BYOB Montreux

Scris la 22 decembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—Ca de fiecare dată, Digital Wine Communication Convention începe cu o seară înainte.
—30 octombrie. Este seara de Bring Your Own Bottle (BYOB), unde fiecare vine cu vinul (vinurile) de-acasă. Adică, fie  vrei să prezinți un vin din țara ta, fie vii cu un vin favorit. Ai acces pe baza unei taxe ce constituie rezervarea localului, răcirea vinului (dacă e cazul), pahare și câteva bunătățuri locale, ca să nu te amețești de la atâtea vinuri ce urmează să le deguști.
—Eu am avut mare noroc pentru că această întâlnire a participanților la convenție s-a ținut în hotelul Helvetie, chiar unde eram cazat. Ca de fiecare dată când am fost în afara țării, mi se întâmplă să întâlnesc români care lucrează acolo. La fel și aici, unde la recepția hotelului am dat de Bogdan din București, care lucra de vreo câteva luni și care mi-a permis accesul la frigiderele bucătăriei pentru a răci din timp vinurile cu care venisem.
—Ora 7 PM fix. Etajul 1 al hotelului era plin-plin. Circa 150 de persoane care se țineau de câte o sticlă îngrămădeau incinta evenimentului bucurându-se de revederea cu amici de peste mări și țări. Mi-a făcut mare plăcere să mă revăd cu Tomislav, Luiz, Jan, Gabriella, Fany, Robert, Ryan, Jessica, Hortence și mulți alții. Pâna la sosirea “tipului cu vinuri din Transilvania” , am făcut cunoștință cu un întreg echipaj din Liban, apoi unul din Grecia – condus de Ted Lelekas, dar și o turcoaică și o bulgăroaică, sîrbi , toți formând o mini-divizie balcanică în rândul căreia m-am simțit foarte bine.
—Direct și fără ocolișuri, am fost tras de papion de Nanci: sper că ai adus cu tine rozeul ăla “fresh and smelly”, right?  M-am făcut că nu înțeleg despre ce ar fi vorba și i-am administrat Grasă de Cotnari – Colocviu la Moscova. În jurul meu se crease un grup de interesați, printre care și cei din press-trip-ul de Tavel și Chateauneuf-du-Pape, care căpătaseră, deja, încredere în vinurile din România. Ce să faci cu o sticlă la 25-30 de persoane? A venit Mihai în ajutorul meu cu vinurile de Liliac, dar nu era deajuns. Nanci recunoscuse ceva din alura sticlei Colocviu, dar rămăsese întinzând paharul și tot așteptând … Hai, că mi-ai promis la Budapesta că aduci BB la Montrux! Grupul meu balcanic aștepta să aduc rozeul lăudat, deși pe mese stăteau în așteptare mai multe sticle de Tavel. Mai împins de la spate, mai de ochii bulgăroaicei, am adus și deschis Busuioaca de Bohotin Colocviu la Paris 2012 cu mare emfază și mulțumit de teasing-ul creat. Se crease un cerc de cunoscători ai vinului, Carolyn și Gabor recunoscându-l de la hang-out-ul din Budapesta. I hop that you have enough spune Sharon din spate și întinde două pahare… My husband and I… we love rose wines… Doar Agnes a fost mai rezervată când a fost vorba de un vin românesc, în schimb, Magnus și Roger stăteau cuminți la coadă. Am apucat să gust și eu un vin suedez și apoi unul olandez (destul de bun) și-am fugit la bucătărie după a doua sticlă de busuioacă. La întoarcere m-am strecurat cu greu spre Ian din Germania care face un riesling bun de tot și-am revenit în arenă, unde grupul meu din Balcani începuseră o discuție foarte interesantă:
—Cum să facem să îndreptăm polul de influență al winelover-ilor europeni și spe zona noastră (balcanică)? Cum să facem să ne cunoască mai bine vinurile și eforturile vinificatorilor noștri, dacă vinurile noastre nu sunt prezente la toate concursurile internaționale? Ceea ce (de fapt) contează mai mult și mai mult sunt relațiile interpersonale dintre cei din lumea vinului, așa cum s-a văzut și cu jurații stăini de la Premiile de Excelență ale Vinul.ro. Astfel că ne-am vorbit să ținem mai stâns legătura și să ne întâlnim cât de des putem, iar una din cele mai bune ocazii s-a și creat: Celebrarea a 3 ani de la inițierea comunității winelover. Așa că pe 14 februarie, chiar de Valentine’s Day, la Lisabona, dar și la București vom avea marea întâlnire a iubitorilor de vin.
—Până atunci, ne dedicăm sărbătorilor de iarnă, cu mese întinse și vinuri bune.
—Crăciun Fericit,
—RaSto

Destăinuirile unui jurat (apărut in vinul.ro)

Scris la 15 decembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

De fiecare dată, când deschid discuţia despre faptul că am jurizat la un concurs de vinuri, interlocutorii încep prin a-mi arunca câte o privire compătimitoare gen: „săracul beţivan şi când te gândeşti ce om bun părea… nenorocitul”, apoi repede schimbă subiectul, pentru a evita o posibilă situaţie stânjenitoare.

De ce oare se întâmpla acest lucru? Deoarece, ideea publică despre aceste concursuri de vinuri este că, o adunătură de „drojdieri”, se strâng într-un loc ceva “mai spălat” şi o pun de „una mică”, până a doua zi, când îi găseşte portarul beţi morţi cu furtunul în gură şi faţa la butoi, ori prin cine ştie ce ungher întunecat, nesuportând nici măcar lumina zilei. De altfel şi de la mine, parcă toţi aşteaptă să-mi încep expunerea cu replica: da, mă numesc Bogdan şi de cinci ani sunt alcoolic!

Deci, care este până la urma adevărul despre această activitate bahică cu nume malefic – “concurs de vinuri”?

Contrar aparenţelor, concursul de vinuri este un lucru cât se poate de serios, nu are nimic misterios întrânsul şi nu este în nici un caz o mare beţie pe banii producătorilor de vin.

La un astfel de concurs nu se analizează sticlele, etichetele, ci numai vinul în sine. Şi culmea – acesta din urmă (vinul), nici măcar nu se bea, ci după evaluarea: aspectului, mirosului şi gustului, se scuipă în loc să se înghită! Toate aceste percepţii se transformă apoi, în puncte (cuprinse între 0-100) şi se notează într-o fisă de degustare a fiecărui vin în parte. Operaţiunile se fac organizat în cadrul unor comisii formate din juraţi, care au fiecare în parte câte un şef. El (şeful fiecărei comisii) urmăreşte bună desfăşurare a procesului, iar după ce se punctează fiecare vin în parte, înlătura atât nota cea mai mare, cât şi cea mai mică, apoi face media celor rămase – aceasta reprezentând nota finală a vinului din acel concurs. Dacă însă, întâmplător apar discrepanţe prea mari între notele juraţilor unei comisii, „şeful” cere rediscutarea vinului şi fiecare argumentează cu bune şi rele nota pe care cu modestie a atribuit-o.

Toate acestea se fac, pentru a reduce pe cât posibil subiectivismul unui astfel de concurs. Dar, poate fi înlăturat acest subiectivism în totalitate?

Bine-nţeles că nu, iar după părerea mea tocmai în acest lucru constă frumuseţea unui astfel de concurs. Vinurile prezente capăta o valoare ca urmare a evaluării unor oameni cât se poate de diferiţi cu percepţii şi gusturi diverse, dar cu o scară de valori comună, care le permite să facă aprecieri, aproximativ egale.

Eu mai fac încă ceva: înainte de a începe degustarea propriu-zisă a fiecărui vin, încerc să nu uit niciodată că a existat cel puţin un om care a muncit pentru a-l făuri, că a dorit să exprime prin el ori propria personalitate, ori senzaţii deosebite pe care se aşteaptă să le descopăr, să le înţeleg şi apreciez. Acum, nu contest că am degustat vinuri prin concursuri (dar, le trec la categoria excepţii) de mă întrebam: ce au cu mine oamenii ăştia rai, de ce nu mă sugruma şi gata, în loc să mă otrăvească încet dar sigur cu un astfel de vin. Sau… cădeam adânc pe gânduri şi meditam la cât de tâmpit şi fără minte trebuie să fii, pentru a înscrie în concurs un vin pe care nu l-ar bea nici măcar aurolacii după ce au lins un bolovan de sare, dar în fine…

Să vă spun mai bine, câteva cuvinte despre ultimul concurs de vinuri la care am participat în acesta toamnă, şi anume – “Premiile de Excelenta Vinul.Ro”.

Juriul a fost alcătuit din 24 membrii (şase comisii a câte şase persoane fiecare), dintre care 7 străini şi restul romani. Locaţia aleasă a fost – Hotel Aro Palace din Braşov, fapt ce a dus cel puţin pentru juraţii romani majoritari din Bucureşti, la o senzaţie de bine, asemănătoare cu concediul de odihnă. Concursul a fost programat pe o durată de trei zile încheindu-se cu o gală de premiere a vinurilor medaliate în ultima seară, ce a avut loc în clubul de noapte al hotelului sus amintit. Medaliile au fost atribuite în funcţie de punctele obţinute de fiecare vin astfel: între 84,00 – 87.99 puncte – Medalia de Argint; 88,00 – 91,99 puncte – Medalia de Aur; peste 92 puncte – Marea Medalie de Aur. În acest concurs, la un total de 219 vinuri participante, a fost acordată O Mare Medalie de Aur, 17 Medalii de Aur şi 46 Medalii de Argint.

Acestea fiind spuse, cred că toată lumea a înţeles că la astfel de concursuri sunt acordate în general, câteva zeci dacă nu sute de medalii, iar întrebarea: care a fost cel mai bun vin, poate deveni uneori uşor penibilă…

Nu va mai povestesc despre concursul în sine, dar vă spun că seara decernării premiilor a fost una explozivă. Au participat membrii juriului, reprezentanţii producătorilor de vinuri, a importatorilor şi ceva invitaţi speciali. Atmosfera creată de organizatori, e adevărat – cu ajutorul unei formaţii muzicale de excepţie, a fost dincolo de descrierea pe care cuvintele o pot face. Ce să spun, se pupau producătorii cu blogarii de vin, ospătarii cu somelierii, tinerele cu bătrânii şi toţi laolaltă se veseleau şi dansau de jurai că numai Dracul şi-a putut băga coada printre picioarele lor… Şi toată această atmosferă nu a ţinut de o poză, două, ci până la ivirea zorilor. Nu am văzut atâta bună dispoziţie de la orgiile din facultate, ori de când a ieşit Băsescu Preşedinte.

În încheiere, nu-mi mai rămâne decât să beau un pahar de vin în cinstea dumneavoastră şi vă urez tuturor: Sărbători Fericite!

P.S. Foto: Victor Arsene – să ne trăiască!

Bogdan

2 la pahar. Azi, cu Ioana Bidian Micu

Scris la 13 decembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—Zilele trecute m-am reîntâlnit cu Ioana, după ce ne văzusem întâmplător la GoodWine și am hotărât să bârfim un vin.
—Degustarea vinului propus de mine s-a transformat într-o poveste despre Ioana, o ardeleancă a cărei poveste de viață e strâns legată de Cluj, unde a parcurs și absolvit Facultatea de Horticultură cu specializare viticultură și oenologie, în anul 2000. Trebuie să-i fi plăcut mult ce a învățat, pentru că a continuat timp de 11 ani să predea studenților parte din știința și farmecul vinului, iar în paralel s-a apucat de studiul marketingului, al brandingului și și-a făcut timp și pentru un masterat în vinificație.
—Aveam în pahare un vin mai puțin obișnuit, un chardonnay 2014 de la Viu Manent. Lângă el, ca discuția să fie mai “unsă”, cei de la restaurantul Madame Pogany ne-au propus risotto cu creveți, dar eu știam că merge și cu paste, așa cum pregătisem cândva acasă. Când ești specializat în realizarea vinurilor, se întâplă să fii mai ceva mai critic cu vinurile altora, așa încăt Ioana și-a luat rolul în serios și a luat la puricat fiecare element al vinului din pahar.
—În timp ce ajunsesem la perioada postuniversitară din cariera Ioanei, adică la capitolul Wine Club by ArtVinium -proiectul său de prezentare a vinurilor prin intermediul artei contemporane, alături de iubitori ai vinului împătimiți de artă- am apucat să cădem de-acord că vinul este extrem de floral și fructat, că nu tipicitatea e caracteristica sa forte, că are o aciditate ridicată, o prospețime ajutată (probabil) și de un adaos discret de dioxid de carbon.
—Timpul trece repede când te pui cu Ioana la taclale și ajungem la perioada Liliac Winery. Ajunsă în primul an de vinificare a vinurilor de la Batoș, se implică în tot ce ține de vinificare, promovare, vanzare, maketing și în scurt timp ajungem toți să cunoaștem vinurile din Transilvania sub emblema liliacului stilizat. Că e vorba de sauvignonul blanc, feteasca albă sau regală, pinot gris, Young Liliac sau Crepuscul, vinurile de la Lechința și Batoș încep a fi recunoscute ca fiind printre cele mai bune vinuri românești. Marea provocare a constat în realizarea vinurilor roșii, pentru că puțini credeau că-n Ardeal se pot realiza vinuri roșii bune. Dar când ai de-a face cu oameni dedicați, ambițioși și calați pe ținte clare precum e Ioana, e greu să nu-ți iasă, astfel că succesul Liliac Winery va fi mult timp asociat cu una din cele mai frumoase și provocatore perioade ale sale.
—Pe cât de fresh & fruty era vinul nostru chilian, cu alcoolul de 14% elegant și corect așezat, pe-atât de proaspăt este noul proiect al Ioanei: WineUp Despre viitorul proiect nici nu aș vrea să scriu prea multe, pentru că sfârșitul lunii martie din 2015 ar trebui să vină cu multe surprize, iar Ioana știe să surprindă atunci când își propune. Vor fi 3 zile pline de prezentări, masterclass-uri, cu zile dedicate industriei vinului, distribuitorilor, horecarilor și publicului larg , toate în centrul Clujului.
—Dar nu mai scriu mai mult pentru că și mie-mi plac surprizele, așa că batem palma pentru +6,5 papioane pentru zglobiul vin potrivit pentru summer party-uri și ne despărțim promițându-ne că cel mai târziu ne vom vedea la Wine Up Fair Transylvania. Eu sunt sigur de asta.
—La Cluuuj, no, un’e în altă parte?!
—Succes Ioana!
—RaSto

Digital Wine Communication Convention 2014. Montreux

Scris la 10 decembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

—Cea de a 7a Convenție a Comunicatorilor de Vin în sistem Digital (#DWCC) a depășit noi recorduri. Numărul participanților a fost de 315 persoane din 37 de țări. Ryan Opaz, Robert McIntosh și Gabriella Reynes împreună cu echipa de tineri adusă din Porto au avut de trecut din nou un test asupra capacității logistice și de organizare, după ce cu un an în urmă (la Logrono) fusese un alt record.
—Și de data aceasta, din România am fost alături de Mihai Oprea încercând să acoperim cât mai multe sesiuni, împărțindu-ne. Am să trec peste prezentări, degustări și master class-uri de vinuri italiene, libaneze și elvețiene, sârbești și intru direct în temele cele  mai „calde” legate de scrisul despre vin, chiar dacă printre cei 315 participanți erau și importatori, oameni de marketing și winemakeri.
Așa că voi transmite mesajul speakerilor, fără o interpretare proprie, fiind mai important să aflați unde a ajus nivelul discuțiilor și concluziile pe baza studiilor și a experințelor lor din ultimii 7 ani, chiar dacă pe moment, în sală, îmi veneau în minte zeci de exemple de pe la noi.
—Wine Blogging: Go Pro Or Go Home. Aici s-au spus lucruri clare, dure, fără cea mai mică ocolire, pentru că explozia comentatorilor de vin care au la îndemână o pagină de internet a căpătat accente hilare și periculoase. Chiar dacă sunt autodeclarați împătimiți ai vinului, cei mai mulți sunt vănători de free samples, scriind adesea lucruri anoste și înșirând date tehnice și geografice pe post de  informație utilă (hectare, istoric, soiuri și poze cu frunze și etichete), fără a stărni niciun interes. Fără a înțelege sitemul de producere și modul cum se vinde vinul, nu ai cum să te identifici cu industria, nefiind de specialitate.
—Evelyn Resnick a analizat timp de 3 ani 56 de winebloggeri din mai multe țări. Cifrele sunt destul de interesante: 20% din ei provin din S.U.A. și M.B, fiind și cei mai citiți. 70% din bloggurile din China au un caracter educativ, iar autorii lor provin din industrie (somelieri, jurnaliști, importatori, vânzători). În Rusia cele mai multe blogguri aparțin consumatorilor de vinuri, iar cele din China și Rusia nu sunt monetizate.
Declararea pasiunea pentru vin așternută în pagini de internet, fără a urmări un  program, reguli de etică, postări programate (nu doar când ai chef) și mai ales fără o minimă cunoaștere a domeniului, nu poate asigura un succes și o recunoaștere în industria de vin. Postările neinteresante (pe care le poți citi din primele 4 rânduri) scrise cu patos doar în spirit critic, ar trebui să le inducă cititorilor întrebarea: cine ești tu pentru a fi băgat în seamă?
—R.O.I. (Return Of Investment) și Monetise the PR in Blogging. Louise Hurren a atins un punct de mare impact pentru producătorii de vin, lucrând mult ani cu aceștia. Prezentarea ei a fost despre relația producător – consultant PR – comunicator (incluzând bloggerii de vin) și cum ar putea să ajungă la relația win-win. În 2007 bloggerii erau adevărați paria ai industriei și adesea politicos refuzați în vizitele organizate de producători la crame, cu indicația clară no bloggers, please! Prin 2010 au devenit tolerați datorită instrumentului internet pe care-l stăpâneau mai bine decât producătorii. În doi ani, bloggerii ajunseseră adevarate vedete, organizându-se excursii cu circuit exclusiv. Totuși, experiența producător-consultant PR a luat o nouă orintare, facându-și calcule: câte sticle trebuie să vând în plus din cramă pentru a putea sustine 1000 euro/bloger, pentru 3 zile de excursie? Rezultat: 415 sticle! E mult? În 2014 au ajuns concluzia să-i trieze, după cum fiecare își alege croitorul sau dentistul: dacă tot costă, măcar să-i aleg pe cei mai buni.
—Însă, mulți producători au invitat bloggerii apropiați pentru a beneficia de garanția unor articole pozitive și sperând că generează vânzări, plătind: transport, cazare, mese și mici atenții pentru acasă. Totodată, bloggerii doresc să fie respectați și să beneficieze de un bun relationship cu persoanele de marketing și oenologii cramelor, precum și producătorii pretind ceva de la comunicatori, pentru că arma acestora -internetul – pare să fie cea mai bună cale de comunicare.
—Pentru producători, bloggerii care scriu din pură pasiune, documentându-se și cumpărându-și vinul, sunt rara avis, fiind cei mai prețuiți, având cu ei o relație specială, care transpare în mod obiectiv și către cititori. Ceea ce trebuie să identifice producătorii pe viitor este acel tip de comunicator care să scoată în evidență brandul, regiunea, tradiția locală, iar cel mai bine și obiectiv o fac bloggerii din alte țări, așa cum s-a dovedit după Rioja și Montreux, așa cum se vede în postările celor cu care am fost alături.
—În finalul zilei, Robet Joseph dă cu bățul prin gard bine de tot și împarte bloggerii în 3 tipuri: cei autofinanțabili, free hunters – cei care acceptă tot ce e gratuit și cei plătiți care să scrie pozitiv despre vinuri. Totuși, întrebarile pe care fiecare blogger ar tebui să și le pună sunt: De ce mă invită? Ce așteaptă să scriu după invitația asta?
—Acum, rețeta externă ne-a fost lansată, rămâne să vedem cum se aplică la noi?
—Că sunt curios.
—RaSto

Articol apărut în ultimul număr al revistei Vinul.ro