Penedes Wine Trip. Second Episode. Torres
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Cu o mică întârziere (datorată suedezilor care nu s-au lăsat până nu au golit toate sticlele scoase la degustare) am plecat de la micuța cramă Jean Leon și în 20 de minute am ajuns la gigantul Torres, înființat în urmă cu mai bine de 100 de ani și care a supraviețuit Războiului Civil cu o scurtă întrerupere.
—-Presați un pic de timp, începem rapid turul domeniului cu ajutorul unui minicar electric, întreaga cramă fiind înțesată de tehnologii care folosesc energii regenerabile (probabil beneficiind astfel și de unele stimulente financiare). Trecem pe rând printre viile frumos lucrate, pe lângă depozitele frigorifice unde strugurii culeși sunt păstrați la adăpost de arșiță până la procesare, prin hrubele pline de mii de butoaie, pe lângă rezervoarele de fermentare din inox.
—-După ce turul cu minicarul se oprește, suntem preluați de unul din zecile de ghizi ai cramei, care printre câteva rânduri de viță ne povestește pe scurt despre tehnici de cultivare, combaterea dăunătorilor, soiuri cultivate etc. Prezentarea în limba engleză a fost plăcută, ghidul punând la rândul său câteva întrebări legate de diverse aspecte oenologice. Așa am constatat că australienii nu erau doar degustători pasionați, dar aveau și cunoștințe teoretice in domeniu. La una din întrebări m-am dat și eu rotund, răspunzând la cea referitoare la prezența tufelor de trandafiri la capătul rândurilor de vițe. Probabil așa a aflat englezul (da, ghidul era englez pur sânge) că și în România există acest „sistem” de semnalizare a problemelor viței de vie.
—-Am trecut apoi la momentul cel mai așteptat al vizitei: ședința de food and wine pairing. Mesele erau deja pregătite cu paharele de degustare și farfuriile cu brânzeturi, tortilla și saleuri.
—-
Degustarea a început cu un Vina Esmeralda 2014, un vin alb ușor (11,5 % alcool), aromat, din Moscatel și Gewurtztraminer care a mers de minune cu brânza Brie. Un vin pe placul majorității doamnelor din grup (îl găsiți la Winery Outlet). Apoi un merlot tânăr, Atrium 2013, cu arome fructate (cireșe majoritare) asociat de gazde cu o brânză semimaturată produsă local. Un vin ok, dar înșelător, cele 14% de alcool (deși bine integrate) nerecomandându-l ca un vin de cursă lungă.
—-Degustarea s-a încheiat cu Gran Coronas Reserva 2012, un cupaj din Cabernet Sauvignon (majoritar) și Tempranillo. După mine un vin încă prea tânăr, ușor agresiv cu gingiile și care fără brânza Manchego nu ar fi fost de băut. De asemenea 14% alcool (destul de bine integrat), dar nu cred ca este prea surprinzător pentru zonă.
—-La capitolul diverse, copiii au beneficiat de must, tortilla nu am reușit să o asociez fericit cu nici unul din vinurile degustate, iar blondele de peste Prut au atacat brânzeturile în ordinea inversă celei indicate de ghid (bine, după primul vin mai aveau doar tortilla în farfurie).
—-Am continuat cu vizitarea muzeului cramei și apoi vrând sa bem și noi ceva mai bun, ne-am îndreptat spre barul de degustare.
—-Aici ne-am intersectat și cu alte grupuri de turiști care ne-o luaseră înainte, dar cum barul era imens, am găsit loc ușor. Am decis să încercăm vinuri realizate din soiuri locale și am avut noroc, oferta zilei fiind chiar din două vinuri care se potriveau la fix cu ce doream.
—-Primul a fost Perpetual 2012, din Priorat, realizat
din Carinena și Garnacha (la francezi Carignan și Grenache), un vin care ne-a uluit prin catifelare, prin echilibrul perfect între tanini, aciditate, alcool (15 %) și postgustul interminabil. Un vin mult mai evoluat decât vârsta sa și care putea fi băut cu plăcere acum, confirmând potențialul zonei excepționale din care provine.
—-Am încheiat degustarea cu Grans Murales 2009 (91 pct Wine Advocate și 93 pct Penin), un cupaj din Carinena, Garnacha, Monastrell, Garro și Samso (ultimele două fiind soiuri prefiloxerice), provenit din zona Conca de Barbera. Un vin mult mai matur, mineral, condimentat, cu tanini fini, „doar” 14 % alcool (dar perfect integrat), ușor note de fum, cu un postgust extrem de lung. Un vin de excepție, dar și cu un preț pe măsură (125 euro).
—-Suedezii (ajunși la bar după ce mai zăboviseră în sala de degustare), au mers pe un vin pe care am avut senzația că îl știau (Gran Sangre de Toro), fără să se mai complice.
—-Ieșirea din cramă, normal, prin magazin, unde eram deciși să achiziționăm un Perpetual, însa prețul de aproape 50 euro ne-a mai scăzut entuziasmul (ulterior l-am găsit un pic mai ieftin în duty-free-ul aeroportului din Barcelona), făcându-ne să achiziționăm fratele mai mic, Salmos (care are și un pic de Syrah) cu numai 90 pct Wine Advocate plus medalie de aur la Mundus Vini (asta însă am aflat de pe site-ul producătorului când am ajuns acasă), dar care era la un preț mult mai prietenos.
—-Am plecat din crama Torres plăcut impresionați de modul în care au știut să-și prezinte „marfa”, de modul de organizare al acestui colos și nu în ultimul rând cu intenția de încerca și alte vinuri din portofoliu (mai ales că și în România este posibil acest lucru, vinurile fiind importate de unul din distribuitorii Casei Regale de la noi).
—-Ultima etapă a turului este crama Freixenet, dar despre ea într-un episod următor.
Mai multe
Penedes Wine Trip. First Episode. Jean Leon
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-La sfârșitul lunii martie am programat cu soția un city-break de 4 zile în unul din cele mai frumoase orașe ale Europei: Barcelona. 
—-Studiasem obiectivele de interes din oraș și împrejurimi și tare ne-am bucurat când am găsit un tur al cramelor din zona Penedes, zonă viticola învecinată Barcelonei. Am rezervat turul online și cu nerăbarare duminică devreme (la 8.30), după câteva stații de metrou am ajuns la locul de întâlnire de unde, cu o neașteptată punctualitate, am pornit în turul mult așteptat. Grupul inițial din autocar nu era prea numeros, cam 10 persoane, din care 3 spanioli, 3 australieni două moldovence de peste Prut (am aflat asta ulterior) și noi doi, #wineloverii de Crângași (România).
—-Ne gândeam ce neprofitabil este să ai un autocar plin pe sfert, dar ghidul ne anunță că mai facem o scurtă oprire pentru a prelua un nou grup de turiști însetați. Când i-am văzut urcându-se, ne-am dat seama că avem de-a face cu oameni pasionați de fenomen. Cei 12 urmași ai lui Nils Holgersson, ușor trecuți de prima tinerețe, erau un pic cam roșii în obraji, semn ca probabil au avut nevoie de un întăritor la omleta de dimineață.
—-
Până la prima cramă din program am avut de străbătut un drum de aproape 2 ore, la început pe o autostradă cu „doar” câte 4 benzi pe sens, apoi pe drumuri secundare, care șerpuiau printre terenuri acoperite cu viță de vie.
—-Pe drumul spre crama Jean Leon, am putut afla câte ceva despre istoricul acesteia de pe un DVD pus atât în limba spaniolă (oglindă fidelă “cunoașterii” limbilor străine de către localnici, de care ne-am convins în tot sejurul), cât și în limba engleză.
—-Viața fondatorului cramei aș spune că este clasica poveste a visului american (împlinit), în care un emigrant ajunge patronul unui restaurant de lux în Beverly Hills, având printre clienți actori de seama de la Hollywood dar și președinți ai SUA.
—
–Crama restaurantului La Scala cu 25000 sticle de vin spune totul despre pasiunea lui Jean Leon pentru licoarea lui Bachus.
—-Se întoarce în Spania prin 1961, iar în 1962 cumpără o vie în Penedes, unde în 1963 înlocuiește vițele din soiuri locale cu soiuri franțuzești – Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc și Chardonnay (sună cunoscut, nu?). Probabil ca a făcut ceva gros în scăldătoare, că și cu vinurile a avut succes, devenind (în timp, cu răbdare, perseverență și multă muncă), un producător de vinuri de top în Spania (pionierul single vineyard în zonă).
—-În 1995 vinde afacerea gigantului Torres, care însă produce și azi vinuri tot cu numele Jean Leon.
—-Ajunși la cramă, am fost preluați de o reprezentantă a cramei care, după ce ne-a prezentat sala cu cele mai reușite vinuri din portofoliu și cu imaginile cele mai reprezentative din cariera lui Jean Leon, ne-a condus pe un teren experimental unde erau plantate câteva vițe din soiurile care acoperă cele aproape 70 de hectare pe rod ale viei (din cca. 100 ha), precum și din soiurile locale.
—-Am vizitat sala recipientelor de inox, sala butoaielor și am putut degusta un vin roșu din Cabernet Sauvignon și puțin Cabernet Franc, maturat un an, dar încă neîmbuteliat. Normal un vin tânăr, culoarea violacee și taninii verzi trădându-i vârsta.
—-Al doilea vin degustat a fost din ediția 2007 a celui din crama, deja comercializat intr-o gamă single vineyard (Vinya Le Havre). Este vorba despre o Reserva care a stat 18 luni în baricuri din stejar franțuzesc și american. Culoarea și gustul sunt mult mai evoluate, tanini echilibrați, dar cu toate acestea postgustul este dominat de o tentă vegetală, ceea ce nu a fost chiar pe placul nostru sau poate că noi aveam așteptări mult mai mari (după reclama făcută și prețul văzut înainte de degustare). 
—-În schimb, suedezilor le-a plăcut, ei zăbovind destul de mult printre sticle, repetirul fiind pleonasm.
—-Crama cu aspect modern amplasată aproape chiar în mijlocul viei, aspectul îngrijit al vițelor, vremea superbă și nu în ultimul rând povestea frumoasă au făcut să începem cu dreptul periplul nostru catalan.
—-Însoțiți de hărmălaia generată de buna dispoziție scandinavă din autocar, am plecat către crama Torres, dar despre aceasta în alt episod.
Fresh chardonnay
—-De curând, căutând să completez asezonarea mesei de Paști am ajuns în Carrefour. N-am putut rata obișnuita vizită la sectorul de vinuri unde mi-am confirmat bănuielile asupra a ce beau împejurimile Chitilei. Rafturile vinurilor românești albe demiseci erau aproape goale. Ceva lipsuri pe la roze, iar la roșii nu se mișcase nimic. Vremea caldă ar fi o explicație. Eu știam ce voi bea de sărbători, dar nu m-am putut abține să nu pun în coș un vin nou pentru mine. 
Chardonnay-ul 2014 din gama Elite de la Domeniul Coroanei Segarcea.
——I-a venit vremea să-l iau puțin la rost, însoțit se niște paste colorate. Fiert apa, făcut sosul, deschis vinul, făcut platingul și …. ta-daaa… Iar am exagerat cu peperoncino, dar au ieșit acceptabile, brânza cu spanac din tortelloni ducând greul cinei.
—-Cu vinul, treaba stă cam așa: culoare gălbui-verzuie pai, de vin foarte tânăr, plăcută și apetisantă.
—-Cu nasul stă bine, având tipicitate de soi, dar de medie intensitate, cu iz floral în față și caise verzi, care anunță un vin vioi. Gustul confirmă așteptările, dar vine în plus cu și mai mare prospețime. Îi stă bine cu aciditatea măricică și cu corpul light, neavând acea onctuozitate pe care mulți o caută la un chardonnay., iar alcoolul e foarte ascuns. Nici nu prea avea ce să ascundă, pentru că nivelul este de 12% vol. și e nebaricat. Plăcut, răcoritor și nepretențios (+6 papioane), îmi aduce un aminte de un chardonnay chilian cu calități similare. Prețul de sub 27 de lei îl recomandă pentru seri lungi cu asocieri culinare mai lejere.
—-Mie mi-a plăcut.
—-RaSto
După slalom
—-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Răzvan Gliga. Îndrăgostit de vinuri roșii , pasionat de Syrah cu tente cât mai picante, Răzvan Gliga este project manager cu experiență în domeniul IT.
—-Temperaturile scăzute de săptămâna trecută mi-au adus aminte de surprizele restante de la “slalomul” din Sankt Johann in Pongau. În Austria aventura nu se rezumă la schi.
—-Agresați de „tipicitatea” culinară a pensiunii unde am stat, am evadat într-o seară la SteakHouse, în centrul orășelului, însoțiți de o ninsoare ca în povești. Nu intru în detaliile mobilizării la deszăpezire locale.
Ei sunt într-o zonă unde ninsoarea se întâmplă iarna destul de des, astfel că nu sunt luați prin surprindere ca la noi unde avem altă climă.
—-Din oferta destul de bogată, mi-a făcut cu ochiul Cowboy Plate.
Pe scurt, câteva bucățele de mușchi de vită și bacon la grătar, un sos de roșii cu vin lângă ceva fasole, ceapă, ardei iute, și verdeață. Normal și o bucată de pită, cum îi stă bine cauboiului din Ardeal. Astfel că băiatul de la coada vacii a ales cerbul pentru vinul serii.
—-Adică o sticlă El Coto Rioja 2009. „Cerbul” s-a prezentat în rubiniu închis, cu 
nasul în fructe roșii pigmentat cu puțină vanilie. Gustul în aceeași notă cu alcoolul puțin ieșit în evidentă (deh! probabil temperatura de servire) ne duc la ceva 84p. Din păcate pentru el, mâncarea mult mai picantă decât m-am așteptat cred că l-a depunctat puțin. Merită o nouă încercare.
—-La întoarcerea spre casă, întâmplarea a fost să-l întâlnim pe adevăratul Sankt Johann, când pana de cauciuc a lovit. Am rămas cu bagajele, nu puține, descărcate în fața unui supermarket în Jols, vorbind cu cei întâlniți în rogermgleza de baltă. Încercam să localizăm o vulcanizare în apropiere. Am făcut febră musculară la mâini. Un localnic mi-a arătat pe telefon unde găsim o vulcanizare. Până reușim să reîmbarcăm toate acareturile, prietenul – deja al nostru- vine cu o foaie A4 listată cu harta și indicațiile spre cea mai apropiată vulcanizare – cea din Gols.
—-Nu i-am reținut numele prietenului, dar pentru noi va rămâne Sankt Johann. Mai ales că în fața vulcanizării era viță de vie încețoșată în așteptarea primăverii. Am să urmăresc recolta GruVe 2015.
—-Ajunși cu bine acasă, să trecem la polemică… Plimbându-mă prin supermarketurile din zonă, îmi sare în ochi un Mouton Cadet roșu. Aveam de ales între 2011 și 2012. Chiar dacă a fost anul mai dificil, am ales 2011. Astfel, că după ce am dat 9.99EUR în Austria, pe cel mai vândut vin din lume, mă așteptam să am ceva de savurat. 
Am cumpărat echivalentul indicelui Big Mac pentru vinuri, adică Mouton Cadet Index. Un simplu echivalent valutar care expune echivalența prețurilor în aceeași valută, în diferite piețe. Aici se văd taxele, accizele, nivelul de profit așteptat, puterea de cumpărate a pieței și multe altele. Dar poate este mai interesant de urmărit valoarea indexului față de salariul mediu sau PIB pe locuitor. Dar asta e altă poveste! Și cu puțin efort găsim același vin într-un hipermarket de la noi cu aproape 63RON, dar puțin mai spre periferie în magazine cash and carry se poate cumpăra versiunea reserve de la Mouton Cadet 2011 pentru 67RON. Unde stăm în index? Să vă mai spun că Austria în versiunea inițială a indexului Mouton Cadet era cotat la 16EUR?
—-Ah! Câteva cuvinte despre vin: Strugurii erau obosiți înainte de cules.
.
.
.
.
Comentarii recente