In estul Siciliei. Ziua 3
—-A treia zi ne-a gasit langa Etna treziti devreme la simpaticul resort Agriturismo Blandano. 
Un loc destinat mai mult, fie hippy-otilor, fie familistilor, pentru ca are de toate. Peisaj, loc special de luat masa, piscina mare, terenuri de tenis, fotbal, o frumoasa gradina si camere in micute vile (nepretentioase) construite din piatra si lava. Si nu m-am putut abtine sa nu fac cateva fotografii colectiei de Fiat-uri kinky vopsite ca in anii ’70, aflate in spatele dormitoarelor.
—-O cafea rapida si un pranz pe fuga pentru ca urma sa se produca jonctiunea cu grupul de #wineloveri venit din Marsala. Locul de intalnire: Azienda Agricola Benanti. Reintalnirea cu mai vechii prieteni, 
dar si cu cei mai noi, a fost o mare bucurie. Luiz mi-a inmanat mult asteptatul tricou, ne-am imbratisat si am intrat in micul castel al familiei Benanti. De la intrare, totul devine coplesitor, pentru ca locul este reprezentativ pentru cum arta si vinul se completeaza. Am urcat pe dealul din spatele micului castel unde Antonio Benanti (unul din cei doi gemeni ai lui Giuseppe) ne-a explicat istoria, traditia, soiurile din vie si rolul familiei sale in zona. Fiind una din cantinele mai vechi si cu un domeniu generos, tot aici a avut loc si degustarea vinurilor altor producatori, unde am avut ocazia sa degust un bun roze (evident, din nerello) si mai multe variante de carricante si cataratto. 
—-Binedispusi, ne-am asezat la marea poza de grup si apoi ne-am imbarcat spre locul de BYOB… Le Sciarelle! E locul de unde Etna se vede cel mai bine, indiferent ca-i noapte sau zi. Aici am luat parte la cea mai mare, generoasa si specializata intalnire de BYOB de pana acum… Salile de degustare au fost separate. Vinurile albe si roze intr-o crama medievala, iar cele rosii, in sala unde s-a servit cina. Si aici a inceput desfasurarea româneasca de forte in prezentarea vinurilor cu care venisem toti patru.
—-Din partea Dianei s-a deschis mai intai un spumant tare bine primit – Romantine – unul din preferatele mele dintre cele românesti. Cand au vazut #winelover-ii mei cate vinuri romanesti s-au insirat la degustare, au inceput sa scoata carnetele si aparatele foto. Monogram – Feteasca Alba de la Davino s-a invartit ca 
o balerina in blitz-uri chiar si dupa ce se golise. “Exista si alta feteasca in afara de cea neagra”? una din intrebarile des puse. “Da, uite inca una”… si-am deschis repede inca o sticla de la Liliac (lasata de Simona, care plecase in tara). Printre putinii wineloveri care apucasera sa se desfete in vara mai mult cu vinurile romanesti, Luiz, mi-a facut semn sa-i opresc de-un pahar din ambele sticle. In timpul asta, Sue isi turna de zor o feteasca alba de la Jidvei (din gama Owner’s Choice). Era o miscare browniana in goana dupa cat mai multe poze, notite si degustari rapide, ca fiecare sa poata degusta de la fiecare. La categoria rose-uri, am fost luat de sus, pe sus si transant de catre Nanci Bergamo: sper ca n-ai uitat sa aduci preferata mea? I-am indicat locul unde intr-o mare frapiera trona singura sticla de Magnum. Busuioaca de Bohotin Colocviu la Paris. Pozele sunt graitoare.
—-In salonul principal, stateau “la panda” vinurile rosii. Nerello (in cele doua forme ale sale) era peste tot, fiind la el acasa. Cine a apucat sa-si trimita mai devreme vinurile, le putea gasi deschise, aerate si numa’ bune de baut. Noi am fost dintre cei prevazatori. Surpriza a venit din partea 
lui Benjamin (oranizatorul si unul din sponsorii evenimentului) care defila vesel cu o Dragaica si cu multa bucurie explica ce are in sticla. I-am facut cunostinta cu una din surorile sale… Feteasca Neagra 2013 La Cetate, iar finlandezul Arto a tinut sa guste el primul, sa-si faca o poza si s-a asezat langa mine la masa pentru ca prinsese drag de feteasca neagra, inca de anul trecut. Intors de la sedinta foto a tuturor sticlelor din salon, Magnus a poposit si el la noi… definitiv. 
“So, it’s the only one bottle feteasca neagra”? A gustat, a mai gustat odata si cu glas mic si oftand mi-a zis “how lucky must be living next these vineyards”! N-am stiut cum sa-i raspund prea elegant, dar a doua sticla cu care venisem, i-am facut-o cadou. S-o bea pe indelete si sa ne spuna pana la capat ce crede. Iureș mare, voci din ce in ce mai pronuntate, veselie. Circulatia sticlelor de la o masa la alta incepea sa se incetineasca, fiecare gasindu-si cate o preferinta si incercand sa afle cat mai multe despre locul de unde venea vinul.
—-Am lasat in grija lui Cosmin si Dianei vinurile aduse si tiptil, m-am retras cu Luiz pe incantatoarea 
terasa de la Le Sciarelle sa aprindem lampioanele WLBCA, a caror traditie a inceput la Bucuresti. N-am lasat ca vantul sa-si faca de cap si in prezenta majoritatii wineloverilor veniti pe terasa, am lansat cele 6 “baloane” roz deasupra Etnei. Fara speech-uri, fara emfaza, doar cu speranta.
—-N-am mai zabovit mult, pentru ca a doua zi urma din nou degustare si drumul spre casa… cu peripetii.
—-Cu bine,
—-RaSto
Vinuri si prejudecati
—-
Se facea ca la sfarsitul verii, un producator roman de vinuri lansa in editie limitata (declarate 600 de sticle) o feteasca neagra. Numele si eticheta vinului frumoase. Pret: 500 lei. Sticla.
—-Te poti gandi la orice pe lume… ca leul e stabil fata de euro de vreo 4 ani, ca strada pune prim-ministri, dar ca un vin din soi romanesc sa fie lansat cu pretul asta si sa existe speranta sa se vanda… Asta putea parea a fi chiar gogonata. Ori ar putea fi considerata maxima aroganță (termen becali-ist, care inca rezista), ori e o mare si reusita gaselniță de marketing. Altfel spus, e dispus un iubitor de vinuri vero sa dea multi bani pe un vin romanesc? In trecut, priveam cu ciuda la pretul unui Flamboyant, apoi la o Smerenie, Passarowitz sau Ispita (oricare din variante)… Acum, toate barierele imaginare de pret au fost sparte si “jucam” cu metale grele: TITAN – numele fetestii negre din 2013 produse de Liliac. Revin… 500 lei/sticla de 750 ml.
—-Cu o saptamana in urma m-am hotarat si-am cumparat aceasta sticla strangand tare
din posterior si ducand acasa acest vin. Puteti intreba orice, dar nu ce-a fost in capul meu, pentru ca n-as putea raspunde rezonabil. Norocul meu a fost ca am cativa prieteni si amici care ar putea intelege asemenea gesturi. Le-am scris mai multora, i-am sunat si le-am propus urmatoarea schema”piramidala”: hai sa ne vedem in formula 8, cel mult 9 pasionati si sa share-uim sticla, pentru a ne face o parere. La 8 oameni, un pahar ar insemna ceva mai mult de 60 de lei (94 de ml). Timp de o zi am primit 3 accepturi, a doua zi inca 2 si cu totii, ne-am fi putut strange maxim 6. Insa, toti ceilalalti mi-au dat (fara sa-i acuz sau sa le nesocotesc simtul umorului) diverse raspunsuri: “te-ai tampit”, “esti razna si daca vrei iti dau numarul medicului meu de familie pentru trimitere”, “n-am de gand sa dau 60 de lei pe un pahar de vin romanesc”, “ma lasi”? Iar cel mai frecvent raspuns a fost ăsta: “nu! de ce-as da atatia bani pe un vin tânăr din Transilvania, fara traditie in vinuri rosii. ar fi un non-sens! cu banii astia as putea lua o sticla de…” Si-am primit minim 9 variante de vinuri exceptionale romanesti sau din import. Desigur, toate raspunsurile aveau o logica si incepeam sa ma simt singuratic, norocul meu fiind ceilalti 5 bezmetici.
—-Dar saptamana asta, avand placerea, bucuria si onoarea sa pot juriza la Premiile de Excelenta ale Vinul.ro la cea de a 7-a editie si incercand sa nu lungesc povestea, va spun ca in ultima zi de jurizare, in ultima serie de vinuri rosii, in comisia 2, condusa de Ivana Simjanovska (din Macedonia – cu o importanta experienta de jurizare in ultimii 3 ani), am dat alaturi de colegii de comisie de un vin impresionant. Am vazut punctajele: Ivana 96, eu 91, apoi 96, 93 si tot asa… La final, acumulase o medie de peste 93 de puncte, adica Marea Medalie de Aur. L-am reevaluat redegustandu-l, l-am dat colegilor de la alte comisii sa-l incerce si la sfarsitul concursului, dezvaluindu-ni-se proba, am vazut ce vin ne incantase: Merlot 2013 Private Collection de la Amb Winery – Liliac!
—-Cum? Uimire, fețe lungi și mirare deplina! A fost singurul vin cu asemenea punctaj si care a primit MMAu (Marea Medalie de Aur) a concursului din anul acesta. Ne-am interesat rapid cat costa acest vin. De la crama ni s-a spus ca este in jur de 100 de lei, insa nu-l mai au pentru vanzare, aflandu-se in propietatea distribuitorilor, a restaurantelor sau a clientilor privati, fiind si acesta intr-o editie destul de restransa.
—-Mi-as dori ca acest articol sa nu lase impresia vreunui advertorial in favoarea unei crame. Stiu de pe acum ca reusita va fi doar partiala. Insa, as vrea sa scot in evidenta faptul ca si cei de la Liliac vor sa demonstreze (cu eforturi de ceva ani) ca in centrul 
Ardealului se pot face vinuri rosii bune si foarte bune. Tehnologiile, consultantii straini (adesea), schimbarile climatice din ultimii ani si ambitia pot conduce la reusite ale vinurilor rosii, pe care cei mai multi le pot accepta mai greu. Traditia, conservatorismul si obisnuinta ne pot conduce de cele mai multe ori la vechi clisee (chiar verbale), pe care ni le asumam prea repede.
—-Iar de data asta nu mai poate fi vorba de lucruri excesiv de subiective (in stil romanesc). De data asta avem martori internationali, specialisti, care au gustat, punctat, vazut si care vor povesti despre vinurile noastre. Si va asigur, ca va fi de bine!
—-Iar, la final, va-ntreb: ati incerca cu mine un pahar de vin rosu de 60 de lei?
—-RaSto
O masa de duminica la crama
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Am primit cu mare bucurie invitatia primita din partea unei prietene, mare pasionata de vinuri, de a vizita in prima zi din noiembrie una din cramele la care voiam mai de mult sa ajung (si cum acum aveam sofer nu am stat pe ganduri) Rhein-Azuga
—-
Am ajuns destul de repede, pe un drum de obicei aglomerat, dar pe care acum doar echipajele de politie iesite la indeplinit planul de amenzi ne mai puteau incetini.
—-Sincronizarea cu microbuzul care aducea la crama pe viitorii somelieri, aflati acum in postura de invatacei, a fost perfecta, astfel ca vizita putea incepe intr-una din putinele crame turistice din tara. (desi plasata la cateva zeci de kilometri de cea mai apropiata vie). Putea, dar nu a inceput imediat, persoana care trebuia sa ne ghideze fiind prinsa cu alte treburi. Am admirat in aceasta pauza albastrul perfect al cerului, netulburat de niciun nor, muntii acoperiti de copaci in toate culorile toamnei dar si interiorul cochet al restaurantului. 
Am facut si o mica incursiune in magazinul cramei, facandu-ne fiecare o parere despre ulterioarele achizitii, imbiati si de afisul cu un discount duminical de 20 %.
—-Apare si doamna cu care am efectuat turul prin crama veche de peste 130 de ani. Am admirat multitudinea de sticle de spumant asezate in rastelurile vegheate de pe tavan de un strat gros de mucegai, adunat cu anii si salvat ca prin minune de la curatare (un tovaras prin anii ’80 propusese spalarea „mizeriei” de pe boltele pivnitelor). Dupa o scurta demonstratie de „remouage”, am ajuns intr-un mic hol unde am degustat doua spumante:
– un roze brut din Pinot Noir extrem de fresh, cu o perlatie fina desi nu tocmai uniforma (poate nici paharele nu ajutau foarte mult), dar destul de consistenta. Un vin spumant foarte ok.
– un demisec din Chardonnay, chiar daca avea un rest de zahar mult prea ridicat pentru aciditatea care nu prea il sustinea. Sincer nu am reusit sa-l beau.
—-Am trecut si prin sala de „dopuire” si etichetare, iar apoi dupa cateva serii de poze am mers spre restaurant, la o sedinta de food and wine pairing.
—-La excelenta ciorba de perisoare am avut companion o Feteasca Alba din seria Floare de Luna. Un vin light, de cursa lunga, cu o lipsa de aciditate surprinzatoare pentru zona din care provine (Sebes-Alba).
—-
Papiotele de pui cu ciuperci si sos alb cu gorgonzola si orez salbatic au fost „udate” de un Byzantium Rose Euxine Shiraz 2014, declarat sec dar cu un rest de zahar prea pregant si care m-a facut (ca si pe multi alti meseni) sa-l las in pahar. Categoric a avut si fani (un pic dezamagiti ulterior deoarece nu se mai afla pe stoc in magazin).
—-Desertul (constituit din placinta cu branza dulce si stafide si placinta cu mere, ambele calde si care se topeau in gura) a fost insotit de BYZANTIUM ROSSO DI VALACHIA 2013, un cupaj tinerel din Feteasca Neagra, Merlot si Syrah, preferatul meu din aceasta zi.
—-Nu puteam pleca fara a vizita magazinul si de unde nimeni nu a plecat cu mana goala (sau baxul gol), desi in ceea ce ma priveste doar spumantul roze m-a determinat sa-l iau acasa, restul fiind din gama la care visam sa le degust, dar nu a fost sa fie.
—-Poate as fi dorit sa avem parte de mai multe zambete din partea gazdelor, de parca numele Rhein a indus o rigiditate si o politețe rece, tipic germane.
—-O crama amplasata intr-o zona superba in orice anotimp, unde merita mers, existand posibilitati de cazare la un standard ridicat, un restaurant foarte bun si vinuri bune, char daca majoritatea celor incercate nu m-au convins sau mancarea a batut vinurile.
—-
Mai multe
In estul Siciliei. Ziua 2
Continuare…
—-Cochetul hotel Il Principe din Milazzo iti ofera o frumoasa perspectiva asupra golfului estic de vis-à-vis. 
Dimineata soseau barcute cu pescari, fiecare pescar autorizat avand amenajata o mica taraba unde-si vindea captura. Trezit devreme, am avut ocazia sa vad mica piata de peste. Proprietari si bucatari de restaurant cercetau oferta si cumparau cantitati mici pentru delectarea clientelei din acea zi. Pentru ca nu ma pricep sa identific “soiurile” de peste (cu exceptia macroului), ghiciti voi din poze ce innotatoare vedeti pe tarabe.
—-Cum mi se intampla pe unde ma duc in lume, la breakfast dam de Petronela de langa Iasi, angajata a hotelului, care s-a bucurat auzindu-ne vorbind romaneste si pregatindu-ne o cafea mai speciala. N-am lalait-o cu micul dejun , pentru ca in agenda zilei fixate de Diana aveam doua crame de vizitat din apropierea Etnei. 
Deci, imbarcarea in Cubo si prima oprire… Cantine Russo.
—-In parcarea mare a cramei isi face aparitia o frumoasa bruneta care se recomanda: Gina Russo. Intrebam care e legatura cu numele cantinei si ne lamureste pe loc: fata lui Vicenzo, nepoata lui Don Ciccio… Russo. Asta inseamna sa fii… Am aflat ca familia Russo face vin de prin 1860, iar acum e condusa de tatal sau, fratele (Francesco) e vinificator, iar Gina (care oricand ar fi putut fi star de cinema) se ocupa de marketing si vanzari, cu orientare spre export. Cu o engleza aproape perfecta ne-a explicat ce si cum, pe unde si de ce… insa nu m-am putut abtine sa nu-i fac poze din tot timpul. Noi ne puneam intrebari… cam ce varsta ar putea avea Gina, 
care as fi zis ca e fata maslinie a Monicai Belluci? Prin intrebari femeiesti dibace, Diana a aflat! Cand ne-a spus, era sa ma impiedic de sirul de vita traminer plantat cu 4-5 ani in urma, experimental. N-am sa va spun!
—-Revenind la teme de profil, am aflat ca in aceasta crama se vinifica strugurii din 3 zone: Etna (Solochiata), Agrigento (Sambuca d Sicilia) si Caltanisetta (Riesi), aflate in propietate si din cand in cand mai cumpara struguri de la vecini de. Asa ca veti putea regasi imbuteliate vinuri siciliene din toate soiurile insulei: inzolia,nero d’Avola, nerello mascalese, nerello capuccio, cataratto si carricante). Vizitand via din apropierea cramei, iar am dat de romancute care 
lucrau la un restaurant din Comune de Castiglione, iar seful lor le scosese la un teambuilding culegand strugurii furnizorului lui preferat de vinuri.
—-Cu totii am fost invitati la masa cu familia, cu prieteni si cu angajati, pentru ca era ora pranzului. Asa a avut loc degustarea vinurilor cramei, o selectie facuta de Gina pentru noi. La antipasti am putut gusta doua vinuri: un Luce di Lava Bianco 2013 (carricante 70% si cataratto) de care eu si Cosmin ne-am indragostit si un Rampante Bianco 2014 (aceleasi soiuri si proportii), ceva mai fresh si vioi.
Alaturi de Francesco – vinificatorul cantinei – am povestit despre istoria locului si influnetele aduse de fiecare nou cuceritor al insulei, despre caracteristicile soiurilor din jurul Etnei si despre pairingul cu vinurile lor. Si pentru ca asa e frumos cand te duci in vizita, am dat fuga la portbagaj si i-am inmanat o feteasca alba Monogram. I-am zis pe scurt despre soi, ce, unde, de la cine si ne-a promis un feedback la finalul campaniei. Cu vinurile rosii din nerello (mascalese si capuccio) nu m-am putut obisnui, asa ca i-am multumit Ginei (in special)si lui Francesco pentru primire si hai cu viteza spre crama urmatoare.
—-
Drumul pana la noua crama este aproape selenar. Mormane de lava neagra stau pe marginile drumurilor. In cele din urma am ajuns la una din cele mai mari crame din zona. Localnicii o denumesc mamut. Terrazze Dell’ Etna. Ei, aici e mai frumos inauntru decat pe-afara. Specialitatea casei: spumante, vinuri rosii vinificate in alb (evident din nerello) si doar doua game de vinuri rosii. 
Peisajul bate vinurile, insa prezentarea sicilianului care a lucrat in Anglia aproape 15 ani, devine captivanta. Crama, deasemeni… constructia de 200 metri lungime si utilajele ultramoderne arata ca sunt pusi pe fapte mari.
—-La Terrazze Dell’Etna am gasit in vie un lucru care chiar ne-a impresionat: unul din cei 26 de butuci de vie din Etna care a rezistat filoxerei. 185 de ani! Putea scapa fara o poza?
—-Dar cred ca toate de mai sus ajung pentru o zi…
—-Cu bine,
—-RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente