Vama Veche, nu mai e ce-a fost… Dar, ce a fost?
Aud tot mai des, incepand de la televiziunile publice, pana la oamenii de rand ca: spiritul Vamei a murit, Vama Veche nu mai e ce-a fost… Dar, cati dintre cei care vorbesc, stiu cum a inceput totul, si de ce acest mic catun pescaresc a fost atat de iubit de o parte a generatiei
mele?
Era prin anii ’60-’70, cand Vama Veche, acest mic catun de la granita cu Bulgaria, a fost descoperit de o mana de artisti cu vederi mai libertine ( adica in limba romana – iubeau nudismul). Catunul era format din cateva case saracacioase din piatra, cu o populatie pestrita: doua, trei familii de rusi, cateva de turci si tatari, vreo doua, trei de romani. Barbatii erau mai toti pescari, femeile se ocupau cu treburile casnice si putina agricultura. Toti traiau intr-o saracie lucie, initial neavand nici macar curent electric, ce sa mai vorbim de apa curenta sau w.c. in casa.
Deci, cum spuneam, aici vara veneau o mana de artisti neconformisti: actori, scriitori, pictori, sculptori, etc. , poate si ceva studenti, mai toti razvratiti ai sistemului chiar daca tacit, dar mari iubitori de liniste, de intimitate si de viata boema.
Pentru cativa banuti, puteai inchiria o camera pentru o vara intreaga (scriitorii in general isi mutau aici biroul pe perioada verii), cu un pat, si dusul in curte sub clar de luna. Primeai si un bors de peste, dar ce e mai important aveai bucatica ta de rai. Pe vremea aceea aproape nimeni nu auzise de existenta acestui satuc izolat, in afara grupului amintit, care an de an revenea aici. In principiu cam toti asa zisii turisti se cunosteau intre ei, si isi petreceau timpul impreuna.
Plaja era imensa, plina de ciulini si mai tot timpul pustie pana la orele pranzului. Nu erau corturi montate pe plaja, nu existau restaurante, sau magazine (de altfel nu exista nici un restaurant sau magazin in toata Vama). Daca te batea soarele prea tare, vorbeai cu gazda si-ti cobora din podul casei asa-zisul “kit” pentru cort; adica patru bete din lemn de brad lungi de aproape doi metrii, pe care le bateai in nisip cu o piatra, astfel incat sa formeze un patrat cu raza de un metru jumatate, apoi peste acestea prindeai un cearsaf sau o patura usoara. Asta era toata umbra, iar daca doreai sa bei ceva rece, trebuia sa cari termosul de acasa. Bine-inteles apa marii era superba si era o liniste, de nu auzeai decat valul sau glasul pescarusilor.
Toata lumea sacrifica o zi prin rotatie, pentru un drum pana la Mangalia. Aici primul drum il faceai vis a vis de Primarie unde exista o vinarie cu vin varsat de Mulfatlar si te rugai ca sticlele sa nu fie de ulei, apoi cumparai un suberec cu carne, de la Mustegep – era cel mai bun din zona, placinta dobrogeana si braga, ceva carne si mici de la targovetii din zona. Apoi, ultimul drum era musai sa-l faci la drogherie pentru cafeaua boabe macinata chiar in fara ta care mirosea divin si o mana, doua de bomboane pentru gazde (pentru femei, barbatii preferau desigur votca).
Incarcat precum magarul dar, fericit, asteptai cuminte cate o ora in statie autobuzul, pentru a te reintoarce in Vama, la care se mai adauga drumul propriuzis de inca o ora (drumul vechi fiind prin Limanu, etc). Odata ajuns acasa, vinul se ducea la „ghetarie” (o groapa plina cu gheata sapata in fundul curtii), de altfel si carnea ca era mai perisabila, apoi incet, incet se adunau prietenii ( cam toti „turistii”din catun) si incepea bairamul – petrecerea, care tinea cel putin pana in zori!
Era sa uit, cam o data pe saptamana, dupa plaja, toata lumea se incolona frumos si impreuna porneau la drum pe jos, pana in 2 Mai unde exista o terasa a unui birt satesc; parca – “ Gradina Marea Neagra” se numea. Acolo, te simteai parca reintors in civilizatie facand burta mare de mici si bere, ca doar, aveau din belsul. Unde mai pui, ca locatia era deschisa pana dupa miezul noptii, iar daca comandai mai multe halbe inainte de inchidere alaturi de o mica “atentie”, puteai ramane fara probleme pana la rasarit.
Cam asta era dragilor Vama Veche de care eu m-am indragostit: un loc pustiu uitat de lume, cu un trai mai mult decat modest, dar cu oameni extraordinari. Plaja nesfarsita, unde permanent adia vantul, unde maracinii facuti sul se plimbau in voie si apa marii era limpede precum cristalul. Era locul unde, daca te plimbai seara pe ulita prafuit auzeai oameni fericiti vorbind si razand in voie, petrecand in aerul racoros al serilor de vara.
Aici te simteai liber si uitai cu desavarsire problemele epocii comuniste de atunci.
Dar, ce traba are asta cu vinul o sa ma intrebati?
Pai Vama Veche pe atunci era precum vinul bun. Precum Jar-ul de la Dagon Clan, cu corp subtire dat cu gust de fructe negre, cu aciditatea fix cat este nevoie si un echilibru frumos.
Precum Vama te face sa te simti bine de la primul pahar, iar daca termini sticla, esti rosu ca dupa prima zi de plaja. Gustul este fresh, proaspat si racoros precum apa marii, dar te rogi sa nu te ia valul. Nonconformist, dar delicat precum soarele diminetii, te lasa sa-i descoperi treptat taninurile catifelate, pruna din gust, sau usoarele mangaieri condimentate.
Ce mai, daca ma gandesc bine, vinul si Vama sunt aproape identice. Declar cu mana pe inima Jar – Dagon Clan 2015, vinul de care m-am indragostit, alaturi de vechea mea iubire – Vama Veche!
Bogdan
Mai multeSpumant Château Vartely. My true story
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Daniel Duica, iubitor de vinuri, indragostit pentru moment de soiurile antice, prefiloxerice, nealtoite pe radacini americane. Daniel este general manager la o firma de consultanta din Sibiu.
—Am baut Spumantul Château Vartely, din Republica Moldova din vara pana in iarna si de la munte la mare… 
A fost dragoste la prima degustare … Sunt mare iubitor de spumante si nu prea am gasit prea multe cu un raport calitate-pret atat de prietenos. Este un spumant Blanc de Noirs, adica un vin alb produs numai din struguri negrii (Pinot Noir 100% – cel putin cele incercate de mine pana acum, asa au fost), realizat dupa metoda traditionala.
—Cateva cuvinte despre aceasta Metoda Traditionala: în Franta, în regiunea Champagne, metoda se numeste Champenoise (aceasta denumire se foloseste doar pentru faimoasele Champagne produse acolo). Pentru spumantele din alte locuri din lume (mai apropiate – Burgundia in Franta sau mai departate – Australia, Noua Zeelanda) metoda se numeste Metoda Traditionala, Metoda Clasica sau Metoda Cap Classique in Africa de Sud. Pe scurt ce inseamna aceasta metoda: a doua fermentatie (cea responsabila si de aparitia perlajului/bulelor in vin) are loc in aceeasi sticla in care este vandut spumantul. Cele gustate de mine au fost Château Vartely 2011, cu un rest de zahar putin mai mare (dar exact asta il face mai placut multora) si Château Vartely 2013, mai sec, mai pe gustul meu. Pe ambele etichete 2011 si 2013 este mentionat Brut asa ca probabil diferenta nu este mare, dar este sesizabila. 
—Château Vartely este un spumant ce se poate consuma la orice eveniment. dar mai ales… zi de zi, pentru ca spumantul nu este doar un vin pentru ocazii speciale. Am incercat acest spumant in pahare de vin alb, in pahare flute, in pahare de cocktail, in pahare de argint si in pahare de plastic. Am incercat Château Vartely la micul dejun langa omleta simpla nepretentioasa, langa omleta cu trufe negre, langa mozzarella di bufala si prosciutto crudo, langa parizer, cremvusti si mortadella sau langa icre de stiuca sau somon. Am savurat Château Vartely la inceputul unui pranz copios pentru a stimula sucurile gastrice. 
Am savurat Château Vartely langa cascaval pane, burta de somn si chiar langa cartofi prajiti. goi. Am consumat (cu tenta responsabila) Château Vartely la o cina romantica… Tot Château Vartely am baut langa piscoturi romanesti sau italienesti si chiar langa traditionalele minciunele/urechiuse. Nu am gasit o ocazie unde acest spumant sa nu se potriveasca. Si nu am avut nici un musafir/invitat care sa nu il laude. Dar am auzit ca sunt persoane, probabil iubitori de Angelli, care il critica pentru ca, zic ei, este prea sec.
—Am observant ca acestui spumant nu prea ii plac calatoriile. 
De obicei il iau cu mine pe unde merg pentru a-l avea “de dimineata”. Un pahar de spumant bun nu trebuie sa lipseasca de la micul dejun. Dar nu toate sticlele plimbate au rezistat bine drumului (sau poate locurile unde au ajuns nu le-a placut unor sticle…). Cele mai bune experiente le-am avut cu sticlele care au stat cel putin 2 saptamani nemiscate la mine in crama la 12 grade Celsius si racite(nu foarte agresiv) la aproximativ 8-9 grade Celsius in frapiera, inainte de servire. Daca este agitat nu mai ofera aceleasi arome si gusturi. Nu stiu din ce motive… Probabil este mai sensibil, mai pretentios. Pana la urma este un Pinot Noir 100%… Asa ca va sfatuiesc sa va purtati delicat cu el, cu rabdare si daca se poate, sa il lasati sa se odihneasca o saptamana-doua dupa ce a fost pe drum.
P.S.
Dar povestile frumoase nu pot continua la nesfarsit…Se pare ca acest spumant s-a terminat, cel putin pentru moment (sunt sigur ca mai gasiti, totusi, cateva sticle la importator sau in magazinele specializate daca va grabiti). Acum, pe site-ul producatorului gasiti spumantele Rose (Pinot Noir 100%). Sper sa fie la cel putin acelasi nivel calitativ, iar preturile sa nu creasca. Oricum, concurenta in acest domeniu, al spumantelor, creste in fiecare zi. Am gustat recent cateva spumante romanesti care promit, sa devina puncte de reper in viitor. Dar despre asta altadata…
Sauvignon nou de Drăgășani
—Săptămâna trecută am participat la Fox Wines la o degustare scurtă de vinuri de la Crama Bauer. Prezentarea vinurilor: Oliver himself.
—Unele din vinuri le cunoșteam (inclusiv roseul din recolta anului trecut), dar mă interesa să degust în primul rând sauvignonul 2016.
—Pe scurt, lucrurile stau cam așa: noul Sauvignon Blanc 2016 de la Crama Bauer a fost îmbuteliat într-o ediție de 3800 sticle, având nivelul de alcool de 13.4 % și 2.4 g/l zahăr – astea fiind informații ce pe puteți găsi pe eticheta sticlei. Despre licoare am notat că: 
are culoare galben pai stralucitoare, cu arome de flori de soc, lychee, lemongrass, puțină coajă de lămâie de intensitate medie plus. Tot amalgamul de arome îți creează curiozitate.
—Mi-a plăcut și în gust… sec, pentru că are aciditate măricică, corp mediu, fructat – cu ceva caise verzi, pomelo, alcool bine înfrânat și finish lung și care se imprimă bine în biblioteca senzorială.
—Alura de vin serios, dar vioi, fresh, vivace, tentă de amăreală plăcută pe final, tonic și… adăugați voi e vă trece prin cap pe ideea asta. Nota generală: tipicitate și eleganță. 50 lei Fox Wines și +7 papioane/8. Merită!
Cu bine,
RaSto
Back to Winter
—
Primăvară mai capricioasă ca asta n-am mai pomenit demult.
—Pasionații de vin au văzut cum Facebook-ul a fost umplut de impresionante fotografii din Chabils și din multe alte locuri în care se încerca salvarea de la îngheț a viilor. Nici zonele noastre n-au foat ocolite. Am văzut foto din Vrancea și din nodul țării cu zăpadă mai multă decât in februarie. În Moldova de dincolo a fost chiar urgie.
—După zile bune în care dimineața nu știai cum să te îmbraci, pentru ca după ora 13.oo puteai face plajă, 
a venit mizeria asta de vreme friguroasă, cu ploaie rece, apoi lapoviță și chiar ninsoare în sudul țării. Nu numai că am repornit centrala termică, dar am pus și ultimele vreascuri uscate în șemineu. Aproape degeaba!
—Tot bioritmul mi-a fost dat peste cap… după apariția vinurilor proaspete albe și permanenta degustare de vinuri rose… back to winter!
Așa că…. am scos din 
beci un vin ce se odihnea de ceva vreme pe-acolo… nah, că l-am scos la lumina plumburie… Cabernet Sauvignon Origini 2012.
La “gura sobei” și lângă o friptură de porc la cuptor am început să stăm de vorbă. Că ce mai zici, ce-ai mai făcut, ce-ai mai băut?… ya-da, ya-da… el în decantor (trăgera de timp), eu cu paharul pe masă… mai vorbim de vreme, mai de bugetul consolidat, de bârfe (nu i-am zis nimic de Sebastian), 
iar de vremea ticăloasă…eu înjurând de ‘mnzei… Dar, cu timpul a cedat.
—Și-apoi a început el, ca pe catwalk: culoare rubiniu inchis cu mica tentă purpurie. Nas fructat, intensitate medie, ușor persistent, cireșe și multe vișine coapte bine de tot, ușor vegetal, cu iz mic de cafea. Îmbietor. Și cu gustul zice bien… sec, structură medie spre mare, taninuri cu vârfurile tocite, ușoară catifelare și alcool îmblanzit (14,5% !), 
urme de lemn polishat cu delicatețe, tentă de tabac și finish lung cu amăreala aia fină de vin pricopsit. Mă mai documentez și văd că la Berliner Wein Trophy 2015 s-a pricpsit cu medalie de aur. Păi, au și oamenii aia dreptate. O merită.
—Notă generală: robustețe și eleganță, un adevarat “domn în sticlă. Și se adeverește că 2012 a fost an prielnic și la Budureasca, pentru că și acest vin ce se face plăcut încă de pe acum, având potențial de învechire. +7 papioane/8 și doar 67 de lei aici.
—Cu bine,
—RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente