Vinuri și vise la Oprișor
Al treilea episod din “Oltenia la bob mărunt”
….Coborâţi din dealul Stârminei şi parcurgând peisajul oferit de Dunărea care curgea în sensul nostru de mers, hotărâm să oprim pentru a pune combustibil, dar ca să şi mâncăm ceva fiind ora pânzului.
….Vînju Mare. În mijlocul Olteniei de sud. Găsim o terasă pe o stradă centrală unde o ceafa de porc (nu mare) 
cu cartofi prajiţi costa…6 lei şi cincizeci de bani! Ne-am ospătat şi ghiftuit cu 29 de lei (trei persoane), luând şi ape de 0,5 cu noi. Sincer, eu aş fi băut un vin, dar avem noroc, Oprişorul fiind aproape.
….Că eram pe drumul cel bun, ne-am convins numai după ce de pe un deal mare, ne-a salutat o sticlă mare de “La Cetate”- o machetă imensă a unei sticle, care are rolul unui far portuar pentru marinari rătăciţi pe uscat. Dar, în lipsă de coabitare nu aş vrea să dezvolt ideea.
….La scurt timp, am intrat în Crama Oprişor, una din fostele ferme viticole din Mehedinţi, azi, parte a grupului Carl Reh, unde era forfota mare și după ce ne-am ferit razant de un motostivuitor plin cu sticle de Val Duna pentru Germania, ne-a apărut zâmbitor în întâmpinare Gabriel Roceanu- directorul general. Nici azi nu ştiu dacă se bucura că ne vede sau pentru că era ziua lui de naștere. Oricum, l-am „umflat” şi l-am luat cu mașina ca să ne lămureasca ce și cum stau lucrurile prin vie. 
Ne-a plimbat de pe un deal pe altul unde am făcut sute de poze, doar câteva boabe mai mici ratându-le. Am admirat de aproape „satelitul” care gonește graurii și ne-am pus pe povestit istoria noii crame, organizarea și stadiul lucrărilor, neuitând însă, să degustăm un riesling și pinot noir.
….Uitându-mă pe harta soiurilor cu cele 300 de hectare, mi-a mai venit inima la loc regăsind și sauvignonul pe-acolo, cu cifre deloc neglijabile. Un personaj de un pitoresc teribil urma să ne dea restul de informții sub forma unor povestioare cu mult umor, dl. Jderu- omul brand, până la vizita cramei propriuzise.
….La cramă, Veronica Gheorghiu – onologul cramei, 
ne-a luat de mânuță ca pe copiii filmelor Elisabetei Bostan și ne-a explicat în amănunt stadiul culesului, vinificările, tipurile și soiurile de vin care erau în procesare și planurile de viitor. Un lucru aparte urma să remarc și să mi-l doresc: un posibil roze din pinot noir! Ce-ar fi? Eu mi-am pus o dorință! Apoi, am văzut utilajele, capacitățile de stocare, linia de îmbuteliere, iar dupa vizionarea sălii de baricuri, am încheiat vizita în sala de degustare, reluând un vin care mie-mi place -Rusalca. Locul de degustare este unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut pâna acum, fiind amenajat cu mult bun gust într-un spirit oltenesc, încăperea fiind un fost imens tanc de beton.
….Spre seară am fost preluați cu simț de răspundere de maestrul de ceremonii local, dl. Jderu și printre gustările oltenești, a continuat să ne povestească cu mult suflet ce s-a întamplat în această zonă din anii ’80, până în zilele noastre pe o rază de câteva comune, iar poza noastră cu papioane o consider un adevarat trofeu. Jderu cu papion, ar putea fi un viitor vin al Oprișorului. Am ciocnit în sănătarea fiecărui angajat al cramei, iar după numărul de pahare, cred că am ajuns la rudele de gradul trei.
….Surpriza serii (nopții) ne-a fost oferită de locul de cazare: 
într-o anexă a cramei, gospodarii de-aici amenajând trei dormitoare în stil oltenesc autentic. Frumos, multor muzee etno lipsindu-le piese pe care Crama Oprișor le are cumpărate de la localnici.
….În somn, ne-am adus aminte de poveștile cu fete frumoase ale Olteniei și ne-am pus pe visat. Unu’ la o Rusalcă și altu’ la o Drăgaică!
….Ne plăcu ce văzurăm, cât despre vise… le băurăm!
….RaSto
Delta, vinul şi rechinul
….Săptămâna trecută la invitaţia unui bun prieten am dat o fugă până în Delta Dunării.
Ce să vă spun: cea mai grozavă idee pe care putea să o aibă!
….Dunărea era crescută, toată România speriată de inundaţii, aşa că am fost doar noi, peştii şi păsările cerului. Am cutreierat canalele pustii, lacurile pline de păsări şi nuferi, locuri ce de mult nu au mai văzut picior de turist sau localnic din pricina adâncimii apei. Tot să stai relaxat în mijlocul acestui peisaj primordial, bucurându-te de fiecare pasăre măiastră care te înconjoară, de unduirea sălciilor seculare, la fiecare adiere a vântului după-amiezii. Să admiri nuferii în toată splendoarea lor, să te desprinzi de gândurile şi problemele zilnice, oprind timpul în loc şi devenind parte a acestui univers magnific de care nu te poţi satura vreodată.
….A fost un vis!
….Apoi, într-una dintre seri, peştele pe care-l vedeţi în poza alăturată a ajuns în cuptor alături de legume. Dulceaţă acestora coapte, împreună cu textură cărnii acestui crap a transformat cina într-un adevărat festin. Îţi lingeai degetele de plăcere şi nu îţi venea să renunţi indiferent cât de satul erai.
….L-am asociat cu diverse vinuri şi vă jur că toate combinaţiile ni s-au părut perfecte. Atât cele albe, cât şi roşii. După mine s-a remarcat Bordeaux Blanc Chateau La Verriere 2012, un vin puţin cam aromat după gustul meu, dar fresh, echilibrat şi foarte băubil. Îl avantajează şi preţul, putând fi găsit la 45 ron la Ethic Wine, un preţ meritat, pentru calitatea pe care o are acest vin.
….Apoi a venit noaptea… Crapul parcă voia să se răzbune. Am văzut cu ochii mei prieteni, cum se transformă în rechin şi îi creştea înotătoarea de pe spate. Apoi, colţii iau ieşit din gură, şi a încercat să muşte. M-am ferit, am făcut o fandare, dar nu am putut evita împunsătura cu nasul lui ascuţit. M-a impus o dată, de două ori şi poc, l-am lovit cu palma peste bot. În acelaşi moment cu pumnii strânşi gata de luptă, am sărit din pat şi ce să vezi… Nu era decât un biet ţânţar pe care l-am dovedit! Am răsuflat uşurat!
O zi minunată vă doresc!
Bogdan
Delta Dunarii
Prietenul la munte se cunoaște
….Ce ziceți de puțină răcoare la munte?
….E frumos și la mare, dar parcă îmi era dor de cabana de la Dâmbovicioara, 
de intrarea în cheile sale frumoase și restul peisajului superb. Nu ascund că îmi era dor și de terasa Pensiunii Cerbul. Şi poftă de un păstrav la grătar și restul bunătăților făcute de Cristi Ochi- propietarul așezământului. Și ce vin credeți că îmi propune Cristi? Cu lacrimi în ochi m-am îmbrățișat cu Castel Stârmina sauvignon blanc 2012. Prietenul meu vechi. Doamne, câte aveam să ne spunem de-un an de zile… Odată destupat, ne-am pupat pe toate părțile, până a sosit propunerea bucătarului: muşchiuleţ de viţel la sloi cu cartofi!!
….Păi se potriveşte viţelul cu sauvignonul? O fi bine, domu’ Cristi? Şi am încercat. Prima impresie a fost că mănânc pulpiţe de pui la cuptor cu ceva iz de afumătură. Reiau vinul gălbior-verzui și-mi dau cu nasul prin el. Afumătura bate mireasma vinului, de altfel destul parfumat, plăcut și destul de îmbietor.
Notele de degustarea ale vinului se îmbină cu gustul vițelului sloit și nu știi care pe care. Cert este că nenea Iustin iar m-a făcut să-mi scot pălăria în fața unui vin de 17-18 lei, care e cam greu de bătut în momentul ăsta. Și să știți că doar cu o sticlă la masă, alături de 2-3 prieteni, nu faci treabă. Așa că am mai luat una și acum pot să vă spun că stă foarte bine cu alcoolul, simți și aciditate și tipicitate și gust plăcut acrișor și mai vrei. Sauvinion blanc Castel Starmina 2012 de la Vinarte merită încercat la serate lungi de vară, iar când se face mai răcoare, ori vă ridicați gulerele, ori mai renunțați la apă. Simplu.
….RaSto
Cu ce-am rămas?
….Am avut o zi la dispoziție să le-arăt unor prieteni americani frumusețiile patriei. Plecați la 9.3o din Chitila, am gonit spre Cheile Dâmbovicioarei, am luat-o pe scurtătură spre Bran și le-am propus să viziteze Castelul Bran, că tot știau ei ceva despre un vampir ciudat din Transilvania. Apoi , i-am amețit cu mașina pe serpentine până la Azuga la Rhein Winery 
să vadă cum se face spumantul pe-aici și fuga la Sinaia, unde , binențeles, Castelul Peleș era închis. Și uitându-mă eu din aleea pietruită la frumosul castel, și pentru că tot aveam în mașină un vin de sorginte prusacă, zic să fac o poză.
….Rhein Riesling de la Budureasca, iar de curând terminasem de citit povestea lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen scrisă de Paul Lindenberg. Ce legatură să fie între frumosul castel al regelui Carol I și un riesling de Rhein 
românesc? Ei bine, cei familiarizați cu istoria, geografia și istoricul soiurilor de vin vor face imediat legăturile corecte, iar pe ceilalți îi invit să citeasca și cartea și să guste Rhein Rieslingul de Budureasca. La sfârșitul celor două, veți rămâne cu întrebarea: am avut germani în România, dar cu ce-am rămas de pe urma lor? Și o să vedeți că nu sunt puține lucruri, iar cele mai multe sunt lucruri bune și marcante.
….Și-acum, despre vin: lăsând deoparte eticheta simplă și culoarea galben-verzuie, trecem direct la mirosul licorii, care nu prea seamănă cu niciun rhein riesling făcut pe la noi (nici nu știu mai mult de 4 variante). Nu vine nicio tentă de petrol, însă aduce a tămâioasă, cu iz trandafiriu și citrice crude, care amestecate nu displac deloc. Nasul e foarte promițator și trecem la gust. Atac destul de acidulat, dar remarc o mineralitate caracteristică, vinul fiind extractiv, trockener bine de tot, dar și gustos. Cu alcoolol stă bine, fiind așezat corect și ai senzația după a doua gură că bei un vin zglobiu. După ce te obișnuiești cu gustul de sâmbure de caisă şi cârcei de viţă, începe să-ți placă. Răcit bine, dar și lăsat să ia aer 3-4 minute, te și gândești cu ce să-l asociezi. Și chiar dacă pe contraetichetă ai trimiteri la tot felul de mișcatoare de prin apă, eu zic să-l încercați și cu ceva cărniță de porc slabă, ceva sos ușor și legume de sezon.
….Cele aproape 7 papioane sunt rezervate acestui vin și nu uitați de povestea cu germanii din România.
….Anbeten Glas in Ihrer Ehre,
….RaSto
.
.
Comentarii recente