Prima degustare

Scris la 9 februarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Săptămâna trecută am participat la prima degustare din anul de graţie 2015, iar aceasta întâmplător sau nu, a avut loc la Restaurantul Ginger din capitală. Vinurile „puse la bătaie” au fost cele de la Crama Nachbil, albe şi roşii, plus nenumărate surprize.

Juriul a fost alcătuiţi dintr-un grup restrâns de 10 prieteni, iar atmosferă a deveni repede deosebit de animată – mai ales, că am avut plăcerea participării domnului profesor Constantin Croitoru, un „tip”mai mult decât vocal.

Degustarea a avut loc în două etape: vinuri albe, pauza de masă, apoi evident cele roşii (vinurile şi ordinea de degustare o puteţi vedea în fotografiile ataşate)

Vinurile albe de la Nachbil au stat cam aşa: proba numărul doi (Riesling de Rhin – 2012) a avut defect – vinul mirosea şi se simţea gustul de mucegai, apoi proba numărul trei Riesling de Rhin – 2010 mi-a plăcut, avea tipicitate şi tot ce îi trebuie, mai puţin aciditate. Următoarea probă (proba numărul cinci) a fost Chardonnay – ul Barrique 2012, un vin după părerea mea nereuşit, fără tipicitate şi fără absolut nimic care să te atragă. Dealtfel şi nota generală obţinută, a fost de numai 77,4 (dintr-un total de 100) puncte.

Surpriza a venit la sfârşitul degustării vinurilor albe, când proprietarul locaţiei – Cezar Filip, a adus într-o carafă un vin alb, floral, plăcut, uşor şi băubil, cum nu a fost altul dintre vinurile degustate. Ce să zic: era vinul casei, un vin provenit de la Domeniile Franco Romane care în restaurant are preţul – 24 ron/litru. Cu siguranţă, nu trebuie ratat!

Vinurile roşii degustate de la Nachbil mi s-au părut obişnuite, ordinare, neavând ceva distinct său caracteristic, o amprentă anume, sau orice altceva care să le scoată din anonimat. Vinuri bune şi cam atât, fără să-ţi dea un motiv anume să-ţi reaminteşti despre ele, sau să le cumperi şi a doua oară. Mai răsărit a fost Nachbil Syrah 2012, un vin mult mai complex, elegant şi cu o structură mai bună decât a suratelor sale. Toate bune şi frumoase, dacă în concurs nu am fi avut şi Katarzyna Encore Syrah 2012, vin bulgăresc, ce a surclasat toate vinurile roşii din seara respectivă.

În loc de concluzie:

Am petrecut o seară minunată alături de prieteni, cărora le mulţumesc şi le transmit că m-am simţit minunat.                                                                                                                                         De la Nachbil dintre vinurile degustate, eu nu aş cumpăra şi recomanda decât: Riesling de Rhin 2010 şi Shyrah 2012.

Bogdan

Vin de Turda

Scris la 6 februarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—Până acum am apucat să degust puține vinuri din recolta anului 2014. Încercasem câte ceva pe la GoodWine (în decembrie), apoi vreo două în ianuarie, iar în urmă cu două zile, prin amabilitatea domnului Sergiu N., m-am pricopsit cu un sauvignon blanc de la Crama La Salina. O cramă de care am auzit foarte puțin, dar sunt convins că lucrurile nu vor rămâne așa.
—După o scurtă ședință foto la înălțime, am luat sticla cu mine și în drumul spre săniușul de la Poiana Brașov m-am oprit la Predeal să-i fac o vizită lui Iulian G. la cabană, unde împreună cu alți amici, la un platouaș cu de toate am deschis vinul frapat în zăpadă.
—Am studiat eticheta simplă dar interesantă (dar cine suntem noi să comentăm etichetele?!) și țuști cu el în pahare. După ce-am văzut culoarea pal-gălbuie în genul sucului de lămâie, am dat de aromele plăcute, dar nu foarte pronunțate, ale unui vin proaspăt, cu multe citrice. Ceva ardei gras ieșea de-acolo, soc, dar mai ales notele de tipicitate ale unui sauvigno blanc. Gustul surprinde plăcut, pentru că ușoara dulceață alternează cu tenta acrișoară a unui vin sec și rapid iese în evidență aciditatea bună, apoi structura și ceva mineralitate, iar alcoolul  (12,8%) balanseaza bine întregul ansamblu. Postgustul mediu spre lung ridică nivelul vinului spre 7 papioane și reprezintă o surpriză foarte plăcută pentru un vin al unei noi crame.
—Asocierea e ușor de făcut alăturând salate de vară, pește neafumat sau orice carne slabă, dar și brânzeturi, exceptând cele iuți.
—Cu bine,
—RaSto

Acasă la Heidi

Scris la 30 ianuarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—Trebuie să recunosc faptul că atunci când am aflat că #Digital Wine Communication Convention pentru 2014 urma să se țină în Elveția, m-am cam holbat neîncrezător.
—După ce în 2013 vizitasem cele mai frumoase și celebre crame din Rioja, la ce tradiții și vinuri celebre să te aștepți în țara lui “marmota învelea ciocolata”? Dar starea de blogger sclifosit și cârcotaș îți poate trece repede cănd în 5 zile de preumblat prin curata Elveție numeri doar 4-5 hârtiuțe pe jos… și începi să fii mult mai atent atent la ce-ți vorbesc oamenii ăia care, printre altele, știu să facă vinuri de mai multe sute de ani, chiar înainte de a învăța să potrivească limbile ceasurilor.
—De la Geneva spre Montreux, de-a lungul marelui lac Geneva, aproape că nu e palmă de pământ să nu vezi viță de vie. Terasate, lângă mal, lângă tren, pe dealuri, oriunde te uiți vezi plantații viticole, de la cele tinere, până la cele mature.
—Elvețienii se autodefinesc ca fiind mari iubitori de vin. Hai, pe bune?! Începi să-i crezi de prin a doua, a treia zi, pentru că vrei să-ți dovedească. Și nu durează mult, dar prima dată iei contactul cu omniprezentul vin alb făcut din chasselas. Nu m-am dat înapoi să gust, pentru că la noi, mai ales prin zona Vrancei, soiul ăsta e tratat doar ca un strugure de masă. Vinificat în toate stilurile posibile și într-o variată gamă de preț, peste tot vei găsi vinuri din chasselas. Slavă Domnului, nu e singurul lor soi (au vreo 60 recunoscute), dar merită să vă dau câteva statistici, chiar dacă mulți dintre voi le știți: elvețienii beau 99% din producția lor de vinuri, exportând doar 1%. Producția acoperă doar 40% din nevoia de consum (ce provine din 6 zone viticole – Neuchatel, Ticino, Valais, vecinatea Germaniei, Vaud și Geneva) completând cu importuri de peste mări și țări, dar mai ales din vecini.
—În ultima seară la Montreux, din vorbă-n vorbă, am cunoscut un simpatic domn și fără să știu că este din partea unui producător local, ascultându-l cu cât patos vorbea despre dificultatea plantării și întreținerii chasselas-lei, mi-am călcat pe eleganță și papion și l-am întrebat direct… ce chichirez pot găsi ei la un soi atât de neutral, lipsit de expresivitate și apos, bun pentru lungit brânza în fondue?! … N-am cum să vă descriu grimasa, fața lungă, privirea tăioasă, miniclăbucii în formare de la colțul gurii… A respirat prelung (în genul Goosfraba), m-a întrebat de pe unde sunt și pe un ton cald, prietenos-nevrotic mi-a spus: e soiul nostru național, îl iubim, îl înțelegem cel mai bine și mai bun decât noi nu-l face nimeni, da?!! … Mi-a cam zis-o! Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost lecția de încredere, de pasiune și chiar de patriotism. Când m-a întrebat dacă mi-a plăcut vreun vin din Heidiland, n-am ezitat niciun moment să nu replic rapid: Petite Arvine (caracteristic zonei Valais) și Pinot Noir. Cu sourile astea, elvețienii se pot bate cu tupeu.
—Dar vinurile nu sunt totul. Stau extrem de bine la capitolul enoturism. Câștigurile din zona asta conexă sunt importante și vă recomand cu mare drag să vizitați Domaine Chambleau din zona Neuchatel. Am avut bucuria să pot vizita acest domeniu și îmi va rămâne permanent în minte acestă cramă drep un model. În afara vinurilor produse (un pinot noir excelent, pinot gris, muller-turgau, chardonnay și bineînțeles… chasselas) întreaga organizare, pregătirea pentru vizită, explicațiile, umorul, prezentarea video pe toți pereții fiind la superlativ. Acolo îți poți petrece o zi întreagă făcând fotografii de excepție. Și peisajul ajută, dar mai ales pedanteria și eleganța oamenilor care e transpusă în tot ce se vede în jur. Și nu exagerez dacă vă spun ce șoptea una din colegele de excursie… și toaleta acestei crame aș pune-o pe TripAdviser! Cât șarm!
—Vinurile ca vinurile, dar la finalul celor 5 zile am ajuns la concluzia că elvețienii, având vecinii pe care îi au, au avut succes pentru că au împrumutat câte ceva bun de la fiecare. De la germanici rigoarea și dârzenia, ingeniozitatea de la italieni, șicul și rafinamentul de la francezi, de restul – munca – urmând să se ocupe ei.
—Și le-a ieșit bine.
—RaSto

(articol apărut în ultimul număr Vinul.ro)

Unirea… franco-română

Scris la 27 ianuarie 2015 in Povesti despre vin | Un comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

—De ziua Unirii Mici (24 ianuarie), am onorat invitația primită de la Domeniile Franco Române și am mers să le vizităm crama mică, dar cu potențial.
—Vremea nu era prea îmbietoare, vântul insistent și burniță constantă făcând să ne dorim sa ajungă cat mai repede microbuzul la locul de întâlnire. Punctualitatea a fost un prim semn bun al zilei, așa că la numai 5 minute peste ora stabilită am pornit către zona  Dealul Mare, mai precis, localitatea Săhăteni.
—Grupul mic dar vesel, condus de directorul cramei dna. Cristina S., abia aștepta întâlnirea (sau reîntâlnirea) cu vinurile.
Am fost tot drumul inițiați în tainele vânătorii și fotbalului american de către charismaticul Silviu P., așa că nici nu știm când au trecut cele 100 de minute până la destinație.
Aici ne așteptau Denis Thomas (proprietarul francez al cramei) și soția sa, care după salutul de bun venit ne-au poftit in sala circulară de degustare, care găzduia și magazinul Domeniilor Franco Române.
—Denis a început cu o scurtă istorie de la plecarea din zona natală, celebra Bourgogne, până la sosirea sa în Dealul Mare, unde a rămas după ce a degustat vinuri din Valea Călugăreasca, obținute din Fetească Neagra și Pinot Noir,  intuind potențialul zonei.  Acum nu știu cu ce l-au servit cei de la Stațiunea de Cercetare, dar se pare ca butoiul  „de aur” exista și la sfârșitul anilor ’90.
—A urmat o trecere în revistă a celor întâmplate din 1998 și până în prezent: achiziționarea terenurilor cu vii, a clădirilor unei foste întreprinderi viticole de stat aflată în faliment, conflictul cu vecinii de la Vinalcool , replantările ulterioare, ecologizarea terenurilor etc. Este de remarcat faptul că primele investiții au fost făcute în absenta fondurilor europene.
—Am aflat că din cele 70 ha teren, cam 52 ha sunt plantate cu Chardonnay și Riesling Italian (la albe), respectiv Pinot Noir, Fetească Neagră, Merlot și Burgund Mare (la roșii). In plus, se mai cumpără Tamaioasă Românească, Muscat Ottonel și chiar Merlot (în special pentru vinurile non-bio, din gama low cost Domeniile Franco Române). Eu aș adăuga chiar  Sauvignon Blanc și Feteasca Albă,  folosite tot la o gamă ieftina (dar cu un RCP foarte bun), prezentă în supermarket cu numele Château Pietro. A urmat vizita în crama, unde ne-au fost prezentate tehnicile și utilajele de vinificare (unele moștenite de la vechii proprietari, altele mult mai moderne achiziționate mai recent și cu ajutorul fondurilor europene). Am avut ocazia să vedem linia de îmbuteliere, precum și depozitul de sticle (locul cel mai tentant, unii din vizitatori mai că regretau că nu aveau un tirbușon la îndemana).
—Am revenit apoi în sala de degustare, unde am avut parte de 3 mini verticale din soiurile fanion ale cramei din gama de top, Terre Precieuse:
– 2010, 2011 și 2012 pentru Chardonnay;
– 2011, 2013 și 2014 pentru Feteasca Neagra;
– 2009, 2011 și 2013 pentru Pinot Noir.
De remarcat la Chardonnay tipicitatea exemplară, eleganța și onctuozitatea specifica soiului, dar mai ales integrarea perfectă a baricului (nu am cum să uit o degustare-concurs de Chardonnay-uri de pe la noi, din toamna lui 2013, cand lemnul omorâse vinul).  2012 a fost declarat de majoritatea oaspeților ca fiind excepțional, unii declarând-ul chiar „cel mai bun Chardonnay romanesc”!
Dintre cele 3 Fetesti, acum doar 2011 este de băut (mult și bine, fiind extrem de plăcut, fructat, echilibrat), 2013 si 2014, înca neetichetate,  mai având de spus rugăciuni în sticlă/baric, fiind prea tinere. Din păcate nu am avut la degustare 2012, stocul fiind epuizat.
Pinot Noir-ul din 2009 s-a deschis mai greu, dar când a făcut-o a dezvăluit un vin deosebit, cu arome fine de fruct copt, de o catifelare exemplară, tanini și aciditate cât trebuie. Și acum regret ca nu au mai avut la vânzare! 2011 este evident mai tânăr, mai „verde”, dar promite. 2013 mai are de stat.
—A urmat prânzul, unde cine a dorit a putut reîncerca (alături de mâncare) unele vinuri din sala de degustare (chiar și din decantor), dar în plus am avut șansa rară să degustăm un dublu magnum din Bourgogne, anul de grație 1990. Un vin matur, dar care s-a menținut excelent, dezvoltând arome unice și având un echilibru incredibil.
Au urmat „dulcegăriile” în alb și negru. Vinurile albe, prăjitura o „negresă”.
Primul vin a fost un demisec la granița cu demidulce, din Tămâioasa Românească , destul de OK, dar eu am preferat al doilea vin, o Tămâioasa Românească dulce din 2014. Venită direct din tank, cu o aromă de salcâm îmbătătoare și de o prospețime care m-a cucerit. De urmărit …după îmbuteliere!
Masa am încheiat-o cu „eternul” Chateu Pietro 2000, o tămâioasă chihlimbarie acum, dar care încă mai duce, deși aromele de mușețel și menta dezvoltate îi cam arată vârsta.
—Vizita la crama Domeniile Franco Române mi-a (re)confirmat buna impresie pe care o aveam despre vinurile de aici (și despre prețurile lor) și după cele prezentate și viitoarele recolte promit să fie la înălțime.
Poate ca ar mai fi de lucrat la etichete (cam discrete și unele nu suficient de  atrăgătoare) și chiar la vizibilitate, vinurile fiind destul de rare în comerț.
Sa va mai spun ce veselie a fost în microbuz la întoarcere? Mai aveam un pic și promiteam cu toții că venim la Silviu să vedem finala Super Bowl (la fotbal american) pe 1 februarie!
Am revenit în București cu gandul la o eventuală nouă vizita în zona  prin primavară-vara, când ar fi de vizitat și viile… și de reîncercat vinurile!