La sud de Dunăre. Jurnal de vacanţă. Episodul 2

Scris la 4 iulie 2013 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Vă scriam cu ceva zile în urmă de vizita la crama Edoardo Miroglio din Bulgaria, de săptămâna trecută. Azi continui povestea cu câteva date și ceva vinuri degustate.
….Și vizitând crama în sensul procesului de producție, de la descărcarea strugurilor până la îmbuteliere și așezarea în box-uri pe paleți, am putut sa-mi fac o părere mai clară despre cum să investești cu folos 22 milioane de euro, din care doar 4 milioane din fonduri europene. Parcurgând măruntaiele cramei construită în formă de melc și ascultând toate spusele lui Lubomir, am văzut vinuri noi sau cel puțin, pe care nu le încercasem. La finalul liniei de împachetare a cutiilor pentru vin, am trecut printr-un culoar cu distincțiile și premiile obținute în scurta viață a cramei.
….Am ajuns la sala de degustare, cu o scurtă listă de vinuri ce urma să le încercăm.
Soli Rose 2012. Melanjul include melnik (50%), pinot noir și cabernet sauvignon. Mai întâi te surprinde eticheta, care reprezintă o stilizare a arhitecturii cramei, în formă de melc. Ce zice vinul? Culoarea e de sirop intens de căpşună. Nasul de fructe roșii de padure, nu e intens, fără arome elaborate. Gust: atac ușor acidulat, cu ceva citrice și căpșune necoapte și acrișoare, un gust cu care nu sunt obișnuit (poate din cauza melnik-ului), un pic apos, dar echilibrat bine în alcool (12,5%). Știind Soli White, care mi-a plăcut ,parcă mă așteptam la mai mult. 6 ppn-e, dar agreabil cu brânzeturi, mezeluri ușoare și legume, cu fructe de mare și chiar cu o carne slabă la grătar.
….Al doilea vin, a fost un sauvignon, pe care Lubomir nu s-a îndârjit să-l prezinte, dar nu știu ce m-a făcut să insist. SB SaintIlia. După ce-mi explică omul cum e cu Valea Traciei și tradiția locală, dar mai ales după primul pahar, mă prind că e vorba de Sf. Ilie. Bingo! Vinul e făcut în stilul lumii noi, cu drojdii de-alea..știți voi, aromate, ceva tipicitate, aciditate scăzută, dar cu un gust bun de fructe tropicale, multe citrice și ceva piersici. Stă binișor cu echilibrarea alcoolului și are un postgust mediu, per total un vin bun, prietenos și de cursă lungă. Deși eticheta, cu trandafirul galben îmi amintea mai mult de Mărgelatu, e un entry level de retail ce pleacă din cramă cu aproape 7 leva şi face fix 6,5 ppn-e. Vinul se exportă în SUA sub numele de Bulgariana (16ooo sticle) , câteva mii de sticle în Brazilia, ceva în Belgia, și uite-așa mai au doar câteva pentru retailul bulgăresc. Din cauza exportului la distanțe mari, au hotărât să-i pună screw-cap. Sant’Ilia chardonnay l-am văzut la BIB, dar nu am cerut detalii.
….La finalul degustării m-am jucat cu un muscat EM (care e pe terminate), pe placul lui Cristi și a căror note de degustare le are în detaliu Razvan Avram, un blanc de noir și la insistența lui Lubo, un cabernet franc EM.
….Am plecat de la cramă cumpărând un box de Sant’Ilia sb, pen’că în România tot nu-l vedem la față. L-am luat pentru vremuri călduroase, pe terasă cu prietenii. N-am putut să nu ne luăm la revedere de la jucăuşa căţeluşă Era, de care Alexică nu voia să se mai despartă și recomand oricăruia are drum prin zonă, să poposească măcar o zi la Elenovo, să viziteze și crama.
….Periplul vinurilor bulgăreşti continuă. Dovijdene!
….RaSto

Comenteaza

Înger, îngeraşul meu!

Scris la 3 iulie 2013 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….Din înaltul cerului, din ungherele îndepărtate ale universului, de pe pajiştile înverzite și veşnic înflorite ale locului pe care noi oamenii îl numim Rai, într-o seară, a coborât pe o rază de lună un înger. Mic dar voinic, a rămas bineînţeles agăţat cu penele-n gard şi striga cât îl țineau plămânii: deschideți poarta… îngerului! Am deschis repede că mă auzeau vecinii și l-am întrebat pe cine caută. Pe voi ăștia de la vin2.ro zice, că de la un timp, tot Raiul nu face altceva decât să stea cu nasul în bloggul vostru, de zici că Necuratul le-a luat mințile. Așa că, m-au trimis de sus pentru a testa pe pielea mea, că doar nu o să așteptam încă 100 de ani până ajungeți voi acolo! Acum, că tot ți-am zis scopul şi durata vizitei, omeneşte-mă cu ceva bucate rumenite, apoi un vin din cele de le lauzi pe blogg, ca să consemnăm realitatea!
….Ce să-i faci de mâncare unui înger? Dar de băut, ce să-i oferi? Mă gândesc puțin apoi îi spun: îți pregătesc un pui la ceaun, nu de alta, dar are penele pe spate ca şi tine, iar de băut… un Basilescu Feteasca Neagră 2009, că poate-ți recunoști neamurile în poza de pe etichetă! Priveşte sticla şi după ce a rămas câteva secunde precum un “burro” la poarta Raiului, era să facă apoplexie de aşa furie. A început să siluiască vorbele ca ultimul birjar și să fâlfâie din aripi scuipând aghiazmă, de s-a-ntunecat tot universul. Cum am avut îndrăzneala zice, să-l asemuiesc cu îngerul țambalagiu legat de gât cu două papioane, de pe etichetă aceea căcănie? Încerc să-i zic de simboluri, de micul Paris, dar nimic! Bea tu simboluri, îmi zice!
….Aplanăm conflictul și îl conving să încerce puiul fraged, bine rumenit, alături de Feteasca Neagră. Duce paharul la nas, apoi la gură în genul “profi” și bineînţeles că rămâne mut de uimire și admirație.
….Aşa da… zice! Atacul plăcut cu aromele de fructe negre, gem de prune, ciocolată, mă înalță la cer! Condimentele din planul secund, cu iz fin de vanilie ce-i îmbogățesc vinului complexitatea, dar totodată îi lasă tipicitatea soiului să se exprime, mă uluiesc și simt cum îmi cresc penele de fericire!
….Gustul care vine cu magiun de prune, atât de echilibrat de nu lasă alcoolul de 14,4% să se simtă deloc, e absolut fascinant. Aciditatea excelentă, taninurile atât de plăcute, corpul mediu și finalul lung cu note de cireșe amare și ciocolată, îţi mângâie sufletul, făcându-l să plutească până departe, la marginea meandrelor…
….În rest ce să vă spun: a mâncat puiul cu o poftă nebună şi a băut pahar după pahar, până târziu, aproape de ivirea zorilor. La decolare mi-a pupat mâna, apoi faţa până mi-a lăsat dâre şi s-a jurat ca așa ospăţ şi vinuri bune nu s-au mai pomenit nici măcar în înaltul cerului. Zice că a înţeles iubirea noastră şi ne va da un mare like pe facebook!
….Apoi, s-a înălțat la cer zburând agale printre stele, cu tolba plină de Feteasca Neagră şi dus a fost!
Umblă vorba pe acolo sus, că de la un timp încoace, cât e ziua de lungă, un înger mic, dar voinic, cu sticla în mâna şi vocea în schimbare, aleargă găinile prin curtea Raiului! Voi ce ziceți, că mie îmi vine cam greu să cred?!
….Bogdan

Comenteaza

La sud de Dunăre. Jurnal de vacanţă. Episodul 1

Scris la 30 iunie 2013 in Povesti despre vin | Un comentariu

….Mi-am luat vacanţă. Cu Alexică şi văr’miu Cristi. 4 zile în Bulgaria. O zi de documentare şi 3 pentru fixarea bronzului. Invitat de Mihail Mihov de la Vinibuoni România, am parcurs cei 290 de km că să ajung la Crama Edoardo Miroglio de lângă Elenovo. Îmi propusesem demult să fac vizita asta, dar de abia acum mi se aliniaseră astrele, aşa că miercuri, la ora 16.oo eram în poarta cramei. Ne aştepta simpaticul Lubomir – om bun la toate: ghid, povestitor, somelier, ospătar, recepţioner etc.
….Ne-am cazat într-o bijuterie de apartament al ultimului nivel al frumosului hotel construit în moțul cramei. Despre eleganţa şi interesanta lucrare a arhitectului italian ce a construit şi vila lui Pavarotti, las pozele sa vorbească.  Că apartamentele de pe terasă hotelului aveau jacuzzi și sauna lângă cabină se duș, nu mai zic nimic. Despre piscina imensă dotată cu bar din spatele hotelului, nu mai insist. Dar ca să vă faceţi o idee minimală, trebuie să vă spun că nivelul investiţiei, arhitectura şi nivelul de lux şi eleganţa e ceva (binişor) peste ce-am văzut la Dobrușa în Drăgășani.
….Dar să nu ne pierdem cu amănuntele și să o luăm cu începutul. Edoardo Miroglio este unul din cei 10 cei mai potenți-financiar oameni din Italia. Că are deja, o mare investiție viticolă în Piemonte – Tenuta Carretta, ştiaţi. Și pentru că omului îi prisoseau banii, în 1998 a început căutările unor terenuri cu proprietăți și caracteristici prielnice vinului de calitate în Bulgaria. Împreună cu enologul Marco Monchiero, au hotărât ca în zona localității Elenovo din regiunea Nova Zagora, merită să cumpere terenuri pentru plantarea viţei de vie. În anul 2000 s-au apucat de lucru şi astăzi deţin 1500 de hectare, iar pe lângă ceva floarea soarelui şi grâu, deţin 250 de ha cu viţă. Pe lângă soiurile internaţionale de chardonnay, sauvignon blanc, traminer, muscat, pinot noir, merlot, cabernet sauvignon și franc, plus ceva syrah (vin ce va fi lansat în 2013), au prins rădăcini și soiurile locale reprezentate de mavrud, melnik, bucket și rubin (o împerechere mai nouă, pe care o vor ca lansare de vin surpriză).
….Zona e interesantă, așezată între două lacuri, cu ceva diferență de nivel, dar mai ales cu o mare diferență de temperatură între zi și noapte, permanent scăldată de vânt. Solul e caracterizat de structura de calcar și argilă, ceea ce se vede din șosea alternanța de piatră alba și rocă roşiatică.
….Lucrurile au fost luate în serios, atât de italieni, cât și de bulgarari, primul vin fiind gata de îmbuteliere în 2004 (pinot noir), permanent în cramă lucrând 25 de persoane, iar în timpul culesului, ceva mai mult de 50. Omul de bază în vinificare fiind o femeie: Desisuava Baicheva- enologul cramei, în permanentă legătura cu consultantul Marco Monchiero şi inginerul viticol Alberto Larossa. Chiar am avut bucuria să-i văd la lucru, testând câteva probe și cărora le-am dat cadou spre studiu două vinuri românești: o tămâioasă seacă de la Casa de Vinuri Cotnari și un Rene Faure de la Crama Averești. Mi-au promis că-mi scriu și că-mi vor spune dacă a fost pe gustul lor, eu explicându-le cam de pe unde sunt vinurile ce soiuri sunt și m-am amuzat la maxim cu pronunția zghiharei cu accent italian.
….Vă mai rețin doar cu întâlnirea cu un bun amic de 2011, îmbrăcat în țoale de 2012: sauvignon blanc EM. E prietenul meu de anul trecut, ajuns la maturitate, în sensul că am mai scris de varianta de anul trecut. Nu insist asupra notelor de degustare acompaniate de un păstrăv învelit într-o vânătă la grătar, cu puțin blue chees și-un pic de sos roșu picant (pomodoro cu ușoară tușa de usturoi), preparatul fiind pregătit de tatăl lui Lubomir, un desăvârșit bucătar ce a lucrat mulți ani prin Italia. L-am găsit pe prietenul sauvignon ceva mai elaborat, făcut în stil bordolez, serios, cu o puternică aciditate, bine echilibrat în alcool (13%) și cu structură bună. Rămâne acelaşi vin sincer, cu toate calitățile sale la vedere. Am servit și nelipsita salată bulgăreasca, dar trebuie să spun că înainte de culcare m-am giugiulit cu sauvignonul preț de două pahare, promițându-i 7 papioane.
….Și pentru că degustarea din cadrul vizitei cramei, nu s-a rezumat doar la acest vin, promit să revin și cu celelalte vinuri care mi-au plăcut.
….Țineți aproape. Dovijdene!
….RaSto

Comenteaza

Delta, vinul şi rechinul

Scris la 27 iunie 2013 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

….Săptămâna trecută la invitaţia unui bun prieten am dat o fugă până în Delta Dunării. Ce să vă spun: cea mai grozavă idee pe care putea să o aibă!
….Dunărea era crescută, toată România speriată de inundaţii, aşa că am fost doar noi, peştii şi păsările cerului. Am cutreierat canalele pustii, lacurile pline de păsări şi nuferi, locuri ce de mult nu au mai văzut picior de turist sau localnic din pricina adâncimii apei. Tot să stai relaxat în mijlocul acestui peisaj primordial, bucurându-te de fiecare pasăre măiastră care te înconjoară, de unduirea sălciilor seculare, la fiecare adiere a vântului după-amiezii. Să admiri nuferii în toată splendoarea lor, să te desprinzi de gândurile şi problemele zilnice, oprind timpul în loc şi devenind parte a acestui univers magnific de care nu te poţi satura vreodată.
….A fost un vis!
….Apoi, într-una dintre seri, peştele pe care-l vedeţi în poza alăturată a ajuns în cuptor alături de legume. Dulceaţă acestora coapte, împreună cu textură cărnii acestui crap a transformat cina într-un adevărat festin. Îţi lingeai degetele de plăcere şi nu îţi venea să renunţi indiferent cât de satul erai.
….L-am asociat cu diverse vinuri şi vă jur că toate combinaţiile ni s-au părut perfecte. Atât cele albe, cât şi roşii. După mine s-a remarcat Bordeaux Blanc Chateau La Verriere 2012, un vin puţin cam aromat după gustul meu, dar fresh, echilibrat şi foarte băubil. Îl avantajează şi preţul, putând fi găsit la 45 ron la Ethic Wine, un preţ meritat, pentru calitatea pe care o are acest vin.
….Apoi a venit noaptea… Crapul parcă voia să se răzbune. Am văzut cu ochii mei prieteni, cum se transformă în rechin şi îi creştea înotătoarea de pe spate. Apoi, colţii iau ieşit din gură, şi a încercat să muşte. M-am ferit, am făcut o fandare, dar nu am putut evita împunsătura cu nasul lui ascuţit. M-a impus o dată, de două ori şi poc, l-am lovit cu palma peste bot. În acelaşi moment cu pumnii strânşi gata de luptă, am sărit din pat şi ce să vezi… Nu era decât un biet ţânţar pe care l-am dovedit! Am răsuflat uşurat!
O zi minunată vă doresc!

Bogdan

Delta Dunarii

Comenteaza