Slider

Schi si relaxare la Saint Gervais (aparut Vinul.ro)

Scris la 28 decembrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Iarna, multi dintre noi mergem la schi, asa ca m-am gandit sa va impartasesc cateva impresii, dintr-o zona extraordinar de pitoreasca a Alpilor francezi, pe care personal o recomand cu caldura.

La mai putin de o ora de mers de la aeroportul din Geneva, in inima muntilor Alpi se afla statiunile Saint Gervais, Megeve, sau Les Contamines Montjoie.

Domeniul schiabil al acestora este comun, cuprinde aproximativ 450 km. partii amenajate, incepanand cu cele verzi pentru incepatori, pana la cele negre pentru schiorii experti. Pe langa aceste partii exista zone vaste pentru schiul off piste, stiut fiind faptul ca francezii din zona iubesc acest tip de schi. Asta se vede dealtfel si in vitrina centrelor de inchiriere, unde sunt expuse numai si numai schiuri late off piste.

Partiile sunt intretinute impecabil si ceea ce este foarte important – sunt aproape goale, peisajele sunt fabuloase, iar varful Mont Blanc cu aerul lui rarefiat, iti taie respiratia. Cel mai mult mi-au placut partiile din zona Les Contamines (aproximativ 120km.), majoritatea fiind in golul alpin deci fara copaci in apropiere, foarte late, relativ lungi si insorite.

Dar, poate va apuca foamea sau setea pe acest domeniu schiabil! Nici o problema, restaurante sau apreschiuri sunt o gramada, vorba aceea: bani sa ai! Bani, bani, dar trebuie sa ai din belsug, deoarece o bere la halba ( 400 grame) costa intre 7-11 euro, un paharel de vin fiert ( 100-125 grame) intre 6- 10 euro, un meniu pentru pranz incepe de la 20-25 euro/persoana.  Vi se pare scump? Da, si mie la fel! Dar, francezilor nu prea,deoarece locatiile erau pline, cu greu putand gasi un loc liber la orele pranzului,  mese erau bogate, cu nelipsitul pahar de vin alb sau rosu, ori dupa caz sticla de Champagne Moet ( ca alt tip de chamagne personal nu am vazut pe acolo). Vreau sa va spun ca, atat vinurile la pahar, cat si cele la sticla, cu toate ca erau 7-10 euro/pahar, sau 40-70euro/ sticla, erau destul de slabe calitativ, pretul acestora intr-un retail gen Carrefour,  probabil se invarteau in jurul sumei de  10 maxim 15 euro. Acum poate intelegeti de ce pe multe mese trona la loc de cinste sticla de champagne (cu toate ca aceasta depasea suta de Euro) – francezi apreciaza  bautura de calitate!

Oricum, asta nu inseamna ca intr-o pauza binemeritata, intins pe sezlong la soare, sau in incinta vreunui restaurant nu merita sa savurezi o bere, ori un vin, sau poate extraordinara supa de ceapa. Sa nu mai vorbesc despre apreschiurile care aveau muzica life si o atmosfera extraordinara!

Acum, pentru a va dezamagi pana la capat, o sa va spun ca preturile sus amintite, nu sunt specifice numai locatiilor de pe partii, ci si restaurantelor din statiuni.

Dar, romanul ca intotdauna fiinta adaptabila in functie de situatie, a gasit rezolvarea si in aceste cazuri. Pe partii se poate schia cu rucsacul in spate, doldora de sandwichuri si cateva sticlute de apa, bere, sau dupa caz – votca, ori rom! Iar, seara la intoarcere ce poate fi mai revigorant decat un spumant? Iar daca acesta este cumparat de la un retail, gen: Carrefour ori mai bine Casino (care este numere retelei Mega Image din Franta), la un pret intre 6 si 10 euro si o calitate excelenta, cu atat mai bine. De aceea m-am gandit sa va povestesc despre “Cremant”. Pentru cei nu foarte initiati, Cremantul este spumantul obtinut prin metoda traditionala, dar dintr-o alta zona a Frantei decat Champagne. Cum spuneam am descoperit aici Cremanturi excelente din zona Alsaciei sau Bugundiei la preturi mai mult decat atractive, cum ar fi de exemplu:

Cremant DÁlsace, E.Durenmeyer, Brut , alc. 12%, pret aproximativ 7 euro

De cum il pui in pahar aromele de piscoturi, urmate de cele florale umplu parca intraga atmosfera. Intense si placute, acestea prevestesc gustul proaspat si  racoritor alaturi de bulele care te gadila usor. Incredibil la acest spumant este postgustul lung si fructat, prietenos si foarte catifelat. Chiar daca, nu se poate lauda cu vreo complexitate deosebita, sau o paleta foarte larga din punct de vedere aromatic, are o perlatie fina, care nu se termina parca niciodata. Este exact ce-ti trebuie dupa o zi plina de efort sau, de ce nu – la masa de dimineata, pentru a fi sigur ca ziua ce va urma este una care incepe excelent si trebuie sa continue neaparat la fel.

Aceste fiind spuse va astept pe partie, sau mai bine undeva langa – la un pahar de Cremant!

Bogdan

Un vin, doi producatori

Scris la 17 decembrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 3 comentarii

….Seară de GoodWine. Cine vă spune că activitatea de degustare pe perioada târgului începe la 10.oo și se termină la 17.oo, să nu-l credeți. Sâmbătă seara, prin amabilitatea lui Cătălin Păduraru și a lui Adrian Butuc, am participat la Casa Capșa la o degustare de vinuri portugheze în prezența a  trei producatori care au avut un stand la GW sub embema Premium Drinks: Gil Regueiro – Quinta da Casa Amarela, Pedro Marta – Martha’s Porto și Jorge Coutinho – Alta Pontuação.
….Dupa două spumante interesante, a apărut un vin alb despre care țineam foarte mult să vă povestesc. Pe numele său de scenă II Terrior (Dois Terroir) și are o poveste tare specială. Vinul a fost prezentat de Gil Reguiero, owner-ul cramei Quinta da Casa Amarela, într-o portugheză ce ne amintea duios de o telenovelă, însă cu acțiune, suspans, umor și mai ales happy-end.
….Povestea (în traducerea lui Adrian Butuc) sună așa: la o expoziţie cu vinuri, doi expozanţi cu standuri alăturate, ambii producători de vinuri, se sfătuiesc  şi pun la cale să facă un vin împreună. Simplu. Experienţă aveau, posibilități nu mai vorbesc, însă lucrurile n-au mers chiar așa. Legea portugheză nu le permite să ducă strugurii la una din crame, pentru ca proveneau din „apelațiuni” diferite: Monção (Quinta do Regueiro din Melgação) şi Douro(Casa Amarela). Varianta rămasă era să facă fiecare vinul şi să-l asambleze la una din crame, așa că soiurile Alvarinho, Viosinho, Rabigato și Malvasia Fina au fost blenduite de Jean-Hugues Gros la Casa Amarela (Duoro). Ce-a ieșit?
….Cu o culoare galbuie de chardonnay, primul nas îţi dă senzaţia că eşti la cules pe o plantaţie de citrice. O combinaţie plăcută de arome de măr verde, ierburi, citrice proaspete şi soc, foarte apropiat de sauvignon. Gustul depăşeşte mirosul, fiind robust, direct, cu aciditate medie, dar elegant şi foarte plăcut. Nimic nu e strident sau ne la locul său, totul fiind armonios şi echilibrat. Probabil că asta vine din multitudinea de soiuri, unde fiecare a contribuit cu ceva. Post gustul e mediu spre lung, iar vinul este extrem de prietenos și de cursă lungă. Oricând îl recomand alături de un peşte bun, dar şi la cărnuri slabe cu salate proaspete. Dois Terroir se apropie de 7 papioane şi jumătate şi-mi va face plăcere oricând să-l întâlnesc, ceea ce vă doresc și vouă.
….Cu Casa Capșa, însă, aș dori să mă întâlnesc atunci când vor ieși din încremeneala anilor ’80-’90, când vor avea pahare potrivite pentru vinuri, decantoare şi când nu vor mai trăi din renumele anilor ’30, punând organizatorii de degustari în situaţii limită. Altfel, am petrecut o seara remarcabilă cu prieteni noi şi vechi, alături de o foarte plăcuta surpriză portugheză: un vin, doi producători, fiecare cu terroirul său.
Bebida saudável!
….RaSto
Foto by Roxana Popa

Gulaş şi feteasca neagră

Scris la 23 octombrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 3 comentarii

    La sfârşitul săptămânii trecute am fost invitat la Târgu Mureş la deschiderea oficială a cramei Castel Vinum. Am acceptat cu plăcere şi am pornit la treabă. Ce să spun, vinuri bune, mâncăruri tradiţionale deosebite, o atmosferă incredibilă, gazde cum rar întâlneşti, dar eu o să vă povestesc decât un singur episod – şi anume neasemuita combinaţie “gulaş şi feteasca neagră”.
….Vine gulaşul la masa aburind, făcut pe pirostrii afară la foc de lemne, adus pe ritmuri de muzică lăutărească şi servit chiar din mâna gazdei noastre domnul Heiner Oberrauch. Mă uit la el (gulaşul), se uită la mine şi îi spun: o să te ud cu feteasca neagră până înveţi să înoţi ca peştele! Gulaşul o nebunie, bine condimentat şi nu aştepta decât să fie stins, cu Feteasca Neagră Premium – 2011.
….Ce să zic, feteasca avea o culoare rubiniu spre violet. Un miros de vanilie, piper, fructe de pădure coapte şi o tuşă uşoară de fum. Aş mai fi zăbovit niţel cu “legumeala”, dar focul din suflet şi mai ales din obraji ca urmare a gulaşului nu-mi dădea deloc pace. Deschid gura şi torn… şi torn, torn. Am simţit doar atât: dulceaţă fructelor coapte ce îmi pansa parcă limba, taninii rotunzi ce-mi măturau urmele de condiment, migdalele amare ce-mi catifelau simţurile. O aciditate bună şi un alcool parcă cu prea mulţi soldaţi ce nu-mi dădeau voie să mai închid gura. O să mă întrebaţi dacă a fost lung! Luuung.. de tot a fost şuvoiul, care să tot fi curs preţ de vreo oră, două şi nu s-a oprit decât atunci când m-a cuprins dulcea amorţeală.
Şi parcă m-am prelins uşor de pe scaun şi era linişte şi era frumos, câmpurile erau verzi. Dar, într-o fracţiune de secundă se făcea că eram în “Arena Romană” şi mă luptam vitejeşte cu adversarul meu ce mânuia cu măiestrie plasa! Aruncă plasa şi param cu mâna, apoi simţeam loviturile în cap, arunca plasa şi mă chirceam sub scut, o prindeam, o lăsam, luptam vitejeşte…
Deschid ochii şi ce să vezi: femeia de serviciu cu mătura îmi făcea semne discrete, vezi Doamne că era dimineaţă şi trebuia să plec! Vai “Cerule”, cum m-am simţit poate vreţi să ştiţi? Răcit, că era foarte frig şi totuşi cu o mulţumire sufletească, semn că învinsesem în “Arenă Romană”! Şi uite aşa am început să plâng ca un copil de fericire în timp ce mă târau acasă!
Ce aş putea să vă mai povestesc de la faţa locului: pe sub masă toată lumea purta pantofi “mişto”, ceva mâini în plus pe picioarele îmbrăcate cu ciorapi de damă şi cam atât…
P.S. Acest episod e dedicat exclusiv profesioniştilor şi nu trebuie încercat singur acasă. Totuşi în caz că se întâmplă, e bine să vă încuiaţi soacra şi să înghiţiţi cheia, să alungaţi copii de la ferestre şi să trimiteţi nevasta prin vecini. Nu de alta, dar poate va mai vin idei…

Bogdan.

Domeniul Coroanei Segarcea

Scris la 12 octombrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 4 comentarii

Al patrulea episod din “Oltenia la bob mărunt”

…Domeniul Coroanei Segarcea este ultima crama vizitată în cadrul mini-turneului nostru şi trebuie să recunosc că m-a impresionat profund.

Dar, să începem cu un pic de istorie: crama şi domeniul datează din anul 1884, fiind unul dintre domeniile regale. A fost administrat de către consilierul regelui Carol I – Ioan Kalinderu, membru al Academiei Romane. Din 1948 până în 1989 a aparţinut tuturor, pentru că aşa era în regimul comunist, apoi de I.A.S. Segarcea până în 2002. Din 2002 până în prezent, aparţine familiei Anghel, oameni întreprinzători şi pasionaţi de vin.

Revenind în zilele noastre, încă de la intrare te impresionează magia acestui loc. Păşeşti parcă într-o lume de poveste, cu pini seculari, alei şerpuite, vegetaţie luxuriantă, vii ce se unduiesc în puterea vântului. Rândurile de vie par măsurate şi aranjate la milimetru, la capătul fiecăruia tronând regeşte, trandafirul care respectă culoarea şi soiul strugurelui. Iar, dacă întorci capul spre crama ai impresia că te uiţi la un palat medieval şi aştepţi parcă s-apară, prinţi şi prinţese împodobite cu petale de flori şi ciorchini pe post de cercei.

Dar, să le analizăm pe rând: domeniul are în proprietate 300 hectare de vie, toată pe rod şi toată din clone de calitate plantate din 2002 încoace. Structura este: 60% soiuri roşii, 30% soiuri albe şi 10% roze.

Crama în formă de cruce, a fost renovată în 2006 după planurile arhitecturale originale; este o cramă construită pe patru nivele, gravitaţională. Păstrează patina frumoaselor vremuri interbelice, cu toate că din punct de vedere tehnologic este una dintre cele mai moderne din România.

De sănătatea viei au grijă consultanţi italieni, iar pentru frumuseţea şi bogăţia gustului vinului, trudesc două doamne şi anume: Cornelia Anghel proprietara domeniului şi Ghislaine Guirand oenolog francez. Amenajarea peisagistică reprezintă tot o pasiune de familie, astfel explicându-se cele 26.000 cuiburi de trandafiri care fac din acest domeniu unul special.

Vinurile făcute aici sunt vândute în mai multe game:

Elite – destinată segmentului de retail, cu vinuri proaspete fructate şi nebaricate;

Prestige – destinată segmentului HoReCa, cu vinuri roşii baricate (şi chardonnay-ul baricat cinci luni);

Blue Train – destinată pieţei externe, cu etichete concepute sub forma unor scrisori, ce pleacă de la ideea arhaicelor partide de şah prin corespondenţă, sau a parfumului epistolei aruncate în sacul de corespondenţă al trenului, ce şi acum se aude în fiecare dimineaţă la fix 8,58 minute din întreaga vie.

Ca un omagiu al faptului că din data de 14 septembrie 2010 Domeniul Coroanei Segarcea a devenit furnizorul Casei Regale a României, în dată de 11.11.2011 a fost lansată colecţia de vinuri premium Principesa Margareta.

Apoi, în anul 2012 a fost lansată încă o colecţie de vinuri premium, numită Minima Moralia, construită pe o idee de “virtute concept”. În această colecţie sunt şase vinuri, două albe, un roze,  trei roşii. Cinci dintre ele sunt cupaje, unul monovarietal – cabernet sauvignon 2008, numit Minimă Moralia – Recunoştinţa!

Datele generale despre gamele de vinuri le găsiţi pe site-ul domeniului adică aici.

Cum spuneam, am fost foarte impresionat de această cramă, poate şi pentru faptul că până să ajung aici nu ştiam absolut nimic despre ea. Personal cred că nu are vizibilitatea pe care o merită şi trebuie făcut ceva în acest sens. Domeniul este o bijuterie şi este păcat, mare păcat să nu-şi ocupe locul pe piedestalul pe care-l merită.

P.S. Mulţumesc Claudiei Alstani – director marketing pentru primirea, prezentarea făcută şi domnului inginer Mihai Anghel – proprietarul cramei, pentru explicaţii şi compania deosebit de plăcută!

Bogdan

Crama Segarcea