Povesti despre vin

Bule cu artă – DOM RUINART

Scris la 10 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” – povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi o avem invitată pe Eleonora Rusu
Probabil că întotdeauna a avut o chemare către lumea vinului, dar de abia dupa 2012 s-a întamplat să o descopere cu adevarat. “Am început să fiu mai atentă la vinurile pe care înainte le gustam. Acum am început să le savurez, pentru ca de anul trecut am hotărât să-mi ordonez aceasta pasiune, participând la cursurile de referință din țară, fiind din ce în ce mai prezentă la evenimente, degustări specializate și târguri ale industriei”. Eleonora Rusu este economist și Corporate Relationship Manager la o importanta bancă din România.
—-VinCe este cel mai important eveniment de vinuri din Ungaria.
—-Şi pentru că primisem mai multe semnale pozitive, m-am hotărât să particip, deşi, mă aflam într-o perioada foarte aglomerată. Îndemnată şi de colegii WSET-i, am ales să-mi fac un cadou de ziua femeii… o scurtă excursie la Budapesta şi în plus participarea la câteva masterclass-uri foarte tentante, după cum erau prezentate pe site.
—-Am ales doua care păreau a fi mai ”pe gustul meu” şi un al treilea de-a dreptul opus – „Champagne Ruinart – The Art of Chardonnay” – eu nefiind o foarte mare amatoare de ”bule”. Ce m-a atras cel mai mult la acest seminar au fost cele trei şampanii Blanc-de-Blancs Vintage 2002, 2004 si 1996 Magnum, incluse în lista de degustare. Dacă nici acestea nu reuşeau să mă cucerească, relaţia mea cu ”bulele” ar fi fost compromisă grav, dar nu se făcea doar pentru echivalentul a 75 de lei.
—-Sala în care se ţineau masterclass-urile avea o capacitate de circa 200 de locuri şi era absolut plină, biletele pt Ruinart fiind epuizate cu 2-3 săptămâni înainte de începerea târgului. Organizarea a fost impecabilă – pahare, apă, căşti pentru a asculta traducerea, lista vinurilor ce urmau a fi degustate, pixuri… iar personalul implicat în servirea vinurilor avea o ţinută elegantă. Nu am observat nimic care ar fi putut lăsa loc vreunei ”carcoteli”.
—-Întreaga poveste a cramei se derula în imagini pe doua retroproiectoare amplasate simetric în sală, în timp ce dl. Frederic Panaïotis ne povestea despre podgoriile lor, importanţa pe care o acorda soiului Chardonnay, istoria cramei şi tehnologia folosită. Primele două şampanii degustate au fost Dom Ruinart Blanc de Blancs NV 2010 si 2011, ambele Brut. Ambele aveau nuanţa galben auriu deschis, cu nas plăcut de citrice, pere coapte şi biscuiţi, completate în gust de note minerale şi o aciditate plăcută. Era genul de şampanie delicata dar complexa, pe care o poţi savura oricând cu plăcere.
—-O amprentă aparte a cramei au reprezentat-o sticlele utilizate pentru îmbuteliere ce aveau forma bombată, de butelie, utilizate în vremuri mai vechi (secolul XVIII) în Franţa.
—-Ce-a de-a treia şampanie din listă (Blanc-de-Blancs NV 2010 Magnum) a lipsit din cauza unei încurcături la crama dar tot răul a fost spre bine, locul ei fiind luat la finalul degustării de o Rose 2002 Brut, făcuta din Chardonnay (80%) şi Pinot Noir (20%). Culoarea acesteia (roz-somon cu uşoare nuanţe portocalii) era foarte plăcută şi strălucitoare având în vechimea de cca. 14 ani iar aromele de citrice (portocala rosie), rodii, cireşe, trandafir şi nuanţe uşor picante se împleteau armonios. Aciditatea era plăcută iar perlarea fină şi persistentă.
—-Vedetele degustării, aşteptate cu nerăbdare de public, erau evident vintage-urile anunţate în lista iniţială: Dom Ruinart 2002, 2004 si 1996 Magnum, toate Brut.
—-Dom Ruinart 2002 a avut acidulaţia mai estompata decât Dom Ruinart 2004 însă ambele prezentau note de citrice, fructe coapte (măr galben, pere, caise), pâine prăjită, biscuiţi, nuanţe minerale şi o aciditate foarte bună. Postgustul era impresionant de lung, având o uşoară tentă amăruie, plăcută, pe final.
—-În legătura cu Dom Ruinart 1996 Magnum aveam o mare curiozitate: ”Cum poate fi o Champagne de 19 ani ?!”. Pot spune ca a fost minunată! Recunosc că mi-a depăşit cu mult aşteptările prin nasul (încă) uşor parfumat şi citric, acidulaţia domolită de timp, textura fină dar în acelaşi timp cremoasă şi postgustul care parcă nu se mai termina.
—-O dată cu ultima şampanie prezentată, masterclass-ul a luat sfârşit şi mare parte a celor prezenţi s-au îndreptat în mod organizat către colţul sălii unde puteau face poze sticlelor degustate sau puteau primi un ‚”refill” din acele sticle care nu se goliseră încă. Desigur, am fost şi eu acolo.
—-Chiar şi acum, la ceva timp (6-8 martie) încă mai simt în nas şi mă mai gâdilă pe buze cea mai bună pe care am avut ocazia să o degust până acum – Dom Ruinart 1996 Magnum.
—-Experienţa a fost într-adevar una interesanta şi foarte plăcută, concluzia fiind că ”bulele” încă au o şansă în ceea ce mă priveşte ….e drept ca nu orice ”bule”, ci unele cu adevărat deosebite, pe care am fost fericită că am avut ocazia să le degust!
—-Cheers !

 

 

 

Mai multe

Mândră floare e … scrumbia

Scris la 8 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Bucuria Floriilor n-ar fi întreagă dacă nu ar fi și dezlegarea la pește. Așa se face că printre sărbătoriții de duminică s-a aflat și scrumbia de Dunăre. Cu peripeții, am reușit să cumpăr șase bucăți așa cum am aflat de la Iulian că trebuie să fie scrumbiile: alb-argintii, cu ceva reflexie albăstruie și cam 3 la kil.
Am apelat la rețeta de anul trecut, dar când ai vecini pricepuți, lucrurile nu rămân chiar așa, pentru că Dan le-a crestat milimetric, iar pe unele le-a scăpat de deshabillé  (folie) dând miros grătarului și împrejurimilor, iar pentru îndestulare am mai adăugat câteva fâțe de sardine.
Am ținut să nu mai pun 2-3 cartofi alături, recomandându-mi-se garnitură de ananas caramelizat și stropit cu unt, totul bine condimentat. Așa am făcut, dar am uitat de unt și am dublat condimentul (tocătură de chili).
Am potrivit totul cu un chardonnay Leat 6500 din 2012 de la M1. Bun, dar la al doilea pahar mi-am dat seama că pentru mine, puternicele arome lemnoase bat gustul scrumbiei și am renunțat, însă m-am bucurat să văd că alții s-au dat în vânt după el. Nevoit, am destupat ceva care speram să mi se potrivească mai bine, cu mai puțin lemn, mai molcom în aromele de vanilie. Să-i dea Dumnezeu sănătate cui mi l-a adus, că nu-mi aduc aminte…
Maison Chanpy Pouilly-Fuisse 2011 . Am renunțat și la garnitura prea picantă și am mai renunțat și la scrumbia de care rămăsese doar “pieptănul” cu ochi sticloși și dă-i bătaie cu vinul care era mult mai aproape de gustul meu. Am descoperit că vinul ăsta e bun și în asociere cu mâncarea, dar se descurcă și de unul singur, la o palavră scurtă. Zic scurtă pentru că e  un burgundez care atacă la portofel chiar de la a doua sticlă. Chiar agresiv.
Dar în spatele prețului mare (pentru noi), stau câteva calități care fac să nu-ți pară rău după bani: nas plăcut cu arome de caise confiate și miere de salcâm, gust vioi dat de aciditatea susținută, citrice, alcool bine potrivit și un post gust plăcut cu o mică amăreală care-l face să se distingă, la care mineralitatea nepronunțată adaugă la rotunjimea ansamblui de caracteristici. Oi fi eu mai generos cu punctajele, dar sper să nu exagerez prea tare dacă-i dau toate cele 8 papioane. E un vin extrem de elegant, echilibrat și care merită încercat.
Pouilly-Fuisse și se duse’… iar cu scrumbia ne-om mai întâlni noi.
RaSto

Mai multe

De ce iubesc femeile vinul? ( publicat in vinul.ro)

Scris la 7 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Un comentariu

Cum spune si titlul, aici o sa vorbim despre vin, nu despre englezoaicele care beau bere prin pub-uri pana fac pe ele, sau rusoaicele care consuma vodca pana pleaca pe targa din discoteci, sau cluburi. E clar pentru toata lumea, ca acestea au un singur scop in viata – si anume sa se imbete crita!

Dar, de la un timp incoace, din ce in ce mai multe femei participa la degustari, incep sa le sclipeasca ochii de cum deschizi discutia despre cate un vin exceptional, le citesti pe fata satisfactia aproape orgasmica de la primul pahar de vin dus la gura.

Initial, sincer va spun,  am crezut ca este vorba despre faptul ca vor sa braveze, sau sa epateze, dar acum sunt convins ca am fost naiv, explicatia dragostei fata de vin fiind mult mai adanca.

Studiind amanuntit problema (deoarece oamenii de stiinta englezi inca nu au facut-o), am ajuns la cateva concluzii simple, pe care doresc sa vi le impartasesc.

In primul rand ,am observat ca femeia iubeste exact acelasi vin ca si barbatul,iar expresiile: vin dulce pentru doamne, sau vin moale feminin, sunt derizorii. Sa-i spuneti voi femeii ca e moale, din orice punct de vedere… si mai vorbim! Bine de stiut este ca prefera tot vinul rosu la carne rosie, cabernetul sauvignon la preparate din vita, vinul dulce la desert, si am putea continua…

Vesnica iubitoare de frumos si eleganta, este permanent indragostita de aceasta licoare magica si tot ce indeamna ea. De la culoarea luminoasa pe care o are in pahar si atingerea matosoasa a vinului cu varful limbii, pana la piscaturile nebunaticelor „bule”din sampanie, sau starea placut  euforica de dupa primul pahar,  totul reprezinta fascinatie vizuala si senzoriala pentru femeie. Adevarul este ca vinul tinde spre perfectiune fiind incadrat la arta pura,arta care este parte din fiinta gingaselor creaturi.

Spirit sensibil si romantic,femeia este prima care traieste bucuria sau suferinta launtrica din spatele povestilor lumii vinului, sau legendelor artei degustarii. Ce femeie nu ar fi topita, cand l-ar vedea pe James Bond, ducand numai pentru o secunda paharul de vin rosu la nas, apoi cu importanta in glas si mima de cunoscator ar exclama: Bacanta Merlot 2009 de la Crama Garboiu, de exemplu? Nu aceste momente mistice pot umple de bucurie sufletul neprihanit al unei femei?

Dar, daca tot James Bond ar spune ca acest Bacanta Merlot 2009 te imbie cu  aromele fructelor de padure imbracate in haina usoara de vanilie? Ca este un vin echilibrat, cu aciditate cat ii trebuie si un final lung cu gust de ciocolata cu visine? Sau, ca este un vin care-ti lasa o senzatie de prospetime, eleganta si o catifelare placuta a gustului.

Deci, ce ziceti ca ar face imediat femeia in aceasta situatie?

Eu cred ca nu ar rezista tentatiei de a cumpara si desface o sticla chiar in acest moment! Nu singura ,bineinteles, ci alaturi de cate un James Bond mioritic, enigmatic si frumos, bland, dar puternic si protector precum cel din poveste. Dar, eu acum va las, ca vad la poarta, doua muze nu una, cu cate o sticla de Bacanta in mana…

Bogdan

Mai multe

La Cetate Miracol – Merlot 2010, Crama Oprişor

Scris la 1 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Căutând mai adânc prin propria pivniţă, am descoperit acest vin de care mă leagă amintiri plăcute. L-am cumpărat în urmă cu câţiva ani de la târgul GoodWine, chiar din mâna Luminiţei Tzakis, care mi l-a prezentat ca fiind unul special. Şi a avut dreptate!

De cum am ajuns acasă, împreună cu un bun prieten, am desfăcut o sticlă din acest Merlot şi am fost atât de impresionaţi de calităţile lui, încât a doua zi m-am întors pentru provizii, care, după cum se vede, „mă ţin” până în ziua de astăzi. Iubesc acest vin, l-am băut cu maximă plăcere de fiecare dată şi niciodată, indiferent de împrejurare, el nu m-a dezamăgit.

La Cetate Miracol – Merlot – 2010 nu se dezminte nici astăzi şi pare că trecerea timpului nu a făcut altceva decât să-l înnobileze. Dacă culoarea sa are mai degrabă opacitatea unui Pinot Noir, nasul are o tipicitate şi o delicateţe nemaiîntâlnită. Simţi prin toţi porii aromele de vişine coapte şi fructele de pădure atât de curate încât îţi vine să întinzi mâna să le culegi din copac. Apoi, îşi face apariţia lemnul dulce cu ceva tabac şi cea mai fină ciocolată din lume. Toate împreună însă, nu te agresează, ci parcă abia te ating, te învăluie, te dezmiardă şi te arunca în mrejele unor simţiri încă nebănuite.

De cum duci paharul la gură şi sorbi prima înghiţitură, observi că acest vin te cucereşte, te completează şi nu face absolut nimic să te îndepărteze. Nu are tanini agresivi, nu simţi alcoolul, nu este corpolent, greu, sau gemos. Este un vin uşor de zici că pluteşte, cât se poate de catifelat, cu gust fresh de vişine puţin vanilat şi un final lung cât toate zilele. Nu deranjează decât într-un singur moment – acela când iei paharul de la gură. În concluzie, eu de acest vin nu mă mai satur şi mă gândesc cu groază la ziua când o să cobor în pivniţă, o să-l caut, o să-l strig şi el nu o să-mi răspundă. Până atunci însă, mă bucur de fiecare picătură, de fiecare pahar şi fiecare sticlă pe care încă o deţin. Vă recomand acest vin cu multă, multă căldură!

Bogdan

Mai multe