Vizita de lucru la Alcovin Măcin (publicat in vinul.ro)
Dând curs invitaţiei prietenilor de la Măcin, într-o frumoasă zi de mai împreună ca încă câţiva bloggeri de vin, am purces la drum. 
Am plecat dis-de-dimineaţă, drumul fiind lung şi anevoios, dar compania colegilor şi prietenilor, a făcut ca timpul să zboare parcă cu viteza luminii şi aproape fără să ne dăm seama ne-am trezit pe ponton la Brăila traversând braţul Macin (sau Dunărea Veche). Aici, parcă am ajuns în zona crepusculară, sau ţinutul uitat de timp, traversarea Dunării făcându-se printr-un loc ce părea de mult uitat, cu “bacurile” ce suportau încă cu stoicism trecerea celor “o sută de ani” peste ele. Dar în fine, dacă eşti puţin curajos poţi face “pasul cel mare” traversând pe malul opus, mai ales că durează doar câteva minute, ca să nu mai vorbim, că tocmai acest lucru face “sarea şi piperul” ţării noastre, care nu ne dă niciodată voie să ne plictisim
Ajunşi cu bine la Măcin, am vizitat mai întâi parte a viilor din zona Cerna în arealul dintre “Parcul Naţional Munţii Măcinului” şi “Rezervaţia Silvică Dealul Chervant”, unde societatea deţine aproximativ 150 hectare din totalul de 300 (restul de 150 hectare aflându-se pe dealul Carcaliu). Vii excelent întreţinute, cu soiuri plantate de la celebrul Aligote, Feteasca Albă şi Regală, Sauvignon Blanc, Muşcat Ottonel, Tămâioasa Românească, Riesling Italian, Chardonnay şi Viognier, până la soiurile roşii: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Shiraz, Feteasca Neagră şi Petit Verdot.
În crama, după un prim tur de recunoaştere, am zăbovit puţin mai mult în vinotecă, care aici poartă numele vestitului bandit Terente – “Regele balţilor”. Se pare că Terente s-a născut în această zonă, face parte din istoria locului şi de ce nu – mai bine să ne amintim de el la un pahar de vin (mai ales femeile – la bărbaţi numele însemnând frustrare), decât cu ajutorul institutului Mina Minovici, unde legenda spune că se mai păstrează încă, “o mare parte” din trupul său şi anume – bărbăţia!
Dar, uite că ne-am luat cu vorba şi am uitat ce-i mai important, adică descrierea vinurilor!
Trebuie mai întâi să recunosc că, gazdele noastre s-au întrecut pe sine, bucatele care ne-au fost servite au fost excepţionale, prezentarea vinurilor captivantă, iar asocierea una foarte potrivită. Nu o să vă vorbesc despre toate vinurile degustate, pentru simplul motiv că, nici măcar un singur iubitor de vin din această ţară şi nu numai, nu ar trebui să rateze o vizită măcar de o zi în această cramă. Trebuie să cunoaşteţi la faţa locului aceşti oameni minunaţi, să simţiţi pe viu cum vă transmit bucuria când vorbesc despre vinuri şi munca lor, plăcerea şi mulţumirea care li se întipăresc pe fată în momentul în care-şi dau seama că-i înţelegeţi şi apreciaţi măcar o fărâmă din ceea ce fac ei cu atâta dragoste pentru vie şi vin.
Acum vinurile:
Aligote – Curtea Regata 2013, alcool 12,5%, alb sec. Este vinul fără de care eu personal nu concep o masă cu peşte de pe litoralul românesc, Delta Dunării, ori aiurea. E deja o tradiţie să-l comand chiar înainte de a alege peştele, considerând că aromele lui florale, citrice, apoi cele de pere sau pepene galben contribuie excelent la savoarea şi plinătatea mesei, indiferent de tipul peştelui ales. Nu este de neglijat nici mineralitatea vinului ce te duce cu gândul la mirosul canalelor Deltei Dunării, al pământului şi al stufului unduit de vânt. Gustul vine cu note de mere verzi şi proaspete, citrice răcoroase şi continuă cu un post gust lung şi uşor tonic.
Trei Braţe – 2013, alcool 12,3%, alb demisec.
Asamblaj din trei soiuri: Feteasca Regală, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, care din punct de vedere simbolistic reprezintă cele trei braţe al Dunării.
Dacă aromele sunt pe palierul florilor de trandafir, fructelor coapte de genul caiselor, pepenelui galben, sau perelor, gustul vinului bine răcit, este incredibil de fresh şi răcoritor. Un vin echilibrat, aromat şi zglobiu, pentru care juri că a fost creată sintagma – “vin de vară”. Asta, poate şi din cauza alcoolului relativ scăzut (comparativ cu vinurile zilelor noastre care au alcoolul în jur de 14%), care-l fac uşor băubil şi de cursă lungă. O să-l încerc cu siguranţă, într-o noapte fierbinte de august, îmbrăcat sumar, sau poate nu, undeva prin Vama Veche cu persoana potrivită. Dacă cumva îmi “iese”, o să aflaţi imediat, dar bineînţeles după domnişoara în cauză!
Renatus Roşu – 2012, alcool 13,5%, roşu sec. Este un asamblaj format din: Cabernet Sauvignon, Merlot, Petit Verdo, Feteasca Neagră asociate de către producător cu cele patru elemente ale existenţei vieţii: soare, aer, apă şi pământ. Acest vin excelează prin arome de fructe vanilate, de la cele de pădure coapte, până la vişine şi cireşe amare, apoi ciocolată neagră, piper şi cuişoare. Toate laolaltă fac ca aceste arome să îmbrace forme elegante, rasate şi uşor feminine.
Gustul este unul echilibrat, catifelat, cu note de compot de vişine şi ciocolată. Un vin nu prea corpolent, dar elegant şi cursiv, fără tanini puternici, versatil şi plăcut de băut în orice condiţii, asociabil la o multitudine de meniuri gastronomice. Mai există un Renatus Alb, pe care însă, vă las plăcerea de al descoperi singuri.
Închei prin a vă spune, că dacă nu de la Bucureşti sau din altă parte a ţării, măcar vară de la Mamaia, între două cluburi, sau poate într-o zi mai puţin însorită, merită să daţi o fugă până la Alcovin Macin. Se ajunge uşor pe drumul de Tulcea, apoi spre Ciucurova, Horia, Greci, Macin. Iar acolo, cu un pahar de vin rece în mână, cu siguranţă o să mă pomeniţi!
Bogdan
Mai multe
Cimarosa versus Andora
Ce veselie! M-am colorat pe faţă cu tricolorul nostru (ca şi al lor) şi m-am dus să asist la un moment istoric: România a învins o altă echipă naţională la fotbal pe Arena Naţionala! Dacă nu-i prindeam pe desculţii ăştia din Andora, nu ştiu cu cine mai făceam golaveraj. Am vrut să rămân la ieşire să-i cer un autograf lui Tănase, dar am auzit că se scrie cu cratimă, iar eu sunt un om civilizat. Oameni fericiţi şi aflueală greoaie spre mașini. “Hai să bem ceva”!, îi spun amicului Luci, cu care am fost la meci. Turcii 3-0, olandezii 4-1, dar şi noi sărbătoream un eveniment, ce mama zmeilor?! Ajungem acasă în Chitila şi scot din răcitor un Chenin Blanc – Cimarosa 2011/ Africa de Sud. Screw-Cap, etichetă frumoasă, hai cu el in pahare. Culoare uşor chihlimbarie, strălucitor, curios.
Dăm cu nasu’n el şi… nimic de remarcat. Miros de vin dulceag, ceva citrice şi uşoare urme de oxid. Atacul… de niciun fel. Ușor dulceag, ceva pepene galben. Apoi simţi cât de plat şi sălciu poate să fie. Apos, dar îi simţi ceva alcool (12,5 %) pus lângă licoare. Greu de definit şi total dezechilibrat. Să mă ierte producătorii, îmbuteliatorii germani şi importatorul, dar nu trece de nivelul de “zeamă cu aromă de vin”. Insist să mai iau o gură şi încep să simt şi gustul de vin oxidat (deja ?!). Deşi preţul e foarte tentant (9,99 lei/sticla la Lidl), în zi de calificări avem următoarele rezultate: RaSto – Lidl = 0 – 10 ; România – Andora = 4 – 0. Deci, rămân cu minus 6 lei la golaveraj! Concluzie generală: dacă aveţi de renovat prin casă şi vă mişună lucrători prin preajmă pe la ora prânzului, orice Dorel ar fi încântat (poate) să bea acest vin rece cu bule de Borsec în el. Plecând de la preţul de cumpărare şi scăzând transportul, sticla, eticheta, capişon şi căpăcel, nici nu vreau să mă gândesc ce sirop de struguri mai rămâne de băut.
PS.1 Pentru amatorii de chenin blanc, la Carrefour şi în magazinele Halewood Simonsig (tot Africa de Sud), evident cu preţuri inaccesibile pentru Dorel.
PS.2 Mi-a șoptit cineva (hush – hush), că în curând Lidl va aduce și vinuri bune.
#Winelover. Episodul 3. Budapesta. Prima parte.
—Duminică am fost la Budapesta la o noua întâlnire a grupului de #winelover-i.
—Iniţiativa lui Luiz Alberto, dar şi a celor de la Taste Hungary (Carolyn şi Gabor Banfalvi). O seară de BYOB, desigur, unde fiecare a adus câte ceva din partea sa de lume, şi care, spre deosebire de alte dăti, toţi am avut timp suficient de prezentare a soiurilor, vinului, poveştii etc. 
Taste Hungary e amplasat într-un demisol din buricul oraşului şi reprezintă un fel de Tasting Room de-al nostru, dar cu specific exclusiv maghiar, de la mâncare şi până la soiurile de vin pe care le poţi degusta acolo sau cumpăra pentru acasă.
—Am ajuns suficient de devreme ca să pot pune la rece vinurile cu care venisem după un drum cu avionul până la Timişoara şi cu o maşină Global Connexion până la Budapesta. Dupa forma sticlelor am fost întrebat dacă sunt spumante pentru a fi răcite într-un loc separat. Le-am explicat că sunt vinuri liniştite, dar cam zgâlţâite de pe drum. Când le-am spus ca vin din România, de dupa cuptor a ieşit Gabo, salutându-mă în româneşte şi urându-mi bun venit, ea fiind cea care ne pregătea masa şi care (antreprenor fiind) face parte dintr-un proiect de promovare a zonei viticole Tokaj, pregătind tot felul de bunătăţuri ungureşti pentru vizitatorii cramelor.
—În scurt timp au tot sosit iubitorii de vin ce-şi atârnaseră de mână fiecare, câte una sau două sticle preferate. Din Slovacia, S.U.A., Austria, Italia, Germania, dar mai ales maghiari au pus la bătaie tot felul de vinuri, unde cele de Tokaj erau preponderente. Şi cum printre alte politeţuri mă tot conversam în româneşte cu Gabo (originară din Baia Mare), apare şi fac cunoştinţă cu Loszlo Balint, bucuros că poate să-şi mai amintească limba română, pe care n-a prea mai exersat-o din 1990, de când a părăsit oraşul de baştină, Tg. Mureş. Şi uite-aşa, minicomunitatea de limbă română începuse să devină din ce în ce mai vocală, alternând cu aprecieri despre vinuri în engleză şi ceva maghiară. Am beneficiat şi de prezenţa unui vinificator local care era aproape mangă, deoarece în week-end se desfăşurase un festival de vin şi omul (profi fiind) a încercat toate vinurile expozanţilor (pe motiv de schimb de experienţă).
—Pe motiv că există (în spatele legendei) o posibilă legatură ştiinţifică între Furmint şi Grasa de Cotnari, i-am servit cu Colocviu la Moscova (în 2 exemplare) şi le-am spus tot ce ştiam eu despre provenienţa soiului, mic istoric, stil de vinificare şi crama nouă de la Vlădoianu. În afara aprecierilor politicoase de rigoare, Luiz m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă pot veni cu acelaşi vin şi la Montreux (#DWCC) în noiembrie. I-am promis că mă gândesc, dar nu promit, pentru că mai sunt şi alte vinuri de prezentat.
—I-a plăcut aroma, aciditatea ridicată și ineditul soiului mai ales pentru un brazilian stabilit în America și care cutreieră Europa 80% din an.
—În tot timpul astă, prin fața noastră s-au perindat platouri cu brânzeturi de 6 feluri, salate de vinete, 
dovlecei și mai ales mezeluri în 3 genuri diferite: spicy, iuți și picante. Toate aveau să ne pregătească pentru salba de vinuri roșii.
—Până atunci, însă, Loți Balint a intervenit cu un spumant din furmint, dar mai ales cu un vin tot din producție proprie – 2010, 2011 și 2012, furmintul din urmă fiind foarte tare pe placul meu. Felicitări!
—Partea a 2-a o aflați maîne.
—Cu bine,
—RaSto
Ostoiți la Ostrovit
—A doua parte a excursiei enologice din week-end-ul trecut a continuat vizita la Ostrov.
—Plecați sâmbătă la 10.oo de la Eduardo Miroglio Winery, am mers de-a lungul zonelor viticole ale Bulgariei (pe lânga Sliven, Yambol și Sungurlare), am trecut munții și am ajuns peste „gard” de Silistra, la Ostrovit (Domeniile Ostrov). 
—Aici, ne aştepta omul bun la toate, Andrei. Ghid turistic, istoric, administrator, şef de tavernă, dar cel mai simplu spus – omul de încredere, mereu amabil şi zâmbitor. Ne-a poftit la masă, pentru că aveam urechile lungite de foame dupa cei 320 de km, mai lungi decât toţi măgarii întâlniţi pe drumurile bulgăreşti.
—După pupături de grup cu Oana B., gazda noastă grijulie, ne-am aşezat la masa unde ne aştepta o ciorbă de peşte, 
din care răsărea un cap mare de crăpoiacă în fiecare farfurie. Nu mă omor eu cu astfel de delicatesuri, dar comesenii mârâiau admirativ, ceea ce înțelesesem că e de bine. Eu am dat atacul la plachia de crap, care asezonată cu mamaliga aburindă şi vinul din pahar, am produs un morman de oase în farfurie. Mă uit mai atent la vin şi ce să văd? 
Noutate maximă pentru mine: Chardonnay 2013 NAIADA. Cu o etichetă bleu-albăstruie reprezentând o sirenă în valuri. Surpriză mare, iar curiozitatea și toată atenția s-a mutat spre vin, astfel încât am devenit hipoacuzic preț de jumătate de sticlă. Aromă plăcută, cu tipicitate, iz de caise și tușă de citrice. Uitasem de plachia picantă și-mi ațintisem ochii în micul basorelief al lui Dionis – prezent peste tot în tavernă, căutând cele mai potrivite cuvinte pentru a reda notele de degustare. Fiind nebaricat (cum îmi place mie), simți gustul vioi și proaspăt ce devine mai pregnant spre grapefruit, puțin ierbos, cu tonuri de ușoară onctuozitate, dar caracteristica generală fiind de vin prietenos, agreabil și cu un post gust destul de lung. Aproape de 7 papioane, iar chardonnay-ul Naiada va face parte din gama nouă de horeca a celor de la Ostrovit și urmează a fi lansată în scurt timp.
—Am dat gata și plăcinta cu caise și ne-am îmbarcat în neobositul Opel Vivaro cei 8 adulți vizitatori și omniprezentul Andrei. Am vizitat crama de la Lipnița, viile, livezile de fructe (de unde n-am plecat fără câteva lădițe de piersici și caise), am dat ocol lacurilor Bugeac și Esechioi, ne-am închinat din mers la Mănăstirea Dervent și-am poposit câteva minute la noile vile în construcție de lângă vie. Ne-am așezat pe canapeaua semirotundă de piatră, privind în zare Dunărea, 
șlepurile și blocurile scorojite din Silistra. Aici am făcut cunoștință cu noile planuri ale Oanei: despre vinuri, enoturism, despre livezile de fructe, investiții și finalitatea lor. Am admirat locurile, toate încărcate de istorie străveche și munca plină de ambiție.
—Spre seară, după ce-am lăsat bagajele la hotelul Dionis (lângă Lipnița), ne-am „scoborât” spre tavernă, unde ni s-a pregătit un mic festin pescăresc, dar și o repriză prelungită de karaoke. Aici, amicii nostri Monica și Bogdan C. au insistat pe un cabernet reserve 2011, eu fiind atent mai mult la ce și cum cânta un nene (ce nu era din grupul nostru) cu fizic robust și bărbuța tunsă scurt, la finalul primelor 3 melodii, eu exclamând în șoaptă către amicul Dan B.: aduce a voce bisericească!.. și întreaga masă a izbucnit în râs, eu fiind singurul care nu știam că e preot. M-am scuzat politicos motivând că sunt la a doua sticlă de chardonnay, dar am fost felicitat pentru finețea urechii muzicale.
—Nu cunosc detalii despre cum s-a încheiat seara (!!), dar a doua zi, Andrei ne-a luat de proaspeți, dând cu noi o tură prin muzeul local și apoi o vizită ceva mai prelungită în 
crama mică și laboratorul cramei. Aici am avut o nouă surpriză, pentru că gama Naiada continua cu o fetească neagră, dar și cu o crâmpoșie plăcută. N-am să insist cu ea, lăsându-vă pe voi să o descoperiți cât de curând.
—Ziua ar fi fost perfectă, dacă cei duși la pescuit, Bogdan, copiii, Dan și Bibicu ar fi luat pe lângă undițe și momeli, ceva gută, plute și cârlige. Eu eram pregătit să-i întâmpin cu multe sticle de vin, cutii și bidoane pentru un prânz pescăresc. Eh,.. n-a fost să fie, pentru că nici aici, la Ostrov, peștii nu se lasă prinși wireless.
—Am amânat petrecerea pescărească pentru data viitoare, luându-ne rămas bun de la un loc de poveste, oameni primitori și vinuri din ce în ce mai bune.
—Cele două zile de excursie enologică se încheie cam apoteotic: în loc de prânz bio pescăresc cu pește prins de amatori, am luat bacul peste Dunăre și lepădându-mă (pentru scurt timp) de pește și vin, m-am clătit cu 3 mici și o bere neagră Ursus pe o terasă la Chiciu. Deh, se poate întâmpla oricui pe căldură.
—Cu bine,
—RaSto
helpful photo by Dan Barabaș
.
.
Comentarii recente