Corect, corespunzator, cum ne place nouă…
—-După numele de tată: Louis. Dupa numele de mamă: Chanfleure.
—-Locul nasterii: sat Chablis, apelațiune Chablis, regiune Chablis. Țara (cum s-ar spune) Burgundia. Mai la nord. Și vine din neam de Chardonnay, desigur.
—-În loc de poză față-profil găsiți fotografia atașată.
—-Este căutat pentru că: deși vizual nu te sperie, fiind un obișnuit pale lemon, de abia olfactiv începe să dea semne de pericol. Nu e el foarte intens, însă foarte bogat în arome: pere, mere verzi, grapefruit și ceva iz de banana, toate într-un mix foarte plăcut și promițător. În gust începe să se complice treaba, iar iubitorii acestui gen de vin știu de ce Chablis-ul este expresia cea mai înaltă a unui chardonnay de Burgundia. Totul este aproape pefect armonios: corp, aciditate, alcool, la care se adauga delicatețea și eleganța unui postgust mediu-lung. Categoric, îmi plac chardonnay-urile neatinse de lemn sau foarte-foarte puțin și unde fermentația malolactică bine dusă la capăt dau nota mătăsoasă și cremosă.
—-
Intrăm în zona de barosăneală în ceea ce privește punctele și prețul: aproape 7,5 papioane și 89 de lei (Wine Republik), caz în care am ținut sa duc aroganța până la capăt și în ceea ce privește pairing-ul: scoici Saint Jaques, un moț de caviar peste un pilaf scăldat în zeamă de zarzavaturi și două grisine cu calșcaval.
—-Uff… life is good someties!
—-RaSto
Popas in Tokay
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe George Ignat. Familiarizat cu limba franceză si cu poveştile despre vin ale Franţei, George Ignat (aka George Wine) se considera mai mult decât un oenofil, devenind somelier şi fiind implicat în industria de profil de la noi, promovând mai multe crame. De formaţie este inginer şi a condus o firma de construcţii şi design din zona sticlei arhitecturale.
—–Tokay, Tokaj sau Tokaji . Toate variantele sunt corecte, iar regiunea face parte din anul 2002 din Patrimoniul Mondial UNESCO.(UNESCO World Heritage ).
—-De multa vreme imi doream sa vizitez regiunea 
Tokay, perla vinurilor din Ungaria. Mi-a fost destul de greu sa ma decid ce anume sa vizitez, asa ca am luat-o temeinic, inginereste. Am studiat: Crama anului in Ungaria, un top din 2001 pana-n zilele noastre, am citit “ Vinurile Unguresti “ / A tasting Trip to the New Old World, “Hoteluri Castel“ din Ungaria, apoi relatarile unei frantuzoaice….si m-am hotarat: Grof Degenfeld si Disznoko Vineyard Estate Winery, in primul rand, apoi om mai vedea !
—-Primul episod: Degenfeld. Un domeniu administrat de Contesa Maria Degenfeld, care detine si Castelul Degenfeld – o proprietate superba, un hotel de 4*, camerele fiind dotate cu mobilier stil empire (110 euro/camera ), salon, biblioteca, restaurant elegant pe masura, 
wine shop si sali de degustare. Este situat intr-un parc imens, bine intretinut, cu o piscina exterioara tentanta, spa & wellness, si, in imediata apropiere, se afla crama si viile.
—-Crama detine 100 ha de vie, in inima regiunii viticole Tokaj-Hegyalja. 35 ha sunt cultivate bio ( organic farm ) si exploatate de crama, iar 65 ha sunt date in arenda. Si cum lumea-i mica, parintii (contele Sandor Degenfeld si contesa Agnes Bethlen) contesei Maria Degenfeld s-au nascut la Cluj si au emigrat in Germania in 1964. Maria s-a casatorit cu un mare industrias neamt dr. Thomas Lindner.
—-Dupa anii 1990 si-a recuperat proprietatea din Tarcal, a inceput reconstructia si renovarea domeniului. Castelul este refacut pe structura vechii scoli. 
—-In 1996 primul oenolog a fost Demeter Zoltan, un tanar care, la 30 de ani, dupa un stagiu in Napa la “ Stag’s Leap Winery “, a revolutionat vinurile din Tokay si a ajutat-o pe Maria Degenfeld la constructia cramei si la plantarea vitei de vie. Din 2008 produce vinuri ce-i poarta numele, avand propria vie. El si Istvan Szepsy au creat cramele de pionieriat, cele mai faimoase, in noua era a vinurilor de Tokay.
—-Vinurile degustate au fost create de Vivien Ujvari, si ea cu stagii in Napa Valley, Noua Zeelanda, Australia. A parasit in decembrie 2015 Degenfeld, dupa 3 ani.
—-Am avut programata o degustare cu sommelier si am primit fise de degustare pentru de 6 vinuri ( 13 Euro ). Dupa vizitarea cramei si povestea domeniului, am ales vinurile din lista de vinuri, acestea fiindu-ne prezentate de Gregor intr-o engleza curata si fluenta. 
1.Tokaji Zomborka Furmint 2015. Olfactiv : note de lemn cu anason si menta, pere, caise și vanilie. Corpolent, complex cu aciditate atractiva, taninuri încordate, plastilină și caise. Postgust lung și o mulțime de promisiuni.
2.Tokaji Harslevelu 2015. Fructe bine coapte, flori și mirodenii dulci la primul nas. Destul de corpolent, aciditate medie. Gustativ : condimente orientale, fructe citrice, tutun și mere. Aciditatea se simte mai puternic pe final.
3.Tokaji Muscat Blanc 2015. Olfactiv : coacăze, banane verzi și flori albe. Curat, elegant, crocant, proaspăt , cu arome în principal de flori albe și fructe citrice. Ușor de băut, vin tânăr.
4.Tokaji Szamorodni 2013. Poate fi sec sau dulce, cu sau fara Botrytis. Olfactiv : note de fructe galbene: caise bine coapte, piersici, pepene galben, iar pe final nuante de vanilie si litchi.
5.Tokaji Sweet Furmint 2013. Olfactiv : note de Furmint, un pic de miere, piersici, ananas. Aciditate vibrantă plină de viață si cu o structură lejera, fructe uscate și citrice. Elegant, curat și foarte lung pe final.
6.Tokaji Aszu 6 puttonyos 2008. Arome caracteristice Botrytis-ului, piersici coapte, caise uscate, anason, menta, fructe citrice, cuisoare. Corpolent cu aciditate buna, echilibrat și taninuri minunati. Gustativ este oglinda aromelor olfactive. Post gust lung, lung .” Un vin de garde” cum spun francezii.
—-Am ramas foarte placut impresionat de Furmint si Harslevelu. Cu vinurile dulci am avut prima intalnire serioasa in 2014, la salonul ROvinHUd, la un masterclass sustinut de Agnes Nemeth, redactor sef al revistei maghiare VinCE si coordonatoarea festivalului cu acelasi nume de la Budapesta.
—-O experienta de neuitat si de repetat. Masa de pranz a urmat degustarii. Cum se poate manca la “chateau “ ? Perfect… mai mult ca perfect !? M-am gandit la Queen : “ A day at the races “ …nu …. “ A night at the opera “….
Eram dejà cu gandul la piscina….
Mai multe
Pe drumul vinului in Rodos
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Conform traditiei si anul acesta sfarsitul lunii iunie m-a gasit in Grecia. Destinatia: Rodos – insula Soarelui.
—-Daca in gasirea Colosului nu aveam mari sanse de reusita, m-am concentrat pe descoperirea unui vin 
care sa fie cat de cat la (aceeasi) inaltime. Studiasem problema inainte de plecare, aflasem ca filoxera nu ajunsese pe insula, ca exista doua soiuri de struguri locali (unul alb -Athiri- si unul rosu Amorgiano / Mandilaria) si ca erau cateva crame concentrate in special in zona inalta din apropiere de localitatea Emponas (sau Embonas….ambele variante fiind gasite pe hartile si indicatoarele grecesti). De mentionat ca vinul casei la tavernele si restaurante frecventate in acest sejur era de la mediocru la câh, cel alb fiind mai mereu prea cald pentru a intelege ceva din el. In ceea ce priveste vinul la sticla, spun doar atat: un vin de 4-5 euro in supermarket era 12 euro in local (suna cunoscut , nu?!). 
—-Drumul vinului, din Faliraki (unde eram cazati) catre Embonas, a fost liber si superb, strabatand paduri intinse de pin, aerul fiind de-a dreptul imbatator, plin de arome de rasina si de vegetatie tipic mediteraneeana.
—-Prima crama rasarita in cale (Emery Winery) aproape imediat ce am intrat in sat, ne-a intampinat cu un mare lacat pe poarta! N-a fost să fie!
—-Continuam drumul hotarandu-ne sa studiem din mersul masinii oferta oenologica de la un capat la celalalt, urmand sa ne intoarcem si sa ne incercam norocul in locurile care pareau mai tentante.
—-La iesirea din sat dam cu ochii de un magazin in fata caruia trona o plancarta cu „wine, honey and olive oil tasting” (bineinteles bilingv, cu varianta in limba rusa omniprezenta cam pe toata insula). Singurul lucru bun la aceasta oprire a fost ca am lasat masina la umbra, vinurile fiind de nebaut.
—-Ne intoarcem si oprim la un magazin care promitea: o selectie mare de vinuri la sticla, aer conditionat, pahare de degustare OK (mult peste „copita de cal” de la prima oprire). Am solicitat sa incercam vinurile seci albe si rosii, de la producatorii din Rodos. Din cele 5 vinuri albe cam doua merita amintite: un 
asamblaj de Malagouzia cu Sauvignon Blanc (Selection 2015 de la cel mai mare producator din Rodos, CAIR) care avea cam de toate (aciditate, arome florale, fructate, placute si nu foarte explozive, postgust mediu) si un Muscat sec, foarte echilibrat, de la un producator micut din Embonas, Alexandris Family (insa 15 euro mi s-a parut cam mult). Aici am constatat ca soiul local Athiri iese in evidenta ca monosoi, asamblajele cu Chardonnay si/sau Muscat neavantajandu-l.
—-Cele 5 rosii au fost ceva mai reusite (chiar daca au fost servite in pahare mai potrivite pentru vin alb). Primul vin de la CAIR, Maestro 2014, desi tinerel, a scos in evidenta perfecta simbioza dintre Mandilaria (un soi destul de taninos) si mult mai catifelatul Merlot, rezultatul fiind un vin vesel, fructat, de cursa lunga la un pret OK (6 euro).
—-Mandilaria 2014 de la Alexandris Family s-a dovedit prea agresiv cu gingiile, asa ca am trecut rapid la (si cu mult) Pathos 2013, un asamblaj suculent si condimentat din Mandilaria, Syrah si Cabernet Sauvignon , care la 10 euro este un best buy.
Din pacate penultimul vin din 2012, Mandilaria cu Cabernet Sauvignon era cam obosit (lucru -dupa spusele proprietarului magazinului- semnalat si de alti degustatori care incercasera vinul cu cateva ore inaintea noastra). 
—-Vinul degustarii a fost tot de la CAIR, un Merlot 2012. Tipicitate la maxim, catifelat, fructat si cu numai 12,5 % alcool, la 12 euro ar fi fost de cumparat, dar as fi dorit un soi grecesc.
—-Ultima oprire am facut-o in centrul satului la un punct de degustare de vinuri , majoritatea fiind de la o crama micuta (numai 4 hectare) din Embonas, Kounaki Winery, care insa produce vin din 1928!
—-Soiurile cultivate sunt grecesti: Athiri, Malagouzia, Muscat, Assyrtiko, Diminiti, Amor(g)iano dar si internationale: Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Chardonnay, Tempranillo.
—-Am inceput degustarea cu Black Label 2014, 80% Chardonnay si 20% Muscat. Galben auriu, usor citric, cu onctuozitatea specifica Chardonnay-ului, dar cu prea mult alcool (15 %) si in concluzie cam greu de baut. Cam aceeasi concluzie si despre White Blend 2014 (40 % Malagouzia, 30 % Sauvignon Blanc si 10 % Muscat), ceva mai prietenos probabil fiind si mult mai aromat, dar cu acelasi nivel ridicat de alcool. Triple Fermentation White 2014 (numele vine de la fermentarea separata a celor trei soiuri Athiri 40%, Muscat 30% si Malagouzia 30%) deborda de arome florale, de grapefruit. In gust citricele erau dominante, in postgust ramanad o usoara senzatie amaruie. Un deja vu cele 15 % alcool!
—-White Label 2015 a fost mai proaspat, mai usor (13 % alcool) dar si mult mai aromat, enologul schimband proportiile soiurilor fata de Black Label: 80 % Muscat si 20 % Chardonnay.
—-Mountain Breeze 2015, vinul organic al cramei (din vii de aproape 100 ani plasate la altitudine destul de ridicata pe pantele muntelui Ataviros) este 100% din Athiri, un vin lejer, cu placute arome floral-citrice, echilibrat, de cursa lunga.
—-Rosiile au debutat cu purpuriul Red Button 2015 (30 % Cabernet Sauvignon, 30 % Syrah, 30 % Merlot si 10 % Amorgiano), suculent, fructat, foarte baubil pentru un vin atat de tanar si in care cele 14,5% alcool sunt foarte bine ascunse….asta daca nu pierzi sirul paharelor. 
—-Amoriano Kounaki 2015 este un alt exemplar tipic al acestui soi local din Rodos. Tanini fermi, inca nu total slefuiti, cu 15,5 % alcool. Vin barbatesc (dupa spusele PR-ului cramei care ne servea) dar care a mers excelent cu o branza locala, un fel de Feta 100% din lapte de capra.
—-Primul vin baricat a fost Oak Double Blend 2014 (50% Cabernet Sauvignon, 50 % Syrah), care insa mi s-a parut un pic cam vegetal, parca prea devreme scos la bataie.
—-Cabernet-ul Sauvignon 2012 a fost destul de reusit, cu fructe negre, tabac, cafea, tanini rotunzi, postgust mediu, dar fara sa ma faca sa scot 13 euro pentru el.
—-Ultimul vin rosu incercat a fost Syrah 2012. Fructele rosii se imbinau perfect cu condimentele spicy, dar si cu vanilia indusa de cele 12 luni de baric. Taninii rotunzi si postgustul lung, usor dulceag, ne-au facut sa il consideram vinul degustarii.
—-Ce din urma vinuri incercate au fost cele dulci. The Red Sweet 2014 realizat 100% din struguri 
Amorgiano uscati la soare, cu 150 g zahar /litru, prezenta note de cirese, fructe rosii in principal, dar trebuia servit mai rece plus ca mi s-a parut ca necesita o aciditate mai mare.
—-Singurul vin medaliat al cramei (la Salonic in 2015), The White Sweet 2014 (80% Muscat, 20 % Malagouzia) a fost cu mult peste cel rosu. Arome de miere de salcam, fructe confiate, aciditate superioara, zahar 180 g/l.
—-Nu am fost lasati sa plecam din Embonas pana ce nu am vizitat si micuta crama din apropiere, cocheta, cu utilaje moderne, cu o frumoasa zona de degustare (bine si cu niste statui kitsch-oase ce voiau sa aminteasca de nimfele din antichitate), dar si cu cerbul Dimitri (mascota simpatica a cramei), bucuria copiilor.
—-In concluzie, Rodos nu duce lipsa de vinuri, dar cele mai rasarite sunt destul de rare, probabil si din cauza temperaturilor foarte ridicate.
Mai multe
Vin de Dunare
—-Experiența mea cu aligoteul de Dunăre este aproape recentă. La Comana, în seara zilei de 14 mai, după concursul Centura Roze, cazati fiind la Casa 
Pescarilor, ne-am apucat de tras concluzii pe un mal al Deltei Neajlovului.
—-Sătui de atâtea rozeuri testate și jurizate, dintr-un portbagaj cu număr de BR, a scos capul egreta verde. Aligote LaSapata 2015. Amatorii de pește, dar mai ales pescarii beau cu nesaț soiul asta de vin. Și au dreptate, pentru că se potrivește cam bine. Dar cum eu cu pescuitul mă întâlnesc precum Ozana cu pilates, n-aveam cum să știu ce potriveală bună poate să iasă. Știu că în apropierea Iașului, a Avereștiului, dar mai ales în zona dunăreană la Măcin și la Sarica Niculițel găsim aligote.
—-
Vinul de față provine din cele două hectare cu aligote alei Cramei Delta Dunării și e lansat în primăvară. La Sapata se făcuseră cunoscuți mai ales cu băbeasca, dar iată că pot conta și pe alte vinuri. Am reluat acasă degustarea alături de un amic și-am descoperit că și alte ușoare preparate merg bine cu el. În ciuda faptului că nu are o tipicitate pronunțată, e un vin plăcut, destul de fructat, unde fructele albe (mai ales caisele și zarzărele coapte) dau nota veselă ceea ce-l apropie de o fetească albă. Aciditatea medie trage nivelul de alcool (13,5) mai jos și apare o notă mică dulceagă agreablă în gust. Simți robustețe, dar și vioiciune, iar datorită unui finish mediu spre lung te atrage spre următorul pahar.
—-Merită încercat fără ezitare, însă recomand a fi însoțit de păpică. 6,5 papioane.
—-RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente