Rose Riviera 2011 LacertA

Scris la 24 septembrie 2012 in Povesti despre vin | 8 comentarii

    Ultimele zile călduroase de vară. Tundem iarba în curte, stropim și după atâta muncă istovitoare, zic să ne omenim cu un vin roze, că n-am mai băut de ceva timp. Numita Rose Riviera 2011 se ia de gât din răcitor (ținută la 9 grdC), se desface de dop și dau să mai citesc odată pe spatele duduiei: “vinificat în alb din Blaufraenkisch” (soi austriac, taninos, cu aromă de cireșe). Vinul ăsta a fost lansat doamnelor, drept Marţişor în luna martie 2012. Frumos. La 6 luni de la eveniment sărbătorim şi noi “autumn equinox”  după cosit.
Ce zic analizele de laborator?  Culoare frumoasă de sirop de căpșuni și ceva somon, cu stralucire și picioruse lunuungi. Miroase bine, fructe roșii de pădure și căpșunele. Atacul acid, acrișor, fructos cu urmă usoară de amărui și alcool, care apoi se echilibrează. Se simte ceva elegant acolo, dar în stilul lui Mihai Baniţă, pe care l-am auzit cu urechile mele: „mie-mi plac vinurile un pic mai alcoolice”.
Reiau paharul și îl agit iar, de dragul piciorușelor alea lungi. Îmi imaginez o don’şoara cu pantofi cu tocuri mari și care face reclamă la ciorapi roz. Ei bine, piciorușele se scurg în gură și nu-ți stau în gât, pentru că vinul e bun, dar nici pe după umeri nu poți să le dai… Hai, gata cu viziunile.
Din punctul meu de vedere, se clasează în primele 3 vinuri roze din România.
E mai bine să numeri paharele băute, pentru că la 13,8 grade alcool, te cam face. Băut seara pe terase la mare, cu brânzici fine, vinul va ieși și mai bine în evidență, mai ales dacă  ai franțuzoaica lânga tine.

RaSto

7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche

Scris la 21 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

      15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
     Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
     Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion. Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
     Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
      Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
     Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
     L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
     La mulți ani, Alexică!
     RaSto

Zi de toamnă până-n seară

Scris la 21 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

    Fiind început de toamnă, m-am hotărât să termin apocaliptic plaja din acest an cu o ultimă vizită în Vama Veche. Bineânţeles, Vama Veche cea nouă, plină de figuri, figuranți şi “gipane”, şezlonguri la 20 lei, şampanie în frapieră adusă pe plajă pentru doamna cu căţelul.
     S-a dus Vama cea cosmopolită, plaja nudiștilor, a tuturor artiștilor și bețivilor din România. Unde sunt Doamne, oare femeile nud de altădata, de aveai material de studiu cu zilele prin baie sau prin alte unghere? Cați tineri, oare, mai prind astăzi răsaritul de soare pe plajă în compania vreunei domnișoare și a iubitelor sticle de vodcă Cristal?
     Apoi, de unde plăcere mai mare, decât să o târăști o domnișorică de picior până în cort sau viceversa în stare apropiată sau identică cu coma alcoolică? Ce să zic, nimic din ce era bun în viața asta nu mai este!
     Acum, ca să mă înscriu în peisaj, am ales şi eu o cârciumă de fiţe, pe numele ei –Bolo Steak House. Am avut o surpriză plăcută. Personalul ne-a onorat cu amabilitate, bună dispoziție, îndeplinirea tuturor poftelor, deh!.. am fost și la nunți mai proaste. Steak-ul de vită  era foarte moale și proaspăt, rezonabil la preț, iar lista de vinuri eclipsează multe restaurante de pe uliţa noastră din capitală. Aşa, ca idee: Alira – 55 lei, Smerenie – 110 lei, Enira Reserve – 100 lei, Caloian – 30 lei, La Cetate Sauvignon – 45 lei…
      În spiritul noii Vămi, am ales un vin – pe numele lui: “Penfolds bin 389 cabernet shiraz 2004”, la preţul de 130 lei sticla. Acum o să vă explic şi de ce: în primul rând pentru că merge cu vita, apoi pentru că reprezintă Vama Veche cea din zilele noastre – lume simandicoasă și plină de talente în devenire, dar fără nici o justificare a acestui comportament.
     Iau prima gură de vin şi începe… îmi aşează în dreptul nasului câteva coacăze negre împreună cu una – două boabe de piper, după care urmează năprasnica lovitură de baric.
      În gură îmi îndeasă cu mopul ud diferite gusturi din care aș putea aminti: coacăze plimbate prin cerneală, ciocolată neagră, gem de prune puţin afumat și ţinut lângă sticla cu gaz. Mă leagă strâns cu taninii foarte puternici de gingii şi mă călărește până  la sfârșitul sticlei.
      În limba română asta ar suna cam aşa: un vin elegant, de o culoare rubinie ce nu te lasă să-i descoperi vechimea. Un miros parcă prea puternic de vanilie, apoi coacăze negre, puţin magiun de prune, piper, ciocolată şi un iz sensibil de petrol.
    Gustul începe cu un atac puternic, tanini tari de-ţi amorţesc gingiile, fructe de pădure, condimente, ciocolată amăruie, cafea proastă, şi o dulce catifelare. Acest vin este unul foarte corect, se simte cabernetul şi destul de bine shirazul, dar dupa părerea mea nu are nici un fel de personalitate. Este un vin bun sau foarte bun dacă doriți și cam atât! Nu îţi lasă nici o amintire, bucurie că îl ai, regret că l-ai terminat, sau dorința de a mai incerca un pahar.
     Vă întrebați dacă îmi pare rău că l-am cumparat? Nicidecum, compania prietenilor și a fetelor frumoase din Vamă a făcut toți banii, chiar mai mult!
      Vă doresc să-l încercați cu plăcere! 
     Bogdan.
…va urma: „Moartea vine pe arome de Carmenere (thriller pentru producătorii de vin români)”!

La Cetate Miracol – Merlot 2010, Crama Oprişor

Scris la 18 septembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Căutând mai adânc prin propria pivniţă, am descoperit acest vin de care mă leagă amintiri plăcute. L-am cumpărat în urmă cu câţiva ani de la târgul GoodWine, chiar din mâna Luminiţei Tzakis, care mi l-a prezentat ca fiind unul special. Şi a avut dreptate!

De cum am ajuns acasă, împreună cu un bun prieten, am desfăcut o sticlă din acest Merlot şi am fost atât de impresionaţi de calităţile lui, încât a doua zi m-am întors pentru provizii, care, după cum se vede, “mă ţin” până în ziua de astăzi. Iubesc acest vin, l-am băut cu maximă plăcere de fiecare dată şi niciodată, indiferent de împrejurare, el nu m-a dezamăgit.

La Cetate Miracol – Merlot – 2010 nu se dezminte nici astăzi şi pare că trecerea timpului nu a făcut altceva decât să-l înnobileze. Dacă culoarea sa are mai degrabă opacitatea unui Pinot Noir, nasul are o tipicitate şi o delicateţe nemaiîntâlnită. Simţi prin toţi porii aromele de vişine coapte şi fructele de pădure atât de curate încât îţi vine să întinzi mâna să le culegi din copac. Apoi, îşi face apariţia lemnul dulce cu ceva tabac şi cea mai fină ciocolată din lume. Toate împreună însă, nu te agresează, ci parcă abia te ating, te învăluie, te dezmiardă şi te arunca în mrejele unor simţiri încă nebănuite.

De cum duci paharul la gură şi sorbi prima înghiţitură, observi că acest vin te cucereşte, te completează şi nu face absolut nimic să te îndepărteze. Nu are tanini agresivi, nu simţi alcoolul, nu este corpolent, greu, sau gemos. Este un vin uşor de zici că pluteşte, cât se poate de catifelat, cu gust fresh de vişine puţin vanilat şi un final lung cât toate zilele. Nu deranjează decât într-un singur moment – acela când iei paharul de la gură. În concluzie, eu de acest vin nu mă mai satur şi mă gândesc cu groază la ziua când o să cobor în pivniţă, o să-l caut, o să-l strig şi el nu o să-mi răspundă. Până atunci însă, mă bucur de fiecare picătură, de fiecare pahar şi fiecare sticlă pe care încă o deţin. Vă recomand acest vin cu multă, multă căldură!

Bogdan

Degustare vinuri Crama Rotenberg

Scris la 18 septembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Aseară într-o atmosferă caldă şi foarte prietenoasă am degustat la restaurantul Rossetya din Bucureşti, câteva dintre noile vinuri de la Crama Rotenberg, asociate bine-nţeles cu delicioasele preparate culinare din această locaţie.

Am început cu noul Rotenberg Rose Ceptura, un vin cu o culoare frumoasă (un roz foarte, foarte pal), un nas elegant (ceva mai reţinut ce te îndeamnă să-l descoperi) şi un gust plăcut, fresh, poate doar cu alcoolul ieşind puţin în evidenţă (alcool 13,3%). Un vin bun pentru vară pe terasă, dar căruia nu-i bănuieşti structura puternică când îl priveşti şi de aceea personal l-aş servi alături de preparatele culinare.Nu de alta dar, mi-ar place să prind şi sfârşitul sticlei!

A urmat Rapsod Ceptura, un vin băubil, de servit zi de zi la masă. 50% din acest vin a fost baricat şase luni, 50% reprezintă vin proaspăt nebaricat. Am înţeles că se vinde în jurul sumei de 25 ron în retail, aşadar fiind făcut într-o ediţie limitată de 5200 de sticle, nu cred să stea prea mult pe raft.

Apoi, Menestrel 2009 (alcool 13,4%), baricat 12 luni şi Notorius 2009 (alcool 13,5%), baricat 18 luni, care vin dintr-o altă categorie, mai complexe şi cu o structură mai bună. Dintre cele două am apreciat mai mult Notorius 2009, care mi să părut ceva mai elegant şi mai “curat” în gust şi miros.

Piesa de rezistenţă însă, a fost sticla magnum: Rotemberg Merlot Ceptura 2008, care a fost senzaţional. Un vin atât de rotund şi plăcut în gură, cu visina acrişoara, finalul lung şi delicat, nu am mai băut de mult!

Per total, vinurile mi s-au părut interesante, şi de acum înainte o să le încerc mai des. Mai mult, rose-ul îmi va sta aproape în această primăvară şi vara, iar cu restul promit să încep lupta din toamnă!

Bogdan.