Slider

Crăciun rustic la Arbanaş

Scris la 21 ianuarie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Acum, că este o perioadă mai relaxantă, îmi place să răsfoiesc fotografiile din perioada sărbătorilor de iarnă şi să retrăiesc cu ochii minţii clipele frumoase ale acelor zile.

După cum aţi bănuit, crăciunul l-am sărbătorit la Arbanaş, un sat rustic, protejat UNESCO, aflat în imediata apropiere a oraşului VeliKo Tarnovo. Am preferat să serbez aici crăciunul cu un grup de prieteni, pe de o parte, deoarece sunt prea sărac pentru a sta acasă, iar pe de alta pentru frumuseţea magnifică a acestor locuri. Cum spuneam, preţurile au fost modice, un sejur pentru două persoane de patru nopţi, cu mic dejun şi două mese festive nu a depăşit 150 euro.

Deci, daţi navală! Este un loc minunat pentru relaxare, aventuri nebănuite cu amanta, sau băute crâncene cu prietenii. Camerele sunt mari şi primitoare, în general mobilate rustic şi nu depăşesc 25-30 euro/noapte, iar restaurantele sunt intime, primitoare şi se mănâncă excelent. Ospitalitatea bulgarilor este ok.,dar parcă sunt ceva mai maleabili decât romanii. Vă pot da şi câteva mici exemple!

De cum am ajuns la Hotel Izvora unde rezervasem o cameră tip suită, am fost complet dezamăgit şi am refuzat varianta propusă. Ce să vezi, m-au plimbat gazdele prin tot ansamblul să-mi arate variantele disponibile, fiind dispuşi să-mi reamenajeze camera aleasă după bunul meu plac: nu vă place canapeaua, nici o problemă, o dăm afară şi punem în loc o masă, sau ce  doriţi…

Apoi în restaurant, ospătarii aveau în permanenţă colţurile gurii legate de urechi şi făceau tot felul de concesii pentru a nu ne pierde de clienţi. Ce rachiu ne recomandaţi din meniu, întrebam? Vă aducem imediat din partea casei răspundeau, sau dacă nu voiam să bem vinul restaurantului ci pe al nostru, imediat veneau cu paharele potrivite (pentru vin alb, roşu). Mai mult, într-unul din restaurante, când a auzit ospătarul că dorim să consumăm vinul propriu, a venit cu câte un pahar de vin din partea casei, pentru a le putea compara (dar ghinion, al lui era cam acru). Sau, că tot am venit cu vinul nostru, şi nu l-am comandat din restaurant lor, l-am întrebat pe ospătar ce ne recomandă pentru a “intra” vinul mai bine. Ce să zic, cu toate că nu era în meniu, a venit cu un ghiudem, sau babic, ce o fi fost el, de ne-am mâncat şi degetele. Nu vă exagerez, cu toate că era ora două noaptea şi pocneam de sătui, în trei inşi, cred că am mâncat cel puţin un kg. de ghiudem. Şi aş mai putea continua…

Una peste alta, concluzia este, că erau serviabili, iar mâncarea excelentă, fie că alegeam restaurante cu meniu tradiţional, sau cu meniuri mai sofisticate. Nu am aşteptat niciodată până să ne aducă mâncarea mai mult de o jumătate de oră, asta în cazul felurilor celor mai sofisticate. Şi desigur, atunci când aşteptarea era mai lungă, primeam din partea casei fel de fel de gustări pentru a umple timpul. Cred că asta ar fi o idee bună şi pentru restaurantele romaneşti, ce spuneţi?

Mâncarea şi băutură!

Am mâncat tot felul de chestii, de la tocănitele tradiţionale până la sofisticaturi gen: vită cu ficat de gâscă şi nu ştiu ce sosuri pricopsite, dar, un singur meniu mi-a rămas şi acum lipit de creier. Este unul simplu: mini coaste de berbecuţ prăjite, cu mujdei de usturoi. Doamne, am mâncat până am plesnit, cu ambele mâini, cu nasul, plin de seu până în vârful urechilor şi tot nu era chip să mă opresc. Ţi se topeau în gură, îţi curgea seul fierbinte pe degete şi pe faţă, dar de cum le înghiţeai simţeai că se sfârşeşte lumea, dacă nu mai încerci o bucată. Am mâncat oaie prin toată lumea arabă, unde se zice că este fără asemănare, dar ca aici…

Vinurile băute, am preferat să fie bulgăreşti şi o să vă scriu despre două dintre ele. Nu înainte de a vă preciza, că preţurile în restaurante erau cam 1,5 X preţul de retail. În nici un restaurant nu am văzut vreun vin dublu ca preţ faţă de magazin. Ca exemplu, vă pot spune că Enira Reserve 2007 ce costa în magazin 36 leva, în restaurantul hotelului nostru avea preţul de 55 leva.

Damianitza No Man’s Land – Kometa 2010.  Este un cupaj de Merlot 75%, Cabernet Sauvignon 25%, cu alcool de 14,5%, care între noi fie vorba este perfect integrat. Dacă nasul este frumos, cu fructe de pădure, coacăze, vişine, condimente, ciocolată şi un pic de fum, gustul pe mine m-a dezamăgit. Este un vin cu un corp subţire, fără amplitudine şi în general prea moale. Este destul de lung e adevărat, dar vorba prietenilor mei gălăţeni, pare gol la mijloc. Costa şi destul de mult 40-50 leva, aşa că personal nu am fost impresionat de acest vin, ba din contră.

Katarzyna Estate Les Fleurs – Chardonnay 2012, alcool 14%. Este un vin frumos, un vin şcoală cu o tipicitate de invidiat. Dacă cineva nu înţelege termenul de onctuozitate vinul acesta este capabil să-l exemplifice. Aromele au o paletă extrem de largă începând cu pere coapte şi miere, apoi unt şi nuci prăjite cu vanilie. Gustul este amplu şi bogat, îţi dă senzaţia că-ţi umple gura, dar este totuşi elegant şi cursiv. Acum şi la preţul de 20 leva (aproximativ 45 ron) cât costă, mi se pare o alegere excelentă.

Bogdan.

Arbanas

Mai multe

Plăcerea Schiatului

Scris la 17 ianuarie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Cineva spunea, că schiatul este echivalentul orgasmului. Sincer să fiu, eu nu am avut încă niciunul, dar dacă se întâmplă, sunteţi primii care o să aflaţi. Asta probabil, pentru că m-am apucat de schiat destul de târziu, sau pentru că pe pârtie, îmi ţin genunchii lipiţi. Dar, până la urma schiatul este un sport nemaipomenit, îţi oferă o senzaţie de libertate extraordinară, peisaje magnifice, are curat ce-ţi mângâie fata şi nările. Senzaţia acesta magnifică de alunecare, pe care am întâlnit-o prima dată la săniuş şi care acum este mai amplă, mai plăcută şi te face să retrăieşti copilăria indiferent de vârsta pe care o ai, nu cred să fie egalată într-un alt sport.

Apoi, atmosfera de pe pârtie este relaxantă, citeşti parcă fericirea oamenilor pe chipuri, fiecare e grăbit să mai facă o tură, încă una şi încă una, dar nimeni nu pare obosit, stresat sau cu alte probleme pe cap, decât muntele, sau schiţa traseului pe care urmează să-l facă la următoarea tură.

Pe nesimţite se lăsă de fiecare dată seara şi schiorii se retrag rând pe rând din lumina reflectoarelor, a nocturnei, spre barurile sau restaurantele din josul pârtiei, zăbovind încă o clipă lângă cana de vin fiert. Vin pus la fiert desigur cu ceva scorţişoară, o bucată de măr, sau o felie de portocală, pentru explozia aromelor finale şi a gustului dulce şi plăcut pe care nimeni, niciodata nu-l va uita.

Să vedeţi vraja acestei căni de vin fiert, cum dezleagă limbile schiorilor şi încep poveşti care mai de care, despre nebănuitele acrobaţii şi manevre duse la nivel de artă pe care fiecare le-a săvârşit, despre importantele sfaturi pe care le-a  împărtăşit novicilor pe pârtie, sau echipamentul cu calităţi mirobolante pe care numai el, vorbitorul îl poseda şi l-a scos întotdeauna din mare nenorocire.

Acum, să vă spun descoperirea pe care am făcut-o! Ce credeţi, am înlocuit cana de vin fiert  cu un spumant italienesc, pe numele său: Glera, de la Cantina Bernardi? Poate în luarea acestei decizii m-a influenţat şi temperatura asta abracadabrant de mare, dar îmi vine să mă pup pentru descoperirea făcută! Spumantul acesta, este unul deloc pretenţios, direct, cu arome florale şi de fructe. În gust, se simte un rest de zahăr, dar exact cât îi trebuie pentru a te revigora după o tură obositoare. Rece ca gheaţa, direct din zăpadă, băut pe şezlongul din capătul pârtiei, cu ochelarii de soare pe nas şi planurile pentru următoarea tură în cap, m-a făcut să simt extazul. Sau poate orgasmul… Totuşi, cred că extazul!

Oricum, mi-a fost prieten drag tot sejurul şi în fiecare dimineaţă îl căram la pârtie alături de schiuri şi clăpari. Era prietenul meu!

Pentru cine doreşte să încerce experienţa, să ştiţi că, preţul este în jur de 30 ron/sticlă şi îl găsiţi cam în toate magazinele de specialitate ca de exemplu la Private Wine. Vă promit că nu o să regretaţi niciodată înlocuirea cânii de vin fiert cu spumantul, ba mai mult, o să-mi mulţumiţi pentru idee!

Bogdan

Mai multe

Un vin, doi producatori

Scris la 17 decembrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 3 comentarii

….Seară de GoodWine. Cine vă spune că activitatea de degustare pe perioada târgului începe la 10.oo și se termină la 17.oo, să nu-l credeți. Sâmbătă seara, prin amabilitatea lui Cătălin Păduraru și a lui Adrian Butuc, am participat la Casa Capșa la o degustare de vinuri portugheze în prezența a  trei producatori care au avut un stand la GW sub embema Premium Drinks: Gil Regueiro – Quinta da Casa Amarela, Pedro Marta – Martha’s Porto și Jorge Coutinho – Alta Pontuação.
….Dupa două spumante interesante, a apărut un vin alb despre care țineam foarte mult să vă povestesc. Pe numele său de scenă II Terrior (Dois Terroir) și are o poveste tare specială. Vinul a fost prezentat de Gil Reguiero, owner-ul cramei Quinta da Casa Amarela, într-o portugheză ce ne amintea duios de o telenovelă, însă cu acțiune, suspans, umor și mai ales happy-end.
….Povestea (în traducerea lui Adrian Butuc) sună așa: la o expoziţie cu vinuri, doi expozanţi cu standuri alăturate, ambii producători de vinuri, se sfătuiesc  şi pun la cale să facă un vin împreună. Simplu. Experienţă aveau, posibilități nu mai vorbesc, însă lucrurile n-au mers chiar așa. Legea portugheză nu le permite să ducă strugurii la una din crame, pentru ca proveneau din „apelațiuni” diferite: Monção (Quinta do Regueiro din Melgação) şi Douro(Casa Amarela). Varianta rămasă era să facă fiecare vinul şi să-l asambleze la una din crame, așa că soiurile Alvarinho, Viosinho, Rabigato și Malvasia Fina au fost blenduite de Jean-Hugues Gros la Casa Amarela (Duoro). Ce-a ieșit?
….Cu o culoare galbuie de chardonnay, primul nas îţi dă senzaţia că eşti la cules pe o plantaţie de citrice. O combinaţie plăcută de arome de măr verde, ierburi, citrice proaspete şi soc, foarte apropiat de sauvignon. Gustul depăşeşte mirosul, fiind robust, direct, cu aciditate medie, dar elegant şi foarte plăcut. Nimic nu e strident sau ne la locul său, totul fiind armonios şi echilibrat. Probabil că asta vine din multitudinea de soiuri, unde fiecare a contribuit cu ceva. Post gustul e mediu spre lung, iar vinul este extrem de prietenos și de cursă lungă. Oricând îl recomand alături de un peşte bun, dar şi la cărnuri slabe cu salate proaspete. Dois Terroir se apropie de 7 papioane şi jumătate şi-mi va face plăcere oricând să-l întâlnesc, ceea ce vă doresc și vouă.
….Cu Casa Capșa, însă, aș dori să mă întâlnesc atunci când vor ieși din încremeneala anilor ’80-’90, când vor avea pahare potrivite pentru vinuri, decantoare şi când nu vor mai trăi din renumele anilor ’30, punând organizatorii de degustari în situaţii limită. Altfel, am petrecut o seara remarcabilă cu prieteni noi şi vechi, alături de o foarte plăcuta surpriză portugheză: un vin, doi producători, fiecare cu terroirul său.
Bebida saudável!
….RaSto
Foto by Roxana Popa

Mai multe

Domeniul Coroanei Segarcea

Scris la 9 octombrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Al patrulea episod din “Oltenia la bob mărunt”

Domeniul Coroanei Segarcea este ultima crama vizitată în cadrul mini-turneului nostru şi trebuie să recunosc că m-a impresionat profund.

Dar, să începem cu un pic de istorie: crama şi domeniul datează din anul 1884, fiind unul dintre domeniile regale. A fost administrat de către consilierul regelui Carol I – Ioan Kalinderu, membru al Academiei Romane. Din 1948 până în 1989 a aparţinut tuturor, pentru că aşa era în regimul comunist, apoi de I.A.S. Segarcea până în 2002. Din 2002 până în prezent, aparţine familiei Anghel, oameni întreprinzători şi pasionaţi de vin.

Revenind în zilele noastre, încă de la intrare te impresionează magia acestui loc. Păşeşti parcă într-o lume de poveste, cu pini seculari, alei şerpuite, vegetaţie luxuriantă, vii ce se unduiesc în puterea vântului. Rândurile de vie par măsurate şi aranjate la milimetru, la capătul fiecăruia tronând regeşte, trandafirul care respectă culoarea şi soiul strugurelui. Iar, dacă întorci capul spre crama ai impresia că te uiţi la un palat medieval şi aştepţi parcă s-apară, prinţi şi prinţese împodobite cu petale de flori şi ciorchini pe post de cercei.

Dar, să le analizăm pe rând: domeniul are în proprietate 300 hectare de vie, toată pe rod şi toată din clone de calitate plantate din 2002 încoace. Structura este: 60% soiuri roşii, 30% soiuri albe şi 10% roze.

Crama în formă de cruce, a fost renovată în 2006 după planurile arhitecturale originale; este o cramă construită pe patru nivele, gravitaţională. Păstrează patina frumoaselor vremuri interbelice, cu toate că din punct de vedere tehnologic este una dintre cele mai moderne din România.

De sănătatea viei au grijă consultanţi italieni, iar pentru frumuseţea şi bogăţia gustului vinului, trudesc două doamne şi anume: Cornelia Anghel proprietara domeniului şi Ghislaine Guirand oenolog francez. Amenajarea peisagistică reprezintă tot o pasiune de familie, astfel explicându-se cele 26.000 cuiburi de trandafiri care fac din acest domeniu unul special.

Vinurile făcute aici sunt vândute în mai multe game:

Elite – destinată segmentului de retail, cu vinuri proaspete fructate şi nebaricate;

Prestige – destinată segmentului HoReCa, cu vinuri roşii baricate (şi chardonnay-ul baricat cinci luni);

Blue Train – destinată pieţei externe, cu etichete concepute sub forma unor scrisori, ce pleacă de la ideea arhaicelor partide de şah prin corespondenţă, sau a parfumului epistolei aruncate în sacul de corespondenţă al trenului, ce şi acum se aude în fiecare dimineaţă la fix 8,58 minute din întreaga vie.

Ca un omagiu al faptului că din data de 14 septembrie 2010 Domeniul Coroanei Segarcea a devenit furnizorul Casei Regale a României, în dată de 11.11.2011 a fost lansată colecţia de vinuri premium Principesa Margareta.

Apoi, în anul 2012 a fost lansată încă o colecţie de vinuri premium, numită Minima Moralia, construită pe o idee de “virtute concept”. În această colecţie sunt şase vinuri, două albe, un roze,  trei roşii. Cinci dintre ele sunt cupaje, unul monovarietal – cabernet sauvignon 2008, numit Minimă Moralia – Recunoştinţa!

Datele generale despre gamele de vinuri le găsiţi pe site-ul domeniului adică aici.

Cum spuneam, am fost foarte impresionat de această cramă, poate şi pentru faptul că până să ajung aici nu ştiam absolut nimic despre ea. Personal cred că nu are vizibilitatea pe care o merită şi trebuie făcut ceva în acest sens. Domeniul este o bijuterie şi este păcat, mare păcat să nu-şi ocupe locul pe piedestalul pe care-l merită.

P.S. Mulţumesc Claudiei Alstani – director marketing pentru primirea, prezentarea făcută şi domnului inginer Mihai Anghel – proprietarul cramei, pentru explicaţii şi compania deosebit de plăcută!

Bogdan

Crama Segarcea

Mai multe

Vinuri și vise la Oprișor

Scris la 8 octombrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 2 comentarii

Al treilea episod din “Oltenia la bob mărunt”

….Coborâţi din dealul Stârminei şi parcurgând peisajul oferit de Dunărea care curgea în sensul nostru de mers, hotărâm să oprim pentru a pune combustibil, dar ca să şi mâncăm ceva fiind ora pânzului.
….Vînju Mare. În mijlocul Olteniei de sud. Găsim o terasă pe o stradă centrală unde o ceafa de porc (nu mare) cu cartofi prajiţi costa…6 lei şi cincizeci de bani! Ne-am ospătat şi ghiftuit cu 29 de lei (trei persoane), luând şi ape de 0,5 cu noi. Sincer, eu aş fi băut un vin, dar avem noroc, Oprişorul fiind aproape.
….Că eram pe drumul cel bun, ne-am convins numai după ce de pe un deal mare, ne-a salutat o sticlă mare de “La Cetate”- o machetă imensă a unei sticle, care are rolul unui far portuar pentru marinari rătăciţi pe uscat. Dar, în lipsă de coabitare nu aş vrea să dezvolt ideea.
….La scurt timp, am intrat în Crama Oprişor, una din fostele ferme viticole din Mehedinţi, azi, parte a grupului Carl Reh, unde era forfota mare și după ce ne-am ferit razant de un motostivuitor plin cu sticle de Val Duna pentru Germania, ne-a apărut zâmbitor în întâmpinare Gabriel Roceanu- directorul general. Nici azi nu ştiu dacă se bucura că ne vede sau pentru că era ziua lui de naștere. Oricum, l-am „umflat” şi l-am luat cu mașina ca să ne lămureasca ce și cum stau lucrurile prin vie. Ne-a plimbat de pe un deal pe altul unde am făcut sute de poze, doar câteva boabe mai mici ratându-le. Am admirat de aproape „satelitul” care gonește graurii și ne-am pus pe povestit istoria noii crame, organizarea și stadiul lucrărilor, neuitând însă, să degustăm un riesling și pinot noir.
….Uitându-mă pe harta soiurilor cu cele 300 de hectare, mi-a mai venit inima la loc regăsind și sauvignonul pe-acolo, cu cifre deloc neglijabile. Un personaj de un pitoresc teribil urma să ne dea restul de informții sub forma unor povestioare cu mult umor, dl. Jderu- omul brand, până la vizita cramei propriuzise.
….La cramă, Veronica Gheorghiu – onologul cramei, ne-a luat de mânuță ca pe copiii filmelor Elisabetei Bostan și ne-a explicat în amănunt stadiul culesului, vinificările, tipurile și soiurile de vin care erau în procesare și planurile de viitor. Un lucru aparte urma să remarc și să mi-l doresc: un posibil roze din pinot noir! Ce-ar fi? Eu mi-am pus o dorință! Apoi, am văzut utilajele, capacitățile de stocare, linia de îmbuteliere, iar dupa vizionarea sălii de baricuri, am încheiat vizita în sala de degustare, reluând un vin care mie-mi place -Rusalca. Locul de degustare este unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut pâna acum, fiind amenajat cu mult bun gust într-un spirit oltenesc, încăperea fiind un fost imens tanc de beton.
….Spre seară am fost preluați cu simț de răspundere de maestrul de ceremonii local, dl. Jderu și printre gustările oltenești, a continuat să ne povestească cu mult suflet ce s-a întamplat în această zonă din anii ’80, până în zilele noastre pe o rază de câteva comune, iar poza noastră cu papioane o consider un adevarat trofeu. Jderu cu papion, ar putea fi un viitor vin al Oprișorului. Am ciocnit în sănătarea fiecărui angajat al cramei, iar după numărul de pahare, cred că am ajuns la rudele de gradul trei.
….Surpriza serii (nopții) ne-a fost oferită de locul de cazare: într-o anexă a cramei, gospodarii de-aici amenajând trei dormitoare în stil oltenesc autentic. Frumos, multor muzee etno lipsindu-le piese pe care Crama Oprișor le are cumpărate de la localnici.
….În somn, ne-am adus aminte de poveștile cu fete frumoase ale Olteniei și ne-am pus pe visat. Unu’ la o Rusalcă și altu’ la o Drăgaică!
….Ne plăcu ce văzurăm, cât despre vise… le băurăm!
….RaSto

Mai multe