La slalom
—-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Răzvan Gliga. Îndrăgostit de vinuri roșii , pasionat de Syrah cu tente cât mai picante, Răzvan Gliga este project manager cu experiență în domeniul IT.
—-Chiar dacă ghioceii au invadat Internetul și piețele, pentru cei care iubesc iarna și vinul, una dintre babele începutului de martie m-a îndemnat să caut prin notițe. Sfârșit de ianuarie, înarmați cu schiuri, clăpari, și alte acareturi specifice, îmbarcați cu copii și cățel din toiul dimineții, plecăm spre weltcupstreck – adică pârtia! Plecarea, normal pentru noi, este din orașul unde a fost primar Klaus. În noapte îmi imaginam undeva pe partea dreaptă a autostrăzii viile din zona Sebeș-Apold. Știu, dar nu văd, că scrie Halewood pe un deal, acolo lângă recolta pentru Blanc de Transylvanie:). 
—-După două țări trecute pe autostrăzi (e bună gluma!), ajungem în Austria cam în același timp cu lumina. ”Scăpăm” de autostradă și ne trezim în mijlocul viilor din Neusiedlersee. Via doarme în zăpadă! În câteva locuri se văd grămezile de gunoi adus ca îngrășământ. Câțiva oameni își fac de lucru printre viile aliniate nemțește, deși încă este sezon de schi. Sperăm la un sezon bun și în vie.
—-GPS-ul ne ajută și ajungem la Heidi, patroana Gasthof Reinbach din Sankt Johann im Pongau, unde ne vom petrece o săptămână la schi sau plimbat cățelușul, în funcție de talente. Olariiiiooooo!!!!
—-La primul prânz în pensiune, eu sunt cel care plimbă cățelul, sunt plăcut surprins să văd parcarea plină. Heidi preia comenzile, bărbații (soțul și fiul) fiind bucătarii. 
Am nimerit în mijlocul tipicității culinare pentru zona respectivă? Selectez ceva din listă, și cer vinul casei alb. Normal, este un Gruner Veltiner de la Muller. Un vin din Niederösterreich. Proaspăt, nasul se duce spre iarbă cosită proaspăt. Și așa cum îmi place mie, sunt urme de condimente. Puțin piper și chimen. 79 de puncte. Alcoolul scăzut (11%) aciditatea puțin cam ridicată și textura plăcută rotunjesc un vin bun de crâșmă. Una chiar frecventată de localnici.
—-Mai mult, concurează și cu berea în preferințele clienților, seara când lumea stă cu paharul sau halba în mână și cu ochii în televizor. Se aud țipete. Nu! Nu! Nu este fotbal! Este schi alpin, Campionatul Mondial, și în prima cursă din acest an, Super-G la fete câștigă – bineînțeles – Anna Fenninger născută la câțiva (vreo 10) kilometri de Sankt Johann im Pongau, puțin mai la nord spre . A mai câștigat după câteva zile și la Slalom Uriaș. Am susținut-o și noi!
—-Hmm! Trebuie să-mi fac rezerve de Gruner Veltiner pentru concursurile de gimnastică de la Olimpiada de la Rio! Sau mai bine voi selecta, o Fetească! Aștept provocarea! Poate așa mai sparg ghinioanele.
—-Sunt din nou surprins cum natura a echilibrat bucătăria. Acest vin își găsește perfect locul împreună cu șnițelele unde oul explodează, carnea de porc mai mult prăjită, maioneza adăugată în orice salată – să nu fie prea mult verde. Adică ceea ce servește Heidi cu destul spor către turiști și localnici. Într-o zi am văzut o adevărată ședință de companie – vreo 10 corporatiști – la o masă cu laptopuri, mâncare și câteva beri.
—-Schiorii sunt pe pârtie.
—-Prima seară din Sankt Johann, am ales să o petrecem, cu Johanna . Un cupaj, făcut de Weikenner tot din zona Niederösterreich, având în componență Gruner Veltiner (normal), 
Sauvignon Blanc și Riesling din recolta 2013. Nasul dă în fân proaspăt, ceva caise încă verzi. Alcoolul (12,5%) și aciditatea puțin ridicată creează un vin plăcut al cărui final cu puțin piper alb duc spre un vin de cursă lungă. Punctăm 82 pentru un vin de brigadier. Vinul este făcut pentru Lidl Austria (ha!).
—-Normal, mai umblăm la portbagaj și urmează o seară cu o fată de la noi – Nedeea (2011). De fapt o fată – Fetească Neagră, și doi băieți – Negru de Drăgășani și Novac. Amalgam de fructe, dominate de cireșe negre. Nasul plăcut cade puțin cam repede într-un atac ezitant. Fructele rămân în gust, dar acompaniate de tanin cumințit dispar cam repejor. Probabil limitări ale soiurilor, dar cu un rezultat final plăcut pentru o seară mai lungă cu prietenii. Nu-i mai dau note, că o știe totă lumea.
PS: Sfat: Mai schimbă localul prin Austria, cantitatea de colesterol este variabilă! Alte povești și alte vinuri sunt pe drum.
Schi la Bansko ( aparut in vinul.ro)
Mulţi oameni asociază schiatul cu sexul. Mie mi se pare o mare prostie, doar şi pentru faptul că obişnuiesc să schiez cinci, şase ore pe zi. Care dintre dumneavoastră domnilor, vă puteţi lăuda cu aşa performanţă, întreb? În materie de sex, bineînţeles…
Dar, lăsând gluma deoparte, senzaţiile pe care schiul ţi le oferă sunt unice. Ce poate fi mai plăcut decât alunecarea pe schiuri într-un peisaj de vis, când ai muntele întreg la picioare şi parcă simţi cum domini întregul univers. Ce îţi poate încânta ochiul mai mult decât tabloul brazilor gâfâind sub mormane de zăpadă, a fulgilor de nea jucăuşi din jurul tău, pe care-i atingi ştrengăreşte cu vârful nasului? Unde în altă parte, în afară muntelui ai ocazia să vezi versatilitatea naturii înconjurătoare, când la două minute după un soare arzător treci în viteza schiurilor prin mijlocul norului morocănos, gri şi opac, pentru ca după încă un minut, să ajungi la baza pârtiei pe acelaşi soare, care parcă te dezmiardă cu razele sale? Asta ca să nu mai vorbim despre orele prânzului, când nu există plăcere mai mare decât odihna lângă şemineul vreunei cârciumioare, sau direct pe un şezlong la soare cu un pahar de spumant fresh şi revigorant în mână şi cu rememorarea alunecării pe pârtie de la primele ore ale dimineţii în minte şi în gând…
Cum spuneam schiatul îţi oferă senzaţii de neuitat în mijlocul naturii, şi te poartă în locuri care, altfel ţi s-ar părea practic de neatins.
Dar, de ce Bansko?
Pentru că, din punctul meu de vedere şi cred că al tuturor iubitorilor de schi din sudul României este cea mai accesibilă destinaţie pentru mersul cu maşina. Din Bucureşti ajungi în aproximativ şapte ore (sunt 550 km.), unde mai pui că motorina, benzina la prietenii noştrii bulgari este mult mai ieftina.
Pentru că, domeniul schiabil de 74 km., este foarte bine întreţinut, pentru că, numărul rusoaicelor frumoase, sau a englezoaicelor bete de prin pub-uri, este identic cu cel din oricare staţiune austriacă, sau franceză. Şi nu în ultimul rând, pentru că preţurile sunt undeva la jumătate faţă de cele din România, ori Europa de Vest.
Asta, ca să nu mai vorbim despre „Mehane” – restaurantele tradiţionale bulgăreşti, pe care le întâlneşti la tot pasul şi te cuceresc încă de la intrare, cu batalul sau purceluşul care se învârt încet în proţapul pus pe jar. Sau, vinurile care niciodată nu seamănă de la o mehana la alta, deoarece nicăieri în lume nu există proprietari mai lăudăroşi în privinţa cunoştinţele lor în materie de vin, a unicităţii licorilor pe care le poţi servi în locaţia respectivă, ori a celor personalizate sau cupajate special pentru cârciumioara lor.
Iar, pentru a întării acesta idee şi a vă stârni curiozitatea, o să vă vorbesc acum, despre un vin pe care l-am întâlnit într-o mehana înghesuită într-un colţ umbrit de stradă, unde am mâncat un batal de ţi se topea în gură şi am băut un vin care a curs în valuri:
Nimbus – 2009, Pinot Noir, Castra Rubra
Încep prin a vă spune, că acest Pinot Noir a fost creat sub atentă îndrumare a domnului Michel Rolland, un adevărat guru mondial al epocii moderne a vinului.
Culoarea lui este rubinie, ceva mai opacă decât te-ai aştepta de la un pinot noir, şi cu o margine uşor cărămizie.
Aromele primare sunt de vişine, sau mai bine zis prăjitura cu vişine, apoi urmează piperul, iar pe final apar tuşele sanguine, tabac şi piele.
Gustul este deosebit de echilibrat, cu toate că are alcoolul de 14% şi aciditatea destul de jos. Taninurile sunt foarte moi şi catifelate, iar în gura îţi rămâne un gust de vişine din vişinata, care din păcate este şi puţin gemos. Postgustul mediu plăcut si fructat face din acest vin unul băubil, şi foarte cursiv. A mers aproape perfect alături de berbecul gras şi bucălat învârtit la proţap, până aproape de orele dimineţii, dar cu măsură, pentru că a doua zi dimineaţă să o putem lua de la capăt, atât cu schiatul, cât şi cu distracţia.
P.S. Sfat: dacă sunteţi cumva la masă cu rusoaice, nu va chinuiti cu vinul că nu merită, încercaţi numai cu votcă!
Bogdan
Mai multe2 la pahar. Azi, cu Daniel Wendorf
—Dacă ești pasionat de bucătărie, nu e suficient să ai o colecție de rețete, să te cuplezi pe toate grupurile gastronomice de pe Facebook punând zeci de poze cu mâncare și să le-arăți 
amicilor câte crestături noi ai la mână din cauza noilor cuțite ceramice luate la ofertă. Așa că împreună cu colega mea erismatică Amelia, am decis să ne înscriem la cursurile Société Gourmet din noiembrie anul trecut, ca să vedem cum se prepară în mod profi mușchiul de vită sub formă de carpaccio cu înghețată de usturoi negru, tartar marinat cu ardei Kapia și beef Rossini.
—Afost prima dată când am intrat într-o bucătărie adevarat profesonială, foarte modernă și unde l-am întâlnit pe Chef Daniel Wendorf. Sar peste toate etapele pregătirii împreună a tuturor felurilor din carne de vită și i-am cerut să ne întâlnim cândva și să povestim un pic despre bucătăreală la un pahar de vin.
—Și ne-am întâlnit de curând în “biroul său”, unde nu sfârâia nimic pe aragaz și nu se auzeau teluri, cuțite, crătiți, mixere sau alte unelte. Am deschis o sticlă de Fetească 
neagră 2012 de la Casa de Vinuri Cotnari, descoperind (fără să fi știut) că e soiul său preferat de vin roșu de pe la noi. Dar am mai aflat că Daniel e din Hamburg, că a făcut multă școală și ucenicie în mai multe restaurante din Germania, iar 2008 l-a găsit lucrând într-un restaurant din București (La Mandragora). În 2009 a pus bazele unei școli de cooking și evenimente gastro pentru adulți și pentru copii. Daniel conduce cu mare șarm și umor ședințe de team buiding dezvaluind multe din dedesubturile bucătăriei moderne, folosind într-un mod riguros și foarte eficient tot felul de ingredient de care, uneori, nici nu ai auzit.
—Nescăpând nimic din cele spuse de Daniel, mai aruncam un ochi și la feteasca din pahare și amândurora ne-a plăcut aroma tipică de prună uscată acompaniată de mirosul de fructe roșii de pădure și lemnul reținut. Vorbind puțin despre vin, mi-am adus aminte de beef-ul Rossini, mărturisindu-i că l-am încercat și acasă, ieșindu-mi destul de bine. Daniel a continuat cu descrierea vinului, fiind un bun cunoscător, completând că aparent e strong, dar la scurt timp devenind plăcut, neagresiv (not heavy), destul de rotund pentru că alcoolul (13,5%), taninii și aciditatea erau în armonie și la locul lor.
—Ar fi un vin care se poate bea și fără mâncare, ceea ce pe Daniel
nu-l bucură foarte tare, fiind un vin light, de aceea ar putea fi un vin potrivit perioadei de primăvară când se deschide sezonul de grătare la români. Atenție, carne slabă pentru acest vin – recomandarea sa.
—Ei, dar până să aflu întregul concept și toată paleta ofertei Société Gourmet, concluzionăm asupra postgustului mediu și că în scala mea l-am putra poziționa la +6,5 papioane.
—Urmează Paștele, iar pentru Daniel vin zile grele, pe care le va petece într-un sat transilvan – Cincșor, el fiind amator de secrete culinare tradiționale din Ardeal, petrecând mai multe veri la Viscri și în împrejurimi alături de pasionați gourmet, acolo unde gazdele îi pot oferi o bucătărie spațioasă pentru grupurile sale.
—M-am despărțit de Chef Daniel Wendorf nu înainte de a pune la punct un mic proiect comun care îl vom anunța mai repede decât credeți.
Până atunci… Guten appetit!
—RaSto
Doar a doua’i norocoasă
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—Am înțeles că vine primăvara. De unde? De pe net. 
—Facebook-ul este plin de ghiocei, toporași, brândușe, urări, dorințe……. Eu, mai cârcotaș din fire privesc pe geam, iar dimineața de 1 Martie mă întâmpină cu o ceață ce anunța mai degrabă venirea unui anotimp mult mai depresiv. Până spre seară ceața s-a dus, deși toată ziua nu am văzut soarele, ascuns după niște nori bacovieni. Totuși, încredințat că (măcar calendaristic) am intrat în primăvară, mă decid să schimb „garderoba”. De vinuri, bineînțeles. Să mai scot la bătaie unele vinuri la care am dubii ca trec de sezonul cald si sa fac loc pentru altele mai noi din preconizata campanie de primăvară. Campanie de achiziții, care alta?
—Victima urma să fie un vin în care îmi pusesem mari speranțe (asta de când îl luasem de pe un site cu oferte zilnice) 
și cu care am vrut să mă dau mare la escapada de început de decembrie la Arbănași. Acolo m-a dezamăgit, sticla fiind cu defect de dop. Mai mult, Horia H. mă liniștise spunându-mi ca nu este ceva neobișnuit!
—Deci, este vorba de CASCINA FERRERO BAROLO 2008, de la Tenuta Carretta. Chiar dacă este ruda mai săracă a lui Barolo Cannubi, totuși mă așteptam să fie ceva de capul lui. Desfac sticla și totul pare ok. Torn în pahar și din nou nimic suspect. Limpede, culoare rubinie (cu o surprinzătoare margine ușor orange-brown- pentru vârsta lui), nas curat, corp mediu, aciditate peste medie, toate tipice pentru Nebiollo. Am decis să aștept să se deschidă și în acest timp să vad cu ce fel de mâncare sa îl pot asocia.
—Norocul meu a fost ca pe Paprika TV performa Nigella Lawson, probabil una din puținele 
englezoaice la care merită să insiști cu privirea. Rețeta de paste prezentată m-a făcut să mă hotărăsc destul de rapid, așa că seara de Mărțișor a fost italiană! Că doar de la Rîm (sau măcar speram că) ne tragem.
—Normal că am făcut mici modificări la rețeta văzută, boabele de fasole eu considerându-le în plus la paste (deh, Nigella nu se poate despărți de unele tabieturi culinare din perfidul Albion), iar salamul l-am înlocuit cu un mix de bacon și piept de pui ușor afumat. Sosul de roșii a fost un sos Napoletan cu ardei, original (made in Poland), iar pastele taglioligni (artigianale dei fratelli di Bari, capisci?). Parmezan nu am avut așa că m-am mulțumit să rad un pic de Pecorino Romano (nu prea mult că este foarte aromat).
—După mai bine de două ore de la destupare, am purces la analiza vinului. Nasul este dominat de fructe roșii, ceva condimente. În gust regăsesc aceleași fructe roșii, parcă și un pic de coacăză neagră, condimente, tanini rotunzi, iar aciditatea echilibrează sosul de roșii. Alcool perfect integrat (14 %). Postgust mediu spre lung. Un vin elegant, bun și având în vedere și prețul, zic că nu este o afacere rea. Îi acord 6 mărțișoare din 7!
Să vina primăvara, zic.
.
.
.
.
.
Comentarii recente