul de care mi-ai povestit, nu?! Și-au făcut poze cu el și fără preludiu au decretat fără să stea pe gânduri: This is the perfect wine for a romantic honey moon! Și cred că o definire mai bună ar fi greu de găsit pentru aroma și echilibrul Busuioacei de Bohotin Colocviu La Paris. Nu pot să ascund faptul că m-am simțit cam mândru de mine, de parcă eu l-aș fi făcut, dar nu puteam să nu mă împăunez, mai ales că nu se opriseră murmurele de plăcere ale câtorva doamne și domnișoare. Telepatie curată! Da, busuioaca impresionează și nu păcălește, pentru că își pune amprenta senzorială și dincolo de post gust.
—Gabo, care adusese desertul, un fel de mucenici moldovenești unși cu lapte, 
miere și nucă pisată, și-a luat și ea paharul său cu busuioacă pe care l-a degustat cu ochii închiși murmurând… basil… ăăă..BUSUIOC!
—Multe din licorile dulcege au avut și ele succes într-un public obișnuit cu astfel de vinuri desert, timp în care vocile se auzeau din ce în ce mai tare și mai vesele.
—La plecare, nu înainte de poza de grup, am ocolit pădurea de sticle, am făcut câteva promisiuni unor doamne, pe care le-am revăzut a doua zi pe facebook și
m-am dus spre hotel, pregătindu-mă psihic pentru drumul lung cu mașina și mai ales pentru așteptatul timp de 5 ore în aeroportul din Timișoara pentru cursa de București. Așa se face că am avut ocazia să pozez o copie după aeroplanul lui Vuia din toate părțile. Iată una din ele.
—La revedere Taste Hungary,
—RaSto
#Winelover. Episodul 3. Budapesta. Prima parte.
—Duminică am fost la Budapesta la o noua întâlnire a grupului de #winelover-i.
—Iniţiativa lui Luiz Alberto, dar şi a celor de la Taste Hungary (Carolyn şi Gabor Banfalvi). O seară de BYOB, desigur, unde fiecare a adus câte ceva din partea sa de lume, şi care, spre deosebire de alte dăti, toţi am avut timp suficient de prezentare a soiurilor, vinului, poveştii etc. 
Taste Hungary e amplasat într-un demisol din buricul oraşului şi reprezintă un fel de Tasting Room de-al nostru, dar cu specific exclusiv maghiar, de la mâncare şi până la soiurile de vin pe care le poţi degusta acolo sau cumpăra pentru acasă.
—Am ajuns suficient de devreme ca să pot pune la rece vinurile cu care venisem după un drum cu avionul până la Timişoara şi cu o maşină Global Connexion până la Budapesta. Dupa forma sticlelor am fost întrebat dacă sunt spumante pentru a fi răcite într-un loc separat. Le-am explicat că sunt vinuri liniştite, dar cam zgâlţâite de pe drum. Când le-am spus ca vin din România, de dupa cuptor a ieşit Gabo, salutându-mă în româneşte şi urându-mi bun venit, ea fiind cea care ne pregătea masa şi care (antreprenor fiind) face parte dintr-un proiect de promovare a zonei viticole Tokaj, pregătind tot felul de bunătăţuri ungureşti pentru vizitatorii cramelor.
—În scurt timp au tot sosit iubitorii de vin ce-şi atârnaseră de mână fiecare, câte una sau două sticle preferate. Din Slovacia, S.U.A., Austria, Italia, Germania, dar mai ales maghiari au pus la bătaie tot felul de vinuri, unde cele de Tokaj erau preponderente. Şi cum printre alte politeţuri mă tot conversam în româneşte cu Gabo (originară din Baia Mare), apare şi fac cunoştinţă cu Loszlo Balint, bucuros că poate să-şi mai amintească limba română, pe care n-a prea mai exersat-o din 1990, de când a părăsit oraşul de baştină, Tg. Mureş. Şi uite-aşa, minicomunitatea de limbă română începuse să devină din ce în ce mai vocală, alternând cu aprecieri despre vinuri în engleză şi ceva maghiară. Am beneficiat şi de prezenţa unui vinificator local care era aproape mangă, deoarece în week-end se desfăşurase un festival de vin şi omul (profi fiind) a încercat toate vinurile expozanţilor (pe motiv de schimb de experienţă).
—Pe motiv că există (în spatele legendei) o posibilă legatură ştiinţifică între Furmint şi Grasa de Cotnari, i-am servit cu Colocviu la Moscova (în 2 exemplare) şi le-am spus tot ce ştiam eu despre provenienţa soiului, mic istoric, stil de vinificare şi crama nouă de la Vlădoianu. În afara aprecierilor politicoase de rigoare, Luiz m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă pot veni cu acelaşi vin şi la Montreux (#DWCC) în noiembrie. I-am promis că mă gândesc, dar nu promit, pentru că mai sunt şi alte vinuri de prezentat.
—I-a plăcut aroma, aciditatea ridicată și ineditul soiului mai ales pentru un brazilian stabilit în America și care cutreieră Europa 80% din an.
—În tot timpul astă, prin fața noastră s-au perindat platouri cu brânzeturi de 6 feluri, salate de vinete, 
dovlecei și mai ales mezeluri în 3 genuri diferite: spicy, iuți și picante. Toate aveau să ne pregătească pentru salba de vinuri roșii.
—Până atunci, însă, Loți Balint a intervenit cu un spumant din furmint, dar mai ales cu un vin tot din producție proprie – 2010, 2011 și 2012, furmintul din urmă fiind foarte tare pe placul meu. Felicitări!
—Partea a 2-a o aflați maîne.
—Cu bine,
—RaSto
LAMPE DE MEDUSE CRU CLASSE – CHÂTEAU SAINTE ROSELINE
Pe cât are numele de lung, pe atât de bun trebuie să fie vinul – am gândit eu. Mai ales că este un Cru Classe de Provence, rose! Mare şmecherie, zic!
Aşa că după ce l-am cumpărat şi l-am lăsat vreo două zile să se liniştească după transport, l-am pus repede la răcit şi apoi direct în pahar.
Duc paharul la nas şi ce să vezi: ceva fructe roşii şi citrice, dar foarte, foarte subtil mirosul. Clar că e prea rece…, cred eu.
Apoi în gură, plat, fără pic de aciditate, şi un final lung cât toate zilele cu o amărală urâtă, de îţi usca inclusiv gâtul.
Unde am greşit? Ce e cu vinul ăsta? L-am cumpărat din Metro – Ruse unde nu am mai avut probleme până acum şi la un preţ fără surprize de oferit – echivalentul a 76 ron!
Mă uit, mai analizez şi în fine mă luminez – anul 2012; deci acesta era motivul vinul ăsta „copt”! Am înghiţit-o şi pe asta, că doar orice neatenţie se plăteşte şi m-am ales cu un vin numai bun de vopsit gardul.
Deci în concluzie, când îl vedeţi şi anul de pe sticla este 2012, nu puneţi mâna pe el! Fugiţi!
Bogdan
Mai multe
.
.
.
.
.
Comentarii recente