Crepuscul a l’Italiano
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-
—-Inainte de Sarbatorile de iarna, m-am delectat cu o carte care imbina foarte reusit gastronomia cu literatura: Calatorie prin Italia gastronomica, scrisa de Ileana Tanase. Si asta cu gandul la o schimbare in meniul usor repetitiv care insoteste sfarsitul de an. Pana la urma tot porcul a invins, dar unele paragrafe din carte nu puteau fi usor uitate, asa ca macar la inceput de an am decis sa nu uit de unde ne tragem.
—-Acestea fiind zise, m-am orientat catre o reteta draga lui don Ernesto Acampora (eroul lui Giuseppe Marotta din Aurul Neapolelui) – pomenit in cartea amintita mai sus- bineinteles reinterpretata la nivelul anului de gratie 2016: macaroane cu ragu.
—-Deci, luat niste tagliatele cu leurda, sos pentru paste cu legume si o bucata de carne de calitate (nu prea provenea de la un animal decedat cu maximum 48 de ore inainte, asa cum ii placea lui don Ernesto), dar dupa posibilitati, m-am multumit cu un muschi de vita brazilian,din Lidl (ca daca Lidl nu e, nimic nu e !). Carnea facuta la cuptor in sos de vin, am taiat-o bucatele si am inlocuit astfel banala carne tocata folosita la sosul tip Bolognese.
—-Vinul la care m-am hotarat sa insoteasca carbohidratii si proteinele latine, a fost o Feteasca Neagra Crepuscul din zona Transilvaniei. Inca neincrezator in potentialul vinurilor rosii din zona geografica pomenita (ca doar cu o floare, aka Merlot-ul premiat cu aur anul trecut de vinul.ro, nu se face primavara), m-am last pe mana unui prieten (mare fan al producatorului de altfel), si am decis sa incerc aceasta varianta low-cost din panoplia Liliacului de Batos. Vinul din start prezinta elementele tipice descrise de un oenolog cu greutate din Dealul Mare (de la o crama care, coincidenta, are si ea legaturi cu Austria): corp light, culoare rubinie, nu foarte inchisa, arome vegetale (bine ca nu are si alcoolul excesiv agreat de respectivul oenolog, ci numai 13,5 %). Destul de picant, lejer, usor curgator si racit un pic, chiar nu se simte restul de zahar evident in cazul unui vin demisec.
—-Aproape ca nu mi-am dat seama cand am terminat si pastele si vinul, asa ca voi mai incerca pe viitor si alte vinuri rosii obtinute pe meleagurile de bastina ale sotiei, mai ales daca pretul nu este neprietenos (cel de fata a fost sub 30 lei). Cam 6 macaroane din 7.
—-
Viognier grecesc
—–
Masa de Anul Nou mi-a dat ocazia sa incerc cateva vinuri noi pentru mine.
—-Pe langa joaca de-a bucatareala, am avut posibilitatea sa experimentez cateva pairing-uri cu vinuri care se anuntau de success. Se spune ca e bine sa mananci peste la cumpana dintre ani. S-a facut! 
File de somon “bandajat” in bacon si cu un simplist piure de carofi, iar in pahar un viognier Ktima Gerovassiliou 2014.
—-Ca sa fiu sincer, n-am mai incercat viognier grecesc niciodata, eu fiind un amator al acestui soi (cam răruț pe la noi). Frumoasa culoare: galben-verzui stralucitor. Arome placute de verdeturi, fructe albe necoapte care dezvolta o mare prospetime.
—-Un vin sec bine de tot, destul de plin, corpolent, dar vesel. La fiecare inghititura iti dai seama cat de revigorant devine si ce bine se “asorteaza” cu fileul din farfurie. Chiar daca are 13,5 vol. de alcool e un vin bine lucrat, fin si carcterizat prin eleganta. Poate ca mi l-as fi dorit cu o usoara aciditate mai ridicata, ce l-ar fi dus spre +7papioane.
—-RaSto
Who gives a crap…
—-De curând am citit articolul ”Who gives a crap about wine bloggers”? de Matt McGinnis. Titlul este extrem de incitant și se vede clar că autorul are experiență în a scrie, dar mai ales în a stârni interesul pentru un articol. 
—-Citind, apare întrebarea pe care mulți din industria de vin, critici, pomotori sau jurnaliști o tot pun: Cât de important este ce se scrie despre vinuri pe internet? Au bloggerii de vin vreo influență asupra pieței?
—-Și ca să o iau pe scurtătură, sar și peste articolul lui Jamie Goode (de la care a plecat toată stârneala) ca să ajung la cestiune: în România, “scriitura” de pe net despre vinuri aduce vreun beneficiu consumatorului de rând, producatorilor, vreunei verigi din lanțul de vânzare… cuiva? Sau e așa cum zic ăștia în articole… e o chestiune de ego,
iar bloggerii “ își dau cu păr pe piept” public în fața amicilor, rudelor și vecinilor de pe scară?
—-Există o oarecare risipă de efort din partea bloggerilor. De timp (mai ales), de imaginație (la unii), de bani (uneori) și te intrebi dacă cineva valorizează tot scremutul ăsta, dacă se face în folosul cuiva sau este doar un big efort de self-esteem?
—-Cine a avut curiozitatea să citească despre ce se întâmplă la Wine Bloggers Conference sau DWCC (de curând la a 8-a ediție – Plovdiv) ar putea să înteleagă mai bine că rolul presei de specialitate și a PR-iștilor “arondați” cramelor este binișor preluat de “illuminati”.
—-Bugetele din ce în ce mai drămuite ale producatorilor, lipsa personalului cel mai potrivit pentru inițierea și realizarea evenimentelor de lansare, de promovare (cu bătaie lungă în spre vânzare) au făcut ca acest “canal” de comunicare – cu bloggerii – să fie unul mai facil, mai puțin costisitor și cu aer de transparență și obiectivitate.
—-Mai mult, cea mai mare parte din ei au căpătat cunoștințe din ce în ce mai temeinice despre tradiția, producerea, marketingul, promovarea și vânzarea vinurilor dobândind o bază solidă de nivel internțional.
—-Activitatea câtorva dintre ei nu se rezumă la o zonă viticolă sau o nișă, participând la întâlniri importante, unde schimbul de experiență devine esențial, ca să nu mai vorbim de conexiunile, relațiile și legăturile ce depașesc nivelul rețelelor de socializare.
—-Mesajul producatorilor poate ajunge mai clar și ușor la consumator tocmai datorită faptului că acesta vine personalizat prin intermediul unui autor pe care aceștia îl citesc frecvent.
—-Dacă mai puneți la socoteală și activitatile extra-bloggareală, referindu-mă la inițierea degustărilor și excursiilor la crame, organizarea unor cluburi de degustare, mici sau mari concursuri, verticale, promovarea unor evenimente (masterclass-uri, târguri, alte evenimente), atunci veți putea cântari mai ușor utilitatea sau importanța în piață a persoanelor cu pornire literară bahică.
—-Dar cum nu toți sunt la fel, atât cititorii, cât și cei interesați direct de fenomen pot alege
între stilul “știrilor de la ora 5”- unde tot ce nu pot ei întelege sau nu le este pe plac, devine câh, pute și merită mânjit – sau stilul unei informații diferite, obiective, fără sânge în ochi și cu propuneri constructive – ajutând industria despre care scrie. Desigur, tehnologia și vremurile (în general) ne-au înzestrat cu telecomanda care ne ajută să alegem ce ne place și putem aprecia ce ne face bine.
—-Lucrurile se vor limpezi candva, pentru ca toată lumea știe că ”binili învinge” și până atunci… să ridicam un pahar, zic!
—-Sărbători fericite și La Multi Ani!
—-RaSto
In estul Siciliei. Ziua 4
—-Ulitma zi de Sicilia estica ne-a adus de toate…
—-Dupa scurtul breakfast din frumosul resort de langa Acireale, am dat fuga la ultimul loc de intalnire cu #winelover-ii. Crama Fischetti. Un domeniu de vis, unde vinurile se fac dupa metode stravechi folosind (si acum) pentru presare o imensa pârghie de lemn si presa din piatra!!! Fiind un estate cu rezonanta istorica, a tinut sa fie host-ul unei degustari care a gazduit mai multi producatori din jurul Etnei. Am luat la “analiza” mai multe vinuri, iar reintalnirea cu Gina Russo am luat-o ca un bonus pentru ultima zi in Sicilia.
—-
Si pentru ca multi plecau spre casele din lumea larga, am scurtat programul, ne-am asezat din nou la happy poza de grup Ne-am luat la revedere de la prieteni, de la gazde si organizatori , promitand ca cel mai tarziu ne-om revedea la Atena – 14 februarie – 4th-#winelover Celebration, si-am dat bice Fiatului sa vedem si litoralul si ce-om mai putea din Catania pana la decolare.
—-Dupa ce ne-am balacit pana la glezne, afara fiind mai mult de 25 de grade, am intrat in Catania, 
am mancat la o terasa si-am parcat in apropierea centrului. O cafea, o…macarone… doua poze, un mic shopping, ca turistii. Soare, zambete largi pentru ca petrecusem zile frumoase in Sicilia, dar asta pana am ajuns sa predam Fiat-ul Cubo la firma de rent… scotand bagajele si pregatindu-le pentru imbarcare, se-aude: N-am incarcatorul de mobil… Nici laptopul… Dar pantofii mei cu toc?… Bijuteriile?…
—-
Le-am cautat in toate colturile, dar nimic! Singurul nemafiotat am fost eu, care aveam rucsacul cu laptop in interiorul masinii si nu in portbagaj… Cosmin si Diana fusesera robbed in cel mai pur stil Sicilian… S-au spus cuvinte grele, ardelenesti, de suduială… Dar le-am inteles pe toate. Mie mi-a fost frica doar pentru vinurile cumparate de pe-acolo, care le-am gasit stand cuminti in geamantan… Uf…
—-Am lasat frumoasa Sicilie (a carei Etna fumega linistita ca o pipa) si zilele placute petrecute in cele 4 zile de minivacanta cu un gust amar… De unde sa stim ca acum 3 zile, mamaia Etna s-a reactivat, aruncand foc si scuipand lava… Cineva, acolo…ne-a auzit!
—-Cu Bine,
—-RaSto
.
.
.
.
Comentarii recente