Cimarosa versus Andora
Ce veselie! M-am colorat pe faţă cu tricolorul nostru (ca şi al lor) şi m-am dus să asist la un moment istoric: România a învins o altă echipă naţională la fotbal pe Arena Naţionala! Dacă nu-i prindeam pe desculţii ăştia din Andora, nu ştiu cu cine mai făceam golaveraj. Am vrut să rămân la ieşire să-i cer un autograf lui Tănase, dar am auzit că se scrie cu cratimă, iar eu sunt un om civilizat. Oameni fericiţi şi aflueală greoaie spre mașini. “Hai să bem ceva”!, îi spun amicului Luci, cu care am fost la meci. Turcii 3-0, olandezii 4-1, dar şi noi sărbătoream un eveniment, ce mama zmeilor?! Ajungem acasă în Chitila şi scot din răcitor un Chenin Blanc – Cimarosa 2011/ Africa de Sud. Screw-Cap, etichetă frumoasă, hai cu el in pahare. Culoare uşor chihlimbarie, strălucitor, curios.
Dăm cu nasu’n el şi… nimic de remarcat. Miros de vin dulceag, ceva citrice şi uşoare urme de oxid. Atacul… de niciun fel. Ușor dulceag, ceva pepene galben. Apoi simţi cât de plat şi sălciu poate să fie. Apos, dar îi simţi ceva alcool (12,5 %) pus lângă licoare. Greu de definit şi total dezechilibrat. Să mă ierte producătorii, îmbuteliatorii germani şi importatorul, dar nu trece de nivelul de “zeamă cu aromă de vin”. Insist să mai iau o gură şi încep să simt şi gustul de vin oxidat (deja ?!). Deşi preţul e foarte tentant (9,99 lei/sticla la Lidl), în zi de calificări avem următoarele rezultate: RaSto – Lidl = 0 – 10 ; România – Andora = 4 – 0. Deci, rămân cu minus 6 lei la golaveraj! Concluzie generală: dacă aveţi de renovat prin casă şi vă mişună lucrători prin preajmă pe la ora prânzului, orice Dorel ar fi încântat (poate) să bea acest vin rece cu bule de Borsec în el. Plecând de la preţul de cumpărare şi scăzând transportul, sticla, eticheta, capişon şi căpăcel, nici nu vreau să mă gândesc ce sirop de struguri mai rămâne de băut.
PS.1 Pentru amatorii de chenin blanc, la Carrefour şi în magazinele Halewood Simonsig (tot Africa de Sud), evident cu preţuri inaccesibile pentru Dorel.
PS.2 Mi-a șoptit cineva (hush – hush), că în curând Lidl va aduce și vinuri bune.
7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche
15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion. 
Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
La mulți ani, Alexică!
RaSto
Zi de toamnă până-n seară
Fiind început de toamnă, m-am hotărât să termin apocaliptic plaja din acest an cu o ultimă vizită în Vama Veche. Bineânţeles, Vama Veche cea nouă, plină de figuri, figuranți şi “gipane”, şezlonguri la 20 lei, şampanie în frapieră adusă pe plajă pentru doamna cu căţelul.
S-a dus Vama cea cosmopolită, plaja nudiștilor, a tuturor artiștilor și bețivilor din România. Unde sunt Doamne, oare femeile nud de altădata, de aveai material de studiu cu zilele prin baie sau prin alte unghere? Cați tineri, oare, mai prind astăzi răsaritul de soare pe plajă în compania vreunei domnișoare și a iubitelor sticle de vodcă Cristal?
Apoi, de unde plăcere mai mare, decât să o târăști o domnișorică de picior până în cort sau viceversa în stare apropiată sau identică cu coma alcoolică? Ce să zic, nimic din ce era bun în viața asta nu mai este!
Acum, ca să mă înscriu în peisaj, am ales şi eu o cârciumă de fiţe, pe numele ei –Bolo Steak House. Am avut o surpriză plăcută. 
Personalul ne-a onorat cu amabilitate, bună dispoziție, îndeplinirea tuturor poftelor, deh!.. am fost și la nunți mai proaste. Steak-ul de vită era foarte moale și proaspăt, rezonabil la preț, iar lista de vinuri eclipsează multe restaurante de pe uliţa noastră din capitală. Aşa, ca idee: Alira – 55 lei, Smerenie – 110 lei, Enira Reserve – 100 lei, Caloian – 30 lei, La Cetate Sauvignon – 45 lei…
În spiritul noii Vămi, am ales un vin – pe numele lui: “Penfolds bin 389 cabernet shiraz 2004”, la preţul de 130 lei sticla. Acum o să vă explic şi de ce: în primul rând pentru că merge cu vita, apoi pentru că reprezintă Vama Veche cea din zilele noastre – lume simandicoasă și plină de talente în devenire, dar fără nici o justificare a acestui comportament.
Iau prima gură de vin şi începe… îmi aşează în dreptul nasului câteva coacăze negre împreună cu una – două boabe de piper, după care urmează năprasnica lovitură de baric.
În gură îmi îndeasă cu mopul ud diferite gusturi din care aș putea aminti: coacăze plimbate prin cerneală, ciocolată neagră, gem de prune puţin afumat și ţinut lângă sticla cu gaz. Mă leagă strâns cu taninii foarte puternici de gingii şi mă călărește până la sfârșitul sticlei.
În limba română asta ar suna cam aşa: un vin elegant, de o culoare rubinie ce nu te lasă să-i descoperi vechimea. Un miros parcă prea puternic de vanilie, apoi coacăze negre, puţin magiun de prune, piper, ciocolată şi un iz sensibil de petrol.
Gustul începe cu un atac puternic, tanini tari de-ţi amorţesc gingiile, fructe de pădure, condimente, ciocolată amăruie, cafea proastă, şi o dulce catifelare. Acest vin este unul foarte corect, se simte cabernetul şi destul de bine shirazul, dar dupa părerea mea nu are nici un fel de personalitate. Este un vin bun sau foarte bun dacă doriți și cam atât! Nu îţi lasă nici o amintire, bucurie că îl ai, regret că l-ai terminat, sau dorința de a mai incerca un pahar.
Vă întrebați dacă îmi pare rău că l-am cumparat? Nicidecum, compania prietenilor și a fetelor frumoase din Vamă a făcut toți banii, chiar mai mult!
Vă doresc să-l încercați cu plăcere!
Bogdan.
…va urma: „Moartea vine pe arome de Carmenere (thriller pentru producătorii de vin români)”!
Episodul 1 – Caloian Sauvignon Blanc 2011
Anul ăsta am avut o vară foarte lungă şi foarte călduroasă. Rozeurile si albele, fiind preferatele mele, voi începe să scriu despre câteva vinuri roze si albe de la Oprişor, sub forma unui serial.
Primul episod: Caloian – Sauvignon Blanc 2011. În primăvară, unul din cei mai cunoscuţi somelieri din România îmi spunea că acest vin este cel mai aproape de sauvignon-ul clasic de la mama lui. De la început trebuie să spun că vinul ăsta e şmecher. Şi spun asta pentru că am băut cantităţi impresionante şi întotdeauna mirosul, gustul şi postgustul m-au atras şi vrăjit, astfel încat te face curios să mai descoperi câte ceva la urmatorul pahar. Iar eu curios din fire am tot cercetat.
Şi iată ce-am găsit : – culoare uşor gălbui-verde, cu o mică strălucire și foarte limpede; – miros plăcut de citrice și mere verzi proaspete, puțin soc și fân cosit proaspăt, prin care sigur au trecut ceva pisici noaptea. Totul e bine integrat si te face curios să-l guști; – gustul: atacul este prietenos, se simte acidul in echilibru cu alcoolul (14%), suficient de mineral, cu prezente discrete de lamâiţe, piersicuţe si corcoduşe. O senzatie de salată de fructe românească de vară servită la pahar şi destinată adulţilor. După ce-l înghiţi, îți dai seama ce sete ți-a fost. Simți o ușoarâ amăreală, dar doar atăt cât trebuie. Uite, vezi?!… am ajuns la al 2 lea pahar şi uitasem de postgust: nu foarte lung, dar plăcut, fructos şi care cere un mizilic.
E un foarte bun vin de vară (in ciuda alcoolului), uşurel, extrem de prietenos. Poate că nu întâmplător, dacă te uiţi cu atenţie pe etichetă, vei vedea că e un vin pentru toată lumea, de stat la taclale de pe terasa penthouse-ului sau de pe prispă.
Nici preţul nu e agresiv : 18 lei distribuție – 35 lei în un unele restaurante. Nu mă înghesui să-l asociez cu mâncare, pentru ca eu aș mânca de toate la acest vin. Uff… M-am luat cu vorba și s-a terminat și sticla asta!
RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente