Vin la Dunăre

Scris la 24 iulie 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
Întâmplarea sau Doamne-Doamne a pus turneul de tenis al băiatului în același timp cu prima ediție a târgului de vinuri Vin la Dunăre în urbea lui Panait Istrati, adica, Brăila.
Îmbinând utilul cu plăcutul, am ajuns vineri seara în orasul nimerit de orice orb, cam târziu însă, după ce am prins 3 bariere (după ieșirea de pe autostradă) plus alt drum în lucru, astfel că prima zi de târg am ratat-o, dar cel puțin am vizitat centrul vechi al Brăilei, un loc plin de istorie și contraste (frumoase clădiri din secolul trecut, unele în ruină, altele reabilitate).
A doua zi, după primul meci de tenis, am ajuns și eu la târg pe la 3 P.M. Primul șoc prețul biletului de intrare: 10 lei! Am zis deh, oraș de provincie, este mai ieftin (deși cu o seară înainte am cinat la un restaurant din Centrul Vechi unde kebab-ul era mai scump ca în București, iar vinul alb cald…servit însă în carafă rece – probabil că la carafe s-a referit chelnerița când a zis că toate vinurile sunt reci).
Am intrat și ca de obicei am trecut repede în revistă standurile prezente, nu foarte multe dar bine alese, stabilindu-mi strategia de abordare (simplă de altfel): albe, roze și roșiile la final.
Deși putini vizitatori in momentul acela, am început cu o cramă unde reprezentantul nu butona telefonul (că nu îndrăznisem să întrerup o astfel de activitate efervescentă…generată și de puținii vizitatori) în momentul respectiv: Lechburg. Aici am apreciat Riesling-ul, Gewurtztraminer-ul (esența de trandafir de Lechința) și rose-ul Rockrose.
La Vincon nu am găsit Sauvignon Blanc-ul Grand Reserve care a născut discuții în contradictoriu pe Facebook cu câteva zile înainte, dar am reținut un rose sec din Cabernet Sauvignon foarte plăcut și apoi Feteasca Neagra din gama Egregio.
La Crama Gârboiu ar fi de urmărit Sauvignon Blanc-ul stil Lumea Nouă, din gama Tectonic și spumantul rose Quartz (din Pinot Noir), spumantul fiind cred conceput să facă furori prin cluburile de pe litoral.
Corcova a avut doar două vinuri albe, dar reușite: un Sauvignon Blanc 2017 și un Chardonnay 2016 ușor baricat, la ambele văzându-se mana enologului francez. La roșii de apreciat alcoolul moderat (13,5%), constant la toate cele trei vinuri expuse, vinul apreciat de mine fiind Cuvee Boheme 2013.
Crama La Sapata nu m-a surprins prea tare, Aligote-ul și Băbeasca Neagră fiind din nou foarte bune. Poate neașteptat Feteasca Regală sa o apreciez foarte mult, dar pe plan internațional era cel mai bine punctat vin de la crama dobrogeana (așa cum o atesta diploma etalată la stand)!
Crama Curtea Regală Macin a venit din nou cu favoritele mele obișnuite (Aligote-ul și Viognier-ul), dar un vin lejer, de vara ar fi și La Peste (un cupaj inedit de Riesling Italian și Rkatiteli).
Crama Hermeziu a avut destule noutăți, inclusiv un vin petiant (însă cam prea dulce pentru gustul meu) într-o sticlă de o neobișnuită culoare albastră, dar parca tot spumantul din Busuioacă mi-a atras atenția (acest soi le iese foarte bine celor de pe lângă Iași, atât la spumante cat și la liniștite).
Crama Histria a ales o profesionistă în ale vinului la stand (Irinel Macici), care mi-a prezentat foarte frumos vinurile de care m-am arătat interesat. Un plus pentru faptul că a rezistat ispitei să plece la ruleta „Taste &Play” (mulți din reprezentanții cramelor nu au fost atât de tari) și a preferat sa-mi dea detalii despre vinurile dobrogene. Am fost foarte plăcut surprins de rose-ul Nikolaos, o noutate pentru mine, dar si de Amosul alb.
Domeniul Vlădoi a avut un portofoliu bogat, cu doua roze-uri pe placul meu: Ana Maria, reîncercat doar de curiozitate, știind-ul de la concursul de vinuri rose din mai, unde a ieșit al doilea (intre timp a mai luat și un aur pe plan internațional) și Pinot Gris Fume (interesant ca stil). Probabil și Riesling-ul Ravak (italian în sticlă tip Riesling de Rhin) ar fi fost mai bine apreciat, dar sticla era mult prea lungă pentru carafa cu gheață, astfel că în pahar a ajuns cald…și neprietenos.
Casa de Vinuri Cotnari a avut noutăți pe gama de demiseci adresate tineretului care ar vrea sa lase berea pentru vin, dar cum nu mi se adresau am reîncercat și reapreciat Colocviu la Moscova Grasa de Cotnari și spumantul din Busuioacă. La roșii m-a surprins prospețimea și „baubilitatea Feteștii Negre din Gama Domenii. Castel Vlădoianu îl reîncerc la anul, acum fiind parcă ușor cam devreme pentru ca să se exprime la adevărata valoare.
Smartdrinks a venit cu vinurile accesibile la preț, dar Chateau La Verriere 2017 alb m-a impresionat plăcut, mai ales ca nu mai era chiar bomba aromată din anii precedenți. Un foarte bun raport preț-calitate are și Barville Cotes du Rhone alb 2017 (un cupaj de Grenache Blanc, Roussanne, Viognier).
La Budureasca am sărit forțat peste albe și rose-uri din cauza unui grup mic dar gălăgios și înțepenit în fata stand-ului pentru prea mult timp, astfel ca abia când am ajuns eu la roșii am reușit sa prind un moment de liniște, Origini Shiraz fiind apreciatul meu.
La Gramma am sărit peste albe pentru că o să le acord o atenție sporită în scurt timp, astfel că am încercat singurul roșu de la stand: Feteasca Neagră. Cam tânăr (poate nici via nu este chiar în etate), dar promite.
Timbrus a avut multe vinuri la degustare, dar unele le mai degustasem la un târg prin luna iunie, așa că am încercat doar Rara Neagră și Polifonia Note 1 (Merlot, Saperavi și Feteasca Neagră) și Note 2 (Shiraz, Malbec și Rară Neagră), toate din 2016. Nu au fost rele, deși cam tinerele și la Polifonii parca ardea un pic alcoolul.
Crama Licorna a avuta gama Colaj ca noutate, dar din nou problema cu temperatura neadecvată a făcut ca vinul alb să nu fie abordabil. Serafim Merlot 2015 mi-a plăcut, iar Bon Viveur nu cred că mai are nevoie de prezentare, deși cred ca la anul va fi și mai bun.
Sambata au mai fost si masterclass-uri cu teme interesante (o selecție de vinuri vechi din Bordeaux, o selecție de 10 soiuri românești, degustare de/din pahare Riedel), dar în general târgul s-a ținut într-un cvasianonimat, probabil favorizat si de pustietatea nefirească din centrul istoric al unui oraș care a prins vremuri mult mai bune.
Important este ca entuziastul Iulian Grigorescu să nu renunțe si sa continue cu ediția a doua (poate intr-o perioada neinfluențată de concedii)…pentru că eu o să mai Vin la Dunăre!

Comenteaza

Cvartet 2016 7ARTS

Scris la 18 iulie 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

În numărul din martie scriam pentru Vinul.ro de un syrah foarte bun al celor de la 7 Arts (DOC Banu Mărăcine, în apropiere de Craiova). E clar că soiurile roșii se simt bine aici, iar anul 2016 a dat vinuri mari în zonă. Dacă vă plac vinurile puternice, iată unul din ele: Cvartet – deși foarte tânăr, are culoare intensă și trebuie neapărat aerat. Vor ieși (precum duhul din lampa lui Aladin) toate aromele fructelor roșii și negre de pădure, nelipsind izul de vanilie, vișinile supracoapte și un hint de tabac. E sec în gust, are structură robustă, e plin, ușor mineral și regasești pe deplin nuanțele olfactive. Vinul este construit din: Cabernet Sauvignon (40%) și Merlot (30%) – fiecare ținute câte 9 luni la butoaie de stejar românesc, fetească neagră (20%) și syrah (10%) – fiecare ținute câte 6 luni la baric. Asamblajul a mai stat și el, apoi, o lună, pentru a ne oferi un vin matur în urmatorii 2-3 ani.
Acum, taninurile par nepolișate definitiv, iar alcoolul este cel care pare să fie ușor dominant. Ne trebuie, deci, răbdare. Pentru moment, 87puncte. Ediție de 3000 sticle. 75 RON la Vinorama.ro
RaSto

Comenteaza

Domanine Galaman 2013 Fitou

Scris la 5 iulie 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Tocmai din generoasa regiune Langudoc Roussillon, din apropierea portului Leucate (la sud-vest de Montpellier) vine acest vin construit din Carignan (40%), Grenache (30%) și Syrah (30%),pe  care îl gasești pe rafturile de vinuri premium la Selgros. După culoarea din pahar mi-a fost greu să îmi dau seama la ce să mă aștept, așa că l-am pus la decantat. O oră nu i-a fost de ajuns, așa că l-am gustat doar și m-am apucat de potrivit ceva serios de mâncare. Nas îmbietor, tușe puternice de fructe negre de pădure, ceva vanilie, carne crudă și.. un mic iz de prune. Destul de provocator… În gust este peste nivelul olfactiv, pentru că elemenele caraceristice vinului (taninuri, aciditate, alcool și corp) sunt în echilibru evident. Domanine Galaman 2013 Fitou fiind ușor vârtos și puternic, se tot dezvoltă și își arata (totodată) eleganța, având un post gust mult peste medie. Deși e un vin din 2013, are viață lungă, dar maximul de potențial ar putea fi anul viitor. +87 puncte și sub 40 RON pe raft.
Cu bine,
RaSto

Comenteaza

Sub semnul Soarelui – Rasova

Scris la 26 iunie 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi il avem invitat pe Bogdan Cristea. Inginer de meserie, Bogdan a activat in industria ambalajelor de carton, dar a devenit un impatimit iubitor de vinuri. A urmat cursurile WSET si este permanent in cautarea noilor provocari din lumea vinului.
Pe un picior de plai pe o gura de rai, este formula corecta de inceput cu ocazia vizitei la crama Rasova unde am fost invitat la petrecerea de lansare a noilor game de vinuri:  Mur, Craft, Imperfect, Nud și La Plage.
Cum m-am dat jos din masina, am fost intampinat de un peisaj molcom, cu o alee din calcar alb, care serpiueste printre dune cu gazon atent ingrijit.
In poarta am fost intampinati de echipa cramei in frunte cu owner-ii Zoe si George Ghiuri, doi oamneni faini, omniprezenti pe toata perioada petrecerii.
In interior ce sa zic, am crezut ca am ajuns in studiourile Star Trek, peretii din beton si mobilierul minimalist m-au dus cu gandul la celebrul serial si ca am ajuns pe Enterprise. Pot sa spun cu mana pe inima ca m-am simtit vrajit de peisajul mirific care se imbina organic cu constructia cramei. Totul a fost la superlativ, vinul, mancarea, oricum pentru mine totul a fost perfect ca intr-un tango cu o sincronizare perfecta.
Pentru exemplificare va arat un pairing, zic eu, de laudat.
Cred ca asteptati sa va prezint noutatile cramei. Incepem cu o Feteasca Alba lansata sub numele de Imperfect. O alegere inspirata a numelui noii game din opera marelui poet Nichita Stanescu. Nu o sa va dau nici un fel de detalii tehnice, lasandu-va sa descoperiti singuri incantarea olfactiva si senzoriala a vinurilor lansate si oricum, datele tehnice la doua dintre ele sunt scrise pe eticheta.
Urmatoarele doua vinuri pe care le voi puncta sunt cele care se preteaza la consumul pe canicula, crama Rasova fiind mai aproape de mare decat de Bucuresti. Aici pot sa subliniez ca enologul Emanuele Freschet a avut grija si de bautorii de vinuri albe, sa nu se plictiseasca la plaja si sa poata bea ceva cu iz familiar si anume Columna din gama Mur. Trebuie sa reamintesc ca ei au lansat tot acum si gama La Plaje, serie de vinuri care sunt bune, dar mie personal, la soare, le prefer pe cele din gama Mur. Am uitam sa subliniez ca la nasterea acestor doua vinuri Mamaia si Columna s-au folosit struguri romanesti cu acelasi nume, doua soiuri produse de statiunea de cercetari de la Murfatlar. Inca o bila alba pentru crama Rasova!
Si acum sa va prezint un vin rosu care a reusit sa-mi incante simturile si anume….  ia sa vedem daca ghiciti?!
Vinul asta m-a impresionat prin mirosul interesant (nu va spun ce!) si gustul extrem de bine definit cu un mic neajuns si o anume discrepanta a mirosului in raport cu gustul. Poate anul viitor vor lua in considarare sa incerce si drojdii salbatice ca sa fructifice complexitatea terroir-ului. Dupa cum am spus nu este perfect, dar are potentialul de a deveni un vin de top. Oricum aceasta echipa de la Rasova a reusit ce alte crame nu au visat, sa ajunga in varful piramidei in doar 3 ani! Felicitarile mele sincere! Nu pot sa inchei fara a saluta intrarea pe piata a spumantului Craft. O bautura cu adevarat diferita sincer sa va spun merita incercata.
Acum, la sfarsit nu pot sa va spun decat sa incercati toate vinurile de la Rasova, nu veti fi dezamagiti.
Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea cu foto de la Bogdan Dragan & friends.

Comenteaza