Priorat – Între tradiție și inovație
—-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Marius Gheorghe, care si-a descoperit pasiunea pentru vizitarea cramelor si a aprecierii vinurilor la justa lor valoare. Marius lucreaza in domeniul stomatologic.
—-Înca din secolul al XII-lea, regiunea Prioratului era cunoscută pentru vinurile sale. Denumirea vine de la comunitatea de călugări Cartucieni (în spaniolă Cartujano) al căror stareț se numea Prior. Mănăstirea Cartuja a fost construită ca urmare a visului unui cioban, în care i s-a arătat imaginea unei scări îndreptate spre cer și susținută de îngeri. Mănăstirea a fost numită Cartuja de Escaladei
—-
Din cele 6000 ha cultivate la sfârșitul secolului al XIX-lea au rămas în anii ’60 ai secolului trecut mai puțin de 300 ha, cauza fiind filoxera, fapt care a dus la uitarea zonei Priorat. Din nevoia de a-și asigura traiul și de a se diferenția de alte zone ale Spaniei, cultivatorii au început să producă vin din cele doua soiuri specifice Prioratului: Garnacha și Carinyena (denumirea catalană: Samso).
—-Cel care a făcut cunoscut în lume vinul de Priorat este Alvaro Palacios Muro, oenolog și producător de vin din Rioja Baja. Este născut într-o familie cu o tradiție veche de 5 generații în cultivarea și producerea de vinuri din Rioja, cunoscută ca Palacios Remondo. A studiat oenologia la Universitatea din Bordeaux sub îndrumarea lui Jean Pierre Mouex, apoi s-a îndrăgostit de frumusețea Prioratului și s-a mutat în această regiune, unde a cumpărat vii și a început să își producă propriul vin de Priorat.
—-În 2013, revista “Wine Espectator” a ales vinul său Alvaro Palacios-Priorat Les Terrasses Velles Vinyes 2011 ca unul dintre cele mai bune 100 de vinuri ale anului.
—-Alvaro Palacios a scos la licitatie în anul 1999 la New York, la Casa Christie’s, o sticlă de vin din Priorat – L’Ermita – care s-a vandut cu suma de 60000 pessetas (aprox. 15000 de dolari la acea vreme), fapt care a făcut celebră această regiune.
—-Prima mea zi a vizitei în Priorat a fost un tur de forță. Am început prin vizitarea unei crame din Figuera, chiar în satul unde eram cazat.
—-Ficaria Vins este o cramă mică, de familie, deținută de Jaume Roca, cu o vie destul de valoroasă, aceasta însemnând vii cu vârsta cuprinsă între 12-90 de ani. Cultivarea se face la o altitudine de 
575-600 m, solul având o structură argilo-calcaroasă. Aici se practică o vinificare naturală, fără drojdii selecționate, iar presarea strugurilor se face manual. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că fermentația alcoolică se face în vase de lut.
—-Am degustat două vinuri: primul a fost Elia, o creanza 2014. Vinul a fost denumit după una dintre fiicele producătorului, probabil una destul de corpolentă, dacă ar fi să mă iau după structura vinului: 60% Garnacha, 20% Cabernet Sauvignon și 20% Shiraz, baricat 12 luni în butoaie deja folosite și cu volum alcoolic de 14,5%.
—-A urmat Pater (adică ta-su’!), un Garnacha 100%. Vin destul de plăcut, cu o intrare proaspătă, dar cu personalitate puternică, asemeni tatălui producătorului – Jaume Roca fiind o persoaneă puternic implicate afectiv în procesul vinificării în stil tradițional.
—-
A doua vizită a fost la Sangenis i Vaque, cu o proprietate de 13 ha, alcatuită din vii cu vârste cuprinse între 20-80 de ani. Aici, fermentația se realizează în tancuri de ciment timp de 30 de zile, cu mult peste medie. Procesul este prelungit din cauza conținutului prea ridicat de zahăr al strugurilor. Soiurile folosite sunt Garnacha și Carinyena. Media anuală de producție este de 200 de butoaie, din care 50 se reînnoiesc anual. Aici se practică o baricare cu durata cuprinsă între 12-18 luni.
—-Proprietarul spunea că medicul recomandă două pahare de vin roșu pe zi, cu condiția de a fi mai scump de 6 euro. Pentru 10 euro de persoană, am degustat cinci vinuri cu prețuri cuprinse între 10-50 de euro. Ultimul vin din degustare a fost Monlleo, din anul 2000, baricat 24 de luni. Vinul a fost clasificat de Tom Stevenson, iubitor de Garnacha, printre primele 100 de vinuri din lume.
—-A treia oprire: Escaladei, cea mai cunoscută din zona vizitată de mine, este situată la 1 km de Mănăstirea Cartuciană, care vreme de secole a administrat viața economică și socială a așezarii.
—-Vechimea oficială a cramei datează din anul 1692, dar se pare că exista încă din secolul al XIV-lea. Via are vârste cuprinse între 20-80
de ani și este cultivată pe un sol compus din argilă, calcar și șisturi, a căror denumire catalană este Licorella, element ce îi oferă un caracter distinctiv soiului Garnacha.
—-Technica folosită este o combinație între vinificarea tradițională și tehnologia modernă, adusă în anul 1974. Cei mai buni struguri sunt vinificați în tancuri de ciment fără levuri. Producția se ridică la o medie de 150000 de sticle pe an.
—-Degustarea a cuprins trei vinuri și o consider cea mai reușită din această zi, oferind caracteristici cum ar fi: corpolență, aromă, structură bine definită, conținut mare de tanini și volum alcoolic ridicat, dar subtil. Prețurile vinurilor degustate au fost între 15-20 de euro. Am mai degustat la cerere un vin alb din 2011, 70% Garnacha și 30% Viognier, dar nu m-a impresionat în niciun fel. Avea un gust greu de definit, predominant mineral.
—-
A doua zi, am vizitat o singură cramă – Tane. Această ultimă vizită a fost cea mai spectaculoasă, mulțumită proprietarului, Marc Boras și minunatei sale mașini de teren. Turul făcut prin viile sale ne-a încântat privirile datorită uluitorului peisaj în care rândurile de vii alternau cu cele de măslini și migdali, însumând o suprafață totală de 22 ha de vii cu vârste cuprinse între 20-80 de ani, cultivate la o altitudine de 650 m. Plantațiile sunt înconjurate de Muntele Montsant, a cărui frumusețe ne-a făcut să ne simțim un pic mai aproape de cer. O particularitate a acestei familii de producători este că Joan Boras, tatăl actualului proprietar, a fost creatorul tancurilor de beton ale 
Cramei Escaladei și a multor altor crame din regiune. Aceste tancuri cu un volum de 1000-1200 l sunt mobile.
—-Am degustat două vinuri destul de plăcute, având cel mai corect raport calitate-preț din tot ce am degustat în aceste două zile.
—-Timpul petrecut printre viile Prioratului a fost pentru mine o experiență de neuitat. Am cunoscut oameni deosebiți, modești, dar foarte hotărâți în munca lor, pentru a produce vinuri de foarte bună calitate, îmbinând cu succes cunoștințele tradiționale cu tehnicile moderne. Probabil că tenacitatea catalană este cea care a făcut ca Prioratul să devină a doua regiune viniferă din Spania, după Rioja, care a primit în urma cu 18 ani D.O.Q.-ul.
—-Le mulțumesc prietenilor mei Mara Andrei și Albert Maylinch Guillamon care s-au ocupat de organizarea acestei vizite, iar dacă veți avea ocazia să fiți prin zonă, nu ratați vizitarea cramelor.
Comenteaza
Faceti cunostinta cu Lily
—-La sfârșitul lunii trecute, chiar de ziua internțională a Iei , am fost în excursie la Batoș. Adică la crama celor de la Liliac. Drum lung până acolo, dar plăcut doar datorită companiei și a gazdelor noastre. Întregul fim al celor petrecute îl puteți citi bine descris de mai vechiul meu amic Daniel Botea , din ce în ce mai implicat în evenimentele cu vin.
—-Eu am să mă opresc asupra celor două vinuri testate în premieră: surorile Lily, deși degustarea de la Liliac Lounge a fost mult mai cuprinzătoare.
—-Lily “green” – sauvignon blanc + chardonnay. Medium pale lemon, cum zice la manual cu inserție verzuie. Intens în arome, măr verde, soc și iearbă cosită. Sauvignonul e în prim plan, pentru că doar pe finalul înghițiturii dai de ceva silky. Aciditate mare de Ardeal, alcool robust (13%), dar nimic nu pare să deranjeze. Plăcut, destul de elegant, vioi și plin de vigoare. Aproape 7 papioane. Vin de petrecere lungă.
—-Lily “blue” – fetească regală + fetească alba. Plăcuta culoare, galbioară, cu arome evidente de caise, măr verde copt și citrice, în care feteasca regala își face de cap. Sec, intens, aciditate mare, alcool potrivit (12,5 %) cum ii place voinicului pe caniculă. Postgustul și el onorabil. Cred că și amatorii de șpriț s-ar bucura de el. -7 papioane.
—-În loc de concluzie, găsesc teribil de îndrăzneață și provocatoare lansarea acestor două vinuri, iar dacă m-aș referi și la prețuri… managerii de restaurante și terase ar face bine să și-l plaseze măcar în meniul lor de vinuri la pahar ASAP. Vara asta ne-a luat tare, dar nici nu ține o veșnicie.
RaSto
Assyrtiko – My summer love
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Daniel Duica, iubitor de vinuri, indragostit pentru moment de soiurile antice, prefiloxerice, nealtoite pe radacini americane. Daniel este general manager la o firma de consultanta din Sibiu.
—-Intrerupem “romanul fluviu”, “foieletonu’ “ despre vinurile antice deoarece vreau sa va prezint un vin pur si simplu extraordinar! Grecesc.
—-Am profitat de faptul ca aveam treaba in zona Neptun-Olimp si am pus mana pe telefon. Am sunat la Delfinul din Olimp (unul dintre foartele putine locuri care ofera cazare direct pe plaja din zona). Cand am auzit ca au o camera libera nu m-am putut abtine sa nu incep sa țopăi prin casa. Le-am spus fetelor mele ca au o ora sa impacheteze – lucru aproape realizabil.
—-Peste fix o ora eram cu totii in masina cu portbagajul plin ochi cu bagaje facute la repezeala pentru 2 zile…si o “traista” cu vinuri luate direct din frigider . In jurul 
pranzului eram in Bucuresti pentru cateva intalniri ce pareau ca nu se mai termina (oricum nu inaintea rabdarii fetelor mele). Dupa cateva ore bune de ‘’alergat” prin furtuna in Bucurestiul inundate (din nou) de o ploaie de vara eram spre MARE. Nerabdarea revederii cu MAREA era intrecuta (poate) doar de setea mea. Cand am ajuns la Delfinul, dupa o scurta consultare a listei de vinuri, am fugit la “traistă” din camera sa vad daca mai era ceva rece. Mai era. THALASSITIS Oak Fermented 2013. Pana sa vina calcanul de Marea Neagra cerut, eram deja cu vinul in pahare. Sa le spunem pahare… Cum l-am gustat mi-au venit in minte 3 lucruri: 
Orange wine, Sur-lie, vinuri albe de Rioja. Toate astea invaluite de farmecul marin, inconfundabi al Assyrtiko. De ce Orange wine? Dupa gust cred ca acest vin a avut un contact indelungat cu pielita strugurelui, amintind de vinificarea strugurilor rosii. De ce Sur-lie? Se simte in mod clar contactul prelungit al vinului cu drojdiile si un batonnage indelungat. De ce vinuri albe de Rioja? Se simte o subtila aroma oxidativa in vin, indusa in mod intentionat in timpul fermentarii si maturarii in stejar dar si datorita nuantei usor oxidative, galbui-aurii in culoarea a vinului. Toate astea fara bucate langa el … Dar cand am gustat calcanul de Marea Neagra cu mamaliguta, ceva mujdei si un pahar de THALASSITIS Oak Fermented 2013, toate aromele au crescut automat exponential – aromele cărnii si aromele vinului, contopindu-se intr-o simbioza culinara de neuitat! Calcanul este un peste ușor gras, dar in contact cu aciditatea vinului, cu salinitatea acestuia si postgustul plin de suc proaspat stors de lime, calcanul de Marea Neagra devine o carne usoara de vara si iti vine sa mananci si sa bei la nesfarsit! Nici nu am mai avut nevoie sa storc lamaie peste calcan. Cremozitatea vinului, batonnage-ul, subtilele arome oxidative, aciditatea crocanta integrate perfect in farmecul inegalabil al soiului Assyrtiko fac din acest vin un nobil gourmet al creativitatii in vinificare de 
care grecii dau dovada, in special in ultimul timp. Ce mi-a ramas din sticla deschisa seara mi-a facut dimineata luminoasa si chiar a adus soarele in Olimp. La micul dejun l-am asociat cu o salata de icre de stiuca . Parca acest vin cere numai alte delicatese langa el. In concluzie, THALASSITIS Oak Fermented 2013 este vinul gourmet care nu ar trebui sa lipseasca din meniul nici unui restaurant cu pretentii la peste si fructe de mare sau din frigiderele gurmanzilor. Ma tot uit in straiță, dar din pacate nu mai am nici un exemplar…Intr-un fel e bine, caci mai am si treaba. Cred ca daca mai aveam vin nu mai plecam de pe terasa. Imi las fetele la plaja, pentru ca am adus soarele in Olimp cu acest vin si plec la treaba.
—-Ne “revedem” in curand cu fluviu’, foieletonu’… stiti voi!
Hai-hui cu Patrick Farrell
—-Cu două zile înaite de începerea IWCB-ului, am avut plăcerea și misiunea de a-l prelua pe Patrick Farrell – unul din jurații concursului – pentru a-i arăta câteva ceva din București și să degustăm ceva soiuri românești, ca scurt antrenament premergător jurizării.
—-Patrick este un american crescut în New Jersy, de profesie medic și întratât de pasionat de vinuri, încât prin 1998 a devenit Master of Wine. Prima dată l-am întâlnit în octombrie anul trecut, într-un tur extins de vizitare a cantinelor și degustare a vinurilor din jurul Etnei. Fiind
unul din oamenii de bază ai comunității #winelover, l-am reîntâlnit și pe 14 februarie la Atena, unde am celebrat 4 ani de la înființarea grupului. Acolo ne-am cunoscut mai bine și am apucat să „bârfim” mai bine câteva vinuri grecești propuse de Ted Lelekas și Vasilis Ioannou, dar și un Fresh Liliac, cât și o fetească neagră La Cetate, aduse de mine din țară.
—-M-am bucurat să-l revăd la București și i-am propus două variate de program pentru cele aproape 8 ore câte aveam la dispoziție. A ales-o pe cea mai bună. Adică, cea care începea cu 
vizitarea celei mai mari colecții private de tirbușoane din lume (la Art Collections). Bine, noi ăștia din sud-estul Europei mai putem exagera, însă atunci când a văzut certificarea Guiness Book of Records pentru cele 26000 de piese, a început să facă mai multe fotografii decât la Luvru. How impressive! How envious will be my friend seeing photos…
—-Am parcurs întreaga colecție pe repede înainte și-am văzut ceva și din marea colecție a fiarelor de călcat, totul în maxim 45 de minute.
—-Repejor, am ajuns și in Centrul Vechi având maxim noroc cu parcarea… chiarîn fața Abel’s Winebar. Urmatoarea oprire a fost Crama Domneasca, unde ne aștepta Cezar Ioan, Edy Jakab și Emil Manea – gazda noastră. Și pentru că Vlad Țepeș (the Impaler) îi făcea cu ochiul din toți 
pereții, iar Cetatea Veche era la 5 metri de noi, am parcurs pe scurt partea de istorie în timp ce Patrick savura cu țoiul licoarea lui Dom’ Profesor propusă Edy.
—-Fiind vorba de un prânz tradițional românesc, am potrivit la brânza de burduf și telemeaua cu vinurile noastre albe… Plăvaia, Frâncușa, Grasa de Cotnari sec, Feteasca Regală și o Tămâioasă. Ne-am pus pe explicat zone, vinificare, scurt istoric și n-a durat mult până au poposit sarmalele și micii. Din decantoare au curs în pahare Feteasca Neagra și Negrul de Drăgășani. Am ascultat povestea sa, am spus-o și noi pe-a vinurilor noastre și când eram gata de plecare s-a pornit o ploaie torențială. Am sorbit împreună încă puțin vin roșu, despărțidu-se 
cu greu de litălși îndreptându-ne spre mașină. Ajunși acolo, am vazut că mă blocaseră doi binevoitori, fiind nevoit să circul pe străduțele înguste printre mese și scaune ajungând pe lângă BNR în strada Doamnei, ca un veritabil infractor. How crazy you can be… am tot auzit în spatele meu, dar asta până la prima oprire scurtă, unde din portbagaj am scos o frapieră cu gheață și spumantul Clarus de la Wine Princess. Păi cum era să încheiem un prânz apoteotic fără un spumat? Planul ințial era să-l plimbăm într-un CityBus, dar vremea nu ne-a lăsat… How cool is that? So, Mustoasă might means juisy? I-a plăcut mult și tocmai a lansat ideea că acest spumant s-ar vinde bine
în afară sub acest nume. Așa o fi! Am transmis mesajul cui trebuie și sper să auzim de Juicy Sparkling from Balla Geza în curând.
—-Indiferent de ploaia torențială și de timpul foarte scurt, întâlnirea cu Patrick va rămâne de neuitat. M-a felicitat pentru că am reușit să străbatem orașul încadrându-ne la fix pentru urmatoarea sa întâlnire cu Joel Butler, Homero Sodre și cu un producător român la Casa Di David, unde alte vinuri românești urmau a-i fi prezentate.
—-Revazându-ne iar la Focșani pentu jurizarea vinurilor din concurs, mi-am dat seama că povestise tutuor de-acolo cele întâmplate cu două zile în urmă. Devenisem, deja, cunoscut!
—-RaSto (articol apărut în revista Vinul.ro)
.
.
.
.
.
Comentarii recente