Degustare M1. Crama Atelier – Murfatlar (Episodul 1.)

Scris la 16 octombrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

….Săptămâna trecută, într-o splendidă după amiază de toamnă am răspuns prezent invitaţiei oferite de M1. Crama Atelier (prin vocea domnului manager Dan Bundur), acea cramă mică din crama mare Murfatlar.
….Întrebarea de început este: ce poţi face într-o cramă? Merită să ajungi acolo, ori ba? Bine-nţeles că merită să ajungi acolo, iar crama nu este vreun loc de “boschetăreala” cu alcoolicii anonimi de prin faţa blocului. Nu te duci nici să te faci “cui” amestecând diverse vinuri, nici să faci “pipi” pe gardul oamenilor după ce ţi-ai zburat creierii aşa cum este obiceiul pe aici prin Românica!
….Crama, este locul unde poţi învăţa cum se cultivă şi se întreţin strugurii, cum se produce vinul de calitate, care este deosebirea dintre “vinul de butuc” şi cel de crama făcut cu tehnologii dintre cele mai moderne, pentru a ne desfăta din când în când simţurile. Şi pentru că tot am vorbit de simţuri aici înveţi că acest “nectar al zeilor” are o culoare, un miros deosebit şi un gust dumnezeiesc ce doreşti să nu se termine niciodată. Bucură-te, deci, de toate aceste trei calităţi! Nu bea vinul din “vază” şi nu te opri numai după primi zece litri. Vinul nu e făcut să-l bei pentru a avea curaj să o violezi pe baba Floarea, sau să-l scuipi pe profu’ de geografie, iar a doua zi să mori cu capul în “buda” şi unchiul “bore” în cârcă!
Deşi pe la noi cutuma spune, că vinurile nu trebiue amestecate, pentru că te îmbeţi (dar, poţi bea cu butoiul să arăţi prietenilor ce tare eşti…), într-o cramă intelegi cum poţi degusta diverse sortimente de vin, bineînţeles cu măsură şi să pleci cu toţi boii de la căruţa acasă. Ideea de bază este că aici înveţi despre vin, ajungi să-l cunoşti, să-l respecţi şi să ştii cum şi cât să consumi pentru a te bucura la maxim de el.
Acum că ştim ce este crama, să vorbim puţin şi despre eveniment…
….A fost lume multă: pasionaţi ai vinului, bloggeri celebri, ziarişti şi toţi cei ce au vreo atingere cu acest domeniu şi care nu au dorit să lipsească. Ce mai, chef de chef, cu lăutari şi tot tacâmul, vinuri bune şi mâncăruri alese, atmostera relaxantă, socializare la greu. O petrecere pe cinste, grataragiu celebru în persoană oenologului Răzvan Macici, gazde minunate – bravo lor! Ce mai: la sfârşit s-au pupat arab cu rabin, câine cu pisica, bărbaţi cu bărbaţi, şi femeile cu sticlele de vin…
….După primirea călduroasă alături de un pahar de vin, am intrat în crama şi ne-am apucat de “treabă” cu două vinuri albe: Arezan 2011 (feteasca albă şi feteasca regală) şi Leat 6500- 2011 (pinot gris).
O să le descriu succinit:
Arezan 2011: fetasca albă 50%, feteasca regală 50% – un vin curat, prietenos şi de cursă lungă. Are o culoare galben- verzui, un miros floral şi de fân proaspăt cosit. Gust fructat, măr verde, iar pe final o senzaţie puţin uleioasă. A fost ţinut în inox fără să vadă lemnul la culoare.
Leat 6500 – 2011 Pinot Gris, a fost obţinut prin presare directă a ciorchinilor fără desciorchinare şi adaugată o componentă de 8% vin baricat, care ajută la corp.
Are o culoare galben – verzuie, nas cu arome florale, caise, pepene galben, mirodenii şi este puţin picant. Gustul este: plin, bogat, foarte fructat, iar gândul te duce la citrice poate grapefruit. Este un vin cu corp, sofisticat, rafinat care duce spre un final mediu cu senzaţii amărui foarte plăcute.
Dacă, Leat-ul 6500 – Pinot Gris este cum spuneam un vin mai delicat, şi puţin pretenţios, vă asigur că Arezanul “curge” singur şi face casă bună cu petrecăreţii din toate categoriile. Pe încercate!
….Au mai urmat patru vinuri roşii, despre care o să vă povestesc în posturile următoare şi surpriza serii Muscat Ottonel Ice Wine – vin desert, dulce obţinut prin prelucrarea strugurilor în luna februarie, dar cu o cantitatea obţinută de numai 400 de litrii de vin, de pe o suprafaţă de două hectare. Ce să zic: după ce l-ai băut şi pe acesta, poţi să mori liniştit că le-ai făcut pe toate! 🙂
Va urma…

Bogdan.

Degustare Crama M1. Atelier – Mulfatlar

3 în 1: Taraf, vin de Urlaţi și pastramă

Scris la 9 octombrie 2012 in Povesti despre vin | 10 comentarii

….Primesc de la Restaurantul Casa Basarab o propunere, ca pe 5 octombrie să particip la o degustare de vinuri de la Urlaţi şi totodată, o petrecere cu must şi pastramă. Îmi iau 2 amici şi ajung la frumoasa şi primitoarea terasă în vinerea cu pricina.
….Din stradă, ne saluta o muzică populară caldă şi ne strecurăm prin aglomeraţia terasei să ne găsim masa pe care o rezervasem. Se opreşte din cântat taraful cu feţe triste şi în scurt timp ia cuvântul un om care se recomandă a fi şeful vânzărilor pe Bucureşti a celor de la Domeniile Dealu Mare Urlaţi. Prezintă pe scurt istoricul cramei şi se scuză că nu are şarmul celui care trebuia să prezinte inițial, Rareş Marinescu. Toate lucrurile astea era cât pe ce să le uit, pentru că la eveniment au fost aduse 2 hostese incredibil de înalte. Primul vin prezentat este sauvignon blanc şi una din hostese, preocupată tot timpul să nu cadă după tocurile de 16 (ce i-or mai fi trebuind ?!) şi să nu dea cu capul în felinarele atârnate de grinzi, ia startul spre public cu o sticlă în mâini. Şi ajunge în dreptul meu arătându-mi (din zona ei inghinală) o sticlă cu Muscat Otonel. „La ce să mă uit”? întreb, reţinând că era vorba de un alt vin. „La sticla, dragă”! –îmi raspunde ca unui golănaş de pe stradă. Îi explic că la sticlă am înţeles şi eu, dar că ţine acolo sticla care nu trebuie şi că ar fi bine să o înlocuiască cu SB-ul. „Asta mi-au dat, asta prezint”! –dând ochii şi ciuful pe spate, continuând drumul spre alte mese. Mă împac cu idea că nu-i seara mea de socializare cu fetele din branşa asta şi mă “aplec” pe vin. De reţinut că pe toate mesele erau prezente frumoase cataloage şi liste de preţuri ale vinurilor, preţuri cu care puteai comanda la masă sau lua vinul acasă. Explicaţiile celui care prezenta degustarea nu erau foarte convingatoare şi nu știu de ce au fost așa de grabite, trecerea făcandu-se extrem de repede. În cele ce urmează, am să „temporizez”, fiind mai tehnic:
Sauvignon Blanc Domeniile Dealu Mare Urlati – o culoare galben pai mai aparte, dar frumoasă; parfumat excesiv, cu citrice și flori de câmp și exotice, ai senzația că nu ai numai sauvignon în acel pahar; gust interesant, bun, dar îl simți cam apos, cu puternică tentă de soc, multe flori, acidulat mediu și, deși e destul de alcoolic (13,5%), ai impresia că-i un vin ușurel de vară, fară prea multă corpolență. Postgustul aproape inexistent, însa rămâi cu florile exotice în nas. Preț: 28 lei.
Trei Peşti Dealu Mare Ceptura – mai întâi surprinde eticheta mare, albă şi foarte simplă. Apoi, observi culoarea galben-aurie foarte frumoasă. Mirosul e din nou foarte floral şi iţi atrage atenţia intensitatea citricelor, cu puţin soc, dar parcă e şi ceva corcoduşă cu piersică. E vorba de un asamblaj de SB cu fetească albă şi riesling italian. Gustul e puţin peste miros, acidulat, cu tente de fructe exotice, în care distingi procentul mai mare de sauvignon blanc. E un vin mai complicat şi se vede un efort la lucrarea lui, pentru că e mult mai serios şi mai corpolent. Nu simţi nici aici cele 13,5 %, dar ramâi din nou cu postgustul extrem de floral. E un vin pe care nu cred ca îl vei ţine minte, pentru că nu iese în relief cu ceva memorabil. Dar, pentru că cineva drag mi-a spus ca i-a rămas o impresie foarte bună, promit să-l mai iau cândva la încercat. Vinul e recomandat să-l asociați cu pește, dar nu cu trei deodată.
Roze – Domeniile Dealu Mare Urlati – o culoare frumoasa de siropel de căpșuni. Nas interesant de fructe roșii de pădure, în care predomină fraguțele. Gustul dulceag-acrișor de fructe, nu foarte tare (13%), făcut dintr-un merlot (despre care s-a spus că va disparea în curand din Domeniile Urlați). Îți rămâne iar tenta aia excesiv de florală, la care nu te mai așepți și la roze. Se califică la nivel de vin demisec, datorită restului de zahăr măricel şi a post gustului, evident, dulceag. Vinul, deşi nu prea elegant, e prietenos şi merge ciugulit cu brânzeturi sau orice fel de cărniţă (mai slabă, de preferat). Preț: 28 lei.
….S-au mai degustat: Pelin alb și roșu, Muscat Otonel 2011, Merlot 2011 (parțial baricat), Paganus – vinuri nefiltrate, Fetească Neagră și Cabernet Suvignon 2011 (parțial baricate). Incantation-ul (cupaj din Fetească Neagră, Cabernet și Merlot), baricat 9 luni în stejar românesc a facut o bună impresie la mesele de băutori de vin roșu.
….Odata ce hostesele au încetat „echitaţia” printre mese, ca o prinţesă valahă şi-a facut apariţia (nazal și vizual) pastrama de berbecuț, care avea să salveze multe momente de care nu v-am mai povestit. N-am mai mâncat de ani buni o asemenea fragezime de pastramă, iar din distribuția „filmului” au făcut parte și niște murături de toată lauda. Pastrama, pâinea neagră de țară și pepenele murat au fost vedetele din farfurie, până când, odată ce solistul a lăsat nesupravegheat microfonul, imediat a fost arestat de viorist, care și-a făcut de cap, cântând – pe gură, de data asta, tot ce n-a fost lăsat să cânte pe la alte petreceri. Nimeni nu a avut curaj sa-i ia microfonul și să-i spună că Vocea Romaniei e marțea și X Factor e duminica, pen’că n-aveai nici o şansă și chestia asta se întâmplă O data-n Viață (tot duminica). Am lăsat taraful, gazdele și cheflii într-un loc cu multe povești nescrise, promițând că am să recuperez cât mai multe din ele. Povestea mea, tocmai v-am spus-o !

RaSto

Vremea ştiucii

Scris la 7 octombrie 2012 in Povesti despre vin | 12 comentarii

….Fiind vreme aşa de frumoasă, am hotărât să plec cu prietenii la pescuit de ştiucă în Delta Dunării. Locul pe care l-am ales a fost Mila 23, mai exact „Pensiunea Mila 23” pe care o recomand cu căldură. După ce am vizat permisele de pescuit şi am cumpărat câte unul de acces în biosferă, a început marea noastră aventură pescărească. Cu noaptea-n cap ne-am mişcat bărcile pe canalul “câştigător”, desigur unul secret, numai de noi ştiut, unde în vremurile bune ciung dacă erai şi tot prindeai peşte cu sacul. Şi ce să vezi: cum a apărut soarele de-o suliţă pe cer, au şi dat navală toţi idioţii pământului cu motoare de zeci de cai, care alergau cu bărcile mai ceva ca la raliu. Ne-au aruncat barca ori în stuf ori în sălcii, ne-au rupt monturile şi cu mare, mare noroc am scăpat cu bărcile nerăsturnate. Ce ne-am mai distrat şi ce le-am mai urat de mame şi de tot neamul lor! Şi bine-nţeles că nici peşte nu am prins, decât mârliţe până într-un kilogram, un kilogram jumate, destul de puţine şi acelea, pe care oricum le-am eliberat.
….Am plecat dezamăgiţi la masa de prânz, unde ne-am consolat cu un borş lipovenesc şi caras prăjit. Carasul l-am servit lângă o sticlă de traminer Eduardo Miroglio 2011 pe care am hotărât să o analizăm pe îndelete la masa de seară (vinul îi găsiţi aici http://www.vinibuoni.ro/store/white-wine-1.html).
Apoi, am schimbat canalul pentru partida de după-amiază şi am început războiul.
Primele, s-au luat ştiucile de noi. Au năvălit cu putere, ne-au muşcat de voblere şi degete când le trăgeam în barcă. Plezneau apa ameninţător, apoi se făceau nevăzute. Veneau sfidătoare ţinându-se cu colţii de linguriţe, loveau fulgerător barca şi se “dădeau” la fund. Ne-au furat juvelnicul şi au plecat cu el departe în zare, cu captura noastră, cu tot. Ne-au speriat când au deschis gura mare la noi aşa de tare, că am plecat mâncând pământ cu cele două trei exemplare mai frumoase din barcă şi am jurat că până la anul nu vom mai călca pe acele “groaznice” meleaguri.
….Una peste alta, a fost o partidă frumoasă de pescuit, cu ceva peşte prins şi destul scăpat, linguriţe agăţate, voblere pierdute şi multă, multă, distracţie. Masa de seară debutează cu tradiţionala saramura de crap, sărată şi iute de deschideam gura fără să putem articula ceva. L-am readus la masa pe domnul Eduardo Miroglio 2011 – traminerul sus amintit şi l-am luat la întrebări. Ne-a zis că are o culoare galben – auriu, strălucitoare. Nasul îţi dă senzaţia de dulce, miroase a trandafiri, fructe coapte, flori de tei. Dacă închizi ochii parcă “vezi” borcanul cu dulceaţă! Gustul este destul de lung – pleacă din dulce, apoi devine puţin acrişor şi sfârşeşte în post gust cu o tentă foarte plăcută uşor amăruie. Este echilibrat, mătăsos, dar îi lipseşte puţin aciditatea. A stins miraculos iuţimea din saramura, iar lângă crapul gras a făcut perechea ideală. Astfel ne-a ţinut companie până am terminat planurile de a două zi, am mai băut o sticlă şi încă una, apoi am plecat liniştiţi la culcare, cu viitoarele capturi în gând.
A fost frumos, dar a trecut prea repede!

Bogdan.

Delta Dunarii

Vinuri franțuzești la Lidl – Episodul 2

Scris la 5 octombrie 2012 in Povesti despre vin | 5 comentarii

….Povestea o știți din episodul 1, așa că trecem direct la “caseta” tehnică.
….Chateau de Moulin 2011 Entre-Deux-Mers (19,99 lei)
Culoare galbenă, cu tentă verzuie, clar şi limpede. Nas de citrice, parfumat, ierburi verzi şi asemănător cu sauvignonul. Gust: acidulat de citrice şi ceva piersicuţă, rotund, echilibrat şi consistent, în ciuda celor doar 12%. Destul de proaspăt, floral, dar sec, cu tentă de pepene galben sau ceva fructe tropicale. Nu l-am simţit a avea un post gust prea lung, dar rămân impresiile de acid şi