Ispita
Aseară Crama Oprişor a lansat un nou vin roşu, cu semnătura, acesta fiind primul din noua colecţie numită “Ispita by Liviu Grigorică”. Vinul (într-o serie limitată de 5577 sticle), corespunde primei litere a numelui, adică “I” şi reprezintă Iluminarea. Urmează încă cinci vinuri, fiecare corespunzând unei litere din cuvântul care defineşte colecţia – Ispita. În final vor fi trei vinuri care reprezintă lumina, strălucirea şi trei care reprezintă partea tenebroasă, întunericul.
Prezentarea a fost frumoasă, întâlnirea cu prietenii a fost una deosebită (ca întotdeauna bârfindu-i pe cei absenţi), iar vinul…
Vinul după părerea mea, a fost de excepţie, cu arome delicate şi un gust plăcut, elegant, catifelat. Un vin cum rar am băut, dacă vorbim despre cele romaneşti şi îl felicit fără rezerve pe creatorul lui – Liviu Grigorică. Sincer vă spun, că m-a împins “Ispita” să-i caut defecte şi nu i-am putut găsi niciunul.
Acum, din punct de vedere al titlului colecţiei – Ispita, nu ştiu ce să zic…
Pentru mine această “Doamnă” (Ispita), este cea care mi-a stat toată viaţa cu andreaua în coaste şi am avut numai de pătimit! Cum vedeam o femeie frumoasă, ea îmi impunea zâmbetul tâmp pe faţă, maimuţăreala ridicolă, sau tot ce puteam face pentru a ieşi în evidenţă şi a arăta ca un veritabil idiot. Ea m-a îndemnat toată viaţa să cheltuiesc banii pe tâmpenii, să-mi calc principiile pentru motive jenante. Ea m-a ademenit să alerg maşina cu 250 km/oră, să urc băut la volan, să mă duc beat mort “la femei” – degeaba pe deasupra. Ea m-a făcut să trag de coada o cămilă, care apoi m-a scuipat pe toată faţa, ea m-a trimis de revelion după iubirea vieţii mele la Paris, de m-a prins doisprezece noaptea, pe o băncuţă din gară, cu un câine mare şi flocos în braţe! Şi aş mai putea continua…
Bine, acum pot zice că m-am liniştit şi această “Doamnă” m-a părăsit! De aia zic, cu toate că am hotărât să nu mai cumpăr vin, că am foarte mult acasă şi beau din ce în ce mai puţin, “Ispita by Liviu Grigorica” din seara aceasta a fost atât de bun, încât o să fac o excepţie şi cumpăr o sticlă. Dar, dacă mă gândesc mai bine, poate ar trebui să mai iau câteva, pentru a le degusta cu prietenii. Măcar cu cei apropiaţi! Acum, pentru că are şi cutie asta frumoasă, o să iau şi pentru cadouri mai rasate, elegante, dar cam atât. Cred că douăzeci – treizeci de sticle îmi ajung!
Şi noroc că acum nu mai am probleme cu “Ispita”, că cine ştie ce tâmpenii mai făceam…
P.S. Foto: Private Wine, Oenolog.
Bogdan
Mai multe
Întâmplare în Vama Veche
Într-o duminică plumburie de la începutul lui octombrie, când vântul bătea de abia te puteai ţine pe picioare şi burniţa îţi îngheţa pe pielea umedă, mă plimbam liniştit pe plaja pustie din Vama Veche. Eram eu, păsările cerului şi într-un colţ departe, doi pescari hămesiţi şi înfriguraţi care scoteau apă dintr-o barcă gigantică.
Ca să uit de frig şi lovit de melancolie, încercam să închid ochii şi să-mi imaginez zilele însorite de august. Zgomotul valurilor îl asociam femeilor frumoase ieşind din apă alergând, cu pielea lor ciocolatie şi picăturile răcoroase rostogolindu-se pe abdomenul plat. Nisipul rece care acum îmi biciuia faţa, mi-l imaginam fierbinte şi pregătit la fiecare pas, pentru sărutul fugar pe fiecare talpă a zânelor. Îmi imaginam sânii lor obraznici…, când ce să vezi! Dau cu piciorul într-o sticlă ieşită parcă din spuma mării. Era îngheţată şi cam borcănată, dar acum ce să fac, dacă destinul mi-a adus-o în faţă… O ridic şi citesc pe ea – Leat 6500 Pinot Noir 2011 şi văd că e de la Crama M1 Atelier. Oare ce o cauta aici mă întreb? Cum o fi ajuns de pe colinele dobrogene ale Murfatlar-ului tocmai aici şi mai ales acum, să îmi tulbure mie visele?
Nu-mi bat capul cu detalii şi dacă valul marii mi-a scos-o în cale să o desfac, îmi zic! Caut un loc mai adăpostit, scot tirbuşonul din buzunar, că vorba aceea: din poşeta unei doamne respectabile, cât şi din buzunarul unui domn serios acest accesoriu niciodată nu trebuie să lipsească, şi îi dau “cep”!
Culoare frumoasă, miros de fragi şi mure coapte, scorţişoară, cuişoare şi ciocolată amară. Nu-ţi vine să scoţi nasul din sticlă, decât pentru a o duce la gură! Iar dacă începi să bei, e atât de catifelat şi răcoros de nici nu simţi cum alunecă şi îţi unge gâtul. Echilibrat, elegant, aromat şi atât de cursiv…
Mă întreb cum ar sta vinul acesta vară, pe buzele dulci şi cărnoase ale femeilor îndrăgostite! Unde s-ar putea duce fiecare înghiţitură, dacă nu direct în suflet, mângâindu-i, dezmierdându-i şi mai mult iubirea. O grozăvie de vin, conceput parcă special pentru petrecerile interminabile din serile răcoroase de vară. Dansează în pahar alături de tine, cântă cu vocea lui catifelată, poate ţine pasul până la ivirea zorilor. Şi cum să se termine mai bine o astfel de petrecere, decât privind răsăritul prin paharul plin cu pinot noir, alături de prinţul sau prinţesa care-ţi este iubirea vieţii, stând cu inimile împreunate, trupurile sudate şi catifeaua aceasta de vin în preajmă?
Boleroul lui Ravel răsună… a ba nu – un poliţist fluiera alergând spre mine! Ce să fac… iau sticla de gât şi tai-o băiete!
Bogdan
Mai multe
Cupaj alb 2012. Rhythm & Bulz
….Am, n-am treabă, trebuie să merg să-i văd pe cei de la Nightlosers măcar odată pe an. 
Uite-așa mi se face un dor de solourile de tobe ale lui Claudiu, de-un intermezzo al lui Jimmy “EL” Laco la vioară și chitară, dar și de lingurile lui Hanno. Așa că n-am ratat reprezentația de la Rock’n Pasta de vineri, 1 noiembrie.
….Unde mai pui că mai era și o minidegustare de S.E.R.V.E.-uri dirijată de Dragoș Cadîr, iar Millenium-ul alb de 2012 nu-l încercasem pe deplin. Nu puteam rata asemenea seară, pentru că am în minte permanent gustul și savoarea cupajului alb din 2011, 
cu care numai intravenos nu mi-am făcut, iar nenea Ştefan Vlad știe bine lucrul ăsta, așa că o comparație cu noul vin se impunea.
….Trec peste atmosfera placută și foarte prietenoasă formată după primele acorduri ale trupei, în care jumătate din primul pahar mi l-am pus pe cămașă din cauza bassului (cam tare mixat) și trecem la analiza vinului pe care-l așteptam de ceva vreme, cel de 2011 fiind pe terminate.
….De culoare nu pot zice nimic, pentru că băteau blitzurile ca la meciul de baraj cu Grecia când va da Torje gol! Licoarea miroase frumos, vioaie și apetisantă, cu mixul ăla molcom plăcut de citrice şi soc. La gust nu se schimbă prea mult situaţia, numai că mai apare ceva dulceaţă de pere, ardei gras (de la sauvignon) și „umbre” de ananas rebel de la riesling. 
Un lucru clar nu-l poţi omite: aciditatea. Mare. Dar mie îmi place asta pentru că-l face proaspăt și foarte vioi. Sper să se mențină cât mai mult așa. Îl recomand asociat cu ce vrea mușchiul fiecăria, pentru că până la urmă atmosfera contează, iar pizza din fața mea, plină de cașcaval, a făcut față cu brio. Eu i-am pregătit aproape 7 papioane, dar nota finală o anul viitor, că-s curios cum evoluează. Și comesenii mei „s-au luat în gură” cu el şi n-au strâmbat deloc din nas, așa că am speranțe cu vinul ăsta.
….Până la anul viitor, mi-am luat „doza” de Rhythm & Bulz, iar dacă mi se face dor de Hanno, sigur am să-l întâlnesc în curând la Ethic Wine, fiind un mare iubitor de vinuri.
….Cu bine,
….RaSto
Cum să-ţi transformi duminica într-una de coşmar!
Mă trezesc duminică dimineaţă şi mă uit pe geam. Era o zi superbă, superbă, iar eu nu aveam absolut nimic în program. Mă hotărăsc să beneficiez la maxim de această zi, să mă duc în Herăstrău, să mă plimb agale pe aleile însorite, iar de acolo tot pe jos, spre seară să ajung în Centrul Vechi. Voiam să rămân în Centru Vechi măcar o oră două la terasă, cu o sticlă de apă minerală în faţă, pur şi simplu să privesc trecătorii şi să fiu singur cu gândurile mele! Zis şi făcut, aşa că după cafeaua de rigoare mă îndrept spre dus, dar îmi aduc aminte că am de schimbat un filtru de apă. Zic: să-l schimb acum, înainte de duş şi masa de dimineaţă, că aşa face omul gospodar.
Mă apuc de treabă, opresc apa în toată casa, aştept câteva minute să se depresurizeze instalaţia, iau cheia specială pentru desfăcut capacul filtrului şi… la treabă! Trag frate de filtru în cauză, de-mi ies ochi ca la melc. Mai încarc o dată, iar trag, mă proptesc în zid, trag din nou. Am crezut că înnebunesc! Filtrul pe care l-am desfăcut de douăzeci de ori până acum, nu voia şi pace! Nu se poate îmi zic, îl mai las câteva minute şi o iau de la capăt. Mă duc hotărât pe el, pe mama lui, şi trag de cheie şi trag şi mă opintesc şi iar încerc şi iar şi iar… Nuuuuuuu, nu există aşa ceva! A intrat vreun spirit în el de filtru, sunt la “camera ascunsă”, cineva îşi bate joc de mine – chiar nu găseam explicaţia. Dar nu mă las, trag de cheie până transpir tot, înjur, mă lamentez, mă enervez, îmi vine să omor pe toată lumea, dar filtrul tot nu vrea şi pace. Ud tot, îmi mai trag sufletul şi scot din frigider o sticlă de apă minerală rece ca gheaţa, pe care o beau pe nerăsuflate. Mă dau în spate pentru avânt, mă proptesc cu piciorul în ţeava, închid ochii şi trag cât pot de tare. La un moment dat, se aude “poc”! Asta e am zis, dar când mă uit ce să vezi: ieşise trava din perete, cu şuruburi, cu suport şi jumătate de tencuială…, dar capacul filtrului ba! Am crezut că mor, că mă dezintegrez, că îmi plesneşte capul de nervi… Şi atunci le-am zis…, le-am zis cum le iau toate rudele: filtrului, ţevii, zilelor în care s-au inventat instalaţiile sanitare, celor de au construit filtrul, celor care l-au montat acolo; cu toate amănuntele despre poziţii şi cum le-o fac şi de câte ori, şi, şi…! Dar, ca şi când asta nu a fost de ajuns deodată, aud în stomacul propriu nişte bolboroseli ce nu prea-mi inspirau încredere. Şi fugi! Abia am ajuns la “budă” întreg şi nepătat să zic aşa, că de la apa aia rece pe stomacul gol, am pus-o rău de tot. Acum, asta e… casa împuţită, apa oprită eu transpirat tot, important e că nu renunţ! Nu mă las nici mort să fiu; ce a ajuns un filtru să “mă facă pe mine”? Chiar nu mai conta că era ora 15.00, că mi-am stricat toată ziua, dar mă îmbărbăta gândul, că o să vină momentul când o să-l desfac şi apoi o să-l calc în picioare. Mă apuc ştiinţific de treabă, trag de cheie de două trei ori, mă odihnesc zece minute şi ce ziceţi, într-un târziu inevitabilul s-a produs. Am auzit “buuum” şi cheia de desfăcut filtru s-a rupt… Am leşinat! Şi cu siguranţă nu vreţi să ştiţi ce a fost la gura mea! Dar, nu m-am dat băţul nici acum, am luat un prosop şi m-am şters de transpiraţie, că de – apa nu aveam, m-am îmbrăcat şi am plecat la magazinele de bricolaj să-mi cumpăr cheie de desfăcut filtre. Zece chei am zis că-mi cumpăr să se rupă câte or vrea, că eu tot nu mă las până nu-l desfac.
În drum am trecut pa la o pizzerie că tot eram într-o groaznică dieta cu cinci mese pe zi – mâncat ce trebuie şi la ore fixe.
Am ajuns prima dată la Hornbach Militari. M-am dus “tevusca” la raionul de instalaţii, am chemat băiatul de acolo îi dau cheia şi când vreau să spun care-i “baiul” – mă taie stomacul şi fugiiii…! Mă întorc liniştit, îl găsesc pe fostul meu interlocutor de pe raion care mă anunţă că nu are chei de filtru aşa mari. Bun, când i-o cer pe cea ruptă îmi zice că a aruncat-o la gunoi! Prieteni… am zis că-l sfâşii, că-l fac bucăţi, că-l muşc de picior! Ca să nu o mai lungesc, am devenit preţ de un minut – două “cercetaşi prin tomberoane” şi astfel mi-am recuperat cheia ruptă. Am plecat apoi prin toate magazinele, care erau deschise duminică şi ce să vezi…, nicăieri nu am găsit vreo cheie care să se potrivească.
La întoarcere, într-o doară, mi-am sunat instalatorul şi i-am povestit păţania mea. Am ajuns înapoi acasă cam în acelaşi timp cu “meseriaşul”. Acesta, a scos o “cheie cu lanţ”, a pus-o în jurul filtrului a tras puţin şi l-a bufnit râsul…, că bine-nţeles capacul filtrului s-a desfăcut! Nu râde că tâmpitul i-am zis, că a fost “obosit” de mine, nu ai absolut nici un merit! Iar în gândul meu îmi ziceam: mare idiot am putut să fiu! Mi-am bătut toată ziua joc de mine ca de un mare bou ce sunt, când tot ce trebuia să fac era să dau un simplu telefon. Aşa merit, dacă sunt un imbecil!
Ce să mai spun, am aerisit casă, am făcut un duş, şi am deschis cutia de pizza, care acum era numai bună de bătut cu ea cuie în perete. Se făcuse ora 19.30 din frumoasă zi care se arătase dimineaţă, eu nu mâncasem nimic până la ora asta, eram plin de nervi, diata mea se dusese draq, aşa că am hotărât să-mi deschid o sticlă de vin dacă tot o făcusem lată şi să încerc să mă liniştesc.
Vinul se numea: Tenuta Carreta Garassino – Barbaresco 2005 şi o să vi-l descriu în câteva cuvinte!
Culoare: rubiniu deschis cu nuanţe cărămizii.
Nas: fructe de pădure, gemuri afumate, condimente şi puţină mineralitate.Pe final se simte o uşoară tuşă de vanilie.
Gust: sec, cu o aciditate extraordinară şi taninii calzi, catifelaţi. Alcoolul foarte bine integrat, nu se simte deranjat absolut deloc. Fructele din arome le regăseşti în gust, lăsându-ţi aceiaşi senzaţie plăcută, răcoroasă.
Un vin complex cu o structură foarte bună, cu final lung, persistent. Cursiv, intens şi armonios, îţi face plăcere să-l bei la orice masă cu cărnuri, peste, poate şi paste. Eu l-am servit după cum spuneam cu pizza şi a fost nemaipomenit. Preţul lui este de 127ron şi după părerea mea merită aceşti bani.
Dar, cum stăteam aşa pe canapea şi mai trăgeam din pizza precum din talpa de pantof şi apoi mai luăm câte o gură de vin, deodată ce aud!?
Nişte bolboroseli nefireşti în propriul stomac…
Bogdan
Mai multe
.
.
.
.
.
Comentarii recente