Acolo… la Averești

Scris la 26 februarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Îmi doream de mult să ajung la Crama Averești. Știam multe din vinuri de la GoodWine, dar nu văzusem nicidată locurile și crama.
—-Și alături de prietenii de la Vinul.ro am reușit ca vinerea trecută să iau drumul Hușiului și apoi direct în viile  Averștiului (400 de hectare pe rod).
—-Ca de fiecare dată amabil, dl. Claudiu – enologul cramei, ne-a prezentat rapid tehnologia, fluxul, dar și hrubele cramei. Galerii din piatră făcute demult de tot și unde stau vinuri la învechit, dar și relicve sub formă de cisterne din anii cenușii.
—-Ne cam grăbeam și-am forțat urcarea în sala de degustare unde ne așteptau vinurile de 2014. Preferata mea – zghihara, sauvignonul, aligoteul (alesul lui Horia), un traminer, un roze sec și o busuioacă dulce ce nu putea fi ocolită, că doar eram la mama ei acasă.  Dar n-au fost doar vinuri, așa că unii s-au înfipt la o zeamă de flaușați (cum zic eu la ciorba de burtă), iar alții la un gustos somon la cuptor cu broccoli. Nu mai lungesc vorba și spun că zghihara e mai bună ca nicăieri. Parfumul, aciditatea mare și nivelul de alcool (12,5%) fac zghihara de nelipsit  vara, fie pe litoral, deltă și orice terasă. N-am avut papioane la mine, dar dacă aș fi avut, i-aș fi dat minim 7 bucăți.
—-Cu sauvignonul e o poveste, pentru că dl. Claudiu l-a șmecherit cu drojdii de lume nouă, unde pomelo, mango și alte fructe exotice se zbenguie precum Lambada dând din șolduri și în nas și în gură. Totul e provocator și în armonie pentru amatorii acestui tip de vinificare. Aligoteul este un stâlp de bază în oferta Cramei Averești, fiind și el un vin plăcut, serios, cu arome mai reținute, sec bine și cu caracter degresant față de bucatele de pe masă.
—-În nota sauvignonului blanc este și rozeul de 2014 făcut din cabernet sauvignon de viță tânără, adică puternic aromat, vioi, fresh și, categoric, destinat serilor calde de vară.
—-Ostoiți și cu paharele după noi, am admirat de pe terasă peisajul care vara trebuie să fie cuceritor. Acum, pe timp de iarnă, liniștea zonei te pătrunde și ai senzația că auzi fumul caselor îndepărtare, pentru că era singurul lucru care se mișca în tot peisajul.
—-Promit să nu ocolesc niciodată Avereștiul în drumul spre nord-estul Moldovei, pentru că știu sigur că acolo voi găsi lucrurile la care toți tânjim: peisaje, vinuri bune, ospitalitate, dar mai ales prieteni.
—-Cât despre vinul meu de vară… lucrurile sunt clare.
—-RaSto

Aţi sărbătorit Dragobetele?

Scris la 25 februarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Vă întreb acest lucru pentru că, majoritatea prietenilor mei, nu prea au făcut-o, unii dintre ei uitând chiar de acest eveniment.

Eu ce să zic, fiind un tip mai tradiţionalist m-am gândit să mă bucur alături de acest “Cupidon” made în România, cu un meniu ceva mai deosebit şi un vin bun. Am ales să “gospodăresc” un ciolan de porc cu legume la cuptor şi am desfăcut o sticlă de Elenovo Merlot 2009, de la Edoardo Miroglio.

Dacă, după patru ore petrecute în cuptor, m-am aşteptat ca ciolanul să se topească în gură şi să-l mănânc aproape cu degete cu tot, vinul mi-a făcut o surpriză la care sincer, nu prea mă aşteptam.

Dacă, te uiţi la acest vin pus în pahar, îi intuieşti imediat vârsta, culoarea sa fiind rubiniu cărămizie specifică vinurilor roşii nu tocmai proaspete. Dar,  dacă îl apropii de nas, nu dă semne că au trecut anii peste el, aromele fiind cele primare – de prăjitură cu vişine şi ceva condiment. Gustul însă, este cel care m-a impresionat într-un mod foarte plăcut, fiind foarte echilibrat şi fresh. Nu am simţit notele acelea gemoase, greoaie pe care le întâlneşte la majoritatea merlot -urilor, cu toate că vinul este unul corpolent. Ba din contră, vinul pare foarte uşor şi catifelat, iar postgustul lung, are note tonice. Cum spuneam, un vin care mi-a plăcut şi care dacă ar fi puţin mai ieftin cred că, “ar face vâlvă-n sat”!

Oricum, asocierea Româno – Bulgară a mers de minune şi după două, trei pahare, parcă, parcă, mi-a venit pofta de Dragobete…

Bogdan

Cu ochii la Udrea…

Scris la 10 februarie 2015 in Povesti despre vin | 9 comentarii

Aseară, când toată România stătea ca pe ace să vadă încotro îşi va îndrepta doamna Udrea fundul apetisant (parcă aşa zicea marele ziarist Ciutacu) eu ca tot omul, îmi pregăteam o oală mare de sarmale. De ce, poate mă întrebaţi?

De porc cu multă afumătura, costiţă pe deasupra şi toate mirodeniile trebuincioase. Nu am dorit totuşi să-mi iasă sarmalele foarte aromate, deoarece aveam un vin special pe care doream să-l desfac şi pe care imediat, o să vi-l şi povestesc. Toate au trebuit făcute în mare grabă, pentru că nu mi-am dorit să mă prindă cumva vreo decizie a parlamentului pe burta goală.

Una peste alta, sarmalele mi-au ieşit „belea”, iar vinul degustat Saint Emilion Grand Cru, Croix de Beausejour – 2007 a fost excelent.

Vreau să vă spun de la început, că alegerea a fost perfectă, numai şi numai pentru faptul că vinul a semănat leit cu profilul controversatei doamne din această seară.

Ca şi d-na Udrea când a ieşit din plen, vinul din pahar nu avea o strălucire deosebită, ba era un pic opac şi de  culoare uşor cărămizie.

Dacă închid ochii şi îmi imaginez buzele ei, parcă le şi simt uşor tremurânde, dar crocante precum ardeiul gras, cu miresme de fructe de pădure, cu dulceaţa şi aromele prăjiturii de vişine a bunicii. Apoi, parcă-i simt mirosul de piele, amestecat cu puţin tabac şi ce să vezi – ceva sânge! Asta bineînţeles, dacă o muşc! Şi de ce nu, vă întreb? Deci cum ziceam…, identic cu vinul, dacă îl cauţi la arome!

Apoi, precum frumoasă doamnă, vinul ajuns în gura are un corp subţire, este elegant, catifelat şi nu face altceva decât să-ţi dezmierde simţurile. Nu are tanini agresivi (sunt convins că nici d-na Udrea), şi precum a personajului, aciditatea vinului este foarte, foarte bună.

Dacă posteriorul doamnei este bombat, postgustul vinului este lung şi simţi în gura visina coaptă cu tot cu sâmbure.

Şi uite aşa uşor, pahar după pahar, a dat peste mine un somn cu vise dulci şi atrăgătoare, cu forme apetisante unde se făcea că…, dar nu vă zic cu cine!

P.S.Vinul a costat în jur de 20 euro, pe unul dintre site-urile de specialitate (vinatis.com) şi vă asigur că a meritat fiecare bănuţ.

Bogdan

Prima degustare

Scris la 9 februarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Săptămâna trecută am participat la prima degustare din anul de graţie 2015, iar aceasta întâmplător sau nu, a avut loc la Restaurantul Ginger din capitală. Vinurile „puse la bătaie” au fost cele de la Crama Nachbil, albe şi roşii, plus nenumărate surprize.

Juriul a fost alcătuiţi dintr-un grup restrâns de 10 prieteni, iar atmosferă a deveni repede deosebit de animată – mai ales, că am avut plăcerea participării domnului profesor Constantin Croitoru, un „tip”mai mult decât vocal.

Degustarea a avut loc în două etape: vinuri albe, pauza de masă, apoi evident cele roşii (vinurile şi ordinea de degustare o puteţi vedea în fotografiile ataşate)

Vinurile albe de la Nachbil au stat cam aşa: proba numărul doi (Riesling de Rhin – 2012) a avut defect – vinul mirosea şi se simţea gustul de mucegai, apoi proba numărul trei Riesling de Rhin – 2010 mi-a plăcut, avea tipicitate şi tot ce îi trebuie, mai puţin aciditate. Următoarea probă (proba numărul cinci) a fost Chardonnay – ul Barrique 2012, un vin după părerea mea nereuşit, fără tipicitate şi fără absolut nimic care să te atragă. Dealtfel şi nota generală obţinută, a fost de numai 77,4 (dintr-un total de 100) puncte.

Surpriza a venit la sfârşitul degustării vinurilor albe, când proprietarul locaţiei – Cezar Filip, a adus într-o carafă un vin alb, floral, plăcut, uşor şi băubil, cum nu a fost altul dintre vinurile degustate. Ce să zic: era vinul casei, un vin provenit de la Domeniile Franco Romane care în restaurant are preţul – 24 ron/litru. Cu siguranţă, nu trebuie ratat!

Vinurile roşii degustate de la Nachbil mi s-au părut obişnuite, ordinare, neavând ceva distinct său caracteristic, o amprentă anume, sau orice altceva care să le scoată din anonimat. Vinuri bune şi cam atât, fără să-ţi dea un motiv anume să-ţi reaminteşti despre ele, sau să le cumperi şi a doua oară. Mai răsărit a fost Nachbil Syrah 2012, un vin mult mai complex, elegant şi cu o structură mai bună decât a suratelor sale. Toate bune şi frumoase, dacă în concurs nu am fi avut şi Katarzyna Encore Syrah 2012, vin bulgăresc, ce a surclasat toate vinurile roşii din seara respectivă.

În loc de concluzie:

Am petrecut o seară minunată alături de prieteni, cărora le mulţumesc şi le transmit că m-am simţit minunat.                                                                                                                                         De la Nachbil dintre vinurile degustate, eu nu aş cumpăra şi recomanda decât: Riesling de Rhin 2010 şi Shyrah 2012.

Bogdan