Slider

#Winelover. Episodul 3. Budapesta. Prima parte.

Scris la 18 septembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

—Duminică am fost la Budapesta la o noua întâlnire a grupului de #winelover-i.
—Iniţiativa lui Luiz Alberto, dar şi a celor de la Taste Hungary (Carolyn şi Gabor Banfalvi). O seară de BYOB, desigur, unde fiecare a adus câte ceva din partea sa de lume, şi care, spre deosebire de alte dăti, toţi am avut timp suficient de prezentare a soiurilor, vinului, poveştii etc. Taste Hungary e amplasat într-un demisol din buricul oraşului şi reprezintă un fel de Tasting Room de-al nostru, dar cu specific exclusiv maghiar, de la mâncare şi până la soiurile de vin pe care le poţi degusta acolo sau cumpăra pentru acasă.
—Am ajuns suficient de devreme ca să pot pune la rece vinurile cu care venisem după un drum cu avionul până la Timişoara şi cu o maşină Global Connexion până la Budapesta. Dupa forma sticlelor am fost întrebat dacă sunt spumante pentru a fi răcite într-un loc separat. Le-am explicat că sunt vinuri liniştite, dar cam zgâlţâite de pe drum. Când le-am spus ca vin din România, de dupa cuptor a ieşit Gabo, salutându-mă în româneşte şi urându-mi bun venit, ea fiind cea care ne pregătea masa şi care (antreprenor fiind) face parte dintr-un proiect de promovare a zonei viticole Tokaj, pregătind tot felul de bunătăţuri ungureşti pentru vizitatorii cramelor.
—În scurt timp au tot sosit iubitorii de vin ce-şi atârnaseră de mână fiecare, câte una sau două sticle preferate. Din Slovacia, S.U.A., Austria, Italia, Germania, dar mai ales maghiari au pus la bătaie tot felul de vinuri, unde cele de Tokaj erau preponderente. Şi cum printre alte politeţuri mă tot conversam în româneşte cu Gabo (originară din Baia Mare), apare şi fac cunoştinţă cu Loszlo Balint, bucuros că poate să-şi mai amintească limba română, pe care n-a prea mai exersat-o din 1990, de când a părăsit oraşul de baştină, Tg. Mureş. Şi uite-aşa, minicomunitatea de limbă română începuse să devină din ce în ce mai vocală, alternând cu aprecieri despre vinuri în engleză şi ceva maghiară. Am beneficiat şi de prezenţa unui vinificator local care era aproape mangă, deoarece în week-end se desfăşurase un festival de vin şi omul (profi fiind) a încercat toate vinurile expozanţilor (pe motiv de schimb de experienţă).
—Pe motiv că există (în spatele legendei) o posibilă legatură ştiinţifică între Furmint şi Grasa de Cotnari, i-am servit cu Colocviu la Moscova (în 2 exemplare) şi le-am spus tot ce ştiam eu despre provenienţa soiului, mic istoric, stil de vinificare şi crama nouă de la Vlădoianu. În afara aprecierilor politicoase de rigoare, Luiz m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă pot veni cu acelaşi vin şi la Montreux (#DWCC) în noiembrie. I-am promis că mă gândesc, dar nu promit, pentru că mai sunt şi alte vinuri de prezentat.
—I-a plăcut aroma, aciditatea ridicată și ineditul soiului mai ales pentru un brazilian stabilit în America și care cutreieră Europa 80% din an.
—În tot timpul astă, prin fața noastră s-au perindat platouri cu brânzeturi de 6 feluri, salate de vinete, dovlecei și mai ales mezeluri în 3 genuri diferite: spicy, iuți și picante. Toate aveau să ne pregătească pentru salba de vinuri roșii.
—Până atunci, însă, Loți Balint a intervenit cu un spumant din furmint, dar mai ales cu un vin tot din producție proprie – 2010, 2011 și 2012, furmintul din urmă fiind foarte tare pe placul meu. Felicitări!
—Partea a 2-a o aflați maîne.
—Cu bine,
—RaSto

Ostoiți la Ostrovit

Scris la 24 iulie 2014 in Povesti despre vin, Slider | 2 comentarii

—A doua parte a excursiei enologice din week-end-ul trecut a continuat vizita la Ostrov.
—Plecați sâmbătă la 10.oo de la Eduardo Miroglio Winery, am mers de-a lungul zonelor viticole ale Bulgariei (pe lânga Sliven, Yambol și Sungurlare), am trecut munții și am ajuns peste „gard” de Silistra, la Ostrovit (Domeniile Ostrov).
—Aici, ne aştepta omul bun la toate, Andrei. Ghid turistic, istoric, administrator, şef de tavernă, dar cel mai simplu spus – omul de încredere, mereu amabil şi zâmbitor. Ne-a poftit la masă, pentru că aveam urechile lungite de foame dupa cei 320 de km, mai lungi decât toţi măgarii întâlniţi pe drumurile bulgăreşti.
—După pupături de grup cu Oana B., gazda noastă grijulie, ne-am aşezat la masa unde ne aştepta o ciorbă de peşte, din care răsărea un cap mare de crăpoiacă în fiecare farfurie. Nu mă omor eu cu astfel de delicatesuri, dar comesenii mârâiau admirativ, ceea ce înțelesesem că e de bine. Eu am dat atacul la plachia de crap, care asezonată cu mamaliga aburindă şi vinul din pahar, am produs un morman de oase în farfurie. Mă uit mai atent la vin şi ce să văd? Noutate maximă pentru mine: Chardonnay 2013 NAIADA. Cu o etichetă bleu-albăstruie reprezentând o sirenă în valuri. Surpriză mare, iar curiozitatea și toată atenția s-a mutat spre vin, astfel încât am devenit hipoacuzic preț de jumătate de sticlă. Aromă plăcută, cu tipicitate, iz de caise și tușă de citrice. Uitasem de plachia picantă și-mi ațintisem ochii în micul basorelief al lui Dionis – prezent peste tot în tavernă, căutând cele mai potrivite cuvinte pentru a reda notele de degustare. Fiind nebaricat (cum îmi place mie), simți gustul vioi și proaspăt ce devine mai pregnant spre grapefruit, puțin ierbos, cu tonuri de ușoară onctuozitate, dar caracteristica generală fiind de vin prietenos, agreabil și cu un post gust destul de lung. Aproape de 7 papioane, iar chardonnay-ul Naiada va face parte din gama nouă de horeca a celor de la Ostrovit și urmează a fi lansată în scurt timp.
—Am dat gata și plăcinta cu caise și ne-am îmbarcat în neobositul Opel Vivaro cei 8 adulți vizitatori și omniprezentul Andrei. Am vizitat crama de la Lipnița, viile, livezile de fructe (de unde n-am plecat fără câteva lădițe de piersici și caise), am dat ocol lacurilor Bugeac și Esechioi, ne-am închinat din mers la Mănăstirea Dervent și-am poposit câteva minute la noile vile în construcție de lângă vie. Ne-am așezat pe canapeaua semirotundă de piatră, privind în zare Dunărea, șlepurile și blocurile scorojite din Silistra. Aici am făcut cunoștință cu noile planuri ale Oanei: despre vinuri, enoturism, despre livezile de fructe, investiții și finalitatea lor. Am admirat locurile, toate încărcate de istorie străveche și munca plină de ambiție.
—Spre seară, după ce-am lăsat bagajele la hotelul Dionis (lângă Lipnița), ne-am „scoborât” spre tavernă, unde ni s-a pregătit un mic festin pescăresc, dar și o repriză prelungită de karaoke. Aici, amicii nostri Monica și Bogdan C. au insistat pe un cabernet reserve 2011, eu fiind atent mai mult la ce și cum cânta un nene (ce nu era din grupul nostru) cu fizic robust și bărbuța tunsă scurt, la finalul primelor 3 melodii, eu exclamând în șoaptă către amicul Dan B.: aduce a voce bisericească!.. și întreaga masă a izbucnit în râs, eu fiind singurul care nu știam că e preot. M-am scuzat politicos motivând că sunt la a doua sticlă de chardonnay, dar am fost felicitat pentru finețea urechii muzicale.
—Nu cunosc detalii despre cum s-a încheiat seara (!!), dar a doua zi, Andrei ne-a luat de proaspeți, dând cu noi o tură prin muzeul local și apoi o vizită ceva mai prelungită în  crama mică și laboratorul cramei. Aici am avut o nouă surpriză, pentru că gama Naiada continua cu o fetească neagră, dar și cu o crâmpoșie plăcută. N-am să insist cu ea, lăsându-vă pe voi să o descoperiți cât de curând.
—Ziua ar fi fost perfectă, dacă cei duși la pescuit, Bogdan, copiii, Dan și Bibicu ar fi luat pe lângă undițe și momeli, ceva gută, plute și cârlige. Eu eram pregătit să-i întâmpin cu multe sticle de vin, cutii și bidoane pentru un prânz pescăresc. Eh,.. n-a fost să fie, pentru că nici aici, la Ostrov, peștii nu se lasă prinși wireless.
—Am amânat petrecerea pescărească pentru data viitoare, luându-ne rămas bun de la un loc de poveste, oameni primitori și vinuri din ce în ce mai bune.
—Cele două zile de excursie enologică se încheie cam apoteotic: în loc de prânz bio pescăresc cu pește prins de amatori, am luat bacul peste Dunăre și lepădându-mă (pentru scurt timp) de pește și vin, m-am clătit cu 3 mici și o bere neagră Ursus pe o terasă la Chiciu. Deh, se poate întâmpla oricui pe căldură.
—Cu bine,
—RaSto
helpful photo by Dan Barabaș

Iahting în Insulele Sporade ( publicat in vinul.ro)

Scris la 7 iulie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Pentru cine nu ştie, arhipelagul Sporade este în Grecia, în nord – vestul Mării Egee şi cuprinde insulele: Skiathos, Skopelos, Alonissos şi Skyros alături de alte câteva insule mai mici, nelocuite. Aici am ales împreună cu patru prieteni (iniţial cinci, dar unul a rămas în sufletele noastre drept sponsor), să petrecem o săptămână de navigaţie cu iahtul. Am ales un iaht mare cât toate zilele (pentru cunoscători Beneteau Oceanis 45 – an fabricaţie 2012), destinat unui echipaj de 8-10 persoane (nu cinci câţi am fost noi), dar am dorit pentru “băieţeasca” noastră un confort maxim. Mai trebuie să vă spun, că am avut şi un sponsor oficial, acesta fiind “Crama Oprişor”, care ne-a asigurat vinul pentru întreg sejurul. Adică, câte un bax din vinurile reprezentative, dintre care amintesc: Drăgaica Roşie, Rusalca Albă; Cabernet Sauvignon, Shyraz, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Chardonnay – din gama La Cetate; Sauvignon Blanc, Merlot, Feteasca Neagră, Rose – din gama Caloian şi încă câteva surprize. Aşa a început totul!

Drumul

Într-o zi ploioasă şi mohorâtă la început de iunie, de nu-ţi venea să dai nici amanta afară din casă, am spus start! Am plecat cu maşinile personale prin Bulgaria, pe la noul punct de frontieră Makaza. Şi credeţi că ne-a fost uşor? Nu, pentru că am încurcat drumul între Veliko Tarnovo şi Stara Zagora, am colindat vreo patru ore toţi munţii Bulgariei, apoi am trecut prin nişte oraşe bizare, unde părea că ne învârtim în cerc şi că nu vom mai ieşi niciodată de acolo. În fine, spre seară (plecaţi de la ora 8.00 dimineaţa), am intrat pe teritoriul Greciei şi am înaintat ceva mai repede. Ar fi fost şi mai bine dacă, grecii nu ar fi montat milioane de staţii de taxare pe autostradă! Părerea mea este, că ne-au taxat şi pentru bucăţile de drum fără autostradă. Unde mai pui că acolo erau cele mai scumpe taxe!

Acomodarea

A doua zi am luat iahtul în primire şi am acostat în primul port, pe insula Skiathos. Deci, iată-ne în sfârşit pe “barca”, cinci “feţi frumoşi”, dintre care doar doi se pricepeau la navigaţie, unul auzise că există aşa ceva, iar ceilalţi doi habar nu aveau pe ce lume sunt. Dar, ce contează asta! Important este că toată lumea care trecea prin fata iahtului, dădea mărunt din buze, apoi scoteau aparatul şi poc! Gen “faceţi poze cu maimuţa”, ne-au umplut de fotografii, de nu înţeleg nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv. Era oare iahtul interesant, puntea de pe care nu lipseau niciodată paharele de vin şi sticlele de la Oprişor, ori eram noi băieţi frumoşi cum rar le-a fost dat englezoaicelor bătrâne şi urâte să vadă? Ce contează, noi ne-am simţit importanţi cu sau fără motiv!

Apoi, hai se ne băgăm la somn! Păi ce, eu am putut… Când barca se lăsă în jos, stomacul meu era lipit de tavan, când barca se înălţă pe val, stomacul meu cobora în abisul mării. Nu vreau să intru în amănunte, că poate serveşte cineva masa… dar, vă pot spune că la fel a decurs şi ziua următoare, din momentul în care nu am mai văzut ţărmul la orizont. Bine că această stare nu s-a perpetuat, în continuare rămânând numai plăcerile croazierei.

Navigaţia şi traiul pe iaht

Ce să-ţi doreşti mai mult în viaţă decât libertatea pe care ţi-o oferă iahtul? O blondă, ştiu! Dar, în afară de asta, te poţi bucura de adierea brizei, de plăcerea navigaţiei cu vele, care te face să te simţi precum valul mării, să devii parte din natura înconjurătoare. Să te bucuri de peisajul în continuă schimbare, de acostarea în golfurile insulelor pustii unde, după o baie, două şi o zi de plajă poţi servi cina la lumina lunii, fără să auzi decât clipocitul apei, sau strigătul pescăruşilor.

Acum, doresc să vă spun câteva cuvinte despre traiul pe iaht. Am crezut întotdeauna că iahtingul este destinat oamenilor bogaţi şi fără griji. Că, nu există nimic mai frumos decât să leneveşti pe iaht toată ziua, la soare cu paharul de şampanie în mână, să priveşti marea, să faci baie, să te simţi bine. Ce să zic, aşa este, dar cu câteva mici amendamente. Iahtul în general, oferă un spaţiu relativ mic, pentru numărul de persoane din echipaj, care trebuie să convieţuiască 24 ore din 24. Trebuie să faci curat, să găteşti, să speli vase, să bei şi să mănânci împreună cu ceilalţi. Trebuie să fie înţelegere, pentru că nu ai unde să pleci, trebuie stabilit un program zilnic, care să fie şi respectat. Deci, în concluzie eu cred că iahtul este locul omului inteligent şi ordonat, sociabil şi cooperant, nu bogat şi fără griji. Bineînţeles, eu nu fac parte din această categorie, dar măcar m-am străduit…

Masa

Am servit-o la bordul iahtului, mai puţin câteva mese de seară, când ajunşi în porturi mâncăm la vreo terasă, sau tavernă. În Grecia mâncarea la restaurant este ieftină, variată şi foarte bună. Am încercat de la fructe de mare gătite în toate felurile şi poziţiile, la berbec, capra cu lămâia în gură, sau “kokoretsi” (intestine de oaie umplute cu măruntaie, pregătite la rotisor, grătar). Vinul consumat a fost numai cel de la Oprişor, pe care-l aduceam în pungă, iar după ce am învăţat cuvântul “sabaniera” care înseamnă frapiera totul a decurs minunat! Dar, nimic din ce am mâncat pe terasele greceşti, nu s-a comparat cu una din cinele servite pe barca noastră, şi pregătită magistral de către un membru al echipajului.

Langusta merge numai cu Rusalca Albă

Aţi ghicit, este vorba despre languste prinse de noi într-o barcă de pescari grecească, gătite cu paste şi asociate după lungi încercări cu Rusalca Albă. Vă garantez că nimic nu se potriveşte mai bine! Langusta cu paste, gătită simplu fără multe arome şi gusturi, a excelat în asocierea cu Rusalca Albă, vin de mare angajament. Acesta cu aromele lui exotice de pepene galben, banane, mango, a adus parcă misterul, iar gustul fructat, puţin mineral şi foarte complex a scos în evidenţă prospeţimea şi savoarea langustei.

Furtuna

Am avut parte şi de aşa ceva! Eram ancoraţi pe o insulă nelocuită (Kyra Panagia) şi după o seară de excepţie petrecută într-un decor absolut de vis am hotărât că a doua zi dimineaţă este cazul să ne întoarcem în civilizaţie. Doream să ajungem pe insula învecinată Alonissos, care dealtfel era foarte aproape. În golful în care eram ancoraţi vremea nu era rea, şi a rămas aşa până am ieşit în larg. Acolo, în largul insulelor, ploaia bătea năprasnic, vântul şuiera atât de puternic încât nu ne puteam auzi, iar valurile ne făceau să ne simţim precum în montagnes russes. Pe deasupra mai era şi foarte frig, iar noi nu aveam haine groase. A fost o experienţă extraordinară, toţi ne-am comportat cu mult curaj, doar ca o simplă coincidenţă, când am acostat în port am observat că toţi purtăm chiloţi maro! Bine-nţeles că după primele două, trei pahare cu vin de la Oprişor, au început poveştile despre vitejiile fiecăruia dintre noi în toiul furtunii pe care sincer, nici nu ni le mai aminteam…

În loc de concluzie

Pentru mine a fost o experienţă deosebită, iar de când m-am întors nu am altceva în cap, decât să mă reîntorc pe iaht. Nu este mai scump decât la un hotel mediu, atât doar ca unul dintre voi trebuie să posede un permis de navigaţie. Deci, dacă vi se iveşte vreodată ocazia nu o irosiţi, pentru că o să trăiţi o experienţă unică, pe care nu o veţi regreta niciodată!

Bogdan

Filmul Evenimentelor

Fotbal cu vin

Scris la 22 iunie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

—Am vrut să fiu solidar cu Pițurcă și să mă detașez total de Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, dar nu am reușit. Sâmbătă după amiază eram prin casă şi încercam câteva inovaţii culinare cu televizorul deschis pe TVR1. În timp ce tăiam câteva șuvițe de pui pentru wok, mai aruncam un ochi la tv, făcut atent mai mult de comentatorul care era și el uimit de cât pot alerga hondurașii ăia în meciul cu Ecuador. După ce-am scos de la fiert niște morcovei, era deja 1-0 pentru Honduras și m-am hotărât să fiu mai atent la ce se întâmpla acolo.
—Până am dat eu de trei ori din mânuțe, ecuadorenii au egalat și-au mai dat încă un gol de final ca să complice definitiv grupa. De abia am pus feliile de morcovi la prăjit (precum cartofii, în ulei mult), că în scurt timp începe alt meci anunțat fără miză: Argentina – Iran. Aiurea!
—Când am văzut cu ce dezinvoltură joacă iranienii împotriva vedetelor alb-bleu (nu erau secui!), mi-am dat seama că ai noștri nu aveau ce să caute p-acolo. Dribling, centrări, atacuri, apărare sigură, tot ce vrei pentru o înfruntare de Campionat  Mondial cu Argentina. Atunci mi-am dat și eu seama ce bine e să ai în echipă un Messi. Te scoate din… necaz. Frumos meci și torul era pregătit pentru o sărbătoare a fotbalului.
—Toate ale gurii erau cum nu se putea mai bine, dar nu-mi puteam lua ochii de la meci. Potrivisem un vin chilian, pentru că și echipa lor a jucat extraordinar  (ne spusese Lucescu, ăl’ bătrân) și cred că vinul se potrivea și cu ce-aveam în farfurie. Chardonnay 2013 Viu Manent. La o mândrețe de meci și mâncare, a venit și surpriza acestui vin facut în două podgorii, precum frații Boateng, dar în echipe naționale diferite. Asta da ciudățenie! Nu că nu s-ar mai fi întâmplat, dar nu-i văzusem niciodată în ipostaza asta.
—Nu știu ce fainoșag luaseră ghanezii pentru meciul ăsta, dar au jucat magistral, iar vinul care-l alesesem era din ce în ce mai bun. Proaspăt, echilibrat, vesel, cu toate aromele bune de fructe exotice și mai ales nebaricat, așa cum îmi place mie. Când au dat ghanezii și al doilea gol… eram la jumătatea celei de-a doua sticle. N-aș fi zis niciodată că voi fi în stare să beau singur mai mult de o sticla de chardonnay. Ei, uite că se poate, pentru că e greu să nu remarci notele florale, aromele de caise și bananele coapte, dar mai ales postgustul ăla de grapefruit foarte plăcut.
—Și când marea Germanie (mai ales după meciul cu portughezii) se pregătea de kaput, intră tânărul pensionar Klose ca să pună talpa la egalare. 2-2 și sticla goală!
—Două concluzii se desprind: nu mai există demult echipe de neluat în seamă, iar vinurile din „lumea nouă” încep să placă din ce în ce mai mult și la albe.
—Era să uit:Chardonnay 2013 Viu Manent bate spre 7 papioane şi nu mai am decât 4 sticle, iar campionatul ăsta e din ce în ce mai atractiv.
—RaSto