Vinul și lopata lată
….
Ne-am dorit zăpadă de sărbători. Cu ceva întârziere, ne-a dat-o acum. Pe toată și pe săturate.
….Un amic scria pe facebook ieri, că până în martie va bea numai vinuri roșii pentru că e sezon. O fi, dar în cazul meu, după ce a nins ca la tâmpiți 3 zile și-am trecut de amuzamentul trasului cu sania și a oamenilor rotofei de zăpadă, am ajuns la lopeți.
….La mine în Chitila, se întâmlă exact ca românului emigrat în Canada, care scria un email prietenilor din țară. După ce am lopătat în fața garajului 400 de bucăți lopeți late, vine unul cu fadroma și mi-o așează la loc. 
Schimbăm „amabilităţi” timp de 3 minute, aflu că am rude perverse pe care nici eu nu le ştiam, şi fiecare-şi vede de treaba lui.
….Un singur gând mă ține pe picioare: vinul pus la rece în zăpadă. Dar ca să-l răcesc natural, nu-mi trebuia așa multă. Ieșit din sauna paltonului, a puloverului și fularului până sub nas, îmi iau premiul binemeritat și desfac un Fume 2013 Budureasca. Da, e alb. Și să știți că lângă niște lemne în șemineu, e tot ce-mi doream. Dop elegant, sticlă frumoasă, iar culoarea vinului e galbioră și strălucește perfect în lumina focului. De data asta, acest Fume, are riesling, sauvignon blanc baricat 3 luni și ceva pinot gris. Merită să citiți și descrierea amicul Mihai O., dar care nu pare să semene prea bine cu ce-am găsit eu acum. Din prima clipă răzbate tușa proeminentă de sauvignon, cu tipicitate sa și toate ierburile, socul și florile specifice. Dar mai vin arome de de „lume nouă”, chiar puternice şi ceva fructe coapte, iar baricul e de abia sesizabil. Întregul complex de arome e foarte plăcut şi te provoacă.
….N-am avut timp să pun sofisticării culinare lângă el, dar tot am pus ceva cubulețe de brânză de capră și o mică salată acolo, ca să-i simt mai bine gustul floral sec și cu aciditate ridicată. Spre deosebire e Fumeul 2012, cel de față nu mai trebuie aerat deloc. Ce-i drept, nici nu a avut timpul de evoluție, dar combinația de soiuri dă un gust plăcut de vin tânăr, echilibrat, iar cele 13,5 grade de acool sunt foarte bine ascunse. Concluzia este de vin prietenos, generos în asoceri și sper că în timp va evolua peste cele aproape 7 papioane pe care le-am pregătit pentru el. Postgustul destul de lung mă face să sper că la primăvară vom avea un vin foarte bun și mi-am promis o vizită la cramă.
….Și cum pauza s-a terminat, iar „prietenul cu fadroma” mă pândește, 
îmi iau din nou lopata să ies la zăpadă cu forțe noi. Am de făcut drum cu mașina măine la Brașov și-am auzit că pe A3 sunt probleme. Mi-am luat lopata mare să-i ajut. Aveți grijă pe unde vă faceți de drum prin țară.
….Succes!
….RaSto
Amaury vs Mao Tao
….După povești de la sud de Dunăre, vine și una de pe malul stâng.
….S-a făcut că a imediat dupa ziua mea, pe 16 ianuarie, eram la Brăila. M-am întalnit cu noii mei prieteni de-acolo pentru a pune la cale o degustare, așa că m-am sărbatorit pe malul Dunarii cu Mariana V., Cristina și Iulian G., 
Paul B., Razvan C. și Aurelian I. într-un frumos restaurant, unde a ieșit o ditamai onomastica. Nu ne-am așezat numai pentru organizare, pentru că aveam și-un vin de testat ce zăcea demult prin beciul meu din Chitila: Cuvee Amaury 2011.
….Printre momentele alcătuirii desfașuratorului degustarii și idei care ne veneau neîncetat, noi am notat așa despre vin: culoare galbenă strălucitoare. Pe cand îmi sosește șalăul Mao Tao, adică niște bucățele de şalău înecate într-un sos de brânză și smântână, dăm cu toții cu nasl în vin și regăsim mirosul de citrice abundent, miere și piersică. Iulian ne-o ia înainte și identifică ceva fum și baric. Eu vinul ăsta l-am tot păstrat pentru a găsi o asociere potrivită și bine am făcut. 
Se potrivea foarte bine cu ce alesesem de mâncare, iar sauvignonul în combinație cu rieslingul cu aciditate domoală se înțelegeau perfect. Ușor onctuos, un pic mineral și cu alcool de 13,5 grade ascuns bine în combinația de structură și aciditate, au făcut un success gastronomic. Cum aveam ceva papioane la mine, i-am păstrat minim 7 din ele, pentru că e bun.
….Și dacă nu ne-ar fi cântat niște unii care dădeau mixerul la maxim, ne întelegeam și mai bine, iar notele de degustare sigur ne ieșeau fără să țipăm unii la alții. 
Odată ce cântăreții au domolit strocul horelor și au ajuns la „Drumurile noastre toate”, am terminat şi noi programul degustării din 6 februarie sub deviza Iubește, Ajută și Zămbește, unde Centrul Cultural Nicăpetre ne va fi gazdă, iar iubitorii de vinuri bune brăileni sunt așteptați. Noi am sărbătorit succesul evenimentului în avans și-am „ciobit” un spumant pentru reușita evenimentului.
….Cu bine,
….RaSto
Crăciun rustic la Arbanaş
Acum, că este o perioadă mai relaxantă, îmi place să răsfoiesc fotografiile din perioada sărbătorilor de iarnă şi să retrăiesc cu ochii minţii clipele frumoase ale acelor zile.
După cum aţi bănuit, crăciunul l-am sărbătorit la Arbanaş, un sat rustic, protejat UNESCO, aflat în imediata apropiere a oraşului VeliKo Tarnovo. Am preferat să serbez aici crăciunul cu un grup de prieteni, pe de o parte, deoarece sunt prea sărac pentru a sta acasă, iar pe de alta pentru frumuseţea magnifică a acestor locuri. Cum spuneam, preţurile au fost modice, un sejur pentru două persoane de patru nopţi, cu mic dejun şi două mese festive nu a depăşit 150 euro.
Deci, daţi navală! Este un loc minunat pentru relaxare, aventuri nebănuite cu amanta, sau băute crâncene cu prietenii. Camerele sunt mari şi primitoare, în general mobilate rustic şi nu depăşesc 25-30 euro/noapte, iar restaurantele sunt intime, primitoare şi se mănâncă excelent. Ospitalitatea bulgarilor este ok.,dar parcă sunt ceva mai maleabili decât romanii. Vă pot da şi câteva mici exemple!
De cum am ajuns la Hotel Izvora unde rezervasem o cameră tip suită, am fost complet dezamăgit şi am refuzat varianta propusă. Ce să vezi, m-au plimbat gazdele prin tot ansamblul să-mi arate variantele disponibile, fiind dispuşi să-mi reamenajeze camera aleasă după bunul meu plac: nu vă place canapeaua, nici o problemă, o dăm afară şi punem în loc o masă, sau ce doriţi…
Apoi în restaurant, ospătarii aveau în permanenţă colţurile gurii legate de urechi şi făceau tot felul de concesii pentru a nu ne pierde de clienţi. Ce rachiu ne recomandaţi din meniu, întrebam? Vă aducem imediat din partea casei răspundeau, sau dacă nu voiam să bem vinul restaurantului ci pe al nostru, imediat veneau cu paharele potrivite (pentru vin alb, roşu). Mai mult, într-unul din restaurante, când a auzit ospătarul că dorim să consumăm vinul propriu, a venit cu câte un pahar de vin din partea casei, pentru a le putea compara (dar ghinion, al lui era cam acru). Sau, că tot am venit cu vinul nostru, şi nu l-am comandat din restaurant lor, l-am întrebat pe ospătar ce ne recomandă pentru a “intra” vinul mai bine. Ce să zic, cu toate că nu era în meniu, a venit cu un ghiudem, sau babic, ce o fi fost el, de ne-am mâncat şi degetele. Nu vă exagerez, cu toate că era ora două noaptea şi pocneam de sătui, în trei inşi, cred că am mâncat cel puţin un kg. de ghiudem. Şi aş mai putea continua…
Una peste alta, concluzia este, că erau serviabili, iar mâncarea excelentă, fie că alegeam restaurante cu meniu tradiţional, sau cu meniuri mai sofisticate. Nu am aşteptat niciodată până să ne aducă mâncarea mai mult de o jumătate de oră, asta în cazul felurilor celor mai sofisticate. Şi desigur, atunci când aşteptarea era mai lungă, primeam din partea casei fel de fel de gustări pentru a umple timpul. Cred că asta ar fi o idee bună şi pentru restaurantele romaneşti, ce spuneţi?
Mâncarea şi băutură!
Am mâncat tot felul de chestii, de la tocănitele tradiţionale până la sofisticaturi gen: vită cu ficat de gâscă şi nu ştiu ce sosuri pricopsite, dar, un singur meniu mi-a rămas şi acum lipit de creier. Este unul simplu: mini coaste de berbecuţ prăjite, cu mujdei de usturoi. Doamne, am mâncat până am plesnit, cu ambele mâini, cu nasul, plin de seu până în vârful urechilor şi tot nu era chip să mă opresc. Ţi se topeau în gură, îţi curgea seul fierbinte pe degete şi pe faţă, dar de cum le înghiţeai simţeai că se sfârşeşte lumea, dacă nu mai încerci o bucată. Am mâncat oaie prin toată lumea arabă, unde se zice că este fără asemănare, dar ca aici…
Vinurile băute, am preferat să fie bulgăreşti şi o să vă scriu despre două dintre ele. Nu înainte de a vă preciza, că preţurile în restaurante erau cam 1,5 X preţul de retail. În nici un restaurant nu am văzut vreun vin dublu ca preţ faţă de magazin. Ca exemplu, vă pot spune că Enira Reserve 2007 ce costa în magazin 36 leva, în restaurantul hotelului nostru avea preţul de 55 leva.
Damianitza No Man’s Land – Kometa 2010. Este un cupaj de Merlot 75%, Cabernet Sauvignon 25%, cu alcool de 14,5%, care între noi fie vorba este perfect integrat. Dacă nasul este frumos, cu fructe de pădure, coacăze, vişine, condimente, ciocolată şi un pic de fum, gustul pe mine m-a dezamăgit. Este un vin cu un corp subţire, fără amplitudine şi în general prea moale. Este destul de lung e adevărat, dar vorba prietenilor mei gălăţeni, pare gol la mijloc. Costa şi destul de mult 40-50 leva, aşa că personal nu am fost impresionat de acest vin, ba din contră.
Katarzyna Estate Les Fleurs – Chardonnay 2012, alcool 14%. Este un vin frumos, un vin şcoală cu o tipicitate de invidiat. Dacă cineva nu înţelege termenul de onctuozitate vinul acesta este capabil să-l exemplifice. Aromele au o paletă extrem de largă începând cu pere coapte şi miere, apoi unt şi nuci prăjite cu vanilie. Gustul este amplu şi bogat, îţi dă senzaţia că-ţi umple gura, dar este totuşi elegant şi cursiv. Acum şi la preţul de 20 leva (aproximativ 45 ron) cât costă, mi se pare o alegere excelentă.
Bogdan.
Arbanas
Plăcerea Schiatului
Cineva spunea, că schiatul este echivalentul orgasmului. Sincer să fiu, eu nu am avut încă niciunul, dar dacă se întâmplă, sunteţi primii care o să aflaţi. Asta probabil, pentru că m-am apucat de schiat destul de târziu, sau pentru că pe pârtie, îmi ţin genunchii lipiţi. Dar, până la urma schiatul este un sport nemaipomenit, îţi oferă o senzaţie de libertate extraordinară, peisaje magnifice, are curat ce-ţi mângâie fata şi nările. Senzaţia acesta magnifică de alunecare, pe care am întâlnit-o prima dată la săniuş şi care acum este mai amplă, mai plăcută şi te face să retrăieşti copilăria indiferent de vârsta pe care o ai, nu cred să fie egalată într-un alt sport.
Apoi, atmosfera de pe pârtie este relaxantă, citeşti parcă fericirea oamenilor pe chipuri, fiecare e grăbit să mai facă o tură, încă una şi încă una, dar nimeni nu pare obosit, stresat sau cu alte probleme pe cap, decât muntele, sau schiţa traseului pe care urmează să-l facă la următoarea tură.
Pe nesimţite se lăsă de fiecare dată seara şi schiorii se retrag rând pe rând din lumina reflectoarelor, a nocturnei, spre barurile sau restaurantele din josul pârtiei, zăbovind încă o clipă lângă cana de vin fiert. Vin pus la fiert desigur cu ceva scorţişoară, o bucată de măr, sau o felie de portocală, pentru explozia aromelor finale şi a gustului dulce şi plăcut pe care nimeni, niciodata nu-l va uita.
Să vedeţi vraja acestei căni de vin fiert, cum dezleagă limbile schiorilor şi încep poveşti care mai de care, despre nebănuitele acrobaţii şi manevre duse la nivel de artă pe care fiecare le-a săvârşit, despre importantele sfaturi pe care le-a împărtăşit novicilor pe pârtie, sau echipamentul cu calităţi mirobolante pe care numai el, vorbitorul îl poseda şi l-a scos întotdeauna din mare nenorocire.
Acum, să vă spun descoperirea pe care am făcut-o! Ce credeţi, am înlocuit cana de vin fiert cu un spumant italienesc, pe numele său: Glera, de la Cantina Bernardi? Poate în luarea acestei decizii m-a influenţat şi temperatura asta abracadabrant de mare, dar îmi vine să mă pup pentru descoperirea făcută! Spumantul acesta, este unul deloc pretenţios, direct, cu arome florale şi de fructe. În gust, se simte un rest de zahăr, dar exact cât îi trebuie pentru a te revigora după o tură obositoare. Rece ca gheaţa, direct din zăpadă, băut pe şezlongul din capătul pârtiei, cu ochelarii de soare pe nas şi planurile pentru următoarea tură în cap, m-a făcut să simt extazul. Sau poate orgasmul… Totuşi, cred că extazul!
Oricum, mi-a fost prieten drag tot sejurul şi în fiecare dimineaţă îl căram la pârtie alături de schiuri şi clăpari. Era prietenul meu!
Pentru cine doreşte să încerce experienţa, să ştiţi că, preţul este în jur de 30 ron/sticlă şi îl găsiţi cam în toate magazinele de specialitate ca de exemplu la Private Wine. Vă promit că nu o să regretaţi niciodată înlocuirea cânii de vin fiert cu spumantul, ba mai mult, o să-mi mulţumiţi pentru idee!
Bogdan
Mai multe
.
.
.
.
.
Comentarii recente