Schi la Bansko ( aparut in vinul.ro)
Mulţi oameni asociază schiatul cu sexul. Mie mi se pare o mare prostie, doar şi pentru faptul că obişnuiesc să schiez cinci, şase ore pe zi. Care dintre dumneavoastră domnilor, vă puteţi lăuda cu aşa performanţă, întreb? În materie de sex, bineînţeles…
Dar, lăsând gluma deoparte, senzaţiile pe care schiul ţi le oferă sunt unice. Ce poate fi mai plăcut decât alunecarea pe schiuri într-un peisaj de vis, când ai muntele întreg la picioare şi parcă simţi cum domini întregul univers. Ce îţi poate încânta ochiul mai mult decât tabloul brazilor gâfâind sub mormane de zăpadă, a fulgilor de nea jucăuşi din jurul tău, pe care-i atingi ştrengăreşte cu vârful nasului? Unde în altă parte, în afară muntelui ai ocazia să vezi versatilitatea naturii înconjurătoare, când la două minute după un soare arzător treci în viteza schiurilor prin mijlocul norului morocănos, gri şi opac, pentru ca după încă un minut, să ajungi la baza pârtiei pe acelaşi soare, care parcă te dezmiardă cu razele sale? Asta ca să nu mai vorbim despre orele prânzului, când nu există plăcere mai mare decât odihna lângă şemineul vreunei cârciumioare, sau direct pe un şezlong la soare cu un pahar de spumant fresh şi revigorant în mână şi cu rememorarea alunecării pe pârtie de la primele ore ale dimineţii în minte şi în gând…
Cum spuneam schiatul îţi oferă senzaţii de neuitat în mijlocul naturii, şi te poartă în locuri care, altfel ţi s-ar părea practic de neatins.
Dar, de ce Bansko?
Pentru că, din punctul meu de vedere şi cred că al tuturor iubitorilor de schi din sudul României este cea mai accesibilă destinaţie pentru mersul cu maşina. Din Bucureşti ajungi în aproximativ şapte ore (sunt 550 km.), unde mai pui că motorina, benzina la prietenii noştrii bulgari este mult mai ieftina.
Pentru că, domeniul schiabil de 74 km., este foarte bine întreţinut, pentru că, numărul rusoaicelor frumoase, sau a englezoaicelor bete de prin pub-uri, este identic cu cel din oricare staţiune austriacă, sau franceză. Şi nu în ultimul rând, pentru că preţurile sunt undeva la jumătate faţă de cele din România, ori Europa de Vest.
Asta, ca să nu mai vorbim despre „Mehane” – restaurantele tradiţionale bulgăreşti, pe care le întâlneşti la tot pasul şi te cuceresc încă de la intrare, cu batalul sau purceluşul care se învârt încet în proţapul pus pe jar. Sau, vinurile care niciodată nu seamănă de la o mehana la alta, deoarece nicăieri în lume nu există proprietari mai lăudăroşi în privinţa cunoştinţele lor în materie de vin, a unicităţii licorilor pe care le poţi servi în locaţia respectivă, ori a celor personalizate sau cupajate special pentru cârciumioara lor.
Iar, pentru a întării acesta idee şi a vă stârni curiozitatea, o să vă vorbesc acum, despre un vin pe care l-am întâlnit într-o mehana înghesuită într-un colţ umbrit de stradă, unde am mâncat un batal de ţi se topea în gură şi am băut un vin care a curs în valuri:
Nimbus – 2009, Pinot Noir, Castra Rubra
Încep prin a vă spune, că acest Pinot Noir a fost creat sub atentă îndrumare a domnului Michel Rolland, un adevărat guru mondial al epocii moderne a vinului.
Culoarea lui este rubinie, ceva mai opacă decât te-ai aştepta de la un pinot noir, şi cu o margine uşor cărămizie.
Aromele primare sunt de vişine, sau mai bine zis prăjitura cu vişine, apoi urmează piperul, iar pe final apar tuşele sanguine, tabac şi piele.
Gustul este deosebit de echilibrat, cu toate că are alcoolul de 14% şi aciditatea destul de jos. Taninurile sunt foarte moi şi catifelate, iar în gura îţi rămâne un gust de vişine din vişinata, care din păcate este şi puţin gemos. Postgustul mediu plăcut si fructat face din acest vin unul băubil, şi foarte cursiv. A mers aproape perfect alături de berbecul gras şi bucălat învârtit la proţap, până aproape de orele dimineţii, dar cu măsură, pentru că a doua zi dimineaţă să o putem lua de la capăt, atât cu schiatul, cât şi cu distracţia.
P.S. Sfat: dacă sunteţi cumva la masă cu rusoaice, nu va chinuiti cu vinul că nu merită, încercaţi numai cu votcă!
Bogdan
Mai multe2 la pahar. Azi, cu Daniel Wendorf
—Dacă ești pasionat de bucătărie, nu e suficient să ai o colecție de rețete, să te cuplezi pe toate grupurile gastronomice de pe Facebook punând zeci de poze cu mâncare și să le-arăți 
amicilor câte crestături noi ai la mână din cauza noilor cuțite ceramice luate la ofertă. Așa că împreună cu colega mea erismatică Amelia, am decis să ne înscriem la cursurile Société Gourmet din noiembrie anul trecut, ca să vedem cum se prepară în mod profi mușchiul de vită sub formă de carpaccio cu înghețată de usturoi negru, tartar marinat cu ardei Kapia și beef Rossini.
—Afost prima dată când am intrat într-o bucătărie adevarat profesonială, foarte modernă și unde l-am întâlnit pe Chef Daniel Wendorf. Sar peste toate etapele pregătirii împreună a tuturor felurilor din carne de vită și i-am cerut să ne întâlnim cândva și să povestim un pic despre bucătăreală la un pahar de vin.
—Și ne-am întâlnit de curând în “biroul său”, unde nu sfârâia nimic pe aragaz și nu se auzeau teluri, cuțite, crătiți, mixere sau alte unelte. Am deschis o sticlă de Fetească 
neagră 2012 de la Casa de Vinuri Cotnari, descoperind (fără să fi știut) că e soiul său preferat de vin roșu de pe la noi. Dar am mai aflat că Daniel e din Hamburg, că a făcut multă școală și ucenicie în mai multe restaurante din Germania, iar 2008 l-a găsit lucrând într-un restaurant din București (La Mandragora). În 2009 a pus bazele unei școli de cooking și evenimente gastro pentru adulți și pentru copii. Daniel conduce cu mare șarm și umor ședințe de team buiding dezvaluind multe din dedesubturile bucătăriei moderne, folosind într-un mod riguros și foarte eficient tot felul de ingredient de care, uneori, nici nu ai auzit.
—Nescăpând nimic din cele spuse de Daniel, mai aruncam un ochi și la feteasca din pahare și amândurora ne-a plăcut aroma tipică de prună uscată acompaniată de mirosul de fructe roșii de pădure și lemnul reținut. Vorbind puțin despre vin, mi-am adus aminte de beef-ul Rossini, mărturisindu-i că l-am încercat și acasă, ieșindu-mi destul de bine. Daniel a continuat cu descrierea vinului, fiind un bun cunoscător, completând că aparent e strong, dar la scurt timp devenind plăcut, neagresiv (not heavy), destul de rotund pentru că alcoolul (13,5%), taninii și aciditatea erau în armonie și la locul lor.
—Ar fi un vin care se poate bea și fără mâncare, ceea ce pe Daniel
nu-l bucură foarte tare, fiind un vin light, de aceea ar putea fi un vin potrivit perioadei de primăvară când se deschide sezonul de grătare la români. Atenție, carne slabă pentru acest vin – recomandarea sa.
—Ei, dar până să aflu întregul concept și toată paleta ofertei Société Gourmet, concluzionăm asupra postgustului mediu și că în scala mea l-am putra poziționa la +6,5 papioane.
—Urmează Paștele, iar pentru Daniel vin zile grele, pe care le va petece într-un sat transilvan – Cincșor, el fiind amator de secrete culinare tradiționale din Ardeal, petrecând mai multe veri la Viscri și în împrejurimi alături de pasionați gourmet, acolo unde gazdele îi pot oferi o bucătărie spațioasă pentru grupurile sale.
—M-am despărțit de Chef Daniel Wendorf nu înainte de a pune la punct un mic proiect comun care îl vom anunța mai repede decât credeți.
Până atunci… Guten appetit!
—RaSto
Întâlnire #winelover la Bucureşti
—
Știati că Sfântul Trifon este pomenit în data de 14 februarie?… Mă gândeam eu că nu.
—Ei bine, să știți de-acum că Sfâtul Mucenic Trifon este preacinstitul păzitor de insecte dăunatoare al viilor și livezilor și de alte calamități naturale, că e alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor. Se mai crede că vindecă nebunia. Oricum, nebunia din ziua Sfântului Valentin nu o va vindeca prea ușor, dar uite că m-am luat cu cele creștinești și nu asta era intenția mea.
—În urmă cu aproape trei ani, la Sofia, la Balkans International Wine Competiton, mai mulți participanți ai juriului au prins ideea lui Luiz Alberto 
de a crea o mare comunitate a iubitorilor de vin prin intermediul internetului. S-au propus obiective, s-a creat un bord și un plan de activități. Iar Facebook-ul a devenit un suport principal. Acum, comunitatea virtuală numără mai mult de 18400 de membri, iar nucleul său foarte activ adună peste 300 de oameni care se întâlnesc în diferite orașe ale globului testând vinuri din toată lumea, descoperind soiuri uitate, organizând excursii la crame și masterclass-uri, bucurându-se de plăcerea savurării vinului bun precum copii care văd prima dată LEGO.
—Dar cum s-au gândit să se autodefinească și ce rol își asumă?
—Suntem oameni din întreaga lume care împărtășim pasiunea pentru vin, folosind instrumentele social media pentru a facilita o mai mare comunicare, educare, precum și pentru a promova sub toate aspectele industria vinului, de la vie până la pahar.
—Comunitatea noastră are rolul de a promova dragostea pentru vin prin mass-media digitală, evenimente sociale și educaționale, precum și prin intermediul schimbului de informații, prin asocierile culinare, note de degustare, postări pe blog și articole în presă și web.
Dar “notele” lor de degustare sunt cele mai originale și n-au nevoie de traducere:
#winelover tasting notes:
Vintage – 2012
Variety – everybody who loves wine
Body – a strong, connected community that expresses itself through open minded social media and “real life” conversations and events
Color – red, white, rosé… all races, faiths, and nationalities
Terroir – soil rich in wine knowledge and story sharing, with roots around the globe
Nose – powerful sense of open social interaction, spreading wine love and interest
Mouth – English is our language. In an effort to be a truly open community, involving as many people as possible, this is the language our community uses for all postings
Style – soft and generous. Interesting conversations among fellow #winelovers, so please share your experiences. However, please be aware this is not a forum for spam or posting “link only” articles.
—Și tot în urmă cu trei ani, au inițiat sistemul BYOB (bring your own bottle – adu-ți sticla ta) astfel încât la întâlnirile #winelover să poți împărtăși vinul care-ți place sau un soi anume din țara ta.
Din experiența mea de până acum, aceste întâlniri aduc un bagaj enorm de informații, pentru că de la fiecare ai posibilitatea să testezi vinuri noi și să afli de la sursă despre soiuri, stil de vinificare, producători, crame, istoric și zone geografice din anumite țări sau regiuni, iar toate astea, pentru un pasionat de vinuri, reprezintă imens.
—În 2015 prima întâlnire a comunităţii #winelover se va organiza, simultan, în două orașe din Europa: la Lisabona și la București. Fiind pentru prima dată gazda unei astfel de întâlniri, Bucureștiul va apărea în premieră pe harta întâlnirilor internaționale, iar organizatorii vor pune la dispoziție un program prin care oaspeții străini vor face o vizită scurtă a orașului, o excursie la două crame din Dealu Mare, vor face cunoștință cu vinurile altor 6 producători din România într-un tur a 4 winebar-uri din București și desigur seara de BYOB. 
—Acum, că știi cine suntem, îți lansez invitația comunitaţii #winelover: Come one, come all, to share your food pairings, tasting notes, blog post and web articles. Invite your friends, family, neighbors and workmates. And make sure you attend a #winelover hangout when one happens near to you. It’s an amazing experience that may change your #life!. Sau, mai pe româneşte, veniţi pe 14 februarie, începând cu ora 18.3o, la Madame Pogany!
—RaSto
Digital Wine Communication Convention 2014. Montreux
—
Cea de a 7a Convenție a Comunicatorilor de Vin în sistem Digital (#DWCC) a depășit noi recorduri. Numărul participanților a fost de 315 persoane din 37 de țări. Ryan Opaz, Robert McIntosh și Gabriella Reynes împreună cu echipa de tineri adusă din Porto au avut de trecut din nou un test asupra capacității logistice și de organizare, după ce cu un an în urmă (la Logrono) fusese un alt record.
—Și de data aceasta, din România am fost alături de Mihai Oprea încercând să acoperim cât mai multe sesiuni, împărțindu-ne. Am să trec peste prezentări, degustări și master class-uri de vinuri italiene, libaneze și elvețiene, sârbești și intru direct în temele cele mai „calde” legate de scrisul despre vin, 
chiar dacă printre cei 315 participanți erau și importatori, oameni de marketing și winemakeri.
Așa că voi transmite mesajul speakerilor, fără o interpretare proprie, fiind mai important să aflați unde a ajus nivelul discuțiilor și concluziile pe baza studiilor și a experințelor lor din ultimii 7 ani, chiar dacă pe moment, în sală, îmi veneau în minte zeci de exemple de pe la noi.
—Wine Blogging: Go Pro Or Go Home. Aici s-au spus lucruri clare, dure, fără cea mai mică ocolire, pentru că explozia comentatorilor de vin care au la îndemână o pagină de internet a căpătat accente hilare și periculoase. Chiar dacă sunt autodeclarați împătimiți ai vinului, cei mai mulți sunt vănători de free samples, scriind adesea lucruri anoste și înșirând date tehnice și geografice pe post de informație utilă (hectare, istoric, soiuri și poze cu frunze și etichete), fără a stărni niciun interes. 
Fără a înțelege sitemul de producere și modul cum se vinde vinul, nu ai cum să te identifici cu industria, nefiind de specialitate.
—Evelyn Resnick a analizat timp de 3 ani 56 de winebloggeri din mai multe țări. Cifrele sunt destul de interesante: 20% din ei provin din S.U.A. și M.B, fiind și cei mai citiți. 70% din bloggurile din China au un caracter educativ, iar autorii lor provin din industrie (somelieri, jurnaliști, importatori, vânzători). În Rusia cele mai multe blogguri aparțin consumatorilor de vinuri, iar cele din China și Rusia nu sunt monetizate.
Declararea pasiunea pentru vin așternută în pagini de internet, fără a urmări un program, reguli de etică, postări programate (nu doar când ai chef) și mai ales fără o minimă cunoaștere a domeniului, nu poate asigura un succes și o recunoaștere în industria de vin. Postările neinteresante (pe care le poți citi din primele 4 rânduri) scrise cu patos doar în spirit critic, ar trebui să le inducă cititorilor întrebarea: cine ești tu pentru a fi băgat în seamă?
—R.O.I. (Return Of Investment) și Monetise the PR in Blogging. Louise Hurren a atins un punct de mare impact pentru 
producătorii de vin, lucrând mult ani cu aceștia. Prezentarea ei a fost despre relația producător – consultant PR – comunicator (incluzând bloggerii de vin) și cum ar putea să ajungă la relația win-win. În 2007 bloggerii erau adevărați paria ai industriei și adesea politicos refuzați în vizitele organizate de producători la crame, cu indicația clară no bloggers, please! Prin 2010 au devenit tolerați datorită instrumentului internet pe care-l stăpâneau mai bine decât producătorii. În doi ani, bloggerii ajunseseră adevarate vedete, organizându-se excursii cu circuit exclusiv. Totuși, experiența producător-consultant PR a luat o nouă orintare, facându-și calcule: câte sticle trebuie să vând în plus din cramă pentru a putea sustine 1000 euro/bloger, pentru 3 zile de excursie? Rezultat: 415 sticle! E mult? În 2014 au ajuns concluzia să-i trieze, după cum fiecare își alege croitorul sau dentistul: dacă tot costă, măcar să-i aleg pe cei mai buni.
—Însă, mulți producători au invitat bloggerii apropiați pentru a beneficia de garanția unor articole pozitive și sperând că generează vânzări, plătind: transport, cazare, mese și mici atenții pentru acasă. Totodată, bloggerii doresc să fie respectați și să beneficieze de un bun relationship cu persoanele de marketing și oenologii cramelor, precum și producătorii pretind ceva de la comunicatori, pentru că arma acestora -internetul – pare să fie cea mai bună cale de comunicare.
—Pentru producători, bloggerii care scriu din pură pasiune, documentându-se și cumpărându-și vinul, sunt rara avis, fiind cei mai prețuiți, având cu ei o relație specială, care transpare în mod obiectiv și către cititori. Ceea ce trebuie să identifice producătorii pe viitor este acel tip de comunicator care să scoată în evidență brandul, regiunea, tradiția locală, iar cel mai bine și obiectiv o fac bloggerii din alte țări, așa cum s-a dovedit după Rioja și Montreux, așa cum se vede în postările celor cu care am fost alături.
—În finalul zilei, Robet Joseph dă cu bățul prin gard bine de tot și împarte bloggerii în 3 tipuri: cei autofinanțabili, free hunters – cei care acceptă tot ce e gratuit și cei plătiți care să scrie pozitiv despre vinuri. Totuși, întrebarile pe care fiecare blogger ar tebui să și le pună sunt: De ce mă invită? Ce așteaptă să scriu după invitația asta?
—Acum, rețeta externă ne-a fost lansată, rămâne să vedem cum se aplică la noi?
—Că sunt curios.
—RaSto
Articol apărut în ultimul număr al revistei Vinul.ro
Mai multe
.
.
.
.
.
Comentarii recente