Am descoperit Galicea Mare
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—După noaptea petrecută la Portul Cultural Cetate, am plecat spre Bucureşti și astfel am trecut și prin localitatea doljeană Galicea Mare unde ştiam de existența unei crame, dar fiind duminică auzisem că nu se poate vizita.
La ieşirea din localitate am văzut o vie frumoasă pe partea dreaptă a drumului, iar pe stânga clădirile cramei Mosia Galicea Mare. Minune!… poarta deschisă! —Viraj la stânga și intrăm în trombă în curte. Vedem o ușă deschisă, cu tupeu intrăm și la un birou avem norocul să dăm peste domnul Nelu Tabara, care (aşa cum aveam să constatăm ulterior) s-a dovedit (ca titlul unui film de pe vremuri) “omul care ne trebuie”. Cu dulcele grai al urmaşilor nemţeni ne-a făcut un scurt istoric, ne-a prezentat câteva date despre soiurile de struguri din cele 45 ha ale cramei și ne-a purtat prin toate clădirile vechi și noi din curte.
—Am început turul cu depozitul de vinuri unde privirile ne-au căzut întrebător pe cutiile inscripţionate”vinul lui Dinescu”, mai ales că ştiam că binecunoscutul poet nu mai avea legătură cu actuala cramă. Am aflat acum că un contract semnat cu ani în urmă cu un hypermarket era încă în vigoare și că se continuă îmbutelierea unor vinuri sub aceasta denumire.
—Am intrat în două încăperi în care se aflau de acum obișnuitele butoaie din lemn de stejar (de diverse capacități) și recipiente de inox care se găsesc prin cam toate cramele. Aici ar fi de remarcat câteva butoaie mai speciale preluate de la Chateau Margaux (după ce au fost folosite doar un an).
—Am mai vizitat și clădirea (încă neterminată) cu rol de hotel, unde se pot caza peste 30 de persoane, un lucru îmbucurător mai ales că la acest aspect (prea) multe alte crame nu pot oferi nimic. De menţionat și perspectiva frumoasă asupra vițelor de vie din apropiere, în special din camerele de la etajul superior.
Vechea clădire de depozitarea a vinurilor, construită în urmă cu aproape 100 de ani de specialişti italieni era refăcută acum cu ajutorul tâmplarilor albanezi din Kosovo (care de altfel s-au ocupat de toată partea din lemn a clădirilor), mai rămânând doar câteva spații interioare de recompartimentat. Aici, în subsol, într-o cameră cu temperatură și umiditate controlate se păstrează vinurile considerate de top (nelansate încă) și spumantele (deocamdată o încercare a potențialului zonei, neintenționându-se momentan comercializarea).
—Frumoasă este și gradina de legume din curte, de unde se procură materia primă pentru zacuscă și dulceața de ardei iute.
—Ca pont, aș zice să urmărim lansarea vinului realizat din Feteasca Neagră din viile cu vechime de 70 de ani (de care aflasem anterior “pe surse” că ar fi mare hit), dar de care nu ne-am lipit, nefiind (se pare) încă terminată învechirea la sticlă.
—Fiind şofer și mai având 200 km până la acasă, nu am degustat nimic la fața locului, dar la plecare am achiziţionat câteva sticle: un vin roşu (de care am scris aici), un roze 2017 din Feteasca Neagră (din vițele de 7 ani, nu din cele bătrâne) și un Pinot Gris 2017, ultimele două încă neetichetate. Ar fi fost de încercat și Tămâioasa Româneasca, dar 2016 se terminase, iar 2017… la fel ca Feteasca Neagră!
—Roze-ul are o frumoasă nuanţă a la Provence. Aciditatea este peste medie și amplifică senzaţia de prospeţime. Este aromat cât trebuie (deci, nu este o zmeurică decolorată), postgust destul de persistent…de vară, ce mai! Foarte reuşit. Sper că de acum o lună să-l fi și etichetat, că trece vara și ne pomenim cu o lansare prin Septembrie….. și ar fi păcat de vin să nu fie degustat de cât mai mulți la momentul potrivit.
—Despre Pinot Gris 2017 pot să spun că este fresh, cu nas de flori albe cărora li se alătură în gust și ceva grapefruit. Finalul este tonic și plăcut. Este bine însă să nu fie lăsat prea mult in pahar, deci la maxim 10o C este de vis alături de pește sau paste cu fructe de mare.
—Vinuri promițătoare și la care nici prețurile nu sunt de speriat (30 lei la cramă).
—In concluzie aș zice că este o cramă de urmărit, unde s-au investit cu cap bani serioși și care s-ar putea să surprindă pe mulți intr-un timp nu foarte lung.
A 4-a vineri din Iunie. La Vie En Rose
—O nouă zi a vinului rose s-a pornit chiar din Provence. La inițiativa unei propietare de chateau și producătoare de vinuri rose din zonă – 
Valerie Rousselle, începând cu 2018, în fiecare a 4-a vineri din iunie, sudiștii francezi vor sărbatori Ziua Internațională a Vinului Rose de Provence. Mai multe orașe din lume s-au pus pe lista zilei de sărbătoare, iar noi n-am stat deoparte. Radu Rizescu a venit cu ideea și în acord cu inițiatoarea din Provence, Bucureștiul a fost alăturat celorlalte orașe din lume.
—Importatorii de vinuri rose Cote de Provence, au dat o mână de ajutor și numai așa am reușit să punem alături mai multe vinuri reprezentative sub “umbrella”:
ia vacanta in avans cu rose-uri de Provence! astfel că vineri, 22 iunie, la ora 18.45 ne-am adunat mai mult de 30 de pasionați la Corks, în Centru Vechi. Dacă tot am pomenit de umbrelă, aflați că tot decorul era pregătit pentru terasă (cu lavandă, lumănări și tot mise-en-place-ul), dar furtuna și ploaia deasă ne-a înghesuit înăuntru, tocmai bine pentru a asculta mai bine vechiul și uitatul repertoriul musical francez vechi, în care chansonetele, Joe Dasi, Yves Montand si Bourvil ne-au facut sa uitam de ploaie.
—Ne-am bucurat în deschidere de Caii de la Letea Editie Limitata 2017 – vinul câștigator la Concursul de Vinuri Rose ediția a 6-a, după care au urmat: syrah rose Vila Babiciu / Elodie și Cuvée Symphonie Rosé 2017 – Château Sainte Marguerite Cru Classé Côtes de Provence importate de Almatim, Terres de Berne distribuit de Dagmar, iar la sfârșit o surpriză din partea amicului Frederic Vigroux – Chateau Roubine La Vie En Rose, un vin produs chiar la crama doamnei Valerie Rousselle.
—
Toate vinurile au fost așezate în acord cu muzica și menu-ul provencal: pissaladière avec anchois, olives et melon d’oignon Jamon cru-Crespéou provençal; fruit de mer à la provençale et sauce de vin de rose et poire bouillie en vin de rose avec crème glacée à la vanille et pâtes. Tres bon!
—Dacă ați mai fost la degustări de vinuri și nu ați văzut participanți cântând și dansând, înseamnă că sigur ați ratat-o pe asta. Oricum, orice ocazie e bună pentru distracție și voie bună. Mă opresc aici și las loc fotografiilor grăitoare, mulțumindu-le celor prezenți, gazdei și lui Mircea Mihai Ioniță pentru instantanee.
RaSto
Mai multeUn popas la Cetate
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Prognozele meteo câh pentru ultimul week-end m-au făcut să mă îndepărtez de litoralul nostru, astfel că o apucarăm în direcția opusă, mai precis spre Oltenia profundă. 
De ceva vreme eram curios cum se prezintă mult mediatizatul „Port Cultural Cetate„, locul pus pe harta turistică a țării de poetul revoluționar Mircea Dinescu. Mai ales că week-end-ul trecut fusesem la Brăila, celălalt capăt al Dunarii…
—-Am ales traseul cel mai lung, prin sudul țării, fiind interesat să descopăr porturile fluviale (de care auzisem la radio cu ani în urmă la buletinele hidrologice care indicau cotele apelor Dunării) dar și de a trece prin celebra localitate Dăbuleni (unde însă nu am văzut un pepene la vânzare… probabil la cât de pustiu era drumul, nu se merita să mai piardă vremea stând în drum și așteptând clienții).
—-Dacă în Turnu Măgurele am sărit peste port, drumul spre acesta arătând destul de părăginit, tot am putut admira ceva interesant în centrul orașului: 
monumentul Independenței.
—-În Corabia am vizitat microportul unde tocmai sosise un grup mic dar decis de pescari, puși pe fapte mari (cu un munte de scule și provizii), iar la 100 m de am găsit și o plajă micuță, mărginită de câteva restaurante care se pregăteau de ultimul week-end cu nunți înainte de postul Sfintei Maria.
—-Ne-am continuat drumul și am ajuns în Bechet la ora prânzului, astfel că am profitat de oprirea la benzinărie ca să mă interesez de posibilitățile de a ne potoli foamea în urbe. 
Am ales (foarte inspirat) restaurantul Escape de lângă port, cu o frumoasă perspectivă (inclusiv asupra orașului cu rezonanță istorică de la vecinii bulgari, Rahova), dar și cu o senzațională (dar și mai aparte, fiind servită în bol de supa) saramură de crap cu mămăliga vârtoasă, cu multe roșii și ardei, dar și cu o aromă puternică de usturoi. De prețuri ce sa mai comentez, când cel mai scump fel de mâncare era 19 lei?
—-După prânz în două ore am ajuns în localitatea Cetate, apoi urmărind indicatorul Port am nimerit obiectivul propus, unde am recunoscut multe din operele de artă și utilajele arhaice văzute la televizor la emisiunea „Politica și delicatețuri„. Ne-am cazat și după un tur rapid al împrejurimilor, am pornit pe 
malul Dunării spre locul unde se îndrepta un număr foarte mare de mașini. Aici aveam să descoperim o neașteptat de frumoasă plajă amenajată cu umbrele din stuf și șezlonguri. Bine și cu un bar unde duduia muzica livrată de un post de radio….bulgăresc! Deși renunțasem la litoralul Mării Negre, nu am fost prinși în „zasada” (offside), astfel că având costumele de baie la noi ne-am repezit la plajă să ne răcorim. Mai întâi cu câte o bere rece de la bar, apoi în undele revigorante ale Dunării.
—-După câteva reprize de înot am decis să ne îndreptăm spre hotel, să testăm și produsele restaurantului local. La citirea meniului am avut impresia că se păstrase versiunea de toamnă-iarnă, mai ales că iahnia cu carnați sau varza călita cu costiță numai pentru vară nu mi se păreau.
—-Am analizat și lista de vinuri găsită printre câteva sticle de vin etalate în interiorul restaurantului, mai ales că văzusem ca majoritatea turiștilor aleseseră un rose zmeuriu la carafă, care mie nu prea îmi inspira încredere. Cum aveam chef de un vin roșu, am avut de ales intre un vin stătut pe un raft din restaurant și un vin din beci. Astfel că alegerea a fost simplă, vinul din beci venind la o temperatură potrivită pentru consum. Astfel ne-am delectat cu un vin cu IG Dealurile Olteniei: Cuvée Rosu 2016 de la crama Galicea Mare. 
Realizat din Merlot și Cabernet Sauvignon (chiar dacă asta am aflat ulterior, soiurile nefiind menționate pe etichete), vinul emană tinerețe, dar mi-a plăcut că alcoolul destul de mare (14,5%) nu deranjează, fructul este prezent, iar taninii nu sunt agresivi. Un vin plăcut, echilibrat care s-a dovedit un bun companion cotletului de porc tras la tigaie în sos de vin și un pic ait, dar nici ostropelul de pui nu s-a simțit chiar din alt film.
—-Cum se lăsa seara și intuind apariția țânțarilor, ne-am grăbit să imortalizam apusul de soare și ne-am retras în cameră.
—-A doua zi după un mic dejun rustic cu produse locale, ne-am îndreptat spre casă, dar în drum am mai făcut o oprire și la crama Galicea Mare…dar despre vizită cu altă ocazie.
—-Ca o concluzie (chiar dacă nu este un chilipir) aș spune că, măcar odată in viață, merită făcut un drum până în Portul Cultural Cetate (apropo de cultură, aruncați un ochi aici DIVAN FILM FESTIVAL 2018), pentru priveliști, mâncarea gustoasă, plaja frumos amenajată pe malul Dunarii, atmosfera relaxată și…pentru cramele din zonă.
Chapeau bas!
—
Poate că nu avem noi multe syrah-uri de mare clasă în România, dar dacă e să numărăm câteva vârfuri, cu siguranță acesta ar trebui să fie în primele 3 poziții. Epopée 02 Syrah de la Domeniul Catleya. Trec peste culoarea care nu anunță nimic surprinzător și ajung direct la scurtele note olfactive și gustative care sunt pentru mine toate la superlativ: tipicitate, nas îmbietor și complex, eleganță, silky, puternic pe final, alcool perfect integrat și mai ales echilibru exceptional. Viile Corcovei pot da adesea vinuri mari-mari. Nu uitați să-l aerați minim 30 de minute. Acum 89 puncte și cu siguranță mai multe anul viitor, iar enologul și propietarul Laurent Pfeffer merită felicitat.
Chapeau bas!
RaSto
Mai multe
.
.
.
.
.
Comentarii recente