Concurs cu tradiție – 20 decembrie

Scris la 20 decembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Pe 20 decembrie, de Ignat, a fost acordat premiul concursului vin2.ro
Câștigătoarea concusrului a fost Mădălina Mercare. Felicitări !
Totodată, la acest eveniment am primit și vizita lui Răzvan Avram (http://paharnicul.winespot.ro/)

Schi la Bansko ( aparut in vinul.ro)

Scris la 19 decembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Mulţi oameni asociază schiatul cu sexul. Mie mi se pare o mare prostie, doar şi pentru faptul că obişnuiesc să schiez cinci, şase ore pe zi. Care dintre dumneavoastră domnilor, vă puteţi lăuda cu aşa performanţă, întreb? În materie de sex, bineînţeles…

Dar, lăsând gluma deoparte, senzaţiile pe care schiul ţi le oferă sunt unice. Ce poate fi mai plăcut decât alunecarea pe schiuri într-un peisaj de vis, când ai muntele întreg la picioare şi parcă simţi cum domini întregul univers. Ce îţi poate încânta ochiul mai mult decât tabloul brazilor gâfâind sub mormane de zăpadă, a fulgilor de nea jucăuşi din jurul tău, pe care-i atingi ştrengăreşte cu vârful nasului? Unde în altă parte, în afară muntelui ai ocazia să vezi versatilitatea naturii înconjurătoare, când la două minute după un soare arzător treci în viteza schiurilor prin mijlocul norului morocănos, gri şi opac, pentru ca după încă un minut, să ajungi la baza pârtiei pe acelaşi soare, care parcă te dezmiardă cu razele sale? Asta ca să nu mai vorbim despre orele prânzului, când nu există plăcere mai mare decât odihna lângă şemineul vreunei cârciumioare, sau direct pe un şezlong la soare cu un pahar de spumant fresh şi revigorant în mână şi cu rememorarea alunecării pe pârtie de la primele ore ale dimineţii în minte şi în gând…

Cum spuneam schiatul îţi oferă senzaţii de neuitat în mijlocul naturii, şi te poartă în locuri care, altfel ţi s-ar părea practic de neatins.

Dar, de ce Bansko?

Pentru că, din punctul meu de vedere şi cred că al tuturor iubitorilor de schi din sudul României este cea mai accesibilă destinaţie pentru mersul cu maşina. Din Bucureşti ajungi în aproximativ şapte ore (sunt 550 km.), unde mai pui că motorina, benzina la prietenii noştrii bulgari este mult mai ieftina.

Pentru că, domeniul schiabil de 74 km., este foarte bine întreţinut, pentru că, numărul rusoaicelor frumoase, sau a englezoaicelor bete de prin pub-uri, este identic cu cel din oricare staţiune austriacă, sau franceză. Şi nu în ultimul rând, pentru că preţurile sunt undeva la jumătate faţă de cele din România, ori Europa de Vest.

Asta, ca să nu mai vorbim despre “Mehane” – restaurantele tradiţionale bulgăreşti, pe care le întâlneşti la tot pasul şi te cuceresc încă de la intrare, cu batalul sau purceluşul care se învârt încet în proţapul pus pe jar. Sau, vinurile care niciodată nu seamănă de la o mehana la alta, deoarece nicăieri în lume nu există proprietari mai lăudăroşi în privinţa cunoştinţele lor în materie de vin, a unicităţii licorilor pe care le poţi servi în locaţia respectivă, ori a celor personalizate sau cupajate special pentru cârciumioara lor.

Iar, pentru a întării acesta idee şi a vă stârni curiozitatea, o să vă vorbesc acum, despre un vin pe care l-am întâlnit într-o mehana înghesuită într-un colţ umbrit de stradă, unde am mâncat un batal de ţi se topea în gură şi am băut un vin care a curs în valuri:

Nimbus – 2009, Pinot Noir, Castra Rubra

Încep prin a vă spune, că acest Pinot Noir a fost creat sub atentă îndrumare a domnului Michel Rolland, un adevărat guru mondial al epocii moderne a vinului.

Culoarea lui este rubinie, ceva mai opacă decât te-ai aştepta de la un pinot noir, şi cu o margine uşor cărămizie.

Aromele primare sunt de vişine, sau mai bine zis prăjitura cu vişine, apoi urmează piperul, iar pe final apar tuşele sanguine, tabac şi piele.

Gustul este deosebit de echilibrat, cu toate că are alcoolul de 14% şi aciditatea destul de jos. Taninurile sunt foarte moi şi catifelate, iar în gura îţi rămâne un gust de vişine din vişinata, care din păcate este şi puţin gemos. Postgustul mediu plăcut si fructat face din acest vin unul băubil, şi foarte cursiv. A mers aproape perfect alături de berbecul gras şi bucălat învârtit la proţap, până aproape de orele dimineţii, dar cu măsură, pentru că a doua zi dimineaţă să o putem lua de la capăt, atât cu schiatul, cât şi cu distracţia.

P.S. Sfat: dacă sunteţi cumva la masă cu rusoaice, nu va chinuiti cu vinul că nu merită, încercaţi numai cu votcă!

Bogdan

Plăcerea Schiatului

Scris la 18 decembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Cineva spunea, că schiatul este echivalentul orgasmului. Sincer să fiu, eu nu am avut încă niciunul, dar dacă se întâmplă, sunteţi primii care o să aflaţi. Asta probabil, pentru că m-am apucat de schiat destul de târziu, sau pentru că pe pârtie, îmi ţin genunchii lipiţi. Dar, până la urma schiatul este un sport nemaipomenit, îţi oferă o senzaţie de libertate extraordinară, peisaje magnifice, are curat ce-ţi mângâie fata şi nările. Senzaţia acesta magnifică de alunecare, pe care am întâlnit-o prima dată la săniuş şi care acum este mai amplă, mai plăcută şi te face să retrăieşti copilăria indiferent de vârsta pe care o ai, nu cred să fie egalată într-un alt sport.

Apoi, atmosfera de pe pârtie este relaxantă, citeşti parcă fericirea oamenilor pe chipuri, fiecare e grăbit să mai facă o tură, încă una şi încă una, dar nimeni nu pare obosit, stresat sau cu alte probleme pe cap, decât muntele, sau schiţa traseului pe care urmează să-l facă la următoarea tură.

Pe nesimţite se lăsă de fiecare dată seara şi schiorii se retrag rând pe rând din lumina reflectoarelor, a nocturnei, spre barurile sau restaurantele din josul pârtiei, zăbovind încă o clipă lângă cana de vin fiert. Vin pus la fiert desigur cu ceva scorţişoară, o bucată de măr, sau o felie de portocală, pentru explozia aromelor finale şi a gustului dulce şi plăcut pe care nimeni, niciodata nu-l va uita.

Să vedeţi vraja acestei căni de vin fiert, cum dezleagă limbile schiorilor şi încep poveşti care mai de care, despre nebănuitele acrobaţii şi manevre duse la nivel de artă pe care fiecare le-a săvârşit, despre importantele sfaturi pe care le-a  împărtăşit novicilor pe pârtie, sau echipamentul cu calităţi mirobolante pe care numai el, vorbitorul îl poseda şi l-a scos întotdeauna din mare nenorocire.

Acum, să vă spun descoperirea pe care am făcut-o! Ce credeţi, am înlocuit cana de vin fiert  cu un spumant italienesc, pe numele său: Glera, de la Cantina Bernardi? Poate în luarea acestei decizii m-a influenţat şi temperatura asta abracadabrant de mare, dar îmi vine să mă pup pentru descoperirea făcută! Spumantul acesta, este unul deloc pretenţios, direct, cu arome florale şi de fructe. În gust, se simte un rest de zahăr, dar exact cât îi trebuie pentru a te revigora după o tură obositoare. Rece ca gheaţa, direct din zăpadă, băut pe şezlongul din capătul pârtiei, cu ochelarii de soare pe nas şi planurile pentru următoarea tură în cap, m-a făcut să simt extazul. Sau poate orgasmul… Totuşi, cred că extazul!

Oricum, mi-a fost prieten drag tot sejurul şi în fiecare dimineaţă îl căram la pârtie alături de schiuri şi clăpari. Era prietenul meu!

Pentru cine doreşte să încerce experienţa, să ştiţi că, preţul este în jur de 30 ron/sticlă şi îl găsiţi cam în toate magazinele de specialitate ca de exemplu la Private Wine. Vă promit că nu o să regretaţi niciodată înlocuirea cânii de vin fiert cu spumantul, ba mai mult, o să-mi mulţumiţi pentru idee!

Bogdan

Ninge…

Scris la 18 decembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Afară ninge, aşa că am desfăcut o sticlă de vin roşu spaniol, pe numele lui: Cantos de Valpiedra – 2009 – Rioja. Ce să pun pe masă alături de ea, mă gândesc? Bag un pui de ţară la cuptor, desfac sticla de vin şi aştept.
….Acum, până este gata puiul, o să vă povestesc ceva despre vin: este făcut din struguri Tempranillo 100% proveniţi din zona Rioja, de pe o plantaţie de 80 hectare. Cică este cules manual şi ţinut în butoaie de stejar franţuzesc şi american 12 luni. Costă prin Spania aproximativ 9 euro (40 ron), are 88 puncte Parker şi 90 puncte Wine Spectator.
….Este un vin opac, cu o culoare rubiniu cărămizie. Mă mai învârt, mai trag de timp, dar până la urmă tot bag nasul în el! Are o aromă de fructe de pădure, mure mai exact, vanilie şi condiment (piper negru şi nucşoară). Una peste alta “nasul” este destul de fresh şi intens aş putea spune.
….M-am plictisit, aşa că pe pui să-l aştepte mă-sa, că eu mă apuc de băut!
….Aşadar primul atac este acrişor cu mult fruct, suculent, cu o aciditate foarte bună, tanini eleganţi şi deloc deranjanţi. Are o structură excelentă, e foarte corpolent, finalul este mediu cu capucino, urmat de prune cărnoase. Hm-mm!
….Nu ştiu ce să vă zic, mă mai joc cu paharul, îl mai învârt, mai gust…
…Da, este un vin foarte bun, dar nu are nimic deosebit care să mă facă să-l mai cumpăr. Este acolo “în pluton”, nimic de zis, dar nu iese în faţă cu absolut nimic. E şters! Nu mi-a lăsat nici o…
….Bagă-mi…, am ars puiul! Vreme de rahat, pui de rahat, seara de rahat!
….Hai salut!
….Bogdan

Cupaje Rosii la Neptunus

Scris la 18 decembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

…Săptămâna trecută la restaurant Neptunus, vinul.ro a organizat seara cupajelor roşii. Ce mai, pentru mine a fost că la “Oscar” – “mama şi tata” cupajelor roşii româneşti. După ce le-ai băut poţi să mori liniştit, că le-ai avut pe toate în viaţa asta! A lipsit o singură piesă este adevărat – Flamboyant 2007, acest Zeus al cupajelor după părerea mea, dar în rest toată divinitatea a fost prezentă. Eram gripat, cu nasul scurs până la genunchi şi înnodat pe pantofi, cu o minge de sârmă ghimpată presată în gât şi cu o fată care cerea un pistol la tâmplă, sau un prieten bun care să mă împuşte. Dar nu, nici mort, nici în coşciug, nici de sub pământ, nu aş fi putut să lipsesc de la aşa ceva. Aşadar, mi-am proptit bine capul în mâini să nu-mi cadă sub masă, ochii scurşi i-am presat pe ochelari şi nasul meu enorm l-am înfipt într-un şomoiog de şerveţele, pentru a putea începe neîntârziat bărbătească degustare!

….Au defilat în ordine prin fata privirii mele înceţoşate după cum urmează: 1. Nedeea 2011 (Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac – 13,5%, producător Vinarte); 2. Villa Vinea Rubin Selection 2011 (Zweigelt, Fetească Neagră, Merlot – 13,5%, producător Castel Vinum); 3. Drăgaica Roşie 2010 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir – 14%, producător Crama Oprişor); 4. Terra Romana Milenium Roşu 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 13%, producător SERVE); 5. Red Artisan 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Domeniile Săhăteni); 6. Ovăs 2009 (Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Vigna); 7. Incantation 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot 0 14%, producător Domeniile Dealul Mare Urlaţi); 8. Cuvee Charlotte magnum 2007 (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot – 14,5%, producător SERVE); 9. Domaine Ceptura Rouge 2006 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14,1%, producător DAVINO); 10. Flamboyant 2006 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră – 14,3%, producător DAVINO).

….Zi magnifică din anul Domnului 2013, care mi-ai pus pe masă aşa minunăţii, îţi jur solemn că nu te voi uita niciodată! Şi de-o fi să mor, lângă vinurile astea să-mi găseşti Doamne culcuş!

….Nu pot să vă mai spun decât, că aceste licori, au fost însoţite de magnificele preparate culinare ale chef-ului – Dan Anca, dintre care îmi amintesc cu scuzele de rigoare, doar ceva “săritoare” – iepure cu ierburi aromatice, parcă. Ce să-i faci, după cum spuneam eram semimort şi în plus, cred eu că ceea ce găteşte Dan Anca, trebuie mai degrabă gustat şi abia apoi povestit…
Vă doresc să aveţi în viaţa numai zile fericite, că aceasta pe care am avut-o eu!

Bogdan